Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Scris de la 16 iunie 2010 Articole, Interviuri | 10 comentarii

Maestrul zen Dokusho Villalba Roshi:”Singura revolutie de care are nevoie omenirea este cea spirituala”




Dokusho Villalba este înainte de toate un personaj. Felul carismatic în care vorbește, eleganța cu care trece de la o idee la alta, plimbandu-te prin toată istoria filosofiei europene și orientale, felul în care face conexiuni între idei ținând de domenii diferite ale științei sau, dimpotrivă, ținând de domeniul spiritual, este fascinant. De la științe sociale la arte, de la psihologie la politică, pentru Dokusho Villalba, tot ceea ce a creeat umanitatea până în acest moment are o legătură cu spiritualitatea, indicând un mod de a ne raporta la aceasta.

Din perspectiva lui Dokusho Villalba, criza prin care trece umanitatea în acest moment nu este una de conjunctură, economică și socială, ci o criză profundă ce-și are adevăratele cauze în îndepărtarea de adevărata noastră esență, care este una spirituală. Cu alte cuvinte, criza economică, ecologică, starea de rău existențial care a cuprins umanitatea în ciuda extraordinarelor progrese tehnologice, are o sursă spirituală iar rezolvarea acestei crize nu poate fi decât spirituală.

Despre Zen am auzit cu toți, așa cum am auzit despre meditație ca despre o cale spirituală. Dar puțini sunt aceia care știu cu adevărat despre ce este vorba. Când am auzit că un adevărat maestru zen vine la București mi-am spus că poate e momentul să aflu care este cu adevărat perspectiva budistă asupra lumii și dacă această perspectivă poate să ne ajute cu ceva pe noi, cei care trăim într-o cu totul altă ecuație spirituală. Maestrul Dokusho, descendent al unei linii de maeștri spirituali străluciți, când a auzit despre interviu și-a ridicat privirile dintre cărțile pe care dădea autografe și mi-a zis așa: dacă vrei cu adevărat să înțelegi despre ce este vorba, nu este suficient să citești sau să auzi ce spun. Trebuie să practici zen mai întâi. Așa am ajuns, pentru o zi, să încerc meditația numită Zazen. Ceea ce am trăit în timpul acestei meditații este greu de transpus în cuvinte, pentru că este vorba despre trăiri multidimensionale, în care imaginile mentale, gândurile și emoțiile ies din interior în același timp și creează o stare de spirit foarte greu de descris. Esențial este faptul că atunci când aceste imagini, gânduri, emoții ies la suprafață, le poți observa cum ai observa orice alt obiect din exterior. Apare percepția clară că suntem diferiți de gândurile noastre. Conștiința noastră este ca o oglindă pentru aceste gânduri. Aveam să aflu că pe acestă ”detașare” se întemeiază întreaga filosofie Zen.

Astfel că, atunci când m-am pomenit față în față cu maestrul pentru interviu știam deja că Occidentul, cu talentul lui nemaipomenit de a denatura totul, a făcut din Zen ceva ce n-are nici o legătură cu adevărul. Există parfumuri zen, haine zen, moda zen, restaurante zen, dar nimic din toate acestea nu are legătură cu adevăratul Zen, despre care maestrul afirmă că are ascunsă înlăuntrul său o soluție pentru criza spirituală în care se află omenirea.

”O călătorie către centrul ființei noastre”

Zen pare a fi devenit în ultimii 20 de ani aproape o modă. Revistele vorbesc despre un stil de viață zen. Cum se văd toate acestea din perspectiva unui maestru zen? Ce este de fapt ZEN?

Zen este o cale de eliberare spirituală și existențială. Este cea mai veche cale budistă ce coboară până la Budha Sakyamuni în secolul 15 înainte de Cristos, iar ceea ce diferențiază această școală de altele este practica meditației ca poartă principală către această eliberare spirituală. Meditația este calea pe care a urmat-o Budha însuși pentru a se elibera. Este o cale cu o tradiție enormă în India, China, Japonia și există puține legături reale între zen și ceea ce se crede în Occident, că a fi zen înseamnă a fi ”cool”, a fi ”chic”. Este o deformare iar termenul este folosit greșit, așa cum și despre yoga de pildă, se crede că este un fel de gimnastică, ignorându-se aspectul spiritual. Primul adevărat maestru zen a practicat în Europa în anii 60 și a fost maestrul meu. Zen-ul este deci un set de practici menite să ne conducă la eliberarea spirituală, iar principala practică este meditația.

Să mergem mai departe: ce este meditația, un alt cuvânt foarte răspândit, despre care puțini știu cu adevărat ce reprezintă? Cum ne poate elibera?

Cuvântul meditație, în occident, are multe înțelesuri și există multe feluri de meditație. De pildă există meditație însoțită de vizualizări, de imagini mentale. Unii folosesc cuvântul meditație pentru a desemna gândirea reflexivă asupra unui subiect. Dar meditația zen are sensul de interiorizare, de contactare a spațiului interior al ființei noastre. Când suntem atenți la obiecte din exteriorul nostru, prin intermediul simțurilor, ființa noastră este ieșită în afară, extinsă prin intermediul atenției. A medita înseamnă a-ți retrage atenția din exterior și a o focaliza în spațiul interior. Este o retragere a atenției în propriul său centru. Imaginați-vă o picătură de rouă, dimineața, pe o frunză. Umiditatea din atmosferă, pe care în mod normal nu o putem vedea fiind răspândită în aer, prinde formă în această picătură de apă. O putem vedea și atinge. Când răsare soarele, picătura de rouă este resorbită în atmosferă. În marele tot. Nu o mai putem vedea, dar asta nu înseamnă că ea nu mai există, ci doar că și-a schimbat forma. Acest proces de reabsorbție este ceea ce se petrece în meditația zen cu conștiința noastră: îi permitem să se lase resorbită de marele tot din care provine. Suntem născuți în acestă lume materială și suntem cumva o concentrare de energie vitală într-o formă densă de ființă omenească. Dar când curcumstanțele se schimbă, această formă densă se schimbă și ea, iar energia vitală se întoarce de unde a venit, în energia universală, cosmică, pentru ca într-un alt punct, să se întoarcă la o formă materială, densă. Acesta este procesul vieții și al morții, dar este în același timp și un proces spiritual. Când murim, focul și apa din trup sunt absorbite în focul și apa universale, pământul în pământ si așa mai departe. Același lucru se petrece cu energia psihică, cu energia mentală și desigur cu conștiința: se întoarce în spațiul căreia îi aparține de fapt, în conștiința universală. Asta facem în meditația zen, experimentăm, deci trăim acest proces de reabsorbție a energiilor din care suntem constituiți, în Întreg. Și cum facem asta? În viața de zi cu zi avem atenția focalizată în exterior, la ceea ce facem. Când ne așezăm în poziția de zazen, rupem legăturile de atenție cu lumea exterioară, iar atenția și conștiința le interiorizăm. Le reabsorbim. Astfel, lăsăm mai întâi în urmă subiectele fizice, materiale, apoi lăsăm subiectele mentale, gândurile, imaginile, apoi emoțiile, senzațiile, pentru a ajunge în cele din urmă acolo unde este originea tuturor acestora. Este ca o călătorie către centrul ființei noastre. Când reușim acest lucru, realizăm ceea ce în budism se numește natura adevărată a ființei omenești și a vieții, care se petrece acum și aici, înafara timpului. Știu foarte bine că pentru aceia care nu au încercat niciodată un asemenea exercițiu este dificil să-și imagineze această stare, dar întrebarea a fost despre ce este meditația. Aceasta este meditația zen. O revenire la origine.

”O spiritualitate de fiecare zi”

Ați spus că zen este o cale de eliberare spirituală. În ce sens ne eliberăm? De ce anume ne eliberăm?

A vorbi despre spiritualitate și despre materie este o dualitate și reprezintă modul tipic de gândire în Occident. Extremele sunt întotdeauna legate între ele și fiecare are nevoie de cealaltă pentru a exista. Nu putem vorbi despre spiritualitate în absența materialității. Există un Tot, iar ”spiritual” și ”material” sunt aspecte ale acestui Tot. În tradiția europeană, catolică, pe care o cunosc foarte bine pentru că m-am născut în această tradiție, există o ruptură profundă între spirit și materie, între spirit și corp. Biserica catolică a trăit spiritualitatea ca și cum ar fi complet separată de aspectul corporal. Îngerii sunt reprezentați în iconografia catolică fără corpuri. Spiritualitatea nu este numai diferită de materie, dar este în completă opoziție, iar ca formă extremă de a trăi această opoziție cunoaștem exagerările istorice în care corpul era prigonit, chinuit, sute de ani în care femeile au avut un statut îngrozitor pentru că simbolizau ”păcatul”, sexualitatea, carnea, materia, astfel că pentru un gest erau arse pe rug. Europenii au conceput deci o spiritualitate extremă. Ceea ce s-a petrecut a fost că atunci când biserica catolică a pierdut din influența sa asupra oamenilor, aceștia au plonjat de la o spiritualitate extremă, într-un materialism extrem, propriu civilizației contemporane. Materialismul neagă orice urmă de spiritualitate. Viața este ceea ce vedem, ceea ce putem atinge cu mâna, ceea ce putem mânca sau poseda. Dar viziunea extrem-materialistă de-acum este în relație dialectică directă cu viziunea extrem-spiritualistă dinainte. Am căzut dintr-o extremă în cealaltă. De la interzicerea formală a sexualității, la pornografie. Extremele se ating. Abia acum este poate timpul integrării extremelor, căci realitatea este spirituală și materială în același timp. Este una. Maestrul meu, Taisen Deshimaru spunea că zen-ul nu este un răspuns spiritual la o lume materialistă, ci o cale dincolo de spiritual și material, care le transcende și le integrează pe ambele. Aceasta este eliberarea despre care vorbeam și pe care o putem atinge prin meditație: trăirea non-dualității, a realității unice. Sunt sigur că ați auzit vorbindu-se despre eliberarea din iluzie, deși puțini înțeleg care este natura adevărată a ceea ce numim realitate. Spiritualitatea zen este astfel foarte concretă: este felul în care bem un ceai, în care pășim, în care spălăm vasele. Este atitudinea față de acțiune. Orice acțiune materială devine un gest un gest spiritual, fiind încărcat cu întreaga noastră atenție și oglindit complet de conștiința noastră. Aceasta este eliberarea de iluzie. Zen este o spiritualitate pentru fiecare moment al zilei, pentru fiecare zi, nu este o spiritualitate de duminică.

În Europa, a vorbi despre spiritualitate, înseamnă a vorbi despre Dumnezeu, despre o ființă supremă care se află undeva, deasupra, veghind. Cum se vede Dumnezeu din perspectiva zen?

În zen, conceptul de Dumnezeu nu există. Nu există un personaj, cineva, o ființă care să poată fi echivalată cu divinitatea așa cum este ea concepută în Europa. Nu este nevoie de un asemenea concept pentru a avea o viață spirituală. Există în occident o prejudecată etno-centrică când folosim termeni ca ”spiritual” sau ”religios”, căci acesta înseamnă automat o religie teistă, ca în ca sistemul iudeo-creștin sau islamic, în care Dumnezeu este neapărat Tatăl, deci masculin, rațional, judecător, războinic, uneori răzbunător… În budhismul zen nu există un asemenea concept. ”Totul” este totul, nu poate avea atribute. De aceea, uneori zen-ul nici nu trece drept o religie, pentru că nu există un dumnezeu exterior. Iar pentru occident, o religie fără un dumnezeu exterior, care este subiectul, nu este o religie. Cuvântul religie vine de la latinescul religare, adică a face legături, a reuni. La origini, acesta era sensul. Sentimentul religios este sentimentul de a aparține întregului și că toate lucrurile sunt unite între ele. În această accepțiune budhismul este o religie, pentru că experiența trăirii întregului se află în centrul oricărei practici zen. Sentimentul religios a apărut odată cu cristalizarea sentimentului de ”eu”, odată cu conștiința de sine, cu alte cuvinte odată cu sentimentul de separare față de întreg. Nu vreau să intru în detalii psihologice dar această evoluție a avut drept principală consecință secundară sentimentul de însingurare, de alienare față de Tot. Este angoasa existențială, frica față de ceea ce este considerat neant, care a condus imediat la imaginarea unui dumnezeu cu atribute omenești. În zen, sentimentul de separare față de întreg este recunoscut drept ceea ce este, iar întoarcerea la Întreg este un fapt practic. Este reabsorbția prin meditație, a conștiinței, în conștiința cosmică. Budha Sakyamuni a refuzat să vorbească vreodată despre Dumnezeu, considerând că Întregul nu poate fi rostit, în același fel în care Isus Cristos a răspuns prin tăcere atunci când Pilat din Pont l-a întrebat cum este Dumnezeul Lui. Întregul nu poate fi exprimat prin cuvinte pentru că nu încape în nici un cuvânt. De aceea Budha a refuzat să se pronunțe cu privire la Dumnezeu, sau cu privire la originea și finalitatea Universului, considerând că o discuție despre aceste subiecte nu are legătură cu misiunea lui pe această lume: aceea de a elibera toate ființele din suferință. Adică din iluzie, căci suferința este inerentă iluziei.

”Experiența mistică este aceeași în toate tradițiile”

Eliberarea din suferință, din iluzie… Misiunea lui Budha de a elibera umanitatea de suferință seamănă cu misiunea lui Isus Cristos de a mântui omenirea din păcat. Cineva care-și propune să salveze umanitatea din suferință pare mânat de iubire față de oameni. Care este locul iubirii în budhismul zen?

În zen vorbim despre compasiune, care este forma complet altruistă a iubirii, lipsită de orice egocentrism. Este forma supremă a iubirii și despre aceeași iubire vorbea și Isus. Compasiune înseamnă a simți suferința celuilalt și dorința de a-l elibera de această suferință, care vine din conștiința faptului că celălalt și ”eu însumi” suntem una. A-l iubi ca pe tine însuți, cum zice Isus. Compasiunea este diferită de alte forme ale iubirii prin aceea că orice urmă de egoism a dispărut. Când spunem unei persoane ”te iubesc”, această iubire are legătură cu propria noastră stare de bine, nu cu a acelei persoane. Dacă persoana face ceva care nu ne convine, chiar dacă este bine pentru ea, asta nu ne place deloc. Iubirea-pasiune de pildă, este limitată de ego. Dar este omenească și e normal să fie cum este pentru că trăim în această lume materială. Există multe feluri de iubire limitată de ego, dar Budha vorbește despre iubirea completă, cosmică, care include orice fel de iubire omenească dar care transcende ego-ul. Știți probabil că Budha ca personaj istoric, a fost un prinț, moștenitorul unui regat și că a abandonat totul pentru a căuta o cale de eliberare a ființei omenești din suferință. Compasiunea, această formă supremă a iubirii, este miezul budhismului, este cauza întregii căutări spirituale și filosofice a lui Budha, înaintea iluminării. Cu alte cuvinte, ceea ce l-a împins înainte pe Budha, a fost iubirea pentru semenii săi și pentru întreaga fire și din acest punct de vedere este foarte asemănător cu Isus Cristos. Aparent, deosebirile sunt foarte mari, dar căutând în profunzime vom descoperi că esența budhismului și a creștinismului este identică, referindu-se la aceeași realitate. Formele culturale și instituționale ale acestei esențe au devenit în timp foarte diferite, dar aceasta s-a petrecut doar pentru că instituțiile care s-au creeat ulterior, s-au îndepărtat de esență. Experiența mistică este aceeași. Felul în care a fost interpretată ulterior și dogmatizată este diferit. Sfântul Ioan al Crucii, un mare mistic creștin, urcând pe muntele Carmel, descrie toate etapele trăirii mistice așa cum sunt ele trăite în meditația budhistă, iar când ajunge sus, în vîrful muntelui, acolo unde se aștepta să-L găsească pe Dumnezeu, ce găsește? Nada, nada, nada… Nimic. Este ceea ce budhismul numește vidul. Sf. Ioan al Crucii înțelege atunci că Dumnezeu nu poate avea o aparență umană, nu poate fi ceva, fiind totul.

Să ne întoarcem la eliberarea din suferință. În lumea modernă, în mod paradoxal, în ciuda imenselor progrese tehnologice, nu se poate spune că oamenii suferă mai puțin. Ba dimpotrivă, există acea stare de rău existențial pe care o menționați în cărțile dvs. Care este soluția pe care o propune zen-ul?

Din perspectiva budhistă, sursa suferinței este ignoranța, iar miezul acestei ignoranțe este abordarea dualistă a realității. Trasăm granițe în permanență, iar prima graniță este între Eu și restul universului, ca și cum am trasa un cerc în jurul nostru și am spune ”până aici sunt eu, restul e diferit de mine”. Psihologia modernă recunoaște că Eu-l este doar un proces de identificare cu ceva, cu amintirile noastre, cu emoțiile noastre, cu visele noastre, dar atât. Este un mod de a privi. Nu are nimic obiectiv. Dacă îmi trasez granița la nivelul corpului, atunci sunt doar un corp. Dacă îmi trasez granița Eu-lui la nivelul conștiinței, atunci sunt conștiință, iar conștiința nu are nici o limitare, pentru că tot ceea ce se află în câmpul conștiinței mele, se află în mine. A ne crede separați este o eroare cognitivă sau, cum se spune în zen, înseamnă să nu vezi pădurea de copac. Separarea de Întreg aduce suferință, teamă, alienare, frică existențială. Vrem să protejam o anumită parte a realității, numită Eu, și astfel se naște conflictul între parte și întreg. Este o lipsă de adaptare la realitate care generează suferință. Ceea ce facem în zen prin intermediul meditației este să experimentăm adevărata natură a realității, dincolo de ceea ce credem despre ea, și să descoperim astfel natura iluzorie a Eu-lui. Știința modernă redescoperă că totul este relație și nimic nu poate fi definit prin sine. Ce suntem noi? Ne definim prin relația pe care o avem cu ceilalți, cu soarele, cu aerul, cu cei pe care-i iubim, cu orice există. A ne considera un Eu, înseamnă a ieși în mod artificial din rețeaua existenței și de-aici derivă sentimentul de alienare. Zen înseamnă a te întoarce la relație, deci la experiment. Este ceva foarte concret. Nu este vorba despre o spiritualitate despre care mai întâi vorbim și apoi credem în ea dacă ne place, ci despre anumite experiențe trăite după care natura spirituală a universului devine evidentă. De pildă, respirația este relația noastră cu aerul, iar o relație nu este ceva ce poate fi atins cu mâna. Este ceva inefabil, spiritual. A fi atent la respirație este o experiență spirituală. Orice relaționare poate fi o experiență spirituală care schimbă felul în care trasăm granițele Eu-lui, și odată cu ele se schimbă natura relaționării cu ceilalți oameni, cu natura, se schimbă perspectiva despre noi înșine și despre suferință. Deci, ceea ce propune zen-ul este o schimbare a felului în care relaționăm cu realitatea, inclusiv cu durerea. Există o distincție foarte fină în zen: durerea este inerentă vieții în mediul acesta material, dar suferința nu este necesară. Suferința este o prelungire mentală a durerii. De pildă, este normal să ne doară atunci când pierdem pe cineva care ne e drag, dar a prelungi durerea pentru restul vieții, adică a suferi, este inutil. Are de-a face cu relația pe care o avem cu durerea.

De ce oamenii din țările ”civilizate” se declară mai nefericiți decât cei din țările africane?De ce crește consumul de antidepresive și rata sinuciderilor?De ce, deși comunicăm mai mult ca niciodată, ne simțim mai singuri ca niciodată în istorie?

A confunda bogăția materială cu starea de bine interior este o eroare tipică pentru lumea modernă sprijinită exclusiv pe latura materială a existenței. Astfel, verbul a fi este confundat cu a avea, a consuma, a deține. Suntem rupți de noi înșine și de ceilalți, pentru că a fi nu înseamnă altceva decât a relaționa conștient. Nu mai știm să coborâm în inima noastră pentru a afla ce suntem, nu mai știm să relaționăm nici cu ceilalți, pentru că a relaționa înseamnă de la inimă la inimă, nu a trimite mesaje pe telefonul mobil. Una e să transmiți informații, închis în camera ta cu săptămânile, și alta e să relaționezi, să simți energia inimii celuilalt. Explicația nefericirii generalizate, a depresiei, a sinuciderilor, a stării de rău existențial este exact îndepărtarea de adevărata natură a realității, care este una a simțirii, a ființei, a vieții, nu a comunicării virtuale. Ne rătăcim de noi înșine și de ceilalți în labirinturile fictive ale propriei noastre lumi mentale, credem că suntem în legătură cu lumea pentru că vorbim la telefon, dar în străfundurile inimii noastre ne simțim singuri. Facem multe lucruri, dar nu mai știm să mai fim, pentru că a fi, înseamnă de fapt a fi conștient, înseamnă a simți, nu a judeca. Golul interior se agravează din ce in ce, noi încercăm să-l umplem cumpărând o mașină nouă, un televizor nou, o iubită nouă, o casă nouă, dar nimic nu e destul pentru a umple golul nostru interior. Devenim niște sclavi inconștienți și nefericiți ai unui sistem care asta și vrea de la noi, să consumăm, crezând că astfel și suntem, ceea ce nu este cazul. Din această perspectivă, zen înseamnă întoarcerea la adevărata noastră natură. Dacă oamenii ar intra mai mult în legătură cu inima lor, prin meditație sau prin rugăciune sau prin orice altă metodă, atunci consumul de antidepresive, de alcool, de droguri, ca și rata sinuciderilor ar scădea.

Vorbiți mult despre inimă. Ce este inima în zen?

Nu e vorba despre inimă ca organ fizic, nici măcar despre latura noastră emoțională sau sentimentală. În orient există un singur cuvânt pentru inimă, spirit și esență. Inima este un centru al ființei noastre, o poartă de comunicare cu întregul univers, un spațiu în care poate fi contactată adevărata noastră natură, la fel ca și în creștinism. În zen, inima este centrul conștiinței de a fi. Comunicarea de la inimă la inimă înseamnă comunicarea de la o conștiință de a fi, la alta. Este mult mai mult decât o comunicare emoțională. Este o comunicare între ființe. Iar cuvântul ființă vine, în toate limbile pământului, de la a fi.

Reveniți mereu la analogia cu creștinismul…

Cum v-am spus, sunt născut în religia catolică pe care o cunosc foarte bine. Esența este aceeași. Formele sunt diferite. Dar în lumea modernă suntem obișnuiți să privim mai curând formele care ne separă decât esențele care ne unesc. Cine a descoperit esența propriei lui religii, fie ea creștină sau de orice alt fel, va recunoaște imediat aceeași esență în orice altă religie. Cine se oprește la nivelul formelor aceia sunt doar fundamentaliștii sau cei incapabili să intre în esență, cei care nu au avut niciodată o trăire mistică autentică, care nu au coborât niciodată în inimă și nu au simțit pulsul Întregului în ei înșiși. În budhism transmiterea se face doar de la maestru la discipol, de la inimă la inimă, tocmai pentru că a folosi cuvinte însemnă a folosi concepte, iar adevărata comunicare nu se poate face decât la nivelul esenței. Este la fel ca în isihasmul ortodox: inima este mult mai mult decât un organ fizic, este un centru al ființei care servește drept poartă a comunicării cu Dumnezeu și cu ceilalți. Dacă în isihasm Rugăciunea Inimii produce o expansiune a conștiinței omenești până la nivelul Conștiinței Christice, în meditația zen vorbim despre o resorbire a conștiinței omenești în conștiința universală, ceea ce este același lucru spus cu alte cuvinte. Rugăciunea Inimii este o tehnică de interiorizare la fel ca și meditația, de retragere completă a atenției din exterior și de focalizare a acesteia în punctul esențial al inimii cu ajutorul respirației, al posturii..

Omul care a căutat o revoluție

Cum ați ajuns de la catolicism la budhismul zen?

Până la 16 ani fusesem crescut într-o școală religiosă catolică. Am fost copil de cor și foarte apropiat de lumea catolică în care, de fapt, mă atrăgea caritatea și dorința de a alina suferința altora. Am părăsit religia catolică din cauza autoritarismului, a dogmatismului și a ritualismului său gol de orice sens, atunci când aveam 16 ani. Eram într-o căutare spirituală dureroasă. Am lucrat în mai multe organizații sociale catolice, în cartierele sărace, unde duceam mâncare, medicamente și făceam campanii de alfabetizare. La 18 ani credeam că am găsit sensul: caritatea nu ajungea. Trăiam într-un sistem social injust, care era cauza suferinței și am vrut să schimb această cauză. M-am înrolat într-o mișcare politică clandestină, de stânga,  cu dorința de a schimba sistemul. Era pe timpul dictaturii lui Franco și mi-am riscat viața în operațiuni anarhiste. Într-o bună zi am fost din nou dezamăgit. Era mereu vorba despre o chestiune materialistă: despre salarii, case, pensii, despre a consuma mai mult și a avea mai mult. Pe mine mă interesa latura spirituală. Mi-am dat seama că nici lupta politică nu era un mijloc de a schimba lumea și că ceea ce trebuia schimbat ținea de spirit, nu de materie. Pentru mine, singura revoluție care m-ar fi mulțumit ar fi fost o revoluție a conștiinței, nu-mi mai era suficientă una socială, care se referea doar la proprietatea asupra bunurilor. Era în anii 70 când mișcarea hippie ajunsese în Spania. Am intrat în contact cu contra-cultura hippie a acolor ani și am descoperit LSD-ul. A fost o poartă fantastică, o deschidere a conștiinței enormă, care m-a condus la studiile asupra conștiinței ale lui Stanislav Grof și a generației sale. Artele, psihologia, studiile metafizice, toate acestea se înlănțuiau într-o enormă sarabandă. În cele din urmă am căzut într-o criză existențială profundă, căci mi se părea că nimic și nimeni nu va putea aduce tot acest univers multidimensional în realitatea imediată. Atunci am descoperit zen-ul și meditația. A fost o revelație. Am știut imediat că meditația mi se potrivește. Am studiat un an cu acel maestru și apoi, după o experiență spirituală majoră am părăsit școala unde mă pregăteam să devin profesor și am ales definitiv calea. Am plecat la Paris unde am studiat cu maestrul Taisen Deshimaru, apoi, când el a murit, am plecat în Japonia unde am studiat cu un alt maestru, Narita Roshi. Într-o bună zi am pus chiar eu bazele unui grup de studiu și în cel din urmă ale unui templu budist: Luz Serena.

Concret, un sfat zen pentru fiecare zi, chiar dacă nu suntem practicanți…

Concret și simplu, zen-ul de fiecare zi este o atitudine față de ceea ce facem. Sfatul este acesta: fiți pe deplin atenți la orice ați face, concentrați-vă atenția exclusiv pe acțiunile voastre, în orice moment, pentru că întreaga Realitate există doar în acest moment prezent. Restul este amintire a unui trecut care s-a sfârșit sau predicție a unui viitor ce nu a sosit încă. Este o cale foarte puternică de accesare a propriei esențe. Dacă beți un ceai, savurați-l, dacă munciți ceva, fiți complet absorbiți demunca voastră, dacă mâncați, faceți-o cu atenție deplină. Ne petrecem cea mai mare parte din viață amintindu-ne lucruri din trecut sau imaginând lucruri din viitor și astfel pierdem clipa prezentă care este singura reală. Viața este ACUM. Restul sunt doar proiecții care, de fapt, ne împiedică să ne trăim viața. Este un adevăra simplu dar foarte profund. Întrebați-vă: ce sunt acum? Ce gânduri am? Ce fac acum? Cine sunt eu în acest moment? Ce simt? Toate aceste întrebări vă aduc în clipa de față, care este marea poartă către voi înșivă și către univers. ”Voi înșivă” nu este ceva concret, ci relația dintre conștiința voastră și tot ceea ce există.

Horia Țurcanu

Dokusho Villalba este maestru zen, scriitor, filosof, pictor și fotograf de artă. A scris vreo 30 de cărți din care 4 au fost traduse și în limba română. Ultima lui carte se numește ”Zen – A Fi în era globalizării” vorbește despre criza spirituală în care se află omenirea secolului 21. Ține conferințe despre spiritualitatea zen și despre conexiunile acesteia cu psihologia, artele, filosofia contemporană. Se consideră pe sine o punte între spiritualitatea orientală și cea occidentală. Este fondatorul celui mai mare templu budhist din Spania care se numește Luz Serena unde predă meditația zen miilor de oameni din toată Europa care-și caută calea.

 

 

 


Descarcă acest articol ca PDF.

10 comentarii

  1. Din tot sufletul, multumesc ! Am trait frumos azi, cel putin pret de vreo douazeci de minute, cat a durat lectura acestui articol. Despre toate astea am stiut si am simtit dintotdeauna. Ele sunt in noi, este doar nevoie sa vina cineva si sa le scoata la iveala. Cred in tot ce s-a spus aici, cred in sansa omenirii, ma bucur deja la gandul ca tot mai multi oameni incep sa-si puna intrebari si vad schimbari in fiecare zi.E mai simplu decat ne-am putea inchipui. Criza nu e decat un mijloc de a ne reveni la o viata normala, asezata. Fireste, unii nu vor rezista, si atunci se va produce o selectie. Dar nimeni nu pierde aici, stim asta. „A te concentra pe ceea ce faci”.Pare usor pentru unii, greu pentru altii.Depinde ce faci, fiindca multi dintre noi am ales sa facem lucruri care nu ne fac placere,dar de pe urma carora am crezut la un moment dat ca vom avea beneficiu. Va trebui sa ne aplecam cu atentie si sa ne facem din nevoie, voie. Iar de nu sa schimbam, ca sa ne putem salva. Altii au ales bucuria de a face lucru frumos si util, asa cum domnul Turcanu umbla prin lume sa cunoasca oameni si locuri si sa ne impartaseasca apoi impresii. Eu ii multumesc cu recunostinta si bucurie si ma bucur de Facebook de unde ma batea gandul sa ma retrag, pentru ca nu-mi place sa „fac frumos”{like this,waw,etc}

  2. „Viata este ACUM! Restul sunt proiectii care,de fapt,ne impiedica sa ne traim viata.” Inainte sa citesc mai departe mi-a aparut in gand exact ceea ce am citit:”ESTE UN ADEVAR SIMPLU,DAR FOARTE PROFUND” Asa este.Multumesc pt.aceasta lectura minunata si pt.ca avem ocazia,prin intermediul vostru,sa citim despre lucrarilor unor oameni,care au ajuns mult mai departe,decat multi dintre noi,dar cu ajutorul lor ne trezim si noi mai repede la o realitate care se apropie de o alta dimensiune,total diferita de cea de acum.Acest site este revelatia multora dintre noi.Va doresc succes mai departe,avem mare nevoie de oameni ca voi!

  3. Exista un timp interior, avem un ceas fiziologic adaptat nativilor romani, dupa ADN-ul local.
    Functionarea lui se poate observa si la un cioban de pe la poalele muntilor Bucegi, stapan de oi.
    Ciclic( destul de des), acesta se opreste din activitatea fizica sau mentala si recurge la o metoda de introspectie interioara, valabila si pentru clipele de repaos, cand astepta dupa turmele ce pasc.
    In interior isi regaseste o poveste sau echilibrul, lasa gandul si privirea sa fuga, iar pentru observatorii apropiati, inventeaza o necesitate pentru distragerea atentiei, un soi de tinta falsa aruncata de un submarin umarit.
    Omul de care vorbesc m-a ajutat in Ajun de Sf. Nicolae sa bag fanul in sura cu sania trasa de cal.
    Imi spunea, „uite un caine in zare”, sau se uita dupa vant, dupa ceva nedefinit, fortandu-ma prin „atintirea privirii intr-o directe fixa” sa identific la orizont, o entitate inexistenta. Cateva secunde bune era de neclintit, nu puteam patrunde in sfera sa, totul era inchis.Era zona de repaus intern, prin introspectia lumii interioare.

    Aceasta e „metoda ceasului intern”.

    A doua tine de reechilibrarea celulara, prin alimentatie si prin interferente dese cu natura, deoarece suntem 90% vibratia plantelor.

    Vine primavara, va recomandaM sa beti seva de mesteacan, ca ursii, ceaiuri din brad…si cand se va mai incalzi sa faceti plimbari prin gradini, cu picioarele goale prin iarba cruda, sau in vara pe pietrele din rau.

  4. Eu sunt interesat, cati dintre noi pot fi decodoare pentru constiinta extinsa.

    Se poate ajunge la o stare ” de citire ” a datelor sau notiunile vin inconstient?

    Azi am trait un eveniment legat de conectarea inconstienta a unei terte persoane la constiinta extinsa ( posibil datorita alimentatiei si daruirii fiintei sale ) si receptarea unui mesaj sub forma de vis de catre aceasta, care s-a adeverit chiar azi, vizavi de familia mea.

    Cred ca 2 tehnici, existente si in Romania si in Peru, contribuie la apropierea de un anumit nivel, spre intelegerea constiintei extinse. Este vorba de basoreliefuri si de oglindirea lor in apa si ochii nostri, si de tesaturi si interferenta modelelor cuprinse in texturi, cu apa si cu ochii nostri.
    In cultura populara romaneasca, bradul este esential pentru parfurmarea constiintei extinse si recunoasterea permanenta a locurilor de cate aburii norilor. La noi se cam taie in draci, brazii.

    D.le Turcauu, constiinta extinsa exista in tot universul sau se manifesta pregnant in zona invelisului bogat in apa al Terrei ?

    Care este planta romaneasca echivalenta Ayahuasca? Canepa textila?

    • In ultima ceremonie cu Ayahuasca pe care am avut-o in feb anul acesta in comunitatea Shipibo, l-am rugat pe maestro curandero sa ne puna in contact cu plantele sacre din Romania. In timpul ceremoniei, mie mi-a aparut Bradul!!! Lui Horia o alta plata…dar il las pe el sa-ti spuna care este aceea.
      Da, din pacate, la noi se tai cam multi brazi. E trist.

  5. Oare dacii, cand ajungeau la nivelul trei, pentru a deveni nemuritori, asteptau norii in zona Varfului Omu ?
    Ce interferente se produceau ?
    Ce determina trairea clipei prezente la infinit?
    Era pregatit nutritional si spiritual interlocutorul pentru o intreferenta cu norii, sau exista un loc cu o anume energie, care transforma structo-apa celui care ajungea in nivelul 3, pentru a fi aceeasi cu a norilor.

    Dacii aveau si preoti „calatori pe nori”.

    Trebuie sa existe undeva basorelifuri sau tesaturi cu identitatea acestora.

  6. Pe mama a accidentat-o ieri un camion.

    Inainte de a pleca spre punctul cu pricina inevitabila, in dimineata zilei fatidice, mi-a venit in vizita gradinarul, spre a-mi cere ceva de lucru.

    Face parte dintr-o comunitate defavorizata din imprejurimile orasului si seamana cu…un…indian aztec!
    Nu mananca prea des si nici foarte mult, mai mult legume. Are credinta lui si moralitate, este chiar un blajin.

    Dis de dimineata, pe la ora 9, a informat-o pe mama ca a visat-o foarte urat in acceptiunea lui, imbracata in doliu si cu flori.

    Pe la ora 11, in drum spre un medic, mama era agresata de un camion ce curata orasul, si care efectiv s-a oprit in ea.

    Oase rupte si spate bumbacit, serviciul de urgenta, medicatie clasica, greu de suportat de un stomac imbatranit, deja bombardat chimic de bolile cronice specifice varstei si tipului de trai.

    Azi m-am hotarat, si am aplicat o terapie traditional romaneasca pentru durerile de spate, despre care i-am vorbit chiar mamei, care o evaluase un pic circumspect.

    Dupa 5 ketonal, 5 mydocalm , 1 nurofen, am ales sa-i tratez apa „rea” sau apa dezechilibrata de lovitura, si sa o reechilibrez cu plante, din spatele lovit deunazi.
    Durerile de spate o chinuiau ingrozitor, nu putea respira si nu se putea misca, din cauza cazaturii pe spate.

    La 5 minute dupa tratamentul meu a cerut mai multe „piese de tamaduire” si dupa 1 ora se misca liber, spatele este drept si a reusit sa adoarma fara dureri.

    Am folosit doar 4 frunze culese saptamana trecuta, pe o vale, pentru durerile reumatice de genunchi, eventuale si viitoare, ale mamei. Le aveam impachetate in frigider.

    Planta miraculoasa care extrage apa rea, raceala, bumbaceala din corp, este brusturele. Se uda un pic frunza cu apa rece ca sa faca contact cu pielea, si in loc de frunza de varza se aplica pe zona dureroasa.

    La ora la care scriu, mama doarme, dupa peste 24 de ore de chin, cu 4 frunze de brusturi pe spinare si cu o mana in ghips.

    Alte plante sfinte ar putea fi pentru romani: busuiocul, nucul, canepa ( textila ), ienuperul, graul, socul si…usturoiul.

    Cat despre brad, cred ca sunt printre persoanele din tara care cunosc multe principii de functionare, atat tehnice, medicale, cat si spirituale.

    Referitor la constiinta extinsa, exista o comunitate in Romania, care vine cu plante salbatice in piete. De unde au invatat ei flora si aspectele benefice ?

    Enunt o posibila teorie:
    O comunitate nomada a fost cuplata la constiinta locului si a prezervat informatii pe care nativii le-au ignorat sau uitat, sau le pastreaza inca, dar in subconstient.

    Veriga informationala lipsa, a fost suplinita in acest caz chiar de o comunitate care traieste intr-un spatiu comun, cu o anume constiinta.

    Forma benefica a florilor este adusa zilnic in orase de acesti samani ai sufletelor noastre.

  7. azi am luat de la un nene mai in virsta menta si sunatoare ieri am luat de la olanesti muguri de brad – cam de 4-5 cm dar simt bune . cele de anul trecut au ajuns pina acum .mirosul lor ma duce de fiecare data in padure cu gindul . imbratisez tulpina bradului , a plopului , teiului , nucului si cind fac asta ma simt mao curata mai plina de viata . sa stai la baza lor lipita cu spatele si sa faci ture im jurul lor desculta pima ti se inverzesc talpile e minunat. sint cei mai sinceri prieteni copacii si noi ,,oamenii,, ii ucidem fara sa ne gindim la consecinte. pacat.

  8. Pai sunt nerabdator, ce planta a vazut dl. Horia.
    Vasc, pelin, coada calului, capra de fan sau ce ?
    Cu stima, si cu parere de rau ca nu ama ajuns ieri, astept un rapuns. Provincia.
    Cat costa un loc in toamna , in Peru.

  9. Va multumesc ca existati!Am citit pe nerasuflate toate articolele si mi-a placut fiecare cuvant din ele; se vede si se simte ca sunt scrise cu sufletul pentru ca au o energie aparte. Eu sunt abia la inceputul calatoriei mele de cunoastere a sinelui si imi place ca aici sunt postate comment-uri atat pro cat si contra ceea ce scrieti…..asta ma ajuta sa raman cu picioarele pe pamanat pt ca ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa imbratisez o alta credinta, o alta filosofie de viata.Nu cred ca mi-ar folosi la ceva :). Vreau doar sa-l simt pe Dumnezeu jucandu-se prin venele mele…nu vreau sa ma umplu de si mai multe cuvinte, si mai multa informatie.

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Descarcă acest articol ca PDF.
Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2020

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net