Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Scris de la 10 noiembrie 2010 Articole, calatoriile initiatice | 40 comentarii

Expeditiile „Ayahuasca”. Marea aventura a descoperirii de Sine



Bine v-am regasit, dragi prieteni ai Călătoriei Inimii, vă spun în numele meu, Horia, şi al Elenei, cu o oarecare întârziere, căci ne-au trebuit câteva zile de la întoarcerea din Peru ca să ne reobişnuim cu realitatea 3D de acasă. Vă mulţumim tuturor pentru mesajele voastre, pentru intervenţiile voastre pe site, pentru felul în care aţi fost împreună cu noi în această uriaşă călătorie de Conştiinţă, căci v-am simţit alături. Am simţit permanent că nu facem această călătorie doar pentru noi, că nu trăim această experienţă doar pentru noi, ci pentru mulţi asemenea nouă care sunt împreună cu noi în Spirit. Ştiţi bine deja faptul că nici o experienţă nu este complet personală, şi că, uneori, atunci când cineva taie un drum prin pădure, pentru ceilalţi accesul devine mai uşor, şi cu cât mai mulţi umblă pe cărarea aceea, cu atât cărarea se transformă în drum larg, accesibil tuturor. Aceasta este calea Conştiinţei în care orice experienţă devine accesibilă tuturor, orice înţelegere devine mai uşoară, orice trăire devine mai uşor de abordat odată ce cineva a mai experimentat-o înainte. Acesta este motivul pentru care Călătoriile noastre, pe care le numim „ale inimii”, fie ele în Conştiinţă sau pe alte meridiane, le considerăm călătorii ale tuturor. Expediţiile noastre, workshop-urile noastre, întâlnirile noastre în care împărtăşim toate cele şi chiar cărţile pe care le scoatem fac parte din această uriaşă Călătorie a Inimii. Este o călătorie a Umanităţii, o evoluţie, o transformare, o călătorie către noi înşine, o călătorie a înţelegerii treptate a ceea ce suntem cu adevărat. Este călătoria Spiritului către Sine.

Aşadar, dragi prieteni, ne-am întors. Rostul acestor cuvinte nu este de a vă povesti călătoria noastră pe de-a întregul. Reportajele despre Peru – pe care mi le asum în calitatea mea de fost jurnalist :)) – vor veni puţin mai târziu. Acum este timpul pentru un fel de dare de seamă asupra călătoriei în ansamblu, din perspectiva conştiinţei, a transformărilor şi a provocărilor pe care le-am întâlnit.

Înainte de a pleca făceam precizarea într-un articol că aceste călătorii nu sunt unele obişnuite, că scopul lor final nu este unul turistic, că ceea ce ne-am propus de la bun început au fost călătorii interioare, călătorii în spaţiul sacru al Conştiinţei. În acest sens a fost o călătorie iniţiatică. Îndepărtarea de locurile obişnuite ale existenţei noastre au pus o distanţă psihică, nu numai fizică, între identificările noastre obişnuite şi teritoriile necunoscute ale propriei Conştiinţe. Ca nişte exploratori ai propriei fiinţe interioare, ne-am îndepărtat de ţărmurile cunoscute, am navigat dincolo de strâmtorile pe care le ştiam şi am ieşit împreună în marele ocean interior, străbătând tărâmuri necunoscute. Acest lucru necesită curaj şi dorinţa arzătoare de a a răspunde la întrebarea „cine sunt cu adevărat?” Frica minţii liniare de necunoscut este normală. Dar o asemenea călătorie presupune depăşirea graniţelor minţii şi intrarea în apele necunoscute ale conştiinţei, acolo unde mintea nu a pătruns niciodată, în dimensiunile multiple ale fiinţei, în ceea ce psihologia occidentală numeşte „inconştient”. Sunt spaţiile interioare unde sunt depozitate toate fricile noastre, toată umbra, toate labirinturile interioare pe care mintea nu le poate cuprinde şi de aceea se teme de ele. Călătorii au nevoie deci de curaj. Dorinţa de a te experimenta pe tine însuţi trebuie să fie mai mare decât frica de necunoscut. Înţelegerea profundă că acolo, în inconştient, ceea ce numim „umbră” este de fapt o parte importantă din noi, este energie a fiinţei noastre depozitată acolo, veche poate de mii de vieţi, a fost o premiză a acestei călătorii. Cei cu care am plecat în această călătorie extraordinară au fost oameni cu care am lucrat, care nu făceau acum primii paşi în propria conştiinţă. În paranteză fie spus, acesta este motivul pentru care atunci când facem astfel de călătorii, una dintre cerinţe pentru a participa este experienţa în stările de conştiinţă extinsă. Şi aşa a fost: o călătorie adâncă, uneori uluitoare, cu înţelesuri şi semnificaţii şi revelaţii importante pentru noi ca grup şi pentru fiecare în parte, o călătorie plină de aventuri ale conştiinţei, plină de răscruci în care fiecare a avut de ales direcţia sa, ca un adevărat Creator al propriei realităţi.

Am fost 17. Şi cu noi, 19. Un număr interesant din punct de vedere numerologic, căci semnificaţia lui este de Unu. Toţi în Unu.

Ayahuasca, Grande Madre, planta sacră pe care am fost să o căutăm în adâncurile junglei amazoniene, are rolul unei enorme oglinzi a conştiinţei. Nimic din toate viziunile, din toate înţelesurile, din toate revelaţiile pe care le poţi trăi în asemenea experienţe nu vin din exterior, ci doar din propria conştiinţă. De aceea Grande Madre este o oglindă magică, pentru că ne pune faţă în faţă cu noi înşine, orice ar însemna asta, ne obligă să ne privim cu adevărat, să vedem lucrurile pe care le-am ascuns chiar şi de noi înşine. Lucrurile pe care mintea noastră omenească le-a judecat ca fiind rele sau neplăcute sau indezirabile sau greu de acceptat, şi apoi le-a aruncat în inconştient, în adâncurile fiinţei, numindu-le Umbra. Grande Madre este din această perspectivă, necruţătoare, căci are darul de a reflecta aceste conţinuturi pe care noi le negăm şi pe care în general le proiectăm în exterior. Din nou, e nevoie de curaj pentru a privi toate acestea în faţă, pentru a rămâne neclintit şi în cele din urmă de a le accepta ca fiind ale noastre. Mulţi dintre noi avem tentaţia de a „lupta cu întunericul”, de a „lupta cu fricile” noastre, neînţelegând faptul că luptând nu facem decât să energizăm umbra, să o facem mai puternică. Nu putem lupta împotriva unei părţi din noi înşine, este un război fără speranţă care în cele din urmă ne va distruge. Singura soluţie demnă de un înger aflat în încarnare, de o fiinţă umană care-şi descoperă propria divinitate, este aceea de a privi, de a accepta, de a nu judeca. Umbra nu este decât energie, şi orice energie nu doreşte decât să se întoarcă acasă, la Creatorul său. Acceptând-o, îi permitem această întoarcere. Acceptarea aceasta provine din înţelegerea profundă că lumina şi întunericul nu sunt decât modulări pe care noi înşine le-am decis, în funcţie de ceea ce am considerat „bun” sau „rău”. Părţile care nu ne-au plăcut la noi înşine le-am respins, le-am numit „rău” şi le-am aruncat în inconştient, prefăcându-ne că nu sunt ale noastre, prefăcându-ne că aparţin „exteriorului”. Am creat astfel adevăraţi „demoni” care nu sunt alceva decât personificare propriilor noastre frici exteriorizate. Ei bine, în acest sens, întâlnirea cu Grande Madre este întotdeauna ocazia de a recupera părţi importante din ceea ce suntem, căci aceşti „demoni” pe care i-am hrănit timp de vieţi şi vieţi cu energia noastră se dizolvă sub puterea Prezenţei. Nu spun a „luminii”, pentru că noi suntem mult mai mult decât doar „lumină”, Fiinţa noastră este Tot ceea ce este, este Prezenţă pură. Energia „demonului” este demodulată, este purificată, ese readusă în starea de energie pură care se întoarce înapoi, acasă. Beneficiile unei asemenea întregiri sunt greu de descris în cuvinte. Acest lucru s-a întâmplat.

Am ajuns undeva, lângă Iquitos, într-spaţiu aflat sub semnul spiritului Anacondei, unul intre animalele sacre ale triburilor Shipibo-Konibo. Şi aici, în acest spaţiu am avut,  timp de 8 zile, 6 întâlniri magistrale cu Grande Madre. Nu o să vă descriu aici fiecare experienţă, şi nici nu o să intru în detaliile personale ale extraordinarelor aventuri de conştiinţă prin care au trecut membrii grupului. Mai degrabă îi invit pe ei să povestească ceea ce se poate povesti despre toate acestea. Dar pot să vă spun că întradevăr construcţia de energie şi de conştiinţă a grupului a fost extraordinară. 19 a fost egal cu Unu, întradevăr. Cu toţii au plonjat în adâncurile propriei conştiinţe. A fost o călătorie enormă care a stat sub semnul curăţării şi al vindecării pe multe niveluri. Shamanii Shipibos lucrează de cele mai multe ori pe nivelurile fizic, energetic şi emoţional, nivelurile bazice, cele mai dense ale fiinţei, acolo unde sunt depuse urmele cele mai dense de zgură având cele mai diferite provenienţe. Unele sunt ale noastre, din această viaţă şi din alte vieţi, altele sunt transgeneraţionale, altele sunt chestiuni karmice şi altele, pur şi simplu, nici măcar nu sunt ale noastre, ci sunt preluate în diferite momente ale enormei noastre călătorii, în diferite împrejurări, în diferite identificări prin care am trecut. Fiecare dintre membrii grupului a fost pus faţă în faţă cu propriile conţinuturi şi a deciziei de a face sau nu ceva cu ele. De a le accepta sau nu, de ale recunoaşte sau nu, de a le dizolva sau nu, după cum îi permite alegerea interioară. A fost o clălătorie adâncă. Unii dintre noi s-au văzut faţă în faţă cu frici străvechi, alţii cu structurile propriei minţi aflate în opoziţie cu întregul fiinţei, iar în cazul altora au ieşit la suprafaţă traume cutremurătoare, din această viaţă şi in alte vieţi, îngropate adânc în profunzimile fiinţei.

Şi aici este poate locul potrivit să arunc o perspectivă personală asupra acestor conţinuturi care au trecut direct prin mine, ca centru al grupului alături de Elena, şi pe care le-am putut simţi şi trăi ca şi cum ar fi fost ale mele. Am desluşit mecanismul incredibil prin care o traumă foarte dureroasă, adânc îngropată în adâncurile conştiinţei, ascunsă de sine şi de ceilalţi pentru a putea supravieţui în ciuda durerii şi a fricii, se transformă într-un monstru, într-un demon care ne bântuie şi ne întunecă viaţa, care ne suge de energie şi care ne distorsionează orice relaţie pe care am avea-o. Am putut trăi, nu doar înţelege teoretic acest mecanism interior şi am văzut cum frica şi durerea, ascunse, se instalează succesiv pe fiecare dintre nivelurile a ceea ce suntem. Mintea omenească încearcă să îngroape durererea şi astfel naşte la nivel emoţional frica enormă. Energia fricii se transferă apoi în întregul corp energetic şi în cele din urmă impregnează corpul transformându-se în boală fizică. A fost o lecţie uriaşă pentru mine. Promit aici o revenire despre toate acestea, din perspectivă personală şi poate, cum îi place Elenei să spună, dintr-o perspectivă inerent terapeutică. Sunt sigur că mulţi dintre voi se confruntă cu frici mai mult sau mai puţin teribile, cu conţinuturi mai mult sau mai puţin ascunse în propria conştiinţă, şi de aceea cred că este un subiect potrivit.

Dincolo de detalii, întreaga călătorie de grup a fost una extrem de puternică în care numitorul comun a fost acesta: revelarea adâncurilor „întunecoase”, a fricilor, a „demonilor” interiori, a energiilor blocate în mecanisme mai mult sau mai puţin puternice, dar care toate ne împiedicau într-un fel sau altul evoluţia interioară. Căci – şi asta este subliniat aici – toate conţinuturile cu care te poţi întâlni în timpul unei sesiuni plante sacre, sunt lucrurile car ne afectează viaţa de fiecare zi, care ne împiedică să trăim la potenţiale maxime ceea ce suntem cu adevărat. Doar că aici le poţi privi direct şi le poţi dezamorsa în câteva ore, pe când în viaţa normală înţelegerile şi acţiunile noastre se pot desfăşura pe ani întregi. Aceleaşi frici, aceleaşi limitări, aceiaşi „demoni” care acum apar evidente şi clare, în viaţa de fiecare zi apar vagi, dar permanente. Este acea frică pe care mulţi dintre voi o cunoaşteţi, pe care „nu o puteţi explica”, pe care o simţiţi ca pe un bolovan în stomac. Credeţi că are un motiv exterior, mama, şeful, guvernul, copilăria nefericită sau mărimea contului din bancă, dar în realitate are legătură cu aceste conţinuturi interioare care sunt propriile noastre limitări, propriile noastre bariere, propriile noastre convingeri. Astfel, întâlnirea cu Grande Madre poate să fie eliberatoare, să descătuşeze potenţiale uriaşe ale fiinţei, energii incredibile, propriile noastre energii care au stat ferecate de noi înşine,  în adâncuri, şi care acum se pot întoarce în fiinţa noastră. Aceasta este curăţarea, transformarea, recuperarea propriei noastre fiinţe integrale. Sigur că nu este neapărat nevoie de Grande Madre, sigur că stă în propriile noastre puteri să facem acest lucru şi singuri, dar ia un timp mult mai îndelungat, iar în procesul de transformare completă a conştiinţei la care luăm cu toţi parte, aceste conştientizări rapide sunt de mare ajutor. Ayahuasca şi ceremoniile shamanice, aşa cum am precizat de multe ori, nu sunt o cale spirituală, nu sunt un panaceu pentru orice, nu sunt o garanţie a eliberării şi nici a creşterii spirituale, ci doar un instrument excepţional până la un punct. Este punctul în care înţelegem ce suntem, cine suntem şi în care ne asumăm complet toate procesele interioare, rolul de creatori compleţi ai propriei noastre realităţi. În acest punct, oglinda pe care o constituie Grande Madre rămâne goală, lipsită de orice conţinut. Dar acesta este un alt capitol al acestei istorii.

Ei bine, după această etapă a călătoriei noastre, unii dintre membrii grupului nostru au decis să nu mai continue. Lucrurile care au ieşit la suprafaţă au fost în unele cazuri foarte dure. Atunci când ridici capacul pe care mintea conştientă l-a pus deasupra adâncurilor unde sunt îngropate aceste conţinuturi, apare judecata: acesta nu pot fi eu, ci altcineva, altceva. N-are nici o legătură cu mine. Sau, pur şi simplu, apare alegerea de a te confrunta mai târziu, cândva cu toate acestea. De multe ori aceste conţinuturi, aceste frici cărora mintea le conferă diferite imagerii în funcţie de backgroundul cultural, religios sau de alt fel, sunt proiectate în exterior, către ceilalţi, către mediul în care se desfăşoară ceremonia, către întreaga lume. Aici este evident cât de importantă este propria determinare şi curajul de a te privi cu sinceritate. Asemenea momente fac diferenţa între aceia care sunt conştienţi de completitudinea şi natura propriei conştiinţe, şi ceilalţi care nu sunt încă pregătiţi pentru marele salt. Asumarea divinităţii interioare, statutul de Creator al propriei realităţi presupune această stabilitate, această îndrăzneală de a rămâne neclintit în faţa oricărei imagini interioare şi a oricărui conţinut, până în clipa acesta se dizolvă, dovedindu-se a nu fi decât o construcţie interioară la baza căreia stau negarea şi frica.  

A doua parte a călătoriei noastre a fost mai blândă. Am călătorit din portul Pucallpa, timp de câteva ore pe fluviu, trecând printr-o extraordinară şi sincronică furtună, ca şi cum toate aventurile noastre interioare, printr-un fenomen straniu, ar fi fost reflectate de natură. Am ajuns într-o comunitate Shipibo, am locuit în colibe din lemn şi barăci acoperite cu stuf şi am lucrat timp de patru zile cu o familie întreagă de curanderos. Ceremoniile cu Grande Madre au fost mai blande căci, odată depăşite nivelurile spectrului fizic, energetic şi emoţional, acolo unde sunt depuse cele mai dramatice urme ale experienţelor noastre, am intrat în domeniile mai subtile ale inimii, expresiei de sine şi ale viziunii spirituale. Au fost ceremonii integratoare, cu înţelesuri şi revelaţii privind existenţa noastră nu numai ca fiinţe încarnate ci şi ca fiinţe cosmice. Deşi patru dintre noi nu ne-au mai urmat în această parte a călătoriei, atmosfera a fost extraordinară. Cântecele micii comunităţi shipibo ne-au însoţit în ceremonii şi în afara lor, copiii comunităţii, senini şi lipsiţi de orice prejudecăţi ale copiilor occidentali ne-au încântat zilele, sărbătorile ad-hoc organizate de localnici au fost balsam pentru noi. Dar toate acestea vor face obiectul unor alte relatări, nu numai ale mele sper, ci şi ale celorlalţi participanţi la marea expediţie. La sfârşitul celor patru zile, după ultima ceremonie cu Ayahuasca, a fost ceasul împărtăşirilor şi al îmbrăţişărilor, înainte ca ultima parte a acestei aventuri să înceapă.

Ar fi trebuit să fie o parte mai mult turistică această ultimă parte care s-a desfăşurat sus, în munţi, la peste o mie de kilometri depărtare de jungla amazoniană, la Cusco, fosta capitală a imperiului Inka. Dar a fost mult mai mult decât atât, căci având percepţiile deschise enorm de către întâlnirile cu Grande Madre, seria de revelaţii interioare şi de înţelesuri fundamentale a continuat pe tot parcursul ultimelor zile. Vizitele la ruinele marii civilizaţii inka, contactul direct cu energia uluitoare a acelor temple, a acelor construcţii colosale şi cu istoria lor, au deschis porţi ale percepţiei (cum ar spune Aldous Huxley) nebănuite. Unii dintre noi au trăit conţinuturi ale unor vieţi trecute, alţii au intrat în rezonanţă cu aceste fluxuri şi au găsit răspunsuri la întrebări care ieşeau pe neaşteptate din adâncuri. Alţii au regăsit puterea şi înţelegerea interioară că dincolo de un anumit nivel al conştiinţei, toate răspunsurile se află înlăuntru, toată puterea este acolo, toată compasiunea şi toată înţelegerea. Am fost muţi în faţa templelor uluitoare ale inkaşilor, simţind profunzimea acelei cunoşteri directe a marilor elemente care ne constituie universul fizic, dar am putut percepe şi limitările acelor străvechi doctrine care, la fel ca atâta alte doctrine, căutau înţelepciunea şi cunoaşterea în exteriorul lor. Am trăit adevărul acesta superb, dar şi greu de recunoscut, că fiinţa omenească poartă în sine Întregul. Am trăit cu toţii revelaţii meditând pe înălţimile de la Machu Picchu sau în adâncurile terasate ale templelor de la Moray, dedicate Mamei Pământ. Unii dintre noi am descoperit cât de lung este drumul pe care l-am parcurs împreună şi cât de puţin întâmplătoare a fost întâlnirea noastră din această viaţă, am descoperit felul în care sufletele noastre au jucat toate rolurile pe care ni le-am fi putut asuma unii faţă de alţii, felul în care, în diferite etape ale lungii noastre istorii, am fost preoţi şi soldaţi, călăi şi victime, mame şi copii şi tot ce ne puteam imagina, totul pentru a înţelege în cele din urmă că suntem totul, că vieţile noastre nu sunt decât scene ale unei piese cosmice a conştiinţei, menite să ne facă să experimentăm ceea ce numim Viaţă. Sensurile universale, infinite ale Conştiinţei care suntem, au fost revelate prin propriile noastre trăiri. Această etapă a călătoriei, despre care unii dintre noi credeau că va fi doar o plimbare prin cerurile insorite ale Anzilor, a conţinut trăiri enorme, la fel de importante ca şi celelalte, doar că aceste trăiri nu au fost mijlocite de vreo plantă sacră pe post de oglindă, ci au fost directe, clare, dovedind faptul că dincolo de anumite praguri nu mai avem nevoie de nici un instrument exterior, ci doar de cele interioare. Cheile pe care ni le-am lăsat noi înşine, plantele sacre, pentru a deschide anumite uşi interioare atunci când vom avea nevoie, deveniseră inutile. Putem deschide, după voie, orice uşă, privi oriunde în Conştiinţă.

A fost o călătorie prea mare ca să poată fi povestită vreodată, complet, în scris. Vom mai reveni cu unele dintre poveştile care pot fi spuse în cuvinte. Până atunci însă, în finalul acestei dări de seamă, le mulţumesc din nou, în numele meu şi al Elenei, tuturor celor acelora care au împărtăşit această mare experienţă cu noi. Le mulţumesc pentru curajul de a fi privit în oglindă şi de a fi făcut acest pas uriaş în recunoaşterea a ceea ce suntem cu adevărat, nişte fiinţe complete, puternice, magnifice, aflate pe drumul descoperirii de sine. Căci despre asta este vorba în ultimă instanţă. Acesta este scopul ultim a tot ceea ce facem. Plantele sacre, respiraţia, călătoriile în lume, meditaţia şi toate celelalte nu sunt decât mijloace către acest scop ultim. Înca odată, ele nu sunt absolut necesare, nu sunt obligatorii, nu sunt o cale, ci reprezintă doar drumul nostru, jaloanele noastre. Este felul în care noi, eu şi Elena, ne-am priceput sa recuperăm integralitatea. Aceasta este o stare de a fi. O experienţă. Sunt moduri de a arunca o privire dincolo de vălurile realităţii ordinare, pe care le împărtăşim cu cei asemenea nouă.

agnis

ps. pentru toţi aceia pe care îi numim „căutătorii de Sine” şi care ne scriu şi ne sună, ei bine, ne vom întâlni „live”, promitem, până la sfârşitul anului, la o mare întâlnire cu voi, în care vom discuta despre conştiinţă şi în care vom împărtăşi experienţa drumului nostru. nu ştim exact când va fi aceasta, dar cu siguranţă va fi în Bucureşti. rămâneţi racordaţi la realitatea Călătoriei Inimii unde veţi găsi curând toate detaliile. Până atunci, ne vedem, dragilor, la concertul prietenului nostru Amaresh Mark Seelig , pe 7 decembrie, pentru a călători în conştiinţă împreună pe sunet de flaut indian.


Descarcă acest articol ca PDF.

40 comentarii

  1. am primt mereu semne din „calatoria” voastra ..deabia astept sa va intalnesc..sa va simt..direct.namaste

    • namaste, sunwarrior, salut divinitatea din tine cauta-ne, suntem usor de gasit.

  2. Felicitari…exceptionala aventura, asteptam intalnirea …si urmatoarea calatorie in Peru !

    • te invit la toate cele, cu drag.

  3. Superb!Ai putea,te rog, sa postezi emisiunea pe care ai avut-o saptamana trecuta la Codul lui Oreste deoarece n-am avut posibilitatea s-o urmaresc.Multumesc anticipat.

    • voi incerca sa fac rost de ea de la prietenul horeste :)))

  4. o calatorie in profunzime desfasurata in perioada scorpionului se pare ca poate sa aduca la lumina cele mai intunecate straturi ale fiintei

  5. ma tot gandeam la diferenta intre perceptie si constiinta si nu vedeam decat o linie foarte subtire intre ele; dar se pare, asa cum a-ti constatat si voi in aceasta calatorie, ca nu este suficient sa percepi ca sa-ti ridici nivelul de constiinta; perceptia te ajuta sa traiesti realitati poate mai profunde ale tale sau ale universului dar constiinta inseamna trairea permanenta a acestor perceptii, actiunea sau mai bine zis nonactiunea in concordanta cu perceptia continua a vietii, a iubirii :)

    • in starea de constiinta ordinara avem la dispozitie perceptiile omenesti. in starile de constiinta extinsa experimentam adevaratele noastre perceptii care sunt cele ale unor fiinte … inimaginabile pentru minte.
      am curajul sa spun aici ca ceea ce suntem cu adevarat depaseste orice imaginatie umana. in incarnare traim la o miime din ceea ce suntem. dar asta a fost jocul. am invatat ceva. acum e timpul ca toate simturile, perceptiile, cunoasterea noastrea de fiinte inimaginabile, sa devina accesibile in timpul experientei incarnarii. acesta a fost scopul acestui experiment uluitor pe care umanitatea il face de cateva sute de mii de ani. astya marcheaza sfarsitul acestui ciclu despre care se orbeste atat de mult, „sfarsitul timpurilor”. umanitatea a reusit. devine constienta, in plina densitate a materiei, de propria ei divinitate. splendid, nu?

  6. multumesc din inima pentru tot ceia ce ne impartasiti, am asteptat cu nerabdare si cu mult drag sa va intoarceti chiar daca altfel spus nu ati plecat niciodata…
    Experienta voastra imi da sentimentul ca sunt cu un pas mai aporoape de propria-mi constiinta.
    Numai ganduri de pace , lumina si iubire care sa vibreze in constiinta tuturor.

    • draga miriam, orice experienta de constiinta extinsa, orice apropriere de Sine, a oricarui om, ne apropie pe toti de noi insine. nu e superb? nu trebuie sa faci nimic pentru nimeni, trebuie sa faci pentru tine insuti, si astfel deschizi calea tuturor catre ei insisi. e cel mai mare lucru pe care-l poti face pentru ceilalti, caci ii apropii de propria lor putere interioara.
      esti cu adevarat mai aproape de propria constiinta. ce-ar fi sa faci acum un pas mai mare si sa intri acolo, sa descoperi fiintza magnifica ce asteapta sa fie descoperita si care face parte din tine? cu drag, h

  7. sinteti magnifici!!!!!!!!!!!!!!!!

  8. salutari……din Trujillo(Peru)

  9. Cand mai veniti pe aici un roman va avea usa casei deschise ptr voi

    • multumim bodgan!

  10. a-ti ajuns sa vizitati chan chan,moche?

  11. va recomand sa vizitati muzeul señor de sipan,huaca del sol y la luna

  12. Este incredibil muzeul Senor de Sipan.
    Ce ati inteles din tehnologia si moda vestimentara afisata ?

    Ati vazut Nasca si ati studiat cultura respectiva ?
    Ce stiti de mumiile descoperite recent si ce legaturi exista intre tesaturile de azi si fetzele peruanilor de ieri.
    La unele capete exista o funie de canepa introdusa intr-un anumit orificiu plasat in fruntea craniului. Cunoasteti explicatia?

    • turistule alien, n-am vazut muzeul, n-am fost la nasca, n-am studiat cultura respectiva si nu stim nimic despre mumiile recent descoperite. toate acestea reprezinta pentru noi trecutul care s-a incheiat. ceea ce ne si ma pasioneaza cu adevarat nu sunt corpurile uscate ale nefericitilor din culturi disparute, ci viata insasi in toata profunzimea ei uluitoare, care se desfasoara aici, acum, in propria mea constiinta. trecutul moare in fiecare moment si altceva, complet nou, se naste. acesta este Fluxul, acesta este accesul la Marele Camp al Constiintei. peru este nu numai un loc al trecutului ci si un loc in care poti descoperi prezentul fiintei.

    • nu pot dezvolta un subiect de pe alt site. decat daca-mi spui despre ce e vorba si care e intrebarea ta.

  13. Ideea generala cu Sipan, Nasca, textile si mumii este ca acei oameni se credeau nemuritori.
    Conteaza acest aspect pentru vreo constiinta ?
    Fluxul pe care-l gandeau ei era cu „traire continua, infinita „, nu cu „moarte si nastere”.
    Nu am fost in Peru, ci am incercat sa inteleg mesajele dintr-un un poster cu Muzeul Senor de Sipan si imaginile postate pe un site cu National si Geographic.

  14. e prea confortabila credinta asta in nemurire, ne face prea lenesi stiind ca oricum nu patim mare lucru si ca e mai bine dincolo sau ca o putem lua de la capat in alta viata. nemurirea asta e o poveste pana la proba contrarie si ne slabeste in „lupta” pentru prezent

    • aici nu e vorba despre a gasi confortul, ci despre adevar si despre a intelege ce suntem. unii se simt confortabil atiind ca nu e mai nimic dupa, asteptand mantuirea care vine de la un personaj exterior, oricine ar fi el, altii dimpotriva, prefera sa-si asume ceea ce sunt. chestiune de pespectiva. dar adevarul estei mportant pentru toata lumea. acum vine marea poanta. adevarul este definit de sistemul de credinte.

  15. ca jucator si ca observator fiecare avem un adevar. ne defineste in fiecare moment ceea ce suntem.
    dincolo de timp, spatiu si masa, spiritul se poate extinde atat cat devine constient de adevarul din care face parte.
    totul este in expansiune. se misca, evolueaza, se rafineaza odata cu noi.

  16. ma bucur sa va descopar…
    cele povestite in articol sunt foarte interesante….sper ca alaturi de dvs sa ma inteleg mai bine…
    sa inteleg demonul despre care vorbiti…lupta cu frica..
    toate cele bune..

  17. Am trait o parte din calatoria voastra prin voi.As vrea sa va insotesc in urmatoarea calatorie,si acum as fi vrut,dar imi cresc fetita singura,n-am putut sa o las si n-am avut nici banii necesari,dar anul viitor poate…Cred ca este ceva sublim si cuvintele sunt prea putine.Pt.mine si Bucurestiul este departe [sunt din Baia Mare],deci nici macar in 7 dec.n-am ajuns acolo,oricum am calculat,m-ar fi costat f.mult,deci vrand-nevrand totul a depins si de bani…Sper din tot sufletul sa veniti si in Baia Mare candva…Avem mare nevoie de oameni ca voi,fiindca in rest suntem inconjurati de imensul gri,care tinde spre negru…Va doresc numai bine,cu gandul voi fi totdeauna alaturi de voi…

  18. eu am vizitat muzeul din Cyclayo si este foarte interesant….recent s-au descoperit morminte in Moche care este o civilizatie pre inca…….sunt multe de spus….daca va luati dupa stiri si nu vedeti cu ochii vostrii nu veti intelege

  19. mi-ar place sa vad si in Romania muzee dotate cu sali video unde turistii sa poata viziona filme despre istorie asa cum are Señor de Sipan

  20. este cultura moche ptr cei interesati

  21. Da/. credeam ca doar eu si sotia suntem diferiti de ceilalti si credeam ca noi suntem problema.AVEM TRAIRI SI VISE CARE NU LE INTELEGEM dar totus au legatura cu noi.DE FAPT NU E ASA TOTI AVEM NISTE PUTERI DAR SE PARE CA NOI AM REUSIT SA AJUNGEM MAI REPEDE LA ELE.

  22. mamaaaa:))

  23. frumos,
    exista vreo posibilitate sa gasesc din tara acest ceai de ayahuasca?sau ingrediente…

  24. Foarte frumos articolul si imi pare bine ca ati avut asemenea bucurie!Este greu de imaginat dar cand citim despre experientele voastre parca ceva trece si in sufletele si inimile noastre.Baiatul nostru a fost in Peru si a stat o luna acolo,a mers si el in multe locuri,a cunoscut oameni simplii si a fost asa de incantat de ceea ce a vazut si simtit ca a fost la un pas sa nu se mai intoarca.

  25. parerea mea este ca aceasta ayahoasca nu este altceva decat o cale artificiala de a ajunge in sufletul tau, la fel cum sunt si celelalte droguri cunoscute si interzise. noi ar trebui sa ne regasim singuri calea prin noi insine si prin Dumnezeu si nu inteleg de ce oamenii aleg calea cea mai usoara si anume substante halucinogene. iubirea este calea!

  26. ce sa mai comentez?…un singur lucru m-ar interesa si anume cand e urmatoarea plecare spre Grande Madre?:)

    • a fost. in mexic.
      anul viitor.
      calatoriile initiatice sunt rezervate celor care au lucrat deja suficient cu ei insisi pentru a fi in echilibru la intalnirea cu nivelurile adanci ale constiintei.
      for now, poti veni la un workshop de respiratie. ar fi un prim pas.

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Descarcă acest articol ca PDF.
Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2020

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net