Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Scris de la 29 iulie 2010 Articole, Interviuri | 3 comentarii

Pierre Janin: Psihologie si Spiritualitate



 

Pierre Janin este psiholog și psihoterapeut. Locuiește undeva, în sudul Franței și este cunoscut pentru abordările sale neconvenționale în ceea privește psihoterapia. Face parte dintre aceia cu o viziune largă asupra interiorului omenesc și care cred că dincolo de mintea și de gândurile noastre mai e ceva. Sufletul. A lua în considerare Sufletul atunci când ești psihoterapeut, înseamnă a ieși complet din liniaritatea mecanică a psihologiei clasice și a te plasa de fapt în avangarda Marii Transformări.

Pierre Janin este unul dintre terapeuții care sunt invitații noștri permanenți în România. Vine cam odată pe an. Aceia dintre voi care au lucrat cu el au putut experimenta forța matură a acestui terapeut și profunzimea uneori surprinzătoare a abordărilor sale care coboară până în cele mai adânci straturi ale psihicului, pentru a urca brusc penivelurile rarefiate ale Spiritualității. Dealtfel, acest tip de abordare – psihologică și spirituală în același timp, îl plasează pe Pierre Janin în avangarda europeană a psihologiei, pentru că la această oră încă, psihologia academică are aroganța de a crede că știe totul despre vârtejurile noastre lăuntrice, crede că totul poate fi explicat prin împrejurări concrete prin care am trecut cândva în această viață, și mai crede că stărilor sufletului omenesc îi pot fi puse etichete. Psihologia tolerează cu condescendență încă, ceea ce numim spiritualitate, pentru simplul motiv că anumite zone ale ființei omenești nu pot fi măsurate și etichetate prin mijloacele convenționale ale științei.

Primul lucru pe care îl remarci la omul acesta este calmul care îl înconjoară ca un halou, emană din priviri, din cuvinte, din tonul său și din gesturile măsurate. Iar căldura, pur și simplu,

se simte. Are un fel de prezență totală atunci când vorbește, un fel de a-și focaliza atenția asupra interlocutorului, un fel de a-l asculta, care creează de jur împrejur senzația de căldură. Vorbind cu Pierre Janin mi-a trecut prin cap că de multe ori noi doar ne prefacem că îl ascultăm pe celălalt, absorbiți fiind de propriile noastre gânduri, că, de fapt, multe dintre întâlnirile noastre se desfășoară în monologuri paralele.

Am vrut să știu cum se vede din perspectiva unui profesionist al psihologiei această tendință planetară de întoarcere a omenirii către spiritualitate, către străvechile repere ale sufletului omenesc, care ar putea fi motivele ei și dacă soluția pentru profunda criză prin care trece umanitatea ar putea veni din zona spiritualității.

”Universul își redobândește sufletul”

 

Pierre Janin, în primul rând care este legătura dintre psihologie și spiritualitate? Știința tradițională neagă spiritualitatea, aruncând-o în zona superstiției și punând-o pe seama fricii oamenilor de a înfrunta moartea.

După părerea mea nu se mai poate vorbi astăzi despre psihologie fără a vorbi despre spiritualitate, care este un datum fundamental al ființei omenești, iar a neglija aspectul spiritual al ființei este o eroare gravă, o orbire în numele unui model restrictiv al lumii. Psihologia convențională așa cum a fost ea definită la începuturi în Europa a trebuit să recunoască în cele din urmă că nu poate explica și nici rezolva multe dintre bulversările interioare ale omului, rămânând încremenită în ideile începutului de secol 20. Astfel că principalele orientări din psihologia mondială a ultimilor ani pun accentul pe integralitatea ființei omenești și pe acele zone ale psihicului pe care le putem asimila spiritualității. Abia acum psihologia, știința sufletului, își merită numele. În această viziune asupra psihologiei, trăirile mistice de pildă nu mai sunt tratate ca manifestări patologice, ci sunt recunoscute ca focalizări ale conștiinței cu potențial vindecător. Această viziune, care deja nu mai este nouă, deși nu a fost acceptată complet în mediile universitare, este cea mai importantă orientare în psihologie a acestui moment. De fapt, ea se suprapune peste cunoștințe străvechi ale omenirii și reprezintă o întoarcere la cunoașterea pe care oamenii au avut-o dintotdeauna și la conștiința faptului că dincolo de aparența acestei lumi, mai e ceva. Este un reper foarte important, pentru că implică o reprezentare de sine într-un univers coerent, care are o noimă, un fundament spiritual și este opusul viziunii ”științifice” în care omul nu este decât un accident singuratic într-un univers ca o mașinărie. Diferența între cele două viziuni se numește, după părerea mea, ”suflet”.  Universul, în ochii oamenilor, își redobândește sufletul.

”Psi” – doctorii sufletului

În timpurile moderne psihologul tinde să ia locul preotului. In occident toată lumea are un psiholog. De unde vine acestă ”modă” a psihologului? Este vorba despre o nevoie a oamenilor de a vorbi, de a fi ascultați, de a se confesa?

Da, întotdeauna a existat o nevoie de confesiune care, de fapt este nevoia fundamentală de a comunica, de a fi în relație, de a avea pe cineva care să te asculte. De a nu fi singur. Înainte, acestei nevoi fundamentale a omului îi răspundea chiar societatea în care trăia, o societate în care legăturile între oameni erau puternice, legăturile de familie, de clan, de trib. Erau societăți mici, în care oamenii se cunoșteau între ei, în care păstrau legăturile de familie pentru toată viața, și în care, mai ales, existau ritualuri, tradiții ale comunității care țineau oamenii aproape unii de alții. Astăzi nu mai există așa ceva. Societatea în care trăim este pulverizată, legăturile familiale sunt slabe sau inexistente și asistăm la o disoluție a relațiilor dintre oameni. Rezultatul este însingurarea, alienarea, sentimentul că nu mai e nimeni împrejur care să ne asculte și să ne înțeleagă. Religia, care înainte oferea un cadru de referință important, a intrat într-un con de umbră din diferite motive, iar preotul, la care oamenii mergeau atunci când aveau nevoie de cineva care să le asculte păsurile, a pierdut mult din importanță. Dar nevoia de a împărtăși cu cineva conținuturile interioare a rămas aceeași. Ba chiar este încă și mai mare, pentru că ultima redută și ultimul reper, familia, este și ea pe cale să se prăbușească în fața agresiunii acestor timpuri moderne. Dacă privim cu atenție, vom vedea că în societățile cele mai evoluate tehnologic, cum este cea americană de pildă, există cea mai mare nevoie a oamenilor de a sparge această singurătate. O nevoie atât de mare încât sunt dispuși să plătească pe cineva ca să-i asculte. Acesta este un ”psi”, adică un psiholog sau un psihoterapeut. Aproape fiecare are un psiholog. În Europa încă nu este cazul, pentru că aici încă se mai păstrează ceva din vechile repere. Iar în România, dacă nu există încă o nevoie de așa ceva, acest lucru se datorează probabil exact faptului fericit că societatea nu a ajuns la grade de disoluție echivalente cu cele ale Vestului. Nu cunosc bine societatea românească dar, după câte îmi dau seama, românii sunt mai legați de tradițiile lor și sunt mai apropiați de spiritualitatea lor decât în Occident. Acesta este unul dintre motivele pentru care au mai puțină nevoie de un psiholog. Mai puțină, dar nu spun că deloc. Psiholog înseamnă, literalmente, un fel de doctor al sufletului, și dacă până acum psihologia se credea o știință obiectivă, în ultimii zeci de ani ea a trebuit să accepte asumarea spiritualității ca parte fundamentală a psihismului omenesc, astfel că un psiholog trebuie să fie pregătit să întâmpine dimensiunea spirituală a clienților săi. Spiritualitatea nu mai poate fi exclusă din psihologie fără riscul de a rămâne o știință goală, fără obiect, pentru că esența ființei omenești este una spirituală.

Nu se transformă deci psihologul într-un preot al timpurilor moderne?

Nu, pentru că un psiholog nu este moralist. El nu spune trebuie să faci cutare și cutare lucru și astfel vei fi mântuit. Preoții religiilor instituționalizate se poziționau astfel, însă rolul unui psiholog nu este acesta. El ascultă, este un fel de ghid al celui aflat în suferință, către el însuși. Mai curand îl ajută pe acesta să găsească el însuși răspunsurile, decât să-i ofere răspunsuri prefabricate și rigide. Desigur că există și preoți care nu sunt moraliști, care înțeleg că un cadru rigid nu poate vindeca. Dar misiunea unui ”psi” este aceea de a împărtăși o situație împreună cu acela căruia îi este greu, de a fi alături în primul rând, și abia apoi de a încerca să găsească răspunsuri, să demonteze mecanisme interioare, sa să găsească ieșiri din situație. Mulți oameni au nevoie pur și simplu să fie ascultați, să fie auziți, să știe că împart cu cineva o situație dificilă, și acest simplu lucru face să pară lucrurile mai ușoare. Faptul că oamenii au atâta nevoie de acest lucru spune ceva despre felul în care ne-am înstrăinat unii de alții și despre singurătatea și alienarea în care trăim în societățile moderne. Este un indicator al faptului că ceva este greșit în modul în care relaționăm. Relațiile cu ceilalți determină imaginea pe care o avem despre noi înșine. Într-o lume în care ne simțim singuri, în care universul nu mai pare decât o mașinărie cosmică lipsită de suflet, gata să ne strivească în orice moment, nu putem fi decât nefericiți, înfricoșați și însingurați. Aici intervine viziunea spirituală asupra lumii. Într-o lume care are un fundament spiritual, în care omul este legat prin fire invizibile de toți oamenii și de restul cosmosului, însingurarea și frica sunt mai ușor de învins.

”A ști despre iubire nu este același lucru cu a trăi iubirea”

Viziunea spirituală asupra lumii devine astfel o formă de terapie. Cum procedați cu aceia care nu au o astfel de viziune asupra lumii?

Ca să răspund trebuie să revin la deosebirea între religie și spiritualitate. Religia este o formă instituțională a spiritualității. De pildă creștinismul este forma instituțională a spiritualității lui Isus. Diferența este că spiritualitatea este trăită direct, iar religia este mai curand învățată de la alții. O viziune spirituală asupra lumii, ca să fie vindecătoare și ca să schimbe relația noastră cu universul, cu ceilalți oameni și cu noi înșine, trebuie să fie trăită, nu învățată. Atunci când pleci de la premiza că fiecare dintre noi este racordat natural la fluxurile universale, că în adâncurile noastre noi suntem cu adevărat legați profund unii de alții și de cosmosul întreg, ei bine atunci nu-ți mai rămâne decât să îl faci pe celălalt să conștientizeze aceste legături care există deja, care au existat dintotdeauna, dar pe care el le-a uitat. Adevărata conștiință a apartenenței la întreg survine numai atunci când trăiești acest lucru. Există multe feluri în care oamenii pot fi puși în contact cu straturile adânci ale propriei lor conștiințe, proprii terapiilor de tip gestalt sau experiențială sau transpersonală, și nu numai, pe care nu le pot dezvolta aici, dar care au drept rezultat o experiență și nu un raționament sau o informație. Oamenii trăiesc direct anumite experiențe ce conduc la o viziune spirituală asupra lor și a lumii. Aceste experiențe modifică profund felul în care relaționează cu ei înșiși, cu oamenii, felul în care percep lumea. Una este să citești despre iubire, așa cum este ea scrisă în cărțile sfinte ale religiei, și altceva este să trăiești așa ceva, chiar și numai într-un seminar ghidat de un psiholog. Spiritualitatea nu se învață. Se trăiește. În interiorul religiilor instituționale există asemenea oameni, călugări mai ales, care trăiesc experiențe spirituale și pe care îi poți deosebi imediat, pentru că emană un ”ceva” care nu se poate falsifica și care le modifică în întregime felul în care privesc și interacționează cu lumea. Ortodoxia mai ales păstrează această tradiție străveche a experienței, și bănuiesc că aici, în România, știți despre ce este vorba. Revenind la lucrarea unui ”psi”, cel mai important lucru pe care-l poți face pentru un om ce traversează o perioadă sufletească grea, este să încerci să-l racordezi la straturile adânci ale propriei sale ființe, care sunt unul și același lucru cu a-l racorda la suflul întregului univers din care face parte. Acest lucru îl ajută să-și regăsească echilibrul și să aibă încredere în vindecătorul interior care se află acolo. Subliniez din nou că este vorba despre tipuri de terapie experiențiale care, abia în ultimele decenii au devenit mai cunoscute, deși sunt cunoscute de fapt de mii de ani, de când există omenirea. Contactul cu aceste niveluri ale conștiinței determină o regăsire a sensului vieții, a echilibrului psihic și, de foarte multe ori și a celui fizic, pentru că bolile fizice sunt determinate de dezechilibre psihologice. Ca să rezum, în vreme ce religia instituțională afirmă ”urmează-mă pe mine”, spiritualitatea afirmă ”caută în tine însuți, trăiește adevărul”, și aici se intersectează cu ceea cu psihologia transpersonală și cu terapiile de tip experiență.

”Conștiința fără granițe este starea naturală a Ființei”

Ce părere aveți despre aceste terapii de tip experiență, așa cum facem și noi aici în România, mă refer mai ales la cele ce implică stări de conștiință extinsă? Ce rol credeți că pot avea acestea în transformarea universală de conștiință prin care trece Umanitatea?

Experimentarea propriei conștiințe și a adevăratelor sale dimensiuni este probabil singura cale de transformare accelerată și de vindecare în profunzime. Nu suntem altceva decât Conștiință, pe toate nivelurile Ființei noastre, de la nivelurile cele mai dense, fizice, trecând prin cele emoționale și mentale, până la nivelurile noastre cele mai elevate pe care le numim spirituale. Experimentarea Ființei fără granițe, a Ființei universale, înseamnă asumarea integrală a ceea ce suntem, înseamnă disoluția fricii fundamentale care ne bântuie atunci când ne auto-limităm, înseamnă recunoașterea iubirii ca pricipiu esențial al articulării Universului. Dacă ne recunoaștem vastitatea, atunci tot ceea ce se petrece este în interiorul nostru. Dar o asemenea asumare nu se poate petrece în urma lecturii, mintea nu poate concepe multi-dimensiunea a ceea ce suntem. Astfel că singura cale este aceea de a experimenta, de a fi această dimensiune, de a o trăi personal. Vorbim despre ”conștiință extinsă”, dar aceasta este de fapt starea naturală a ființei noastre, extensia, vastitatea. Suferința vine din restrangere, din iluzia granițelor. Odată înlăturate, nimic nu mai stă în calea divinității interioare. Cât despre marea transformare prin care trece Umanitatea, da, părerea mea este că experiența Marii Conștiințe este cel mai mare pas pe care-l putem face acum, cea mai importantă experiență, pentru că, de fapt, ne îndreptăm cu toții, în ansamblu, către acest nivel universal al Conștiinței. A experimenta conștiința fără granițe înseamnă a ne racorda la pulsul transformării, a vibra în același ritm cu ea.

”Nu suntem singuri”

Oamenii caută până la urmă un sprijin atunci când trec prin perioade dificile. Care este  lucrul cel mai important pe care îl comunicați oamenilor când lucrați cu ei?

Sunt conștient de faptul că în civilizația occidentală, cea mai generală problemă cu care se confruntă oamenii este individualismul, credința inoculată de sistemul în care trăim, că avem ce merităm, că noi suntem responsabili pentru tot ceea ce ni se întâmplă. Este o civilizație a cărui pragmatism poartă semințele nefericirii. Oamenii nu mai fac parte din nimic. Fiecare pentru el. Este o atitudine auto-distrugătoare. Cu zeci de ani în urmă, un mare psiholog pe nume Carl Gustav Jung demonstra faptul că fiecare dintre noi este purtătorul a ceea ce el numea ”inconștient colectiv”. Toată istoria omenirii, experiențele tuturor oamenilor care au trăit vreodată pe acestă planetă sunt depozitate undeva, într-un spațiu arhetipal al conștiinței, iar noi suntem influențați de această lume, suntem purtătorii ei, facem parte din ea. Suntem supuși influențelor epocii în care trăim, locului, țării, sistemului de credințe în care ne-am nascut. Asta înseamnă că nu suntem complet reponsabili de ceea ce trăim, că nu este ”vina” noastră că trecem prin ceea ce trecem. Suntem racordați prin conștiința noastră la acest ocean vast al conștiinței omenești și universale. De multe ori oamenii se simt eliberați în momentul în care intră în contact cu această realitate universală, pentru că schimbă sistemul de referință, reperele. Sigur, nu putem evita complet suferința, dar ea nu este obligatorie. Sunt multe de spus aici, dar esențial este acest demers echivalent cu deschiderea unei porți către adevăratele dimensiuni interioare, prin trăire, nu prin explicații și teorii. Aceste porți sunt accesibile oricui, din orice sistem de credințe ar veni, din orice religie. Creștinismul european poartă în sine deschiderea potențială a acestor niveluri, și există oameni care prin rugăciune de pildă, le pot deschide. Doar că nimeni nu-i învață cum să facă acest lucru. În esență însă este același lucru: a experimenta contactul cu cele mai profunde straturi ale ființei omenești, aflate în conexiune cu tot ceea ce ne înconjoară, înseamnă a schimba sistemul de referință de la unul personal, la unul transpersonal sau dincolo de persoană. Înseamnă a recunoaște apartenența la ceva mai mare decât noi înșine.

Așa se explică întoarcerea pretutindeni în lume la credință, la practici spirituale străvechi, la yoga, la meditație, la șamanism…

Da, este nevoia de a ne raporta la ceva ce, în adâncurile noastre, știm că există.

La Divinitate.

Da.

Sunteți credincios?

Da.

Horia Țurcanu

PS. Următoarea vizită în România a lui Pierre Janin și următorul workshop pe care acesta îl va susține împreună cu Elena Francisc, va fi în perioada 1-3 octombrie 2010 și va avea tema Puterea Prezenței. Puteți găsi detalii pe www.transpersonal.ro sau la  Asociația de terapii Transpersonale, tel 0731.014.258 (Alina) , mail attranspersonal@gmail.com

 

 


Descarcă acest articol ca PDF.

3 comentarii

  1. apropo de puterea prezentei, esential mi se pare in acest domeniu puterea de a ne controla atentia caci astfel putem sa ne mentinem atentia pe prezent. la fel si cu perceptia altor realitati cum putem controla aceasta perceptie daca nu prin controlul atentiei noastre asupra ei?
    poate ar fi util de prezentat ceva tehnici de controlul atentiei…

  2. Bine ar fi ca orice incercare de relevare a unei constiinte extinse cum ii spuneti, sa aiba in vedere trairea intru Hristos.
    Cum in matematica doua fractii nu se pot aduna fara a fi aduse la acelasi numitor comun,tot astfel spiritul omenesc ar trebui sa tinda catre lumina pe care crucea lui Iisus a deschis-o catre poarta armoniei cosmice.(fiecare cel putin dupa harul prin care s-a botezat)
    Eu am apelat la asemenea exercitii de trezire a unei constiinte extinse inca demult ca ele sa fie cunoscute,acceptate si abordate ca astazi,personal am ajuns la mai multe terapii de armonizare cu divinul,si sunt ferm convins ca ar putea ajuta dinamicii revelatorii omenesti…insa in toate e nevoie de un nume ,de un mijlocitor,si chiar si asa regret ca nu sunt mai mult prezent in spatiul sacru al bisericii.
    Intrati in biserica spre exemplu si mergeti exact pe linia mediana oprindu-va in punctul care corespunde pe inaltime cu varful cupolei(biserica in stil bizantin are cupola pe pandantivi)Priviti catre imaginea cupolei in care apare Cristos Pantocratorul,simtiti magia luminii venite de la ferestrele tamburului pe care se sprijina cupola,apoi coborati privirea catre altar in care compozitional este accentuala Sfanta Trinitate,apoi coborati privirea spre podea si impreunati palmele(laterale simetrice)in gest de rugaciune(dorinta,acceptare,consfiintire) si inchizand ochii rugati-va…
    Eu ii spun simetroterapie… recomand deasemenea tuturor ca si atunci cand se plimba pe o alee sa mearga pe linia mediana a ei pentru a simti simetricul fiintei si proteja ca atare aura proprie prin tripticul resimtit dintre eul calatorul si cele doua laterale egale ale drumului strabatut.Desigur contemplati natura,cerul,abandonati orice gand lumesc.
    Puteti sa si meditati in acele momente,si aici ce-i de stiut sunt doua aspecte esntiale:pentru iertare(rugaciunea inimii spre exemplu) si pentru lauda si multumire Creatorului.

  3. Frumos si interesant acest interviu.In ciuda varstei sale inaintate se vede un suflet tanar si o gandire realista venita din experienta.
    Felicitari pentru acest site.Gasesc din ce in ce mai multe confirmari ale concluziilor mele si a modului meu de a gandi.Credeam ca sunt singura!

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Descarcă acest articol ca PDF.
Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2020

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net