Zeci de mii de oameni din întreaga lume vor explora cu ajutorul Respiraţiei Holotropice vastele teritorii interioare ale Conştiinţei. Energia acestei călătorii va fi uriaşă, căci exploratorii conştiinţei, oriunde s-ar afla, vor fi interconectaţi.

2012 este deja un an al marilor transformări interioare. Conştienţa acestor transformări amplifică procesul interior.La aceasta se adaugă anvergura globală a acestei comuniuni de conştiinţă, care va transfrorma această călătorie într-una foarte specială. Una dintre cele mai puternice şi revelatoare pe care le veţi fi trăit vreodată.

Călătoria Inimii este racordată la AHBI - Association for Holotropic Breathwork International, iar noi personal, Horia Ţurcanu şi Elena Francisc suntem profund conectaţi cu Stanislav Grof personal, savantul care a avut curajul de a introduce în mediul psihologiei academice explorarea directă conştiinţei, ca mod de a reconfigura harta psihicului omenesc. Astfel încât, desigur, cu ocazia acestei zile, 12 mai 2012, România nu putea lipsi de pe harta internaţională a evenimentului.

Ca structură, workshop-ul care se va desfăşura la Bucureşti, va păstra în linii mari configuraţia Respiraţia Inimii- Respiraţie Holotropică, dar v-am rezervat şi câteva surprize. Majoritatea dintre voi, dragii noştri, ştiţi faptul că ceea ce facem nu este o simplă Respiraţie Holotropică. Exerciţiile de practicare a Prezenţei, Respiraţia Conştientă şi Respiraţia Inimii au transformat profund sesiunile noastre experienţiale în ceea ce astăzi numim Călătoria Inimii, o abordare complexă al a cărei ultimă destinaţie este aceea de a integra în viaţa de fiecare zi percepţiile şi coştientizările din stările de consştiinţă extinse, cu efecte terapeutice, de auto-cunoaştere şi transformare interioară extraordinare.

Unii ar numi toate acestea un demers “spiritual”. Dar pentru că acest cuvânt este uzat de perspectiva inadecvată asupra realităţii şi a propriei Fiinţe, ne limităm în a afirma aici un lucru simplu: stările de conştiinţă extinsă nu fac altceva decât să aducă noi perspective asupra naturii noastre ultime, de fiinţe spirituale aflate în experienţa umană. Aceasta transformă relaţia noastră cu noi înşine şi cu tot ceea ce ne înconjoară. Desfiinţează graniţe interioare, auto-limitări, impuse sau moştenite, vindecă linii karmice şi identificări străvechi. Dar, cel mai important, ne apropie de conştienţa pe care noi o numim a Fiinţei Integrale.

În România, această călătorie magică se va desfăşura la Bucureşti şi la Cluj simultan. Ambele vor fi conectate cu ceea ce se petrece la nivel planetar şi vor beneficia de energia acestei zile. La Bucureşti, Elena Francisc şi subsemnatul Horia Ţurcanu vom fi ghizii acestei călătorii. La Cluj, Theodora Muth, Ioana Sandor şi Maria Baicu, facilitatori ai Călătoriei Inimii îi vor însoţi pe prietenii noştri de-acolo, şi vor asigura conexiunea de conştiinţă şi energie cu marele rest.

Pentru info şi înscrieri, attranspersonal@gmail.com , tel 0731.014.258, Mariana Toader, ATT-Calatoria Inimii

Horia Turcanu

PS : Pentru aceia dintre voi care vor sa intre mai adânc în energia evenimentelor aflate în plină desfăşurare, vă recomand conferinţa on-line pe care Stanislav Grof o va susţine pe 8 mai şi care are o tema electrizanta: “2012 şi destinul umanităţii. sfârşitul lumii sau o revoluţie a conştiinţei?”. Aceasta va fi urmată în 15 mai de o exceptionala serie de conferinţe organizata de Wisdom University unde Stan Grof are invitaţi de anvergură mondiala din lumea psihologiei şi a ştiinţei, pe aceeaşi tema : Rick Doblin, Richard Tarnas, Jim Garrison, Charles S. Grob, Ervin Lazlo, Christoph Bache, Duane Elgin, Christina Grof, Annie Mithoefer and Michael Mithoefer.

Am evitat mult timp să folosesc această sintagmă pentru că vreme îndelungată ea a suscitat enorme conflicte. Şi o mai face şi acum. Am evitat să intru pe domeniul disputei teologice şi teoretice, preferând să pun alte nume acestei stări de conştiinţă colectivă care se numeşte Christos. Sunt perfect conştient de tensiunile, pasiunile doctrinare şi furia cu care unii apără poziţionările rigide ale instituţiilor care administrează credinţa în dumnezeu, dar am hotărât acum că subiectul este mult prea important pentru a mai evita să rostesc numele celei mai importante trăiri de conştiinţă pe care o poate avea un om aflat în experienţa încarnării. Într-un fel sau altul, tot ceea ce trăim în aceste timpuri, această extraordinară transformare de conştiinţă prin care trece umanitatea, are legătură cu realizarea interioară a lui Christos. Cu trăirea experienţială a lui Unu. „Realizare”, aici, nu înseamnă „înţelegere”, căci acesta este apanajul minţii liniare, ci trăire a stării de conştiinţă în care ne identificăm cu nivelul colectiv al umanităţii şi ne percepem astfel adevărata noastră natură de fiinţe spirituale care au ales experienţa umană. Deci, pentru a fi clar de la bun început, atunci când vorbesc despre Christosul Interior, nu vorbesc despre personajul care a trăit acum două mii de ani, despre omul Isus, ci despre natura experienţei sale. Isus a fost omul care a realizat natura divină a fiinţei omeneşti în timpul experienţei sale omeneşti. A devenit conştient de faptul că „Eu şi Tatăl una suntem”, în terminologia acelor vremuri. În cuvintele psihologiei tranpersonale, acelaşi lucru ar putea fi exprimat prin „stare de conştiinţă extinsă” până la nivelul colectiv al Umanităţii. Am putea spune despre aceeaşi experienţă că este o „realizare a Sinelui” sau o „trăire a naturii lui Budha”. Nu terminologia contează aici, ci trăirea în sine, experienţa, oricum am numi-o. Esenţa acestei experienţe este aceea că, depăşind identificările cu diferite niveluri „umane” ale Fiinţei, cu corpul, energiile, emoţiile şi mintea, regăsind în interior vocea Sinelui şi exprimând-o în timpul cât se află în corp omenesc, o fiinţă umană regăseşte starea de unificare, pe de-o parte cu esenţa sa primordială, şi pe de-altă parte cu toate fiinţele omeneşti cu care împărtăşeşte experienţa încarnării. Fac această precizare pentru a scoate acest subiect sensibil din zona teologiei dogmatice pentru a-l proiecta în aceea, mai liberală, a experienţei de conştiinţă.

De ce este atât de importantă această trăire acum, în vremurile transformării interioare a umanităţii şi ce legătură are experienţa Christică, sau a Christosului Interior, cu criza psiho-spirituală a acestor vremuri? Ce legătură este între căutarea interioară a divinităţii, descoperirea de sine şi starea de conştiinţă extinsă pe care o numim Christos? Rândurile de mai jos tind să se constituie într-un posibil răspuns la aceste întrebări pe care le consider fundamentale pentru clarificarea, atât de necesară multora, a aspectelor transformării.

Am rostit de multe ori convingerea mea izvorâtă din experienţa de conştiinţă, că marea transformare la care suntem martori şi participanţi implică o schimbare fundamentală de paradigmă. Adică o transformare a modului în care ne privim pe noi înşine şi întreaga Creaţie. Ceea ce credem despre noi înşine, despre natura noastră, ceea ce credem că suntem, se reflectă în toate sistemele lumii noastre, care nu sunt decât reflexii ale interiorului nostru. Atunci când viziunea noastră despre ceea ce suntem se schimbă, lumea se schimbă. Cu alte cuvinte, starea noastră de conştiinţă este aceea care determină lumea în care trăim. Cine credem că suntem? Este o întrebare fundamentală în istoria umanităţii şi implică o identitate pe care ne-o asumăm. Dacă credem că suntem doar nişte corpuri muritoare, a căror unică misiune este supravieţuirea, atunci priorităţile noastre sunt într-un anumit fel. Adevărul nostru, iubirea de care suntem capabili, libertatea noastră, compasiunea noastră, toate sunt subscrise identităţii trupului, iar experienţa noastră în această lume este una strict materială. Identitatea noastră este animalul, componenta fizică a fiinţei noastre, iar ruptura faţă de dimensiunile noastre inefabile este completă. Nu suntem conştieţi în nici un fel de Sinele nostru. Credem că el nu există în noi. Atunci când ne credem complet separaţi, imaginea Sinelui devine exterioară. El devine un dumnezeu străin şi îndepărtat, care are de cele mai multe ori caracteristici omeneşti, căci nu este decât o proiecţie, cum se numeşte în psihologie, a identităţii pe care ne-am asumat-o. Citește mai mult…

Un subiect spinos, fiind acoperit de atât de multe straturi de dogmă. Conştiinţa Christică este o stare de conştiinţă extinsă, un nivel colectiv al Fiinţei şi care, totuşi poate fi trăit personal. Conştiinţa Christică este un nivel al propriei noastre Fiinţe. “Caută-mă în Inima ta”, spunea El, “după ce vei fi închis uşa cămăruţei tale, şi voi fi acolo”. Conştiinţa Christică este o experienţă, chiar dacă din această experienţă ministerele credinţei au făcut o teorie şi o dogmă. Ea este accesibilă oricui are curajul de a trece dincolo de ficţiunile egotice ale personalităţii liniare, oricui are onestitatea de a se privi dincolo de orice negaţie şi de orice judecată, oricui are puterea de a rămâne transparent în faţa realităţii, în Acceptare. 

De ce în Inimă trebuie căutată experienţa Christică?  Pentru că Inima este spaţiul interior în care se încrucişează două moduri fundamentale de a percepe întreaga realitate: a gândi şi a simţi. Mintea nu poate accepta niciodată, căci natura ei este întrebarea, problematizarea şi dihotomia. Aceasta este gândirea. Alternativa este a simţi realitatea mai curând decât a o gândi. Acesta ste secretul, marea schimbare, marea transformare interioară pe care fiecare poate alege să o facă. Sau nu.

Cât de greu este să linişteşti mintea, pentru a putea simţi realitatea şi a deschide larg uşile percepţiei către conştiinţa Christică? E uşor. Eşti la distanţă de o respiraţie conştientă de marea poartă.

Acum 2000 de ani, cel cunoscut sub numele de Isus în lumea ortodoxă, trăia starea de conştiinţă numită Christos. Era Acela care semăna seminţele marilor transformări pe care le trăim astăzi în conştiinţa întregii umanităţi. Aceste timpuri nu ar fi fost posibile fără acest mare Maestru. A fost un revoluţionar extraordinar, un vizionar neconformist, un neascultător, o adevărată oaie neagră a timpului său. Cuvintele sale izvorâte din experienţa Christică au fost răstălmăcite şi răsucite până când au ajuns ceea ce el înfiera cel mai aspru: literă moartă a fariseilor şi cărturarilor. Dogmă. Cel mai important lucru care a fost omis din credinţa oficială ar putea fi doar o completare aparent neimportantă la celebrul citat: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Şi tu eşti asemenea.” Asta ar fi răsturnat totul. Oamenii ar fi căutat înlăuntrul lor în loc să caute înafară. Puterea ar fi rămas fără obiect.

Şi totuşi Umanitatea, această rasă superbă de îngeri care şi-au asumat experienţa de a fi în trupuri de pământ, ajunge în zilele noastre la o rezoluţie. Conştiinţa Christică erupe de pretutindeni, sub toate formele, în toate manifestările Conştiinţei, schimbând pentru totdeauna istoria Creaţiei. Sistemele puterii se prăbuşesc, doar din cauză că puterea este o iluzie. Frumuseţea, Adevărul, Libertatea erup şi ele din adâncurile acelui spaţiu interior pe care Maestrul umanităţii l-a indicat de atunci: din Inimă. O nouă Identitate, celestă este gata de a fi îmbrăcată de Umanitatea ce-şi recapătă

Conştienţa.

Fiecare dintre voi, cei care citiţi aceste rânduri simţiţi crescând din adâncuri acest adevăr care nu mai poate fi oprit. Altfel aceste rânduri nu ar fi ajuns până la voi. Sunteţi aceia aflaţi în Călătoria Inimii, care nu este altceva decât călătoria Sufletului aflat în experienţa umană, în drumul vostru către o nouă stare de conştienţă a ceea ce sunteţi cu adevărat. Voi sunteţi aceia în care creşte Conştiinţa Christică. Aceasta este marea transformare prin care trece Umanitatea, aceasta este “cea de-a doua venire”, acesta este “sfârşitul timpurilor”, aceasta este “noua conştiinţă şi noua energie”. O puteţi numi Conştiinţa Christică. Sunteţi la o singură respiraţie conştientă de această experienţă aflată dincolo de orice dogmă.

Acesta este subiectul conferinţei la care vă invită subsemnatul Horia Ţurcanu şi Elena Francisc, şi care se va desfăşura la Braşov, joi, 29 martie 2012, orele 18.00. Conferinţa se va desfăşura în sala hotelului Ambient, Bdul Iuliu Maniu nr 27. Această conferinţă se va desfăşura în deschiderea marelui workshop de Respiraţia Inimii-Respiraţie Holotropică care va avea loc cu această ocazie specială: Călătoria Inimii, pentru întâia dată în Braşov.

Horia Turcanu

Pentru alte informaţii scrieţi pe attranspersonal@gmail.com sau la telefon 0731.014.258, Mariana Toader

Cum îl priveşti pe copilul tău, dragă exploratorule al Conştiinţei? Ca pe un Ego în formare? La fel îl priveşte şi grădiniţa, şi şcoala şi toate sistemele care acum sunt pe cale să se prăbuşească. Dar dincolo de personalitatea liniară în plină formare – şi absolut necesară, el este un Suflet aflat în experienţa umană. El este cel care te-a ales drept Părinte la acest nivel, de Suflet, ştiind faptul că într-o bună zi îl vei sprijini în marea sa explorare şi marea sa experienţă. El este aici, ca şi tine, pentru a deveni conştient de toate dimensiunile sale şi pentru a trăi marea transformare prin care trece umanitatea. Priorităţile Sufletului său sunt Expansiunea propriei conştiinţe, Expresia de Sine – căci nu există o mai mare bucurie pentru un Suflet decât A CREA realitate în felul său original, şi Experienţa în sine de a fi o fiinţă umană conştientă.

Sunteţi aici pentru a parcurge această transformare Împreună. Aţi ales acest lucru. Ei bine, a venit timpul să exploraţi relaţia părinte-copil în mod complet, din perspectiva Sufletului, nu doar din cea liniară.

Acesta este primul pas al unui proiect drag inimii noastre: BRIZA, destinat exploratorilor conştiinţei şi copiilor acestora. Un program care are la bază Respiraţia Inimii ca mijloc de a explora adevăratele dimensiuni ale Fiinţei, şi Prezenţa ca stare a conştiinţei din care curge creativitatea, expresia, jocul şi spontaneitatea proprii Sufletului. Este un program în care copiii descoperă cine sunt cu adevărat împreună cu părinţii lor. Copiii fac asta cu o uşurinţă incredibilă în mediul potrivit, iar părinţii învaţă ceva despre ei înşişi din experienţa împreună cu aceste Suflete nou venite în spaţiul umanităţii.
Proiectul va demara la începutul lunii viitoare, în Bucureşti şi la Timişoara.

BRIZA – un program experiential de expansiune si explorare interioară destinat copiilor si părinţilor

Premize

Transformările prin care trece conştiinţa umanităţii sunt enorme. Ele sunt în curs de a schimba în întregime lumea în care trăim.
Nimic nu îi pregăteşte pe copii pentru noua lume. Toate sistemele de învăţământ sunt axate pe cunoaşterea liniară, mentală şi tind să consolideze nimic altceva decât personalitatea liniară.
Nu există un cadru pentru explorarea interioară, pentru auto-cunoaştere iar lumea emoţiilor, a sentimentelor, legată strâns de creativitate, imaginaţie şi intuiţie este ignorată ca urmare a paradigmei liniare. Psihologia clasică asumă în mod greşit faptul că imaginaţia este un produs al mentalului şi ignoră complet dimensiunea spirituală a psihismului.
Copiii acestor timpuri sunt nişte copii speciali, care au nevoie de o viziune a cărei anvergură depăşeşte cu mult paradigma clasică. O viziune care să includă dimensiunile sufleteşti ale Fiinţei.
Iubire şi frică, încredere şi dubiu, adevăr şi iluzie, a simţi şi a gândi, libertate şi capcanele identificării cu diferite sisteme de credinţă: toate acestea sunt numai câteva dintre reperele care lipsesc complet din orice sistem de învăţământ, aşa cum au lipsit şi părinţilor acestor copii. Răspunsul la întrebările asupra acestor realităţi interioare nu poate fi decât unul care vin din experiementarea şi conştientizarea fiinţei interioare în întregul său.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru părinţi. Este timpul pentru un salt împreună: părinţi şi copii, pregătindu-se pentru o nouă lume. Lumea care se naşte ACUM. Citește mai mult…

Stăteam faţă în faţă. “Până la urmă, ce vrei?” îl întreb. “Vreau să mă iluminez, orice ar însemna asta” răspunde el hotărât. Discuţia a mai continuat un timp, dar, în realitatea din spatele cuvintelor mele nu mai rămăsese decât tăcerea, căci recunoscusem paradoxul celei mai rafinate capcane pe care o întâlnesc aspiranţii la trăirea Integralităţii. Din adâncuri se naşte dorinţa enormă de a trăi starea lui Unu, ea creşte urnind aspectul uman al Fiinţei către ceea ce mintea numeşte “căutare”. Aspectul nostru liniar nu poate concepe realitatea dincolo de mecanismul cauză-efect, sau mijloc-scop. El crede că o stare de conştiinţă extinsă, fie ea numită chiar şi “iluminare”, poate fi un scop. Drept urmare trebuie să existe un mijloc de a-l atinge. El crede că o stare de conştiinţă poate fi urmărită cumva, că este un efect al unei proceduri, al unei cauze. Şi astfel, aspirantul se aruncă, la fel cum a făcut-o de mii de ori în lunga sa istorie, într-un fel de “cale spirituală”. Poate să fie vorba despre diferite tehnici, corporale, de respiraţie, rugăciune, ritualuri de orice fel, yoga sau tehnici shamanice, lucrări cu plante sacre sau să practice meditaţia. Nu contează. Atâta vreme cât aceste abordări sunt privite ca pe o “cale de a ajunge” la spiritualitate, este sortită eşecului. Câtă vreme acestea sunt mijloace pentru a atinge un scop, nu funcţionează, căci aspirantul se află sub imperiul dualităţii pure. Mijlocul şi scopul par diferite. Meditaţia rămâne diferită de “iluminare”, tehnica rămâne doar o tehnică, în vreme ce “scopul” se îndepărtează mereu. Nu pentru că ar fi intangibil, ci pentru că aspirantul este incapabil să recunoască starea momentului Acum, fiind absorbit de ceea ce “are de făcut”.

Cuvintele personajului mi-au rămas întipărite în minte pentru că formulau într-o manieră concisă capcana în care se rătăcesc mulţi dintre cei aflaţi “pe cale”. Pe omul acesta îl cunosc. Este un explorator al conştiinţei determinat. A lucrat cu respiraţia, e experimentat stări de conştiinţă extinsă şi a fost împreună cu noi într-una dintre cele mai puternice şi revelatoare călătorii iniţiatice în Peru pe care le-am făcut. Grande Madre Ayahuasca este probabil cea mai formidabilă oglindă a conştiinţei umane care există pe această planetă, având darul de a-ţi arăta cine eşti, sau mai curând ce eşti. Niciodată mai puţin decât atât, dar nici mai mult. Şi totuşi, după toată această experienţă, el spune “vreau să mă iluminez”, fără să bănuiască nici o clipă capcana. Complet identificat cu spaţiul mental, crede că iluminarea este o stare care poate fi atinsă făcând ceva. Rândurile acestea i se datorează, cumva, căci mi-a atras atenţia asupra acestei răscruci fundamentale, ca un fel de sens giratoriu în care te poţi învârti timp de vieţi întregi fără să poţi găsi ieşirea. Ca să ieşi din iluzia giratoriului trebuie să te opreşti din mers, din orice căutare, să renunţi la orice scop, la orice intenţie.

“Vreau să mă iluminez” asumă implicit faptul că ceea ce sunt acum exclude starea “iluminării”. “Vreau să fiu fericit” exclude fericirea acestui moment şi o proiectează, ca pe un scop, undeva, în viitor. Aceasta este o poziţionare tipică a aspectului uman al fiinţei, care-şi articulează realitatea pornind de la o judecată: “nu sunt iluminat” sau ” nu sunt fericit”. “Trebuie să fac ceva ca să rezolv aceast situaţie şi să obţin iluminarea prin orice mijloace. Voi citi, voi face pranayama, voi fuma marijuana şi voi face 100 de mătănii pe zi până când voi obţine ceea ce vreau: iluminarea.” Rotirea în cerc a început.

Cel mai interesant lucru este că starea pe care unii o numesc “iluminare”, şi pe care noi o numim “conştienţa integralităţii” nu presupune alt demers decât schimbarea modului în care percepem realitatea. Suntem deja “iluminaţi”, cu toţii, starea conştiinţei integrale este aici deja, a fost dintotdeauna, în orice clipă, doar că nu am fost capabili să ne racordăm la ea. De ce? Pentru că am fost identificaţi cu realităţile mai înguste articulate de către minte. Pur şi simplu, atunci când funcţionăm în modul “mental”, nu putem percepe starea “iluminării”. Pentru că modul “mental” este, pur şi simplu, parţial, iar “iluminarea” este o stare de conştiinţă în care suntem conştienţi de întreg. Partea nu poate sesiza natura întregului. Atunci când vrei ceva, inclusiv starea de întregire, eşti în spaţiul mental. Dacă nu ai fi, nu ai dori “iluminarea” pentru că ai trăi în mod direct această stare. Ai fi conştient de natura ta de fiinţă integrală.

A fi conştient de ceva înseamnă a percepe, a simţi ceva care ESTE deja prezent. Citește mai mult…

Aventurile unui final de workshop. Momentul alb. Ce legătură au stările de conştiinţă cu viscolul. Ger şi cădere de guvern pe câmpiile patriei. Marile întrebări, marea curăţare. A accepta ceea ce este. Noi suntem creatorii realităţii noastre? Poate ai Adevărului nostru. Încrederea în Sine. Energiile sunt aici ca să ne servească, oricum ar părea acest lucru din perspectiva aspectului uman. A avea încredere înseamnă a ieşi de sub imperiul fricii şi, deci, al controlului. Ultima libertate. Călătoria Inimii continuă laCluj, 23 februarie:  conferinta “2012, Transformarea interioară” plus o mare Experienţă.

A fost un workshop superb la Iaşi, care s-a terminat înalt. Pentru mine, cel mai adânc moment al acesteri întâlniri magistrale a fost în cea de-a doua zi, seara, după Respiraţia Holotropică. Erau acolo oameni din toată Moldova, nu numai de la Iaşi, veniţi, în ciuda viscolului, să coboare în adâncul propriei Conştiinţe. Unii mai fuseseră, alţii nu. Parcă se cunoşteau dintotdeauna. În prima zi, vorbiseră încontinuu, o vorbărie compulsivă pe care noi, eu şi Elena, o cunoaştem. Este sentimentul interior al experienţei care urmează. Ceva, în adâncul inconştient, ştie ce se va petrece. Simte. Şi atunci,cumva, apare frica. Mintea încearcă să compenseze cum se pricepe să facă. Exteriorizează, proiectează, aruncă jerbe de cuvinte în aer, ca şi cum ar vrea să acopere acea nelinişte interioară a experienţei care, de fapt, deja a început. Ei bine, la Iaşi, această nelinişte prinsese culori vii, judecând după fluviile de cuvinte. Asta în prima zi şi la începutul celei de-a doua. Iar acum, în acest moment magnific al finalului celei de-a doua experienţe de conştiinţă extinsă, se lăsase tăcerea. Minute în şir, nimeni nu s-a mişcat din loc. O tăcere fierbinte în care pluteau, de nerostit, experienţele lor. Nimeni nu s-a ridicat în picioare după ce muzica s-a oprit, nimeni nu s-a grăbit la ţigări, nici un cuvânt nu a rupt catifeaua adâncă a tăcerii, punctată de flăcările lumânărilor de veghe în înserarea sălii. Apoi ne-am ridicat şi am făcut un cerc de rezonanţă. Atunci i-am privit. Chipurile lor se schimbaseră. Nu mai erau aceiaşi de la începutul experienţei. Şi tăcerea aceea, superbă, cuprinzând în ea toate cuvintele care ar fi putut fi spuse vreodată despre experienţa trăită. Acesta a fost pentru mine momentul de vârf al Iaşiului.

Duminică, atunci când am plecat spre Bucureşti, ningea deja de mai bine de 24 de ore. Am plecat cu acest moment, pe care vi l-am povestit mai sus şi cu sentimentul neclar al unei mari neînţelegeri. Ascultasem întrebările lor, observaţiile lor, nelămuririle care urmează oricărei experienţe de conştiinţă extinsă. Mintea, după un time-out major, încearcă să recupereze scena conştienţei, încearcă să explice experienţa, să o aducă în limitele înguste ale raţiunii. Acest lucru nu este posibil fără să pierzi experienţa. Şi totuşi, aşa cum se întâmplă de multe ori, lipsa de încredere în propriile trăiri, conduce la erodarea mentală a acestora. E ca atunci când ai avut un vis extraordinar şi încerci să-l povesteşti, să-l explici, sa-l interpretezi. Îl strici. Sau ca atunci când povesteşti de atât de multe ori o anumită experienţă, încât, după un timp, adevărul despre acea experienţă  se pierde şi nu mai rămâne decât uscăciunea goală a povestirii. Trăirea a murit. Acelaşi lucru se întâmplă atunci când încerci sa scoţi experienţa din sfera trairii simţite şi s-o traduci în logică, în  mentalizare liniară.

Nevoia de a explica vine din frică. Frica de necunoscut, frica de inconştient, de teritorii pe care mintea nu le poate controla. Caci, în ultimă instanţă este vorba despre control. Acesta este rolul minţii, de a încerca să controleze – din motive de “securitate”, o realitate incontrolabilă. Conştienţa adâncă a faptului că realitatea este incontrolabilă naşte frică. Mintea crede că dacă poate explica ceva, dacă găseşte o relaţie cauză-efect, atunci “cunoaşte” şi poate controla efectul. Sigur că este o utopie. Nici un lucru nu este “efectul” unei singure cauze, ci al unui context pe multe niveluri ale realităţii, iar mintea, în cel mai bun caz va desluşi unul sau două elemente ale contextului, întotdeauna în realitatea liniară. Niciodată în realităţile non-liniare ale Conştiinţei, acolo unde se află adevăratele “cauze” ale realităţii. Citește mai mult…

Unde ar putea fi marea Călătorie a Inimii anului 2012 în altă parte decât în peninsula Yucatan, Mexico? O explorare echivalentă cu o iniţiere, a energiei unora dintre cele mai sacre locuri ale acestei planete: Chichen Itza, Maypan, Palenque and much more. Vom fi ghidaţi de unul dintre cei mai celebri maeştri iniţiaţi în tradiţiile mistice maya. Vom explora comunităţi locale în care supravieţuiesc urmaşii marilor sacerdoţi care au creat calendarul mayaş şi vom participa la ceremonii tradiţionale conduse de shamani locali. Dar cel mai important lucru pe care îl vom face va fi să plonjăm în Conştiinţa acestui spaţiu prin intermediul propriilor noastre călătorii interioare desfăşurate în cele mai puternice vortexuri energetice ale Yucatanului. Vom explora stări de conştiinţă extinsă într-o splendidă călătorie personală şi deopotrivă transpersonală, accesând spaţiul atemporal al momentului Acum, în care marele trecut şi tuburătorul viitor se întâlnesc în propria inimă. Va fi probabil cea mai formidabilă expediţie la antipozi pe care am făcut-o până acum sub sigla magică a Călătoriei Inimii. O călătorie în căutarea revelaţiei interioare din care vă veţi întoarce conştienţi de ceea ce aduce pentru voi personal marea transformare a anului 2012.

Iată primele informaţii despre marea călătorie de Conştiinţă a anului 2012, o călătorie pe care nu numai voi aţi aşteptat-o cu emoţie, dragii noştri exploratori ai lumilor interioare, ci şi noi, aceia care ne-am asumat rolul de Centru al acestui vârtej al experienţelor de conştiinţă. Nu va fi o călătorie obişnuită – asta dacă, cumva, raidurile noastre în junglele amazoniei vi s-au părut banale, căci miza este enormă pentru aceia care sunt pe valul transformării interioare. Energia formidabilă a acestui an de cotitură în istoria umanităţii se va suprapune peste aceea a propriilor noastre transformări. Şansa unui salt cuantic de Conştiinţă este enormă. Iar noi ne-am pregătit pentru acest lucru.

Mulţi vorbesc despre Noua Energie dar puţini o experimentează şi încă mai puţini au curajul de a o invita în viaţa lor. În acelaşi fel, mulţi vorbesc despre Sfârşitul Timpurilor şi despre profeţiile Calendarului Maya, dar puţini înţeleg. Ei bine, această călătorie are drept ţel mai mult decât a înţelege: a experimenta în mod direct Noua Energie exact în acele locuri în care sacerdoţii maya, exploratori ai conştiinţei prin excelenţă, acum câtea mii de ani făceau propriile lor călătorii în Conştiinţă, descoperind uluiţi transformarea care urma să se petreacă în timp liniar. Sacerdoţii mayaşi, ca şi noi, călătoreau în conştiinţă accesând porţile interioare ale Prezenţei şi ale momentului Acum. În Conştiinţa integrală nu există timp, căci totul este Acum.

În aceleaşi locuri, în acelaşi fel, chiar dacă a trecut un timp liniar de mii de ani, noi, vechii exploratori, ne vom întoarce în Acum, în acel spaţiu non-temporal în care este accesibil Întregul. Va fi o călătorie la antipozi, dar şi o călătorie în adâncurile memoriei Sufletului.

Noua Conştiinţă, Sfârşitul Timpurilor, Revoluţia Conştiinţei, Noua Eră a Umanităţi, A doua venire a Lui Cristos, Noua Paradigmă, Timpul Înălţării Spiritului, Noua Umanitate… Ce înseamnă de fapt aceste lucruri? Momentul Acum, singura poartă către Fiinţa Integrală. Practicarea Prezenţei, Calea către Sine. Toate acestea nu sunt decât moduri de a exprima un singur lucru: Conştienţa. A deveni o fiinţă conştientă, aceasta este direcţia fundamentală a timpurilor transformării. Cuvântul magic al secolului 21 şi mai ales al anului 2012. Conştienţa este marea Cheia către Sine. Dar ce este până la urmă Conştienţa? Vrei s-o înţelegi. Dar ea nu poate fi decât trăită. Este o Experienţă, nu un concept.

În lumea bulversată a anului 2012 pare că toate noile căi spirituale se reduc la acest cuvânt care se referă la viaţa în ansamblu sau la felii ale ei. A deveni conştient de adevărata natură a universului, a timpului, a iubirii, conştient de adevărata anvergură a fiinţei omeneşti, de natura corpului, a energiei, a emoţiei şi mai ales a minţii, conştient de natura ego-ului, vorbim despre alimentaţie conştientă şi iubire conştientă, despre politici conştiente şi afaceri în care conştienţa schimbă totul. Sfârşitul lumii vechi pare legat de apariţia unei noi lumi, conştiente. Aceasta este trezirea anunţată de profeţi cu milenii în urmă, ce naşte o nouă paradigmă. Adică o nouă perspectivă asupra noastră şi a întregii Creaţii. Astfel, trăim acum momente în care întreaga lume este în căutarea Conştienţei.

Întreaga lume aşa cum o trăim acum, aflată în transformare, este articulată pe modul liniar, raţional de percepţie asupra realităţii. Pentru umanitatea de până acum, conştienţă a însemnat înţelegere a lumii. De aceea, ştiinţa a fost aceea care dictat expansiunea, tehnologia a fost aceea care dus înainte progresul. Cogito ergo sum, cuget, deci exist. Mintea deci şi incredibilul său copil, Ego, au fost aspectele umane care au creat realitatea pe care o trăim. Conştienţă a însemnat raţiune.

Marile minţi ale umanităţii, geniile, au ajuns în punctul în care au perceput ceea ce misticii tuturor timpurilor au trăit dintotdeauna: dincolo de raţiune mai e ceva. Ceva mult mai mare, mai larg, mai cuprinzător. Raţiunea nu numai că nu putea explica totul, dar părea mereu învinsă de acel Ceva iraţional şi aleator, pe care misticii îl numeau Spirit, Dumnezeu, Sine şi în multe alte feluri. Psihologia occidentală care s-a exclusiv de minte şi de ego, numea acea zonă necunoscută a psihicului inconştient. Un alt nume, mai „ştiinţific” pentru adâncimile necunoscute ale fiinţei. Un spaţiu în care păreau să se află toate cheile. Funcţiile corpului omenesc, legile necunoscute care articulau curgerea vieţii, naşterea şi moartea, toate păreau să aibă o legătură cu inconştientul. Cei mai geniali inventatori, artişti, creatori, cei mai mai de seamă oameni de ştiinţă păreau să aibă o relaţie specială cu acest inconştient în care ascundea divinitatea însăşi. Perspectiva asupra acestuia era uneori atât de terifiantă, încât Carl Gustav Jung, unul dintre exploratorii cei mai de seamă ai acestor teritorii obscure, spunea că inconştientul nu va putea fi niciodată adus complet în conştienţă totală, cel puţin nu atâta vreme cât ne aflăm aici, în aceste corpuri, în această experienţă umană. De ce spunea acest lucru? Pentru că inconştientul era una cu iraţionalul, iar conştienţa egală cu raţiunea.

Carl Gustav Jung s-a înşelat. Acum trăim timpurile în care spaţiile inconştiente ale fiinţei devin accesibile fiinţei umane câtă vreme se află în corp, în plină experienţă a încarnării. Doar că, pentru ca acest lucru să fie posibil trebuie redefinită conştienţa. Conştienţă nu înseamnă raţiune liniară, ci mult mai mult decât atât.

A deveni conştient de mai  mult este egal cu a percepe mai mult. Citește mai mult…

Calatoria Inimii Mele

Va scriu voua, dragi prieteni ai Calatoriei Inimii, acum la sfarsit de an, si in acelasi timp imi scriu mie insami, asa cum ma indeamna Inima. Intr-un fel este acelasi lucru. Caci Eu, cea care Sunt cu adevarat, sunt una cu voi, dupa cum si voi, cei care Sunteti cu adevarat, sunteti in mine, in Inima mea, sunteti Eu.

Integrarea, marele dar

O transformare fundamentala a naturii mele a avut loc insa, cand anume s-a produs, nu pot spune. Nu cred ca, in cazul meu, este vorba doar de o singura experienta – bum! si gata – ci de un cumul de mai multe experiente care au avut loc in ultimii ani. Acum cativa ani mi-am dat seama ca ceva se intampla. Procesul interior al transformarii de constiinta incepuse. Dar integrarea definitiva a acestei transformari in viata mea de zi cu zi, sau in dimensiunea 3D cum o numim noi, a avut loc cu adevarat abia anul acesta. Un an fabulos caruia ne pregatim, cu totii, sa-i spunem ramas bun. Iar eu, draga 2011, aleg pe langa „ramas bun” sa-ti transmit si recunostinta mea pentru enorma bogatie in experiente pe care mi-ai adus-o. Stiu ca, de fapt, imi sunt mie insami recunoscatoare pentru experientele pe care mi le-am oferit si, mai ales, pentru prezenta constienta cu care am ales sa-mi traiesc, de acum inainte, viata. Caci integrarea acestui proces al transformarii este marele dar al lui 2011 pentru mine.

Sinceritatea fata de sine

Schimbarea radicala din propria-mi constiinta, pe care o simteam, pe de-o parte ca pe o trezire iar pe de alta ca pe o moarte a trecutului, imi genera trairi foarte puternice dar si frici enorme pe care vechea Elena era, uneori, incapabila sa le rezolve. Apoi, mai era si sentimentul integritatii care ma obliga sa fiu ceea ce ii invatam pe ceilalti sa fie, la workshop-urile noastre, altfel adevarul meu ar fost schiop. Si astfel, calatoria inimii mele s-a transformat intr-una in care sinceritatea fata de mine insami a preluat controlul. Fara aceasta, aproape brutala sinceritate fata de mine insami, nu mi-as fi putut simti inima deschisa in orice situatie, oricat de dificila ar fi parut pe moment. Si tot aceasta sinceritate cu mine insami a fost cea care m-a ghidat catre descoperirea acelei calitati a iubirii care nu isi are cuibul in gandurile mele, in visele mele, in ideile mele, in cuvintele sau actiunile mele. O iubire care cere cu indrazneala o noua calitate a atentiei, a prezentei, a constientei. Iubirea care nu poate fi primita sau daruita, caci este o stare de constiinta a fiintei. Un mod de a exista. Fara aceasta permanenta sinceritate cu mine insami nu as fi putut trai toate acestea si nu as fi putut integra propria-mi transformare in viata mea de zi cu zi. Astfel, pentru mine, sinceritatea fata de sine a devenit unul dintre instrumentele fundamentale ale transformarii interioare. Caci transformarea interioara presupune o permanenta veghe launtrica, o permanenta prezentza, o permanenta atentie orientata catre fenomenele interioare. Acesta este unul dintre lucrurile pe care mi le-am daruit in 2011 si pentru care imi multumesc cu bucurie.

Tacerea interioara

Si, pentru asta, uneori, am avut nevoie de tacere, in interior si in exterior. Acesta a fost unul dintre motivele pentru
care nu am scris pe site in tot acest timp. Nu se formase inca legatura intre noile energii pe care le simteam instalandu-se in mine si capacitatea mea de a le exprima. Cuvintele obisnuite nu pot face conexiunea intre constiinta liniara in care mintea noastra este programata, si nivelurile colective ale constiintei, care transcend logica si ratiunea. De multe ori am vrut sa va impartasesc din trairile mele in lucrul cu starile de constiinta extinsa insa ma oprea mereu aceeasi intrebare pe care mi-o puneam inainte de a incepe sa scriu. Citește mai mult…

Încheierea unui capitol. Călătoria Inimii trece într-un nou stadiu, ca şi Conştiinţa în ansamblu. Un parcurs experienţial al propriei Fiinţe. Cine suntem, cu adevărat? Noua Conştiinţă, Noua Energie. Mii de oameni fac pasul către asumarea Fiinţei Integrale. Călătoria Inimii se extinde în 2012. Cine sunt aceia care duc mai departe energia Călătoriei Inimii? Expansiunea. Noile direcţii de experienţă ale anului 2012. Workshop-uri simultane. A deveni creatorii conştienţi ai propriei realităţi. A trăi conştient de dimensiunea divină a fiinţei omeneşti. O nouă aventură a Umanităţii.

Ce este, până la urmă Călătoria Inimii? Nu, nu este doar un site destinat exploratorilor conştiinţei, căci spaţiul virtual al internetului nu face decăt să oglindească experienţa noastră practică împreună cu voi. Site-ul nu este decât oglinda experienţelor noastre directe, căci toate articolele îşi trag esenţa din marile noastre călătorii de conştiinţă.A fost un parcurs extraordinar, din toate punctele de vedere. Acum 4 ani, atunci când Călătoria Inimii a început să se contureze, părea inimaginabil ceea ce se petrece acum. Nici voi şi nici măcar noi nu puteam să spunem încotro ne va fi condus această formidabilă aventură interioară. Dar acum lucrurile sunt clare. Ştim acum ce este de fapt Călătoria Inimii,

care au fost instrumentele transformării şi, mai mult decât atât, începem să adulmecăm Adevărul despre noi înşine. Am gustat deja din măreţia propriei Fiinţe şi începem deja să trăim conştienţi, din ce în ce mai mult, de uluitoarele realităţi subtile care impregnează dimensiunea liniară a Creaţiei.

Faptul că se încheie un capitol al Călătoriei Inimii nu este decât un mod de a privi lucrurile. În Adevăr, de fapt, nu se încheie nimic, nu există o moarte şi o renaştere, ci o continuă transformare. Dar, din perspectiva umană, putem spune că da, a fost un parcurs extraordinar, pentru noi, Horia Ţurcanu şi Elena Francisc, dar şi pentru voi, aceia care aţi avut curajul de a păşi alături de noi în această aventură. Un parcurs care durează de 4 ani. O cifră magică, un parcurs complet, rotund, la capătul căruia cercul a fost închis şi care a cuprins trecerea pe un alt nivel.

A-ţi asuma Centrul

Călătoria Inimii este tot ceea ce facem şi suntem. Sunt workshop-urile noastre, experienţele noastre, călătoriile noastre la antipozi, marile noastre întâlniri cu oamenii pe care-i iubim, Călătoria Inimii sunt scăpărătoarele intersecţii cu oameni precum David Steindl Rast, Mark Seelig sau Krishna Das, Călătoria Inimii sunt cărţile transformării pe care le edităm, sunt experienţele pe care le trăim alături de voi în meditaţiile noastre şi în respiraţia holotropică, Călătoria Inimii sunt conferinţele în care explorăm nivelurile subtile ale existenţei. Călătoria Inimii este – vă mai amintiţi – călătoria îngerului aflat în experienţa umană. Ceea ce ne deosebeşte de aceia care am fost la începuturile călătoriei este Conştienţa. Fiecare pas pe care l-am făcut, fiecare experienţă, fiecare trăire a fost un pas către Conştienţă.

Mii de oameni deja au explorat direct, alături de noi, adâncurile proprie Fiinţe, mii de oameni au putut alege altfel în vieţile lor de fiecare zi, după ce au devenit conştienţi că se află, aici pe Pământ, într-o Călătorie a Inimii. Trasformarea nu poate fi impusă, nici învăţată. Transformarea de Conştiinţă nu poate fi decât aleasă, în urma unei experienţe directe. De multe ori ne-aţi auzit spunând acest lucru: că nimeni nu poate face acest lucru în locul vostru. Doar voi puteţi alege acest potenţial al transformării interioare. Odată, la un workshop, cineva ne-a întrebat: bine, şi dacă noi suntem aceia

care facem tot, ce mai faceţi voi atunci? Răspunsul la aceasta întrebare merită repetat: noi suntem aceia care am ales transformarea într-un mod conştient şi aceia care am pus experienţa noastră la dispoziţia celorlalţi. Citește mai mult…

Nu mai avem nimic de aşteptat. Energia anului 2012 este aici, prezentă, experimentabilă în orice moment al vieţii noastre. Marea transformare de conştiinţă a umanităţii se întâmplă în vreme ce noi continuăm să fim pierduţi în căutare. Această transformare implică recunoaşterea şi trăirea adevăratei noastre naturi, de fiinţe umane şi transcendente în acelaşi timp. Nu este nevoie de nici o condiţie pe care s-o îndeplinim, nu este nevoie de guru, de învăţători şi nici de metode speciale pentru a ne racorda la acest nivel de conştiinţă. Este nevoie doar de a înceta să mai căutăm în exterior, de a ne opri o clipă şi de a simţi în interior. În schimb, ignorarea acestor transformări de conştiinţă conduce la accentuarea crizei psiho-spirituale de transformare până în momentul unei „ruperi” înterioare. Singura „practică spirituală” posibilă este trăirea fiecărei clipe în mod conştient, căci aceasta conduce la dezvăluirea adevărului despre noi înşine.

Natura contradictorie a timpurilor finale. Sfârşitul dualităţii.

Dacă simţiţi, dragi prieteni ai călătoriilor de conştiinţă, că simptomele crizei de transformare s-au accentuat, nu vă alarmaţi şi mai ales nu vă pierdeţi încrederea în voi înşivă. Mulţi oameni trec în aceste vremuri printr-o tensionare fără precedent a energiilor în viaţa personală şi, de fapt în toate aspectele vieţii. Este important să înţelegem ce anume se petrece, căci aceasta ne ajută să rămânem în echilibru. Priviţi împrejurul vostru şi veţi vedea pretutindeni cum tensiunea interioară a conştiinţei creşte continuu. Această tensiune se manifestă în toate aspectele vieţii de pe această planetă. Transformările politice, sociale, militare şi ecologice fără precedent în istoria umanităţii sunt dublate de o accelerare formidabilă a puterii de comunicaţie şi de salturi tehnologice uluitoare. Ceea ce părea o utopie doar acum câţiva ani, devine realitate. Regimuri totalitare ce păreau de neclintit nu mai au nici o şansă, căci oamenii aflaţi în stradă transmit pe internet, cu telefonul mobil, abuzurile autorităţilor. Orice eveniment este public într-o clipă. Deasemeni, părea inimaginabil acum puţin timp, faptul că mişcări de stradă să apară simultan în întreaga lume, împotriva sistemelor financiare globale ce păreau să deţină controlul absolut asupra lumii.

Cea ce se petrece la nivel macro, se petrece şi în vieţile noastre de fiecare zi. Tensiunile par să crească şi chiar aşa este, câtă vreme ne poziţionăm în vechile noastre moduri de a acţiona. Cu siguranţă aţi remarcat faptul că clişeele nu mai par să funcţioneze, că nimic nu mai merge aşa cum mergea înainte, că toate abordările vechi par să fi devenit greoaie iar rezultatele lor se lasă aşteptate. Astfel, dacă toată lumea pare să fi înnebunit în jurul vostru, dacă nu vă mai înţelegeţi cu nimeni, dacă mediul vostru devine tensionat şi acid, ei bine nu „ei sunt de vină”. Nimeni nu este „de vină”, căci tensiunea este aceea a transformării din interior. Relaţiile personale şi afacerile, job-ul şi familia, toate sunt purtătoarele energiei interioare a conştiinţei, căci toate sunt doar expresii ale acesteia, reflexii. Sursa tensiunii este întotdeauna în interiorul nostru. „Exteriorul” nu face decât să o reflecte înapoi, să o oglindească. Citește mai mult…

Marea Călătorie a Inimii împreună cu Brother David Steindl Rast în Conştiinţă, s-a încheiat. Cel puţin în dimensiunea liniară, a realităţii ordinare. Toţi aceia care au călătorit împreună cu noi sau aiurea, prin vastele teritorii ale experienţei interioare ştiu că, de fapt, orice adevărată experienţă se petrece într-un timp în care nu există început şi sfârşit. Din această perspectivă, această călătorie continuă. Întâlnirea cu Brother David este una astrală. Ca orice experienţă care-şi merită numele, ea ne schimbă profund pe toţi aceia care participăm la ea. Nu mai suntem aceiaşi de la începutul experienţei, pentru că experienţa în sine transformă ceva în interiorul nostru. Am convingerea că şi pentru Brother David, întâlnirea cu România a fost una transformatoare.

Acum vreun an, atunci când a încolţit ideea invitării lui Brother David în România, nu ştiam care va fi anvergura acestei întâlniri. Era mai curând o intuiţie. Mesajul lui Brother David, pur şi simplu se potrivea cu tot ceea noi, eu şi elena Francisc, făceam în România, se potrivea cu sesiunile noastre de conştiinţă extinsă, cu tot ceea ce comunicam prin intermediul Călătoriei Inimii, al conferinţelor noastre, cu ceea ce făceam la workshop-uri. Brother David vorbea despre momentul Acum, despre a trăi în Prezenţă şi, mai ales, punea semnul egal între experienţa spirituală şi ceea ce numim stări de conştiinţă extinsă. Era un mesaj care, deci, se potrivea perfect cu noi şi cu experienţa noastră. A-l invita în România părea o chestiune evidentă. Dar, până în clipa în care acest proiect nu a ajuns la sfârşitul său liniar, nu am avut perspectiva multidimensională a acestei extraordinare experienţe.

Conferinţele care s-au petrecut la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Oradea şi Timişoara au fost punctele de întâlnire cu voi, exploratorii conştiinţei aflaţi în Călătoria Inimii. Ca nişte noduri de experienţă, aceste întâlniri au constituit chei, răscruci ale acestei călătorii, dar dincolo de ele, întregul periplu românesc al lui Brother David a constituit o întâlnire astrală a ceea ce suntem cu toţii, cu adevărat. Pe cât de importantă a fost întâlnirea noastră cu el, pe atât de importantă a fost şi întâlnirea sa cu spaţiul de conştiinţă românesc.

La nivelul comunicării, mesajul lui Brother David a fost simplu şi clar. Scopul oricărei practici spirituale este ieşirea din dimensiunea mentală a realităţii, care ne proiectează în trecut, în viitor sau în speculaţie, şi revenirea la momentul Acum. Fie că practicăm rugăciunea creştină, meditaţia budistă sau yoga hindusă, destinaţia este aceeaşi, căci toate nu sunt decât căi de întoarcere la momentul prezent, nunc stans, prezentul fără sfârşit, în terminologia Sfântului Augustin. Acest moment prezent şi toate conştientizările care decurg din el este şi scopul Respiraţiei Inimii, astfel că toţi aceia care au participat vreodată la vreuna dintre sesiunile noastre experienţiale, au ştiut exact la ceea ce se referă Brother David. Apoi el a mers mai departe Citește mai mult…

Energia anului 2012 este deja aici, prezentă, insinuîndu-se subţire în vieţile noastre, în experienţele noastre, în relaţiile noastre. Este o energie a transformării radicale. Fiecare dintre noi şi noi în ansamblu, umanitatea, ne îndreptăm către marele moment al alegerii conştiente. Ce avem de ales? Avem de ales între a continua dansul iluziei, al identificărilor cu ceea ce am crezut că suntem, cu toate rolurile noastre pe care le-am perpetuat timp de multe vieţi şi a descoperi, de pe palierul experienţelelor noastre, cine suntem cu adevărat. Şi cine suntem cu adevărat? Ce avem de fapt de descoperit? Ei bine, aici răspunsul este unul ce poate fi copleşitor: avem de descoperit propria noastră natură divină, în timpul experienţei de a fi în corp. Umani. Acesta este obiectul marii transformări la care luăm parte cu toţii. Nu e lucru uşor, deşi este un proces absolut natural. Transformarea în sine este dificilă doar pentru aspectele noastre umane, cu care suntem atât de obişnuiţi să ne identificăm. Ceea ce este dificil este renunţarea la toate identităţile noastre parţiale. Tot ceea ce am crezut că suntem se destramă. Dar asta se petrece numai pentru a face loc unui nou şi adevărat început.

Poate fi dificil pentru aceia care se agaţă de aceste identităţi şi poate însemna suferinţă. Dar suferinţa nu este necesară. Este suficient să ne lăsăm, pur şi simplu, să plutim odată cu valul marii transformări. Să nu ne opunem. Să nu ne luptăm cu procesele interioare. Asta necesită un oarecare curaj şi, mai ales, o mare încredere în sine. Doar aceia care au încredere totală în sine au curajul să se lase purtaţi de marele fluviu al propriei conştiinţe. Ei bine şi cum găsim în noi înşine resursele acestui curaj, ale acestei încrederi? Căci încrederea în sine nu poate fi parţială. Nu poţi avea încredere în tine doar 98%. Adevărata încredere este dincolo de minte, dincolo de calcul, dincolo de orice asigurare şi este întotdeauna 100%. Altfel, este un nonsens.

Şi aici intervine ceea ce noi am numit Călătoria Inimii. Aceasta cuprinde tot ceea ce facem noi: cărţi care sunt un suport ale procesului de transformare interioară, workshop-uri, conferinţe, seminarii experienţiale, Respiraţia Inimii şi Respiraţia Holotropică. Toate acestea, reunite sub numele de Călătoria Inimii, sunt instrumente ale transformării pentru aceia care o aleg. În acest sens, sunt instrumente ale acestei noi conştiinţe pe cale de a se naşte. Ultimii ani de experienţă, personală şi alături de voi, prietenii noştri aflaţi în aceeaşi călătorie a transformării, nu au fost decât treptele care ne-au condus către acest moment magnific numit 2012! Acest moment a venit. Nu mai este nimic de aşteptat, nici o oportunitate, nici un context, nici o condiţie de îndeplinit. Pur şi simplu, ceea ce noi am căutat dintotdeauna este aici deja şi nu ne mai rămâne decât să facem marele pas către noi înşine. Nu există nicio cale de urmat, nicio învăţătură, niciun dumnezeu de căutat, nicio justificare, niciun guru de ascultat, nicio carte de citit. Nu avem decât un singur pas de făcut şi acesta este către interior. Este asumarea statutului de creatori conştienţi ai propriei noastre experienţe.

Călătoria Inimii este doar un nume dat unei experienţe. Calea am numit-o a “Maestrului Interior” tocmai pentru că, pe parcusul experienţelor noastre de conştiinţă extinsă, nu descoperim vreo entitate uriaşă şi omnipotentă care vine să ne salveze, ci descoperim că tot ceea ce am căutat vreodată se află deja acolo. Era dintotdeauna acolo. Doar că acum a venit timpul descoperirii. Anul 2012 oferă o oportunitate enormă de a face marele salt de conştiinţă, căci toate energiile care ne înconjoară şi ne întrepătrund, converg către această transformare. Aşadar, mesajul către exploratorii conştiinţei este acesta: a venit timpul.

Călătoria Inimii este o călătorie a conştiinţei. Şi pentru că aceasta se transformă, călătoria în sine se transformă. Este încheierea unei etape şi Citește mai mult…

Realitate şi Cine este Maestrul Interior? Răspunsul, ca de multe ori în experienţele de conştiinţă extinsă, este paradoxal. Maestrul Interior este un nivel al Fiinţei noastre atât de larg, atât de cuprinzător, încât cuprinde toate aspectele noastre, dar nu se identifică cu nici unul. Într-un anume sens, el este Nimeni, pentru a putea fi Totul. Maestrul Interior este Sufletul, este Sinele sau, l-aţi putea numi, aşa cum a făcut-o omenirea un timp foarte îndelungat, Dumnezeu. Este acea instanţă lăuntrică despre care nu se poate spune nimic, pentru că orice ar fi spus, ar fi prea puţin, este Cel al cărui Nume nu poate fi rostit, nu pentru că ar fi prea sacru, ci pentru că orice nume este o limitare, iar El nu cunoaşte limitările. Maestrul Interior suntem noi înşine, în starea cea mai largă de conştiinţă, este Creatorul tuturor nivelurilor de experienţă, al tuturor jocurilor interioare pe care le jucăm, în toate dimensiunile. Este Tot ceea ce suntem, dincolo de orice definiţie şi de orice conceptualizare de care ar putea fi capabilă mintea aspectului uman. Maestrul Interior suntem noi înşine atunci  când experimentăm starea de Prezenţă.

Realitate şi Adevăr

Cine suntem noi atunci când Maestrul Interior este absent? Atunci când suntem în starea ordinară de conştiinţă, aceea pe care o practicăm de atât de mult timp? Ei bine, probabil că cea mai simplă formulare ar fi aceasta: suntem aspecte ale fiinţei noastre integrale. Suntem identificaţi complet cu aşchii din marele întreg. Jucăm roluri şi aceste roluri se reflectă în textura realităţii pe care o experimentăm. Ceea ce experimentăm este perfect real, dar este o realitate parţială, limitată, pe un singur nivel. În timpul în care suntem complet identificaţi cu aceste realităţi uităm anvergura formidabilei fiinţe spirituale care suntem în Adevăr. Iar această amnezie afectează experienţa noastră. Pierdem o parte substanţială din sensibilitatea noastră, din percepţiile noastre, din intuiţiile noastre, din acea cunoaştere intrinsecă a Fiinţei integrale şi, mai ales, pierdem echilibrul natural care este un atribut al acesteia. Stările parţiale de conştiinţă ar putea fi numite “stări ale dezechilibrului” de toate felurile, fizic, energetic, emoţional şi mental şi spiritual. Experimentăm deci anumite paliere ale propriei noastre fiinţe, anumite niveluri de realitate şi, întotdeauna aceste experienţe conduc în prima fază la o stare de dezechilibru interior.

Este aceasta o experienţă negativă? Este aceasta o soartă, un destin nefericit al îngerilor care se încarnează, de a fi condamnaţi la dezechilibru? Este această condamnare urmarea unei vinovăţii primordiale care atârnă greu deasupra umanităţii?

Explorarea propriei Creaţii

Nici vorbă. Nu am fost condamnaţi la dezechilibru şi nu există nici o vină primordială. Adevărul este mult mai spectaculos decât acest amărât scenariu demn de liniara minte omenescă aflată în căutarea unor explicaţii cauză-efect. Adevărul este superb. Nu numai că nimeni nu ne-a condamnat la această experienţă a încarnării şi a jocului aspectelor, dar noi suntem aceia care ne-am asumat intrarea într-o asemenea experienţă extraordinară. Fiinţa noastră supremă, acel faimos Sine, acel faimos Eu Sunt, acel faimos dumnezeu interior pe care îl mai numim şi Suflet, este cel care a ales să intre în acest uluitor proces ce presupune amnezia spirituală şi experimentarea adâncă a propriilor aspecte. El a ales cândva să se arunce, cu un curaj nebun, în această experienţă despre care nu ştia când sau cum avea să se sfârşească. El a ales să experimenteze cele mai dense niveluri ale propriei sale fiinţe, să se indentifice cu cele mai “întunecoase” cotloane, cu cel mai necunoscute adâncuri ale propriei sale conştiinţe şi ale propriei sale creaţii.

De ce ar face acest lucru o fiinţă “de lumină”? De ce ar coborâ un înger în adâncurile “tenebrelor” cu densitatea cea mai mare? Cu ale cuvinte, de ce ar alege o fiinţă diafană şi rarefiată o experienţă a încarnării ca om, într-un trup făcut din “pământ” şi din “piatră”, prin venele căruia să curgă sânge, precum râurile curg în venele acestei planete alese? Pare absurd…. din punctul de vedere al unui uman ne-trezit la adevărata a conştiinţă. Din punctul de vedere al unui uman care, pur şi simplu, neagă starea încarnată în căutarea sa “spirituală”. Citește mai mult…

Citim cărţi despre prezenţă aşa cum am citit cărţi despre necesitatea iubirii, aşa cum am citit cele zece porunci, aşa cum am citit totul despre spirit şi despre dumnezeu şi despre Sine. Apoi, în cel mai bun caz, ne obligăm pe noi înşine să fim buni, să fim morali, să ”privim către lumină”, trimitem “iubire” în stânga şi în dreapta, crezând că aceasta este cheia către ceea ce numim spiritualitate, ne rugăm fierbinte, în genunchi, la un dumnezeu necunoscut, să ne facă viaţa puţin mai bună, spunându-i cu un oarecare reproş “păi bine doamne, am fost bun, am fost milos, am indeplinit toate poruncile si am citit toate scripturile, nu prea e corect să trăiesc toate acestea”. Iar dumnezeu rămâne surd şi mut în vreme ce noi,  fără să avem curajul să o rostim cu voce tare, ne consolidăm în interior imaginea unui dumnezeu străin şi neînţeles, distant şi capricios, şi a unei lumi părăsite, aflate în vrie. În cele din urmă întreaga realitate a vieţii noastre se tensionează, criza, sub orice aspect ar veni, se intensifică, totul pare să se prăbuşească fără nici un motiv, căutările noastre rămân fără nici un rezultat. De ce?

Pentru că Iubirea, Compasiunea şi Prezenţa  nu pot vei din minte, nu pot fi obiectul unui proiect, al unui plan prin care “ajungem acolo”. Iubirea este o stare de articulare a realităţii. Iubirea nu este o atitudine, ci o stare de conştiinţă. O atitudine poate veni din minte, dar o stare de conştiinţă scapă oricărui control mental. Iubirea poate fi doar simţită, şi aceasta nu este o metaforă. Cuvintele, care sunt prelungiri ale minţii, nu pot cuprinde simţirea. De-a lungul istoriei noastre de îngeri care îşi asumă starea de încarnare, am folosit cuvântul “iubire” pentru a rosti stări parţiale ale acesteia. Toate rolurile cu care ne-am indentificat au purtat cu ele un anumit nivel al iubirii. Dar Iubirea despre care vorbesc aici nu se referă niciodată la rolurile pe care le jucăm faţă de alţii, nici faţă de corpul, energiile, emoţiile sau gândurile noastre, Iubirea despre care vorbesc este starea care, în deplină conştienţă a tuturor acestor niveluri, ne conectează cu fiinţa noastră profundă, cu spaţiul interior în care toate acestea devin una, fără ca, vreo clipă, să ne pierdem sentimentul unei inefabile identităţi. Ştim că suntem noi înşine, fără ca acest “noi” să poarte vreun nume, căci orice nume ar însemna o încremenire a curgerii, o solidificare a acesteia. Este starea lui “Eu Sunt”, pur şi simplu, ceea ce sunt, oricum ar fi aceasta. Este starea de Prezenţă totală, conştientă, atentă, starea non-temporală a Fiinţei.

Ştiu bine că pentru cineva care nu a trăit niciodată o asemenea stare, acestea rămân doar cuvinte, metafore şi subiect al unei căutări, fie ea şi interioare. Şi aici ne aflăm în faţa unui paradox. Căutând ceva, pierdem exact starea de Prezenţă, căci căutarea presupune o acţiune, un demers, un proiect. Iar proiectele se desfăşoară “de-aici până acolo” şi sunt întotdeauna coordonate de ego, avându-şi izvorul în spaţiul mental. Starea de Prezenţă este starea de Iubire completă şi presupune expansiunea dincolo de spaţiul minţii într-un fel de echilibristică subtilă a momentului Acum, în care timpul se dizolvă. Iar pentru accesarea acestui spaţiu interior este nevoie de renunţarea la orice căutare, într-o recunoaştere subită a realităţii momentului. Chiar şi căutarea “spirituală” blochează accesul la moment, pentru că rămâne o căutare, o nerecunoaştere a faptului că ceea ce este, acum, în acest moment, este o manifestere a spiritului, completă şi perfectă. Citește mai mult…

Dacă noi suntem aceia care îşi crează propria realitate, atunci de ce alegem să trecem prin grele încercări, de ce parcurgem perioade de depresie şi de suferinţă, de ce trecem prin crize ? Cine ar vrea să experimenteze aşa ceva? De ce există nedreptăţi şi ură şi războaie, de ce mor oamenii în floarea vârstei, de ce există copii care mor de foame în lume? De ce ar crea cineva o realitate în care să se lupte cu cancerul şi de ce altcineva ar alege să treacă prin drama pierderii omului iubit? De ce alegem să trăim drame? Transformarea prin creatie.

Poate că aţi auzit despre Ken Wilber. Este considerat unul dintre cei mai de seamă filosofi ai culturii americani, dar este mai mult decât atât. Este un practician al stărilor de conştiinţă extinsă, un om care a coborât adânc în interiorul său. Nu numai că are un doctorat în psihologie transpersonală, nu numai că este călugăr zen şi practicant al meditaţiei de foarte mulţi ani, dar cărţile sale, în care se ocupă de arhitectura interioară a Conştiinţei, sunt o referinţă pentru oricine se află în căutarea Sinelui. “Modelul Wilber” – o schemă de articulare a spaţiului interior al conştiinţei, este baza în toate şcolile de psihologie transpersonală ale lumii, inclusiv la Palo Alto în California. Ei bine, acest om pe care mulţi îl consideră un geniu şi un iniţiat, a scris o carte foarte deosebită de toate celelalte. Este vorba despre povestea personală a unei drame zguduitoare. Ken Wilber, iniţiatul, geniul, maestrul zen, experimentatul explorator al conştiinţei, relatează despre o coborâre în iad. Un iad personal care ia forma unei drame cutremurătoare. După ce, în sfârşit, întâlneşte femeia vieţii lui în împrejurări karmice şi trăieşte o poveste de dragoste fulgerătoare şi totală, la câteva zile după ce se căsătoresc, cei doi află că ea, Treya, are cancer. Cartea, care se numeşte “Graţie şi forţă”, este povestea primilor şi ultimilor cinci ani din viaţa lor. Căci la capătul drumului infernal al cancerului, ea pleacă.

De ce, dacă noi ne creem deci realitatea, ar alege un personaj incredibil precum Ken Wilber, să trăiască o asemenea dramă? De ce ar alege sufletul iubitei sale această ruptură îngrozitoare pentru a fi trăită ca experienţă în parcursul unei încarnări?

Subtitlul acestei cărţi uluitoare este “O vindecare spirituală dincolo de moarte”. Este posibilă o “vindecare dincolo de moarte”? Ce fel de vindecare este aceea dacă viaţa încarnată se opreşte? Este posibil ca trecerea printr-o asemenea dramă terifiantă să fie totuşi o creaţie la nivelul Sufletului? Sau totul nu este decât o iluzie, o mistificare, o proiecţie, cum ar spune un psiholog, prin care nu facem decât să evităm o realitate prea dură?

Nivelurile vieţii, nivelurile morţii. Realitate şi Adevăr

Răspunsul se află în această arhitectură interioară a conştiinţei. Majoritatea articolelor de pe Călătoria Inimii se referă la nivelurile de conştiinţă şi la felul în care fiecare dintre ele reprezintă o realitate. Şi, mai mult decât atât, reprezintă un mod de a experimenta realitatea. Mintea liniară are dificultăţi în a imagina felul în care aceste dimensiuni sunt înglobate unele în altele, dar toţi aceia care au experimentat vreodată stări de conştiinţă extinsă ştiu exact despre ce vorbesc aici. Realitatea pe care o experimentăm, inclusiv dramele prin care trecem, depind de rolurile, de aspectele cu care ne identificăm. Cu alte cuvinte depind de ceea ce credem că suntem. Sunt realităţi parţiale ale fiinţei noastre. Din perspectiva Sufletului aceste drame nu sunt decât experienţe. Citește mai mult…

Enormă deschidere a Călătoriei Inimii la Iaşi. 32 de oameni au făcut primii paşi în explorarea propriei conştiinţe divine. Energia formidabilă pe care a acumulat-o Călătoria Inimii în ultimii ani se suprapune peste cea a zecilor de mii de oameni care călătoresc în propria conştiinţă pretutindeni în lume, în aceste zile. Mai şi iunie, două luni înalte ale acestui an. Creasta acestui val : 11 iunie 2011. Vom trăi experienţa acestei energii la Oradea. Configuraţii astrologice rarissime amplifică procesul global al transformării Conştiinţei. Cea mai spectaculoasă călătorie de conştiinţă a acestui an. O ocazie enormă pentru exploratorii Sinelui.

O experienţă transformatoare pe care n-o vom uita niciodată

Am dorit mult să ajungem la Iasi. Mai ales eu, Horia Ţurcanu, care mă simt legat într-un fel misterios de tărâmul dulcei Moldove şi de spiritul blând al acelor locuri. Era un sentiment care venea din adâncuri, acela că într-un fel sau altul Călătoria Inimii tebuie să ajungă la Iaşi. Şi în cele din urmă am ajuns, în weekendul trecut. A fost una dintre cele mai spectaculoase călătorii de conştiinţă pe care le-am făcut vreodată cu ajutorul Respiraţiei Inimii şi al Respiraţiei Holotropice. Una dintre cele mai superbe incursiuni în adâncurile inimilor noastre, una dintre cele mai frumoase simţiri a ceea ce suntem noi cu adevărat. Vă mulţumim din inimă, eu şi Elena Francisc, tuturor acelora care aţi fost cu noi în această călătorie superbă, pentru încrederea voastră în noi şi în acest proces, pentru sinceritatea şi căldura voastră, pentru curajul cu care aţi coborât în experienţă şi pentru că ne-aţi permis să simţim frumuseţea sufletului vostru. Vă promit, ne vom întoarce.

Totul a început joia trecută, cu o conferinţă, aşa cum facem noi deobicei. Urma să vorbim despre stările de conştiinţă extinsă şi despre rolul lor în marele proces de transformare prin care trece umanitatea şi fiecare dintre noi. Prima surpriză a fost nuărul foarte mare de oameni care au fost acolo. Sala devenise neîncăpătoare. Toţi ştiau despre ceea ce facem, despre ceea ce scriem şi mai ales despre ceea ce experimentăm. A doua surpriză a fost direcţia în care a luat-o discuţia noastră. Ieşenii s-au dovedit a fi nişte interlocutori subtili şi pregătiţi, curioşi şi rafinaţi, astfel încât ceea credeam că va fi doar o punere în temă, s-a transformat într-o adevărată incursiune în cele mai adânci explorări ale arhitecturii interioare a Conştiinţei. Habar n-am când au trecut aproape trei ore de comuniune cu cei peste o sută de participanţi. A fost ca o transă, ca stare de conştiinţă extinsă. I-am simţit pe oamenii aceia cu inima, am simţit prezenţa lor integrală, setea lor de a afla, de a experimenta, am simţit dorinţa lor uriaşă de a trece dincolo de aparenţele minţii. Am simţit că vorbele mele nimeresc pe un teren fertil şi generos, că energia din spatele cuvintelor mele este primită şi plăcută, am simţit că prezenţa noastră acolo este nu numai potrivită, dar că trăim împreună o clipă perfectă pe care o aşteptam demult şi care trebuia neapărat să existe. Am simţit că nu este o întâlnire obişnuită şi nici întâmplătoare, oamenii aceştia ne aşteptau cumva şi că noi aşteptam cumva să-i întâlnim. A fost extraordinar. Şi apoi, în final, o mulţime dintre ei au dat năvală să se înscrie la workshop-ul care începea a doua zi.

Acum, trebuie să ştiţi că înscrierile la workshop-urile noastre se fac cu mult timp înainte. Nu eram pregătiţi să primim atât de mulţi oameni pe cât au vrut să se înscrie. Dar unii dintre ei au dorit atât de mult să vină încât am zis ok, fie ce-o fi, poate că aşa trebuie să fie, să avem încredere în realitate aşa cum este.

Şi bine am făcut, căci ceea ce avea să urmeze a depăşit orice aşteptare. Citește mai mult…

Marea noastra expeditie in Constiinta a inceput. Sutem in Peru impreuna cu unii dintre cei mai apropiati prieteni, exploratori ai taramurilor launtrice ca si noi. Dupa cum stiti cei mai multi dintre voi, expeditiile noastre nu sunt unele obisnuite, caci ceea ce cautam noi aici nu este fascinatia peisajelor exterioare, ci descoperirea lumilor launtrice. Calatoriile noastre tind sa raspunda la intrebari precum “cine suntem noi de fapt?” Toti cei apropiati noua stiti deja ca plantele sacre, Ayahuasca sau oricare alta, nu sunt o cale spirituala. Ele sunt doar porti catre adancurile fiintei noastre. Oglinzi ale propriei noastre Constiinte. Ceea ce facem ulterior cu aceste oglindiri, este alegerea noastra. Le putem ignora si continua sa traim la fel ca si pana in acel moment, sau dimpotriva, ne putem asuma decizia de a schimba ceva, pe masura ce intelegem imensitatea, splendoarea si maretia Fiintei.

Ritualurile shamanice ale Amazoniei peruane au darul de a deschide aceste porti ale Fiintei pentru aceia care sunt in cautare de Sine. Dar, mai mult decat atat, au darul de a ne purifica si de a curata zgura identificarilor cu ceea ce am crezut ca suntem. Cei familiarizati cu abordarile Calatoriei Inimii, cu lucrul cu starile de constiinta extinsa pe care il practicam in workshop-urile noastre, stiti despre ce este vorba. Dar, spre deosebire de expansiunile de constiinta prin practicarea diferitelor tipuri de respiratie, faimosii curanderos ai junglelor amazoniei folosesc puterea enorma a plantelor precum Grande Madre, Ayahuasca. Cu ajutorul ei poti privi adanc in interiorul tau. Poti vedea felul in care se nasc identificarile noastre de fiecare zi, poti privi in mecanismele cele mai intime ale mintii si poti descoperi felul in care judecatile de sine si judecatile asupra realitatii exterioare nasc frica. Grande Madre este un ghid fabulos al realitatilor interioare si un instrument exceptional de auto/investigare si de vindecare. Nu este vorba numai despre boli fizice. Acestea sunt intotdeauna rezultatul unor mecanisme de gandire. Grande Madre te conduce direct la sursa “raului”, care este mereu una personala si tine de felul in care ne raportam la noi insine si la ceilalti.

Deasemeni, o ceremonie traditionala cu Ayahuasca te poate proiecta in cel mai rafinate spatii ale Constiintei, in acele domenii pe care le numim “spirituale”. Sunt trairi care te pot schimba pentru totdeauna, iar miza lor este enorma pentru exploratorii constiintei. Cam acestea sunt motivele care ne mana la 15 mii de kilometri de casa in aceasta extraordinara aventura care, in fiecare an an este altfel.

De data aceasta am plecat de-acasa intr/o formatie ..magica. 17 plus subsemnatii Horia Turcanu si Elena Francisc. Adica 19. Un numar magic semnificand puterea lui UNU. O putere pe care am simtit-o deja cu totii. Caci un grup ca acesta al nostru este mult mai mult decat o adunatura de oameni care merg impreuna. Toti cei care sunt cu noi au lucrat mult cu propria constiinta, sunt cu adevarat niste exploratori experimentati, care au parcurs alaturi de noi etape importante ale descoperirii de sine. Grupul a devenit foarte repede o fiinta colectiva, o mica comunitate ai carei membri se simt unii pe altii dincolo de ceea ce poate fi spus in cuvinte.

In clipa in care scriu aceste randuri sunt la Pucallpa, un orasel minuscul pe malul fluviului Ucayali. Ne-am intors dupa o saptamana in adancul junglei, pentru doua zile de odihna inainte de urmatoarea etapa a calatoriei noastre. Am fost intr/un mic sat, la cateva ore de mers cu salupa pe fluviu. Acolo a fost locul in care am experimentat calatoria cu Grande Madre, in adancul padurilor ecuatoriale, pe malul fluviului. Experientele noastre in sine nu pot fi povestite, caci limbajul liniar nu poate incapea deplin o asemenea experienta. Voi lasa fotografiile sa va vorbeasca, pentru a va face o idee despre locurile extraordinare pe care le-am strabatut. In ceea priveste insa experientele de constiinta pe care le-am trait, ne-a venit o idee grozava. Cand ne vom intoarce vom face o mare intalnire sub semnul Calatoriei Inimii, in care, pur si simplu, membrii acestei expeditii va vor povesti fata in fata felul in care aceste experiente i-au transformat. Veti putea vedea imagini filmate, folografii, asculta muzica inregistrata in timpul unor ceremonii si veti putea afla detalii despre aceasta aventura. Pana atunci insa, iata un fotoreportaj al calatoriei noastre pana in acest moment. Citește mai mult…

Timpul pare să accelereze. Ştim însă că timpul este doar o creaţie a minţii. Ştim că ceea ce se schimbă acum este propria noastră conştiinţă şi că sarabanda de evenimente  prin care trecem este oglinda interiorului nostru. Călătoria Inimii reflectă şi ea ceea ce suntem şi ceea ce devenim. Aţi observat fără îndoială că în ultimul timp atenţia noastră a fost focalizată pe experienţă. Foarte multe workshop-uri, întâlniri, conferinţe şi călătorii. Toate acestea vor continua în perioada imediat următoare, căci ne pregătim pentru marea noastră călătorie anuală în Peru.

Călătorie a Inimii în Peru

În următoarele trei săptămâni deci vom fi plecaţi, împreună cu câţiva dintre cei mai avansaţi exploratori ai conştiinţei pe care îi cunoaştem, într-o călătorie fabuloasă pe continentul sud-american. Va fi o călătorie de conştiinţă desigur, în care vom lucra cu plantele sacre din amazonia peruană, pentru ca apoi să mergem în munţi, pe faimoasa Vale Sacră, unde vom explora ruinele civilizaţiei Inka  şi semnele ei, în felul acela în care doar noi ştim s-o facem: la nivelul energiilor, al memoriei ancestrale, al celor mai adânci conţinuturi ale conştiinţei. Ca toate călătoriile noastre, această expediţie va fi o explorare interioară şi o nouă ocazie pentru a descoperi cine suntem cu adevărat. Despre toate acestea vă vom ţine la curent şi vă promitem uimitoare reportaje de călătorie pe care le veţi citi pe nerăsuflate. Veţi trăi, pas cu pas, experienţă cu experienţă, alături de noi, această aventură, prin fotografii, imagini filmate şi relatări despre toate cele pe care le vom trăi. Aşadar, vă invităm să rămâneţi alături de noi, în Călătoria Inimii, în perioada care urmează.

Elena Francisc. Şi cărţile…

Înainte de a pleca, avem bucuria să vă anunţăm, dragi prieteni, un mic eveniment important pentru noi: lansarea noului site al editurii noastre www.cartileelenafrancisc.ro pe care vă invităm să-l vizitaţi. Rămânem credincioşi drumului nostru de exploratori ai conştiinţei. Cărţile noastre dublează din perspectivă teoretică experienţele noastre. Pe noul site veţi găsi nu numai prezentările cărţilor, dar şi articole, interviuri cu greii psihologiei transpersonale şi chiar fragmente din cărţi pe care le considerăm reprezentative.

Respiraţia Inimii la serile eXperiment

Ne vom întoarce la începutul lui mai pentru a fi din noi alături de voi în sesiunile noastre experienţiale. Vom continua să călătorim în conştiinţă cu ajutorul Respiraţiei Inimii şi al Respiraţiei Holotropice. Aşa cum am promis, din luna mai serile noastre eXperiment se vor extinde. Aşa cum ştiţi, serile eXperiment sunt sesiuni scurte în care oricine poate experimenta stări de conştiinţă extinsă. Aceste explorări interioare cu ajutorul respiraţiei par a fi devenit mai eficiente ca niciodată din perspectivă spirituală şi terapeutică, urmând transformările accelerate ale contiinţei în ansamblu. Vestea cea bună este aceea că înafara serilor de Respiraţie Holotropică, vom lansa la mijlocul lui mai serile eXperiment de Respiraţia Inimii, pe care le promisesem demult. Iată că sunt în sfârşit trecute în program. Deci pe 18 mai Respiraţie Holotropică, iar pe 19 mai, prima seară experiment de Respiraţia Inimii din noua serie.

Venim la Iaşi! În mai

Luna mai aduce şi o premieră: primul mare workshop de RIRH la Iaşi! Un oraş care ne aşteaptă de mult timp şi care în sfârşit apare pe harta  călătoriilor noastre. 27-28-29 mai deci, la Iaşi, un workshop a cărui energie se anunţă bombă!

Aşadar, dragi prieteni, Călătoria Inimii continuă.

Vă mulţumim şi vă iubim,

Horia Ţurcanu şi Elena Francisc

În plină identificare cu rolurile pe care le jucăm, cu aspectele noastre, visăm la ceva ce numim “fericire”. O abstracţie care presupune în primul rând absenţa durerii de orice fel ar fi ea. Suntem scufundaţi într-o iluzie care crează durere intrinsecă, dar creăm himera unei lumi în care durerea ar putea să dispară. Un joc interesant dar care ne condamnă aprioric la ..”nefericire”. De ce facem asta? Care este miza acestui joc al iluziei?

Câte tradiţii ezoterice, atâtea concepte despre fericire. Nenumărate raiuri promise pentru “după viaţă”, care de care mai spectaculoase şi reflectând dorinţele umane ale celor care le-au creat. În schimb sunt puţine tradiţii ale dualităţii care au explorat, în locul “fericirii”, bucuria. Bucuria de a fi. Bucuria experienţei de a fi un suflet coborât în densitatea încarnată a unui trup. Bucuria marii descoperiri că suntem aici exact pentru ceea ce trăim. Exact pentru experienţele în care ne scufundăm.

Raiul ulterior

Bucuria vine întotdeauna din libertatea interioară, din autenticitate, din non-identificare cu aspectele noastre, vine întotdeauna din exprimarea liberă a ceea ce suntem. Doar că sistemelor din care facem parte, conştient sau nu, nu le plac oamenii liberi. Oamenii liberi sunt periculoşi pentru sisteme pentru că scapă controlului, manipulării. Cineva care a ieşit din lanţul identificării cu diferitele sale aspecte şi a descoperit adevărurile simple ale Fiinţei, nu mai înghite povestea iluzorie a raiurilor ulterioare, căci simte în adâncul său că singura clipă care contează este cea de Acum.

Fericirea este un concept izvorât din spaţiul mental şi are la bază negarea realităţii experimentate. De aceea este condamnată să rămână veşnic un fel de fata morgana. Alergare după vânt. Este o veşnică promisiune pentru altă dată, nu pentru acum. Bucuria este însă o stare a Fiinţei care vine din interior, din simţirea a ceea ce este, din acceptarea totală a realităţii experimentate, din non-judecarea acesteia. Mai mult decât atât, bucuria este starea naturală a Fiinţei, atunci când este liberă de vălurile iluziei.

Întreaga istorie a umanităţii este povestea sufletelor coborâte în încarnare, în densitate, în iluzie. Fiecare nivel al iluziei are propriile sale identificări şi fiecare identificare propria sa durere. Toate lucrurile pe care le respingem ne dor, până în clipa în care descoperim că suntem mai mult decât acel nivel de experienţă. Majoritatea “raiurilor” care ne-au fost promise se bazează de pildă pe frica fundamentală de moarte, de dispariţie fizică. Identificarea exclusivă cu corpul nostru supus dispariţiei ne face să alergăm după nemurire. Este o iluzie şi o alergare după vânt. Nu pentru că nemurirea nu există, ci dimpotrivă, pentru că o avem deja. Nu o putem vedea pentru că ne imaginăm că suntem doar corpurile noastre, iar ele dispar. La acest nivel al realităţii experimentate, frica de moarte ne face să nu mai putem trăi bucuria. Frica de moarte ne împiedică de fapt, să trăim. Suntem scufundaţi în iluzia morţii, şi atunci cineva ne promite o iluzie compensatoare. Aceea a unei lumi ulterioare în care nu vom mai muri. În schimbul a ce? În schimbul ascultării, în schimbul îndepărtării de noi înşine şi de adevărata noastră natură, acum. Dăm momentul prezent altuia, îl înstrăinăm, în schimbul unei eternităţi viitoare, “după”. Bucuria experienţei, a trăirii, a dispărut. Visăm deja la o fericire care va veni cândva, într-un viitor imprecis.

Goana după vânt

Şi dacă tot suntem singuri, identificaţi cu un corp, părăsiţi pe această planetă damnată, atunci ar trebui să purtăm o identitate. Cine suntem noi? Sigur suntem “cineva”. Doar că experimentăm o identitate incompletă. Simţim că lipseşte ceva şi căutăm acel ceva în afara noastră, în ceilalţi, în lumea în care trăim. Bucuria experienţei de a fi cineva este umbrită de faptul că percepem incompletitudinea. Căutăm iubirea, gloria, banii, împlinirea, respectul, mângâierea, tot ceea ce credem că ne lipseşte, la ceilalţi, în exteriorul nostru. Credem că asta ne-ar aduce “fericirea”. Gândim – acesta e un cuvânt important – că ar fi mai bine “dacă…”. Dar goana după ceva exterior ne lipseşte de trăirea clipei prezente. Şi de bucuria intrinsecă a simţirii acesteia. Facem planuri nenumărate pentru a obţine ceea ce credem că ne-ar aduce fericirea, dar, in mod straniu, odată ce am obţinut ceea ce am dorit, descoperim că fericirea promisă se îndepărtează şi repornim căutarea. Iluzie pură. Şarpele care-şi devorează coada. Citește mai mult…

Povestea unui psihiatru nonconformist. Generaţia LSD şi întâlnirea dintre ştiinţă şi spiritualitate. Dincolo de spaţiu şi timp. Psihologia transpersonală şi starea de reîntregire. Omagiu unui mare explorator al Conştiinţei. Respiraţia Holotropică, un instrument fabulos de auto-explorare şi auto-vindecare. Darul lui Stanislav Grof. Sfârşitul timpurilor sau începuturile trezirii umanităţii. Redescoperirea lui Dumnezeu. 11 iunie 2011: “Breathing as one”. Respiraţia planetară, cea mai de seamă experienţă de conştiinţă extinsă a acestui an. Un moment al inimii pentru Stanislav Grof. Ultima sa carte, “Respiraţia Holotropică” va apărea până la sfârşitul acestui an şi în România.

Era prin anii 50, undeva, în Europa de Est. Mai precis în fosta Cehoslovacie. Până la un punct tânărul bărbat crezuse că va deveni artist. Poate pictor. Desena cu talent. Cumva, porţile a ceea ce se numeşte “inspiraţie” se deschideau pentru el şi atunci el avea acces la o lume a viziunii. O lume miraculoasă care exista undeva, în el însuşi. Era un miracol, un mister nedesluşit dar fascinant. Atât de fascinant, încât a hotârât că merită toată atenţia sa. S-a apucat să studieze. În mod evident, aceste stări de inspiraţie făceau parte din psihismul omenesc, din universul interior al fiecăruia. Dar ştiinţa cunoştea prea puţine despre aceste fenomene interioare care păreau să ţină mai curând de domeniul misticii decât de cel al psihologiei tradiţionale. Potenţialul pictor a devenit un tânăr psihiatru. Curiozitatea sa era insaţiabilă atunci când era vorba despre misterele

lăuntrice ale fiinţei. Într-o bună zi i s-a ivit ocazia să experimenteze anumite stări ale conştiinţei induse cu ajutorul unor substanţe noi şi aproape necunoscute. Universitatea care derula programul căuta voluntari pentru acest proiect. Simptomele induse de această substanţă erau stranii.

Părea că întregul interior al fiinţei, toate trăirile se expansionau cumva, percepţiile deveneau mai largi, înţelesurile mai cuprinzătoare, semnificaţiile mai evidente. Timpul şi spaţiul dispăreau şi în conştiinţă apăreau conţinuturi care aparent nu aveau nici o logică, dar care apoi se dovedeau de o profunzime uluitoare. Instituţia trata toate acestea din perspectivă medicală. Ieşirea din “normalitate” era semnul unei patologii, a unei nebunii, iar voluntarii, tineri medici psihiatri, aveau misiunea să studieze această “nebunie” din interior. Să trăiască ceea ce trăiesc pacienţii lor. Numai că tânărul nostru personaj recunoscuse deja în aceste stări de conştiinţă ceva ce avea legătură cu marile stări de inspiraţie ale artiştilor, cu stărilede conştiinţă ale marilor mistici, cu relatările acelora care trecuseră prin transformări importante şi care avuseseră ceea ce se numeşte “revelaţii”. Părea mult

mai mult decât o stare de nebunie, depăşea cu mult cadrul patologiilor psihice despre care vorbeau cărţile de medicină.

Istoria unui psihiatru nonconformist

Tânărul acesta se numea Stanislav Grof. Substanţa psihedelică era LSD-ul. Destinul său avea să-l conducă apoi în SUA unde avea să-şi continue cercetările în spaţiul academic american. Descoperirile sale erau atât de uluitoare încât, pur şi simplu tindeau să reconfigureze complet imaginea pe care ştiinţa o avea despre psihicul omenesc. Arhitectura interioară a conştiinţei părea să înglobeze tot ceea ce există. Formulările sale erau atât de curajoase şi atât de neconvenţionale, încât tradiţionaliştii nu au putut înghiţi aceste noi perspective, aceasta în ciuda faptului că alte ştiinţe, precum fizica cuantică şi biochimia confirmau această viziune. Esenţa abordărilor sale era în esenţă aceasta: ceea ce numim

“conştient” este doar o mică parte din ceea ce suntem. Marele rest este atât de colosal încât cuprinde totul. Aceste intuiţii mai fusesără formulate şi de către alţi cercetători, dar niciodată nu fuseseră susţinute cu un studiu în canoanele academice. Pentru prima dată în acest cadru, ştiinţific, îşi făceau loc perspective ce părea să aibă mai degrabă legătură cu metafizica şi cu spiritualitatea decât cu ştiinţa. Joncţiunea era făcută.Proiectul a fost oprit. Explicaţiile au fost unele oarecare. Astăzi ştim însă că asemenea experienţe de conştiinţă extinsă conduc în cele din urmă la o eliberare  interioară faţă de diferitele sisteme de credinţe pe care le-am adoptat fără să le chestionăm niciodată cu adevărat. Această libertate interioară venită pe calea “revelaţiei” nu putea să convină nici unui sistem. Substanţa magică a fost declarată ilegală şi toate proiectele de cercetare asupra conştiinţei de acest tip au fost sistate. Pentru ursul cehoslovac însă, obişnuit cu opreliştile diferitelor sisteme – venea din Europa de Est! – aceasta n-a fost decât un pas înainte pe calea destinului său. Căci aşa a găsit calea regală. Citește mai mult…

Călătoriile în Conştiinţă. De ce mergem în Peru? Plantele sacre nu sunt o cale spirituală. “Journey” versus “Trip”. Plantele sacre sunt Porţi către noi înşine. Realizarea de Sine, sau nimeni nu face în locul nostru. Divinitatea interioară – o experienţă. Plantele sacre – uneltele pe care ni le-am dat pentru a crăpa armurile iluziei. Nu există secrete esoterice. Totul este la lumină.

Săptămâna aceasta plecăm din nou în Peru, pentru o nouă şi extraordinară expediţie în jungla amazoniană, dar, mult mai important, pentru o nouă incursiune în propria noastră Conştiinţă, o nouă călătorie în adâncurile a ceea ce suntem cu adevărat. Este un prilej pentru a reveni la subiect, pentru că mulţi dintre voi, Căutătorii, camarazii noştri de Călătorie a Inimii, ne-aţi pus întrebări cărora poate nu am apucat să le răspundem.

Din momentul în care noi am lansat întâlnirile cu voi în spaţiul public, din momentul în care am început să vorbim despre ceea ce facem şi ceea ce experimentăm, interesul pentru subiectul ritualurilor cu plante sacre şi al medicinei tradiţionale din marile tradiţii spirituale ale lumii, a fost imens. În rândurile de mai jos vom încerca să lămurim unele dintre cele mai importante aspecte ale ale acestor mari Călătorii ale noastre şi să răspundem, cel puţin parţial, întrebărilor care au apărut cel mai des.

După cum ştiţi deja, esenţa drumului nostru spiritual şi de conştiinţă este una a practicii directe, a experimentării stărilor de conştiinţă extinsă. Am vrut să trăim noi înşine acele stări despre care vorbeau marii mistici, despre care vorbesc cărţile sfinte. Puntea între spaţiul mental şi cel al conştiinţei extinse a fost psihologia transpersonală, ale cărei mijloace sunt experienţiale. Respiraţia holotropică nu a fost decât un început, dar unul extraordinar, căci expansiunile induse cu ajutorul acestui tip de respiraţie accelerată sunt uluitor de profunde şi pot fi comparate oricând ca profunzime şi aspect terapeutic cu experienţele cu substanţe psihedelice clasice. Apoi au urmat ani în care noi am călătorit enorm, în lumile noastre interioare dar şi în lumea largă, în căutarea experienţelor de conştiinţă. Tot ceea ce ştim, tot ceea ce suntem, tot ceea ce facem, provine din aceste experienţe de conştiinţă extinsă. Adevărul despre care noi vorbim este unul care poate fi experimentat de către oricine. Am numit calea noastră spirituală Calea Maestrului Interior pentru că tot adevărul este acolo, înlăntru. În fiecare.   Citește mai mult…

Pierre Janin este psiholog și psihoterapeut. Locuiește undeva, în sudul Franței și este cunoscut pentru abordările sale neconvenționale în ceea privește psihoterapia. Face parte dintre aceia cu o viziune largă asupra interiorului omenesc și care cred că dincolo de mintea și de gândurile noastre mai e ceva. Sufletul. A lua în considerare Sufletul atunci când ești psihoterapeut, înseamnă a ieși complet din liniaritatea mecanică a psihologiei clasice și a te plasa de fapt în avangarda Marii Transformări.

Pierre Janin este unul dintre terapeuții care sunt invitații noștri permanenți în România. Vine cam odată pe an. Aceia dintre voi care au lucrat cu el au putut experimenta forța matură a acestui terapeut și profunzimea uneori surprinzătoare a abordărilor sale care coboară până în cele mai adânci straturi ale psihicului, pentru a urca brusc penivelurile rarefiate ale Spiritualității. Dealtfel, acest tip de abordare – psihologică și spirituală în același timp, îl plasează pe Pierre Janin în avangarda europeană a psihologiei, pentru că la această oră încă, psihologia academică are aroganța de a crede că știe totul despre vârtejurile noastre lăuntrice, crede că totul poate fi explicat prin împrejurări concrete prin care am trecut cândva în această viață, și mai crede că stărilor sufletului omenesc îi pot fi puse etichete. Psihologia tolerează cu condescendență încă, ceea ce numim spiritualitate, pentru simplul motiv că anumite zone ale ființei omenești nu pot fi măsurate și etichetate prin mijloacele convenționale ale științei.

Primul lucru pe care îl remarci la omul acesta este calmul care îl înconjoară ca un halou, emană din priviri, din cuvinte, din tonul său și din gesturile măsurate. Iar căldura, pur și simplu,

se simte. Are un fel de prezență totală atunci când vorbește, un fel de a-și focaliza atenția asupra interlocutorului, un fel de a-l asculta, care creează de jur împrejur senzația de căldură. Vorbind cu Pierre Janin mi-a trecut prin cap că de multe ori noi doar ne prefacem că îl ascultăm pe celălalt, absorbiți fiind de propriile noastre gânduri, că, de fapt, multe dintre întâlnirile noastre se desfășoară în monologuri paralele.

Am vrut să știu cum se vede din perspectiva unui profesionist al psihologiei această tendință planetară de întoarcere a omenirii către spiritualitate, către străvechile repere ale sufletului omenesc, care ar putea fi motivele ei și dacă soluția pentru profunda criză prin care trece umanitatea ar putea veni din zona spiritualității. Citește mai mult…

”Revoluția Conștiinței – descoperiri transpersonale care schimbă lumea”.

Acesta a fost numele generic pe care l-a purtat ce-a de-a 17 ediție a International Transpersonal Conference care s-a desfășurat saptamana trecută la Moscova. Acest nume, ”Revoluția Conștiinței”, a fost unul inspirat. Pe de-o parte indică interesul imens acordat transformărilor fundamentale prin care trece în acest moment umanitatea, iar pe de-altă parte a fost un omagiu adus lui Stanislav Grof, unul dintre părinții psihologiei transpersonale, căci această sintagmă devenită de notorietate, îi aparține. ”Revoluția Conștiinței” este și titlul unei extraordinare cărți semnate de Stanislav Grof, Ervin Lsszlo și Peter Russell, pe care o puteți găsi și în limba română. Dealtfel Stanislav Grof a fost invitatul special al acestei Conferințe organizate de ITA (International Transpersonal Association), înființată acum mai bine de 30 de ani chiar de el.

Dacă acum 30 de ani mișcarea transpersonală era doar o orientare din psihologie care lua în considerare natura spirituală a psihicului omenesc și reconfigura complet hărțile conștiinței, în zilele noastre mișcarea transpersonală adună la un loc oameni de știință din domenii fundamentale, cum este fizica cuantică, bio-chimia și altele. Ceea ce numim Noua Paradigmă, sau noua viziune asupra realității pare să se configureze împrejurul cercetărilor asupra conștiinței. Acesta este motivul pentru care la o asemenea conferință participă oameni de spiritualitate din întreag lume, venind din diferite tradiții spirituale de pe toată planeta. Budiști și creștini, musulmani și șamani din Siberia, terapeuți din toate orientările, muzicieni, psihiatri, neurologi și profesori de semiotică, cercetători în domeniul terapiilor cu psihedelice, o întreagă lume se adună pentru a reconfigura împreună hărțile realității în care trăim. Toată această lume este conștientă de Marea Transformare prin care trece Umanitatea și caută să găsească Calea, așa cum a numit-o Rajesh Dalal, unul dintre paticipanți, fost discipol al lui Krishnamurti. Citește mai mult…

Biomusic – un procedeu revoluționar de echilibrare a Ființei. Uimitoarele efecte ale muzicii asupra structurii moleculare a apei din orice fiinta vie.

Auzisem despre Biomusic. Credeam că este muzică și atât. Mai precis o muzică pentru relaxare, pentru meditație și altele asemenea. Nu mi-a stârnit interesul pentru că în lume există enorm de multă muzică creată pentru așa ceva. Preferam clasici sau muzică religioasă provenind din diverse tradiții spirituale. Numai că, într-o bună zi, l-am cunoscut pe Jean Louis Fargier. Este muzician, este francez, locuiește la Londra. Primul lucru care mi-a atras atenția este felul în care se mișcă și vorbește, de un calm senin și clar, foarte neobișnuit pentru lumea secolului 21, în care cu toți ne grăbim, în care pare că timpul s-a scurtat. Presiunea permanentă în care trăim, telefoanele mobile, informația circulând cu viteza luminii, într-un cuvânt stresul care impregnează vremurile noastre, părea neputincios în cazul acestui bărbat subțirel și cuminte. Părea că trăiește într-un fel de distorsiune temporală, într-o alveolă protectoare. Agitația dimprejurul său nu-l afecta în nici un fel. Avea ceva din liniștea unui călugăr, sau a unui maestru zen atent permanent la o dimensiune interioară care nouă, celorlalți, ne este inaccesibilă. Un zâmbet discret și bun îi însoțea orice cuvânt, iar gesturile puține aveau o eleganță ce denotă educație. L-am cunoscut la București, unde venise să  prezinte ceea ce el numește ”procesul Biomusic”. Întâmplarea a făcut să am ocazia să schimb câteva vorbe cu el înainte de această prezentare și să aflu un lucru care m-a pus pe gânduri.

Poate că ați auzit de studiile unui celebru fizician japonez pe nume Masaru Emoto, ale cărui cărți au apărut și în România. Acesta a descoperit faptul că apa se comportă ca o ființă vie, sensibilă, că are memorie și că reacționează la diversele tipuri de energie. De pildă, dacă pe un pahar cu apă scriem cuvântul ”iubire” sau ”mulțumesc”, într-un mod misterios, apa simte acest lucru și devine purtătoarea unei energii benefice, care ajută plantele să crească spectaculos și îmbunătățește starea de sănătate a oamenilor. Citește mai mult…

Despre Stiinta si Revelatie

Neurolog, psihiatru, profesor universitar, om de ștință, cercetător în domeniul conștiinței, scriitor. Dumitru Constantin este ceea ce în SUA s-ar numi ”a brain”. Adică ”un creier”. Sau, cum s-ar spune pe la noi, o minte luminată. Dincolo de titlurile sale științifice și de recunoașterea internațională, căci este mereu plecat din țară la tot felul de congrese internaționale, despre Dumitru Constantin se mai poate spune ceva: este un ”căutător”. Este un personaj neliniștit, care-și pune întrebări, care nu se mulțumește niciodată cu răspunsuri convenționale, care încearcă mereu să găsească noi perspective asupra adevărului. Cercetările sale lipsite de prejudecăți asupra conștiinței l-au condus în zonele de frontieră ale cunoașterii cu mult înainte ca în România să se poată vorbi despre interferența științei cu doctrinele mistice. Aceasta este motivația care a stat la baza acestui interviu.

În 1981 în România a apărut o carte numită ”Inteligența materiei”, al cărei autor este profesorul Dumitru Constantin.  O carte care a bulversat lumea științifică românească pentru că avea curajul să aducă în discuție o viziune asupra lumii și a universului ce părea pierdută pentru totdeauna. Erau timpurile materialismului dialectic, iar cuvinte precum „suflet” își pierduseră orice semnificație. Lumea nu mai era decât o mașinărie, la fel și oamenii. Conștiința nu mai era decât ”produsul materiei superior organizate”. Dumnezeu fusese izgonit din lumea oamenilor în numele unei științe restrictive și ai cărei ochi erau acoperiți cu ochelari de cal. Ei bine, în acele timpuri, Dumitru Constantin a avut curajul să fluiere în biserică. ”Inteligența materiei” era o carte în care, pe baza cercetărilor care se desfășurau în lume dar și pe baza propriilor sale cercetări, Dumitru Constantin arăta faptul că în spatele aparenței solide a materiei există un principiu energetic și informațional care organizează universul în formele pe care le cunoaștem. Că dincolo de obiectele mecanice ale lumii mai există ceva, o esență inefabilă, greu de cuprins în conceptele obișnuite despre materie, care constituie adevărata bază a universului cunoscut. În vreme ce știința occidentală deducea toate acestea în mod matematic, Dumitru Constantin ajungea la aceleași concluzii pornind de la mijloacele care-i stăteau la îndemână. Poate că și alți oameni de știință români adulmecau atunci această nouă viziune asupra universului, însă doar el a avut curajul să exprime ceea ce credea, într-o carte. Desigur, cartea a fost interzisă. Citește mai mult…

John Welwood este psihoterapeut, doctor in psihologie si unul dintre cei mai cunoscuti autori pe domeniul sau in Statele Unite si Europa. Dupa ce a obtinut o diploma in filosofie si-a continuat studiile in Sua si a trecut prin diverse stagii de pregatire cu maestri ai budismului zen. John Welwood se considera pe sine o punte intre sistemele filosofice orientale si psihologia analitica de tip european si propune o noua viziune integratoare asupra fiintei, centrata in jurul inimii. Este celebru pentru perspectivele sale asupra rolului iubirii in vindecarea personala si a celei colective si pentru imbinarea abordarilor orientale cu cele occidentale in psihologie. Cartile sale au fost traduse pretutindeni in lume iar workshopurile pe care le sustine la Omega Institute si uneori in Europa sunt profund transformatoare. Acest interviu este urmarea unei superbe intalniri pe care noi (Horia Turcanu si Elena Francisc) am avut-o cu el la Paris. Numele acestui site este imprumutat de la una dintre cele mai extraordinare carti ale sale, ”Calatoria Inimii”.

Prima surpriza pe care mi-a oferit-o John Welwood au fost cartile sale. Mi se parusera extraordinare, pentru ca principalul sau mesaj, oricat ar parea de straniu pentru un psiholog american, era intoarcerea la suflet, la inima, la spiritualitate, ca solutie la nefericirea generalizata ce caracterizeaza societatile de consum. Astfel ca, intr-o buna zi, pe cand ma aflam la Paris si am aflat ca sustine o conferinta, am vrut sa vad despre ce e vorba. Tema era psihologie si spiritualitate. Asa l-am cunoscut pe John Welwood. Tinand cont de succesul pe care-l au cartile sale in America si in Europa (trei dintre ele au fost traduse si in Romania), de faima sa, ma asteptam sa intalnesc un personaj rigid, distant si politicos. In loc de toate acestea, am descoperit un om simplu, de o timiditate pe care abia si-o poate masca, de o caldura si o spontaneitate incredibile. Citește mai mult…

Dokusho Villalba este înainte de toate un personaj. Felul carismatic în care vorbește, eleganța cu care trece de la o idee la alta, plimbandu-te prin toată istoria filosofiei europene și orientale, felul în care face conexiuni între idei ținând de domenii diferite ale științei sau, dimpotrivă, ținând de domeniul spiritual, este fascinant. De la științe sociale la arte, de la psihologie la politică, pentru Dokusho Villalba, tot ceea ce a creeat umanitatea până în acest moment are o legătură cu spiritualitatea, indicând un mod de a ne raporta la aceasta.

Din perspectiva lui Dokusho Villalba, criza prin care trece umanitatea în acest moment nu este una de conjunctură, economică și socială, ci o criză profundă ce-și are adevăratele cauze în îndepărtarea de adevărata noastră esență, care este una spirituală. Cu alte cuvinte, criza economică, ecologică, starea de rău existențial care a cuprins umanitatea în ciuda extraordinarelor progrese tehnologice, are o sursă spirituală iar rezolvarea acestei crize nu poate fi decât spirituală.

Despre Zen am auzit cu toți, așa cum am auzit despre meditație ca despre o cale spirituală. Dar puțini sunt aceia care știu cu adevărat despre ce este vorba. Când am auzit că un adevărat maestru zen vine la București mi-am spus că poate e momentul să aflu care este cu adevărat perspectiva budistă asupra lumii și dacă această perspectivă poate să ne ajute cu ceva pe noi, cei care trăim într-o cu totul altă ecuație spirituală. Maestrul Dokusho, descendent al unei linii de maeștri spirituali străluciți, când a auzit despre interviu și-a ridicat privirile dintre cărțile pe care dădea autografe și mi-a zis așa: dacă vrei cu adevărat să înțelegi despre ce este vorba, nu este suficient să citești sau să auzi ce spun. Trebuie să practici zen mai întâi. Așa am ajuns, pentru o zi, să încerc meditația numită Zazen. Ceea ce am trăit în timpul acestei meditații este greu de transpus în cuvinte, pentru că este vorba despre trăiri multidimensionale, în care imaginile mentale, gândurile și emoțiile ies din interior în același timp și creează o stare de spirit foarte greu de descris. Esențial este faptul că atunci când aceste imagini, gânduri, emoții ies la suprafață, le poți observa cum ai observa orice alt obiect din exterior. Apare percepția clară că suntem diferiți de gândurile noastre. Conștiința noastră este ca o oglindă pentru aceste gânduri. Aveam să aflu că pe acestă ”detașare” se întemeiază întreaga filosofie Zen. Citește mai mult…

Ervin Laszlo, Stanislav Grof si Peter Russell, in dialog cu Horia Turcanu