Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Scris de la 16 februarie 2011 cartile transformarii | Niciun comentariu

Transformarea cuantica. Ervin Laszlo



În Transformarea cuantică la nivelul creierului global, doctorul Ervin Laszlo prezintă alegerea critică aflată în faţa omenirii: să trăiască ultimul deceniu al unei lumi demodate, ameninţată cu dispariţia, sau în primul deceniu al unei lumi noi, viabile.

Doctorul Laszlo prezintă o nouă “hartă a realităţii” care să ne călăuzească de-a lungul transformărilor mondiale pe care le trăim. El explică faptul că lumea noastră se află într-un proces de macrotransformare şi că realitatea pe care o percepem în prezent este de o noutate considerabilă (schimbări climatice, corporaţii globale, agricultură industrializată) care ne provoacă să ne schimbăm în ritm la fel de rapid lumea noastră, ca să nu dispărem ca specie.

În această carte, Ervin Laszlo abordează transformările mondiale actuale, problemele, oportunităţile şi provocările cu care ne confruntăm atât individual, cât şi colectiv, pentru a ne ajuta să înţelegem ce trebuie să facem în această epocă a marilor schimbări. Imaginea despre realitate a avangardei actuale a ştiinţei este mai largă – universuri multiple care există într-un Meta-univers posibil infinit – dar şi mai profundă, extinzându-se la dimensiuni de la nivelul subatomic. Laszlo arată că anumite aspecte ale experienţei umane care au fost alocate în trecut domeniului intuiţiei şi speculaţiei sunt explorate acum cu rigoare ştiinţifică imperioasă.

S-a produs o trecere de la concepţia ştiinţifică materialistă despre realitate la concepţia multidimensională despre lume, cu realităţi multiple, interconectate, cunoscută de multă vreme de marile tradiţii spirituale ale lumii. înţelegând interconexiunile existente în lumea noastră în schimbare, precum şi “harta” schimbătoare a lumii, putem merge înainte cu intuiţie, înţelepciune şi încredere.

Ervin Laszlo, nominalizat de două ori la Premiul Nobel pentru pace, este editorul periodicului internaţional World Futures: The Journal of General Evolution şi preşedintele numit al recent înfiinţatei Universităţi GlobalShift. Este întemeietorul şi preşedintele Clubului de la Budapesta, un grup de experţi internaţional, şi al Grupului de Cercetare a Evoluţiei Generale, precum şi autorul a 83 de cărţi traduse în 21 de limbi.

Revoluţia realităţii

În primul deceniu al secolului al XXI-lea ne confruntăm cu o nouă realitate, atât în plan individual, cât şi în plan colectiv. Realitatea noastră se transformă fiindcă lumea locuită de oameni a devenit instabilă şi nu mai poate fi menţinută ca atare. Acest deceniu este primul din istorie care oferă alegerea între a trăi ultimul deceniu al unei lumi demodate, pe cale de dispariţie, sau primul deceniu al uneia noi şi viabile.

Realitatea care începe să se contureze este de o noutate radicală. Trăim şocuri şi surprize tot mai dese şi mai puternice, iar ele nu sunt cauzate doar de orbire şi ignoranţă. Realitatea noastră se transformă. Aşa cum remarca economistul Kenneth Boulding, singurul lucru care n-ar trebui să ne surprindă este surprinderea.

Noua realitate este intrinsec surprinzătoare. Nimic nu continuă la fel ca înainte; totul „se bifurcă“. Această expresie, provenită iniţial din matematică şi teoria haosului, semnifică faptul că traiectoria de dezvoltare a unui sistem suportă o schimbare rapidă, care n-a fost anticipată până în acel moment. Trăim într-o epocă a bifurcării, în toiul unei transformări fundamentale a lumii noastre: într-o macrotransformare.

Transformarea realităţii cu care ne confruntăm vizează felul în care ne raportăm unii la alţii, la natură şi la Cosmos. Anterior, unii dintre noi au bănuit că această realitate s-ar putea schimba în curând, dar grosul omenirii a mers pe premisa că lucrurile vor rămâne în general la fel: treburile merg ca de obicei. Dar în anul 2007 devine în fiecare zi tot mai evident că treburile nu merg deloc ca de obicei. Pământul se transformă la propriu sub picioarele noastre. În ajun de Anul Nou, ruşii au sărbătorit în fosta Piaţă Roşie fără urmă de gheaţă şi zăpadă; în ianuarie, locuitorii New Yorkului s-au plimbat prin Central Park în bluze cu mânecă scurtă; centrul Groenlandei este ocupat de un lac neîngheţat, de mărimea lacurilor Michigan, Superior şi Erie luate laolaltă, iar pe vârful muntelui Kilimanjaro a mai rămas foarte puţin din zăpada legendară. Oricine se mai îndoieşte de schimbarea lumii în care trăim ori e orb, ori încăpăţânat la culme sau pur şi simplu prost.

Desigur, clima reprezintă doar una dintre numeroasele schimbări ce se petrec, deşi e cea mai vizibilă. Există o mulţime de alţi factori, corelaţi cu schimbările climatice, care sunt tot atât de predispuşi la schimbare, cum ar fi ecologia, politica, scena socială şi cea culturală. Ideea esenţială este aceea că, în multe privinţe, dacă mergem mai departe la fel ca până acum, asta ne va duce la o bifurcaţie catastrofală: la un punct de cumpănă fatidic.

Schimbarea a încetat să mai fie o simplă teorie şi a încetat să mai fie o simplă opţiune: este o realitate, un imperativ al supravieţuirii noastre. A merge mai departe pe premisa „treburile merg ca de obicei“ înseamnă sinucidere.

În mod interesant şi important, harta lumii se schimbă şi ea: ştiinţa însăşi se află în toiul unei schimbări de paradigmă. Noua paradigmă ne oferă o înţelegere mai profundă a caracterului transformărilor cuantice din sistemele complexe ale naturii şi ale societăţii. Sistemele complexe nu evoluează lin, pas cu pas: ele sunt pregnant neliniare. Aceste sisteme evoluează pas cu pas doar până la un anumit punct; apoi ating un prag de stabilitate şi fie se dezintegrează, fie se bifurcă. Acest lucru este valabil pentru evoluţia stelelor (la un anumit moment dat, fie explodează, formând o supernovă, şi împrăştie materie care va deveni materialul pentru următoarea generaţie de stele, fie se prăbuşesc, formând o gaură neagră); este valabil pentru speciile vii (pe parcursul existenţei lor, mai devreme sau mai târziu, majoritatea speciilor sunt ameninţate cu dispariţia – şi atunci fie se transformă, prin mutaţii, într-o specie mai viabilă, fie dispar), şi este valabil şi pentru civilizaţii întregi (şi acestea evoluează sau dispar, după cum a demonstrat experienţa lumii comuniste în iarna 1989-1990).

Să însemne asta că societatea umană ar putea fi condamnată şi că vom dispărea ca specie? Forma dominantă actuală a civilizaţiei pare într-adevăr să-şi fi atins limitele şi trebuie să se schimbe. Dar dispariţia noastră ca specie, deşi nu poate fi exclusă, nu este în niciun caz un lucru deja hotărât. Avem resurse imense şi încă neexploatate de a face faţă provocărilor cu care ne confruntăm. Avem la dispoziţie o gamă întreagă de tehnologii noi şi sofisticate, iar în avangarda ştiinţelor apar revelaţii radical noi.

Totuşi, revelaţia-cheie ce provine din noua paradigmă a ştiinţei nu este de natură tehnologică. Ea este confirmarea unui lucru pe care oamenii l-au simţit dintotdeauna, dar căruia nu i-au putut găsi o explicaţie raţională: legătura strânsă pe care o avem unii cu alţii şi cu Cosmosul. Popoarele tradiţionale au ştiut acest lucru şi l-au trăit, dar civilizaţia l-a ignorat, iar apoi l-a negat. Şi totuşi, experienţele spirituale autentice oferă dovezi directe ale legăturilor ce există între noi, pe de o parte, şi între noi şi întreaga creaţie, pe de altă parte, iar acum, ştiinţa confirmă validitatea acestor intuiţii.

Până acum un deceniu sau două, oamenii de ştiinţă şi cei cu orientare ştiinţifică au considerat că sentimentul intercorelării dintre oameni şi dintre oameni şi natură e o simplă iluzie. Apoi au început să apară dovezile. Investigaţiile făcute cu o privire proaspătă asupra legăturilor dintre noi în cadrul noilor ştiinţe – în primul rând al fizicii cuantice – au început să arate că „uniunea“ pe care o simt uneori oamenii nu este iluzorie şi că explicarea ei nu se află dincolo de puterile ştiinţelor. Aşa cum între cuante, precum şi între atomi şi molecule întregi se pot forma instantaneu conexiuni ce străbat spaţiul şi timpul, la fel, şi organismele vii, mai ales creierele şi sistemele nervoase complexe, extrem de sensibile ale organismelor evoluate, pot fi conectate instantaneu cu alte organisme, cu natura şi cu Cosmosul în ansamblul lui. Acest fapt are o importanţă vitală, căci acceptarea intuiţiei conexiunilor în conştiinţa noastră cotidiană poate inspira solidaritatea de care avem nevoie atât de imperativ ca să trăim pe această planetă – să trăim în armonie unii cu alţii şi cu natura.

Oracolul din Delfi ne sfătuia: „Cunoaşte-te pe tine însuţi“. Ar trebui să completăm sfatul astfel: „Cunoaşte-te pe tine însuţi ca parte dintr-o lume a interconexiunilor, aflată în schimbare rapidă“. Această cunoaştere şi înţelepciunea practică derivată din ea au devenit condiţia perpetuării civilizaţiei umane şi chiar a supravieţuirii speciei umane.

Ervin Laszlo. Transformarea cuantică

(comandă cartea)

Găsiţi informaţii despre workshop-urile si serile noastre experiment, pe site-ul Asociatiei de Terapii Transpersonale (www.transpersonal.ro)


Descarcă acest articol ca PDF.

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Descarcă acest articol ca PDF.
Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2020

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net