Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Scris de la 29 noiembrie 2010 cartile transformarii | 2 comentarii

Calatoria inimii. John Welwood



Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”.

Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi transformator. Iubirea nu este posibilă fără Adevărul despre noi înşine şi despre celălalt, iar drumul de la Adevărla Iubire trece prin Libertate.

Iubirea adevărată ne obligă să ne dezvăluim, să lăsăm toate măştile să cadă, tot ceea ce am crezut că suntem se prăbuşeşte, căci iubind fără limite nu vrem nimic între noi şi celălalt, rămânem vulnerabili şi goi de orice fel de mecanism de apărare, de orice identificare, personajele noastre interioare, vocile cu ajutorul cărora am învăţat să supravieţuim amuţesc, şi atunci când toate acestea s-au dizolvat, noi, rămânem noi, cei adevăraţi şi puri, faţă în faţă cu celălalt. Ego-ul a murit pentru ca Inima să se nască. Aceasta este puterea transformatoare şi vindecătoare a Iubirii conştiente. Iubind, dezvăluim Adevărul despre noi înşine. Iar Adevărul ne face liberi într-un fel care ne schimbă complet realitatea.

Această carte depăşeşte cu mult cadrul psihologiei convenţionale de cuplu. Iubirea este de necuprins. Odată trăită, ea nu se poate opri la celălalt, ci devine o Cale, un mod de viată, de evoluţie, de transformare. Calea Iubirii Conştiente nu este doar despre relaţia cu celălalt, ci despre relaţia cu întregul univers. John Welwood a scris o capodoperă în vremurile în care era cu adevărat nevoie de ea. Pentru noi este una dintre cărţile fundamentale, una dintre acelea despre care credem că schimbă lumea.

Horia Ţurcanu şi Elena Francisc

Dansul pe muchie de cutit

Marele paradox al iubirii este că ne invită să fim pe deplin noi înşine şi să ne onorăm adevărul individual (principiul pământului), şi în acelaşi timp să renunţăm la egocentrism şi să dăruim fără reţineri (principiul cerului). Dacă ieşim prea mult din noi către partenerul nostru, începem să ne pierdem, iar dacă ne reţinem şi rămânem prea închişi în noi, nu e posibil un contact profund între noi. Ca o relaţie să evolueze, nu putem rămâne blocaţi într-o poziţie unilaterală. De la un moment la altul, trebuie să fim capabili să ne menţinem poziţia, dar şi să ne desprindem şi să ne schimbăm perspectiva atunci când se schimbă situaţia (adesea, în momentul următor!). Nu ne putem agăţa de o poziţie sigură, habituală – separarea sau fuzionarea, dependenţa sau independenţa, ataşamentul sau detaşarea.

Astfel, fiind în mod autentic prezenţi şi intimi cu o altă persoană, suntem obligaţi să trăim la marginea necunoscutului. Aici ne aflăm şi la marginea noastră de evoluţie, unde modurile de a fi vechi, familiare sunt abandonate şi în faţă ni se deschid continuu noi posibilităţi. După cum scria Paul Tillich, „graniţa e cel mai bun loc pentru a asimila cunoştinţe”.

În locul de întâlnire dintre două lumi,  o graniţă sau o muchie este un loc cu o forţă extraordinară.  Pe ţărm, unde marea se întâlneşte cu pământul, sunt eliberate energii puternice şi tumultoase. Pielea noastră e încărcată electric fiindcă e zona în care intră în contact interiorul şi exteriorul, simţirea şi lumea. Naşterea, căsătoria şi moartea sunt tranziţii importante pentru că ne transportă dintr-o lume în alta. Ca puncte de întâlnire între lumină şi întuneric, răsăritul şi apusul sunt cele mai intense, cele mai vii momente ale zilei. La fel, ca întâlnire între două vieţi diferite, relaţia intimă trezeşte o energie, o confuzie şi o creativitate extraordinară.

Fiindcă esenţa relaţiei e să alăture contrariile, ea ne oferă constant ocazii să ne mişcăm între părţi distincte din noi – masculin şi feminin, cunoscut şi necunoscut, iubire şi frică, condiţionat şi necondiţionat, cer şi pământ. Alchimia iubirii exultă în acest joc, căci tensiunea şi frecarea sintre deosebirile existente între doi oameni îi stimulează să exploreze noi moduri de a fi. Totuşi, teama noastră de necunoscut ne tentează adesea să ne închidem şi să ne retragem de pe muchia vibrantă unde se întâlnesc şi uneori se ciocnesc contrariile. Aşadar, dacă vrem să folosim marile oportunităţi pe care ni le oferă relaţiile, trebuie să învăţăm să rămânem vigilenţi şi deschişi în faţa fricii, tensiunii şi ambiguităţii pe care le trezesc.

Graniţa unde se întâlnesc contrariile e ascuţită, ca o muchie de cuţit, fiindcă taie în obiceiurile şi rutinele confortabile şi familiare pe care le identificăm drept „eu”, „modul meu de a fi”. Întâlnim această muchie crudă de fiecare dată când simţim asprimea contactului, senzaţia ascuţită şi pătrunzătoare de a fi atinşi, afectaţi, străpunşi de un altul. După cum scrie în Upanişade, „Unde e altul, este frică.” Când ne deschidem către un altul, întâlnim necunoscutul; ne simţim vulnerabili, nesiguri, nu ştim ce să facem mai departe. Să ne deschidem ? Să ne protejăm ? Puţin din fiecare ? Ce se va alege din noi dacă nu ne ancorăm în vechile noastre strategii ? Unde vom ajunge ? Aceste întrebări nu dispar, indiferent cât de lungă e relaţia cu cineva.

Într-adevăr, cu cât iubim mai mult şi alegem să ne dedicăm unei alte persoane, cu atât simţim mai puternic potenţialul de distrugere pe care îl conţine asta. Ştim că până la urmă va trebui să pierdem această persoană, cel mai târziu în momentul morţii. Ce să facem ? Să ne protejăm iubind mai puţin ? Să plecăm şi să trăim în izolare ? Să adoptăm o filozofie stoică ? Mintea ne este derutată. Nici unul din acestea nu e un răspuns autentic sau satisfăcător. Nu fac decât să ne distragă de pe muchia de cuţit unde ne simţim atât de adânc străpunşi de iubirea şi de vulnerabilitatea noastră, de ce se poate întâmpla din asta. Avem însă nevoie să ne simţim străpunşi în felul acesta. Ne face mai treji şi mai vii.

Aici, pe muchia de cuţit, descoperim lipsa esenţială de stabilitate a marii acrobaţii pe sârmă a iubirii. Şi tot aici putem învăţa să dansăm cu fluxul şi nesiguranţa care se nasc continuu în relaţii. Un acrobat nu-şi menţine echilibrul pe sârmă încercând să păstreze o stabilitate perfectă. Balansându-se înainte şi înapoi, el găseşte în fiecare moment un nou echilibru. În mod similar, o relaţie vie se echilibrează şi se dezechilibrează încontinuu în loc să păstreze o armonie statică – ceea ce D.H. Lawrence numea „unitate stagnantă”. Deschiderea faţă de altul ne pune la încercare în mod inevitabil echilibrul interior, tulburând în noi lucruri cu care n-am mai fost de mult timp în contact. Astfel, fiecare moment de nesiguranţă într-o relaţie arată că laturi diferite din noi înşine sau din amândoi încearcă să găsească un nou echilibru. Putem afla cum să procedăm în astfel de momente doar îndrăznind să simţim şi să recunoaştem ambele laturi, şi să vedem unde duce asta.

Aşa că, în loc să încercăm să ne agăţăm de o stare ideală de armonie, putem învăţa să folosim însăşi căderea într-o extremă sau alta ca să ne trezim şi să vedem unde suntem, iar în procesul de trezire să găsim un nou echilibru. De pildă, dacă partenerul meu şi cu mine începem să simţim că legătura noastră se destramă – şi asta ne îndeamnă să explorăm şi să vorbim despre ce se întâmplă între noi – acest lucru ne poate ajuta să refacem legătura, adesea într-un mod nou, mai bogat.

Desigur, balansul pe muchie de cuţit – explorarea stării de a fi prezent cu altă persoană fără să te bazezi pe formule sau strategii vechi – poate fi înspăimântător. În acest caz, frica ne reaminteşte că trecem din teritoriul familiar al căilor noastre cunoscute în necunoscutul mai vast care se află în faţă şi de jur împrejur. Ne avertizează să nu luăm nimic ca de la sine înţeles, să rămânem treji faţă de ceea ce se întâmplă şi faţă de ce ne cere situaţia. Teama şi cruditatea pe care le simţim când nu avem nimic solid de care să ne agăţăm ne arată că suntem pe muchia noastră de creştere.

John Welwood. Calatoria inimii

(comandă cartea)

Găsiţi informaţii despre workshop-urile si serile noastre experiment, pe site-ul Asociatiei de Terapii Transpersonale (www.transpersonal.ro)


Descarcă acest articol ca PDF.

2 comentarii

  1. Calatoria inimii este una dintre cartile mele preferate. Are un ton bland, intelept, neinvaziv, curat si profund.Va multumesc ca ati publicat-o !

  2. Draga Andreea, daca ti-a placut Calatoria Inimii, iti recomand din toata inima sa citesti si Iubiri perfecte, relatii imperfecte a lui Welwood. Daca rezonezi cu modul asta de a privi relatiile si iubirea, cartea asta are realmente puterea de a-ti schimba viata. In acelasi mod bland si intelept, dar de data aceasta mult mai aplicat (cu exercitii pe care le foloseste in atelierele lui de lucru si pe care te invata sa le parcurgi singura, la tine acasa, doar privind in tine insati), Welwood atinge punctul sensibil din inima fiecaruia dintre noi, din Inima Lumii: setea fundamentala de iubire si rana din suflet pe care o provoaca lipsa acesteia. Ei bine, cartea asta iti ofera cateva cai pe cat de simple pe atat de puternice de a-ti reface legatura cu tine insati, de a deschide canalul inimii si a permite iubirii de pretutindeni sa te inunde si sa te hraneasca, pentru a o revarsa mai apoi, constient, asupra intregii lumi.

Trackback-uri

  1. Cartile saptamanii – reducere 30% - Cartile Elena Francisc - [...] aici pentru a citi un fragment din această [...]

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Descarcă acest articol ca PDF.
Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2020

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net