Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Scris de la 18 aprilie 2011 cartile transformarii | Niciun comentariu

Stima de sine. Tony Humphreys



Pentru copiii noştri suntem un fel de oglinzi. Felul în care noi reacţionăm influenţează imaginea pe care copii şi-o formează despre sine. Suntem reperele cu ajutorul cărora ei se construiesc pe ei înşişi.

Când descurajăm visurile mari ale copiilor noştri, o facem pentru că nu vrem să sufere sau să fie dezamăgiţi. Dar adevărata suferinţă vine nu din viaţă – care are felul ei de a ne călăuzi spre ţelurile autentice – ci din faptul că le spunem că nu vor reuşi. Atunci când îi încurajăm, când avem încredere în ei, când le „suflăm în jar”, copiii dezvoltă capacităţi incredibile. Când ne facem timp să-i ascultăm şi să le vorbim, aceştia se simt iubiţi, încurajaţi şi capabili. Stima lor de sine se dezvoltă, capătă încredere în ei înşişi şi dobândesc atitudini pozitive faţă de viaţă.

Stima de sine şi felul în care ne privim pe noi înşine determină evoluţia noastră în viaţă. Cartea lui Tony Humphreys îi ajută pe părinţi să creeze un mediu familial care întăreşte stima de sine. Autorul arată clar că, fără a acorda atenţie conflictelor interne şi stimei de sine a copiilor, avem puţine şanse de a le stimula dorinţa de a învăţa. El conturează un plan clar de promovare a dragostei de învăţătură a copiilor, subliniind faptul că binele afectiv al copiilor este piatra de temelie a dezvoltării lor educaţionale şi generale.

„Stima de sine” este o carte cheie pentru părinţii preocupaţi de evoluţia interioară a copiilor, dar este un instrument de o uimitoare flexibilitate pentru oricine simte că adevărul interior determină realitatea noastră exterioară. O carte Elena Francisc dedicată exploratorilor conştiinţei care sunt şi părinţi.

Tony Humphreys este psiholog, conferenţiar şi autorul recunoscut pe plan internaţional al mai multor cărţi, între care The Power of „Negative“ Thinking şi Work and Worth. A înregistrat trei casete audio, iar cărţile lui au fost traduse în nouăsprezece limbi.

Importanţa stimei de sine a părinţilor

Există numeroase motive personale, interpersonale, parentale, ocupaţionale şi de carieră pentru nevoia ca părinţii să înţeleagă natura valorii personale şi a stimei de sine, dezvoltarea stimei de sine şi modul de a o creşte la vîrsta adultă. Dovezile medicale indică o asociere puternică între sănătatea fizică, longevitatea fericită şi stima de sine ridicată. La fel, psihologia şi, mai recent, psihiatria dinamică arată că problemele nevrotice şi psihotice ale oamenilor, precum şi problemele conjugale şi familiale sînt corelate cu vulnerabilitatea personală şi sentimentele de inferioritate sau superioritate. Mai mult decît atît, starea de bine a tuturor sistemelor umane este determinată în mare măsură de nivelul stimei de sine a membrilor lor. Cînd sistemul are structuri afectuoase, drepte şi care oferă sprijin, el ajută la dezvoltarea sănătoasă a fiecărui membru. Dar este improbabil ca liderii sistemului să creeze astfel de structuri dacă aceştia nu au o stimă de sine ridicată.

De‑a lungul vieţii, am făcut parte din numeroase sisteme – educaţionale, religioase, de îngrijire a sănătăţii, industriale, ale comunităţii – şi nu m‑a impresionat deloc nivelul de afecţiune, înţelegere, compasiune şi sprijin din aceste sisteme. În mod evident, liderii au o mai mare responsabilitate decît alţi oameni de a‑şi da seama că valoarea lor personală şi stima de sine scăzută îi face ineficienţi ca şi conducători. Părinţii sînt liderii familiei, iar în prezent s‑a dovedit clar că nivelul individual al stimei lor de sine determină binele fizic, psihic şi social al fiecărui membru al familiei. Părinţii cu stimă de sine medie spre scăzută vor determina un nivel similar al stimei de sine la copiii lor şi‑şi vor întreţine reciproc acest nivel. Invers, părintele cu stimă de sine ridicată este cel mai eficient părinte.

Stima de sine a partenerilor este importantă pentru starea de bine a familiei. Toate dovezile clinice sugerează acum că, cu cît persoana este mai independentă, mai clar delimitată, mai sigură pe sine şi mai împlinită personal, cu atît este mai capabilă să creeze relaţii de cuplu şi familiale eficiente. Pe de altă parte, cu cît partenerul sau părintele este mai dependent, contopit cu celălalt, nesigur şi neîmplinit, cu atît este mai probabil să apară probleme în căsnicie şi în familie.

Valoarea personală priveşte părerea ta cu privire la două aspecte ale persoanei tale – cît de demn de iubire eşti şi cît de capabil eşti. Cînd intri într‑o încăpere plină de oameni, simţi automat că eşti o persoană care merită preţuire şi respect sau te strecori pe furiş înăuntru, sperînd să nu fii observat? Dacă în cazul tău este valabilă a doua variantă, înseamnă că ai un paravan al stimei de sine. Cînd ţi se cere să faci ceva, crezi imediat că ai capacitatea de a face acel lucru sau, dacă n‑o ai, că poţi cu siguranţă să înveţi, ori spui rapid „nu“ sau te denigrezi spunînd ceva de genul „întrebi persoana nepotrivită“? Iarăşi, dacă ţi se aplică a doua variantă, asta semnalează existenţa mecanismelor protectoare ale stimei de sine.

Stima ta de sine – părerea pe care o ai despre propria persoană – îţi influenţează părerea despre toate aspectele vieţii tale: genul de prieteni pe care‑i alegi,  felul în care te înţelegi cu ceilalţi, genul de persoană cu care te căsătoreşti, succesul tău în carieră, stabilitatea şi integritatea ta, statutul predominant de conducător sau subordonat, eficienţa ta ca părinte.

Concepţia ta de sine actuală constituie miezul personalităţii tale şi stabileşte în ce feluri îţi utilizezi capacităţile nelimitate ca fiinţă umană. Nu genele îţi determină eficienţa ca om, ci stima de sine. Nivelul stimei de sine cu care ieşi din copilărie îţi stabileşte nivelul de împlinire în viaţa de adult. Totuşi, nu eşti blocat să rămîi cu stima de sine moştenită din copilărie: odată ce devii conştient de nivelul stimei de sine pe care‑l ai, poţi începe să‑l schimbi sistematic, dacă îţi doreşti asta.

În linii mari, oamenii pot fi descrişi ca avînd unul din trei niveluri de stimă de sine: scăzut, mediu sau ridicat. A te simţi rău nu e totuna cu a avea o stimă de sine scăzută. Sînt în lume multe motive de a te simţi rău – lipsa de omenie a oamenilor faţă de semeni există pretutindeni –, dar persoana cu stimă de sine ridicată care se simte rău poate recunoaşte acest lucru şi, adesea, va încerca să facă ceva în privinţa nedreptăţilor din lume. O persoană cu stimă de sine scăzută însă nu‑şi va recunoaşte vulnerabilitatea, căci asta ar însemna să rişte să fie respinsă. Paravanul, faţada, masca sau deghizarea constituie un mecanism de protecţie extrem de important al persoanei cu stimă de sine medie spre scăzută; cu cît este mai redusă stima de sine a persoanei, cu atît măştile pe care le arată lumii au caracter mai extrem.

Părinţii cu stimă de sine scăzută nutresc o profundă ură faţă de ei înşişi, se neglijează foarte mult şi au pretenţii excesiv de mari fie faţă de ei înşişi, fie faţă de alţii. Părinţii cu nivel mediu al stimei de sine au îndoieli serioase cu privire la cît sînt de demni de iubire şi cu privire la capacităţile lor şi sînt extrem de dependenţi de aprobarea din partea altora şi de succes. Părinţii cu stimă de sine, o categorie foarte puţin numeroasă, au în majoritatea timpului o atitudine profundă de acceptare calmă a propriei persoane şi a celorlalţi.

Indicatori ai stimei de sine scăzute (puternic protectoare)

‑ Foarte dependent;

‑ Pesimist şi fatalist;

‑ Nici o părere „bună“ despre sine;

‑ Autocondamnare;

‑ Extrem de perfecţionist;

‑ Abandonarea studiilor;

‑ Frică extremă faţă de situaţiile noi;

‑ Foarte critic faţă de toate aspectele propriei persoane;

‑ Crede că toţi ceilalţi o duc mai bine;

‑ Profund complex de inferioritate sau de superioritate (care constituie o mască pentru sentimentul de inferioritate);

‑ Însingurat şi izolat;

‑ Incapabil să lege relaţii afective apropiate şi profunde;

‑ Se consideră nedemn de iubire;

‑ Uneori tendinţe de sinucidere;

‑ Rigid şi inflexibil;

‑ Foarte acuzator faţă de alţii sau negare totală a vulnerabilităţilor;

‑ Ţine în sine simţămintele sau poate fi periculos de agresiv şi violent;

‑ Neglijează bunăstarea fizică;

‑ Respingere de sine;

‑ Posesivitate faţă de alţii;

‑ Nevoie constantă de asigurări;

‑ Manipulator cu alţii;

‑ Uşor de rănit sufleteşte;

‑ Extrem de sensibil la critică;

‑ Foloseşte moduri protectoare de comunicare (de pildă tăcere ostilă, bosumflare, sarcasm, cinism, acuzare, ridiculizare);

‑ Se teme de schimbare;

‑ Incapabil de a primi complimente sau feedback pozitiv;

‑ Mereu nefericit;

‑ Relaţii problematice cu alţii;

‑ Îşi face mereu griji;

‑ Tendinţă pronunţată spre anxietate şi depresie;

‑ Schimbări bruşte de dispoziţie;

‑ Se simte diferit de toţi ceilalţi;

‑ Se simte vinovat pentru experienţele de plăcere personală;

‑ Se teme de respingere;

‑ Se teme de greşeli şi eşec;

‑ Nehotărît;

‑ Trăieşte după reguli de tipul „trebuie“, „nu trebuie“, „neapărat“, „obligatoriu“;

‑ Îi e ruşine cu sine;

‑ Crede că viaţa nu merită trăită;

‑ Manifestă implicare excesivă sau insuficientă în viaţa altora;

‑ Încearcă mereu să‑şi dovedească meritele.

Indicatori ai stimei de sine medii (moderat protectoare)

Dependent;

‑ Caută aprobarea altora;

‑ Încearcă să‑i mulţumească pe alţii;

‑ Îi vine greu să ceară sprijin, ajutor, sfaturi etc.;

‑ Precaut şi deloc aventuros;

‑ Se teme de situaţii noi;

‑ Poate accepta unele critici;

‑ Grad de optimism moderat;

‑ Critic faţă de diferenţele dintre oameni;

‑ Se simte ameninţat de opoziţie;

‑ Îşi exprimă unele simţăminte;

‑ Conformist;

‑ Îndoieli faţă de diferite aspecte ale propriei persoane: fizice, intelectuale, sociale etc.;

‑ Nesigur;

‑ Sentiment general de nemulţumire;

‑ Acuzator faţă de alţii;

‑ Negarea problemelor;

‑ Nesigur în relaţii;

‑ Se compară cu alţii;

‑ Invidios faţă de succesele, bunurile altora etc.;

‑ Critic faţă de sine şi faţă de alţii;

‑ Neglijează întrucîtva bunăstarea fizică;

‑ Agresiv sau pasiv;

‑ Lipsă de toleranţă la frustrare;

‑ Supus sau rigid;

‑ Trăieşte în viitor;

‑ Autonomie redusă;

‑ Foarte ambiţios;

‑ Simţ ostil al umorului;

‑ Perfecţionist;

‑ Tendinţă la îngrijorare şi anxietate.

Indicatori ai stimei de sine ridicate (minim protectoare)

‑ Independent;

‑ Deschis şi spontan;

‑ Optimist, entuziast, vede viaţa ca pe o provocare;

‑ Flexibil;

‑ Foloseşte moduri de comunicare directe şi clare;

‑ Îşi asumă propriile probleme, simţăminte, percepţii, ambiţii etc.;

‑ Apropiat afectiv de cîţiva oameni importanţi;

‑ Se acceptă pe sine şi‑i acceptă pe alţii;

‑ Respectă şi preţuieşte diferenţele dintre oameni;

‑ Îi ascultă pe ceilalţi;

‑ Capabil să primească critici şi feedback;

‑ Toleranţă la frustrări;

‑ Sănătate fizică;

‑ Maturitate afectivă;

‑ Încurajator faţă de sine şi ceilalţi;

‑ Conştiinţă realistă a punctelor forte şi a celor slabe;

‑ Vede punctele slabe ca pe prilejuri de a‑şi dezvolta puncte forte;

‑ Rezolvă probleme;

‑ Îşi exprimă toate simţămintele;

‑ Se împotriveşte conformismului;

‑ Cere sprijin, sfaturi, ajutor, alinare cînd are nevoie;

‑ Implicare din toată inima în toate aspectele vieţii;

‑ Încredere în sine şi preţuire de sine;

‑ Atent faţă de ceilalţi;

‑ Fermitate pozitivă faţă de sine şi faţă de cei care încearcă să‑i impună valori artificiale;

‑ Se preocupă de mediu;

‑ Spiritualitate;

‑ Nevoie de spaţiu personal.

Originile stimei de sine se află în principal în experienţele de viaţă timpurii. În general, relaţiile timpurii cu adulţii importanţi din viaţa noastră (părinţi, rude, profesori) au un caracter mixt – parţial pozitive şi de confirmare, parţial negative şi de ignorare. Aceste relaţii cu adulţii importanţi sînt „oglinda“ copilului şi stabilesc ce fel de imagine de sine se formează în mintea sa. Forţa a ceea ce vedem în oglindă este excelent ilustrată în cazul oamenilor cu anorexie sau bulimie. Rudele şi cei care‑i ajută devin adesea iritaţi, frustraţi şi chiar agresivi cu persoana suferindă de această tulburare psihosomatică foarte periculoasă. Aceşti „alţii“, cărora le pasă, văd că persoana se topeşte fizic sub ochii lor şi nu înţeleg de ce nu vede şi ea acest lucru. Problema este că imaginea de sine lăuntrică plină de ură construită de persoană în copilărie este mult mai puternică decît imaginea ei aşa cum o văd alţii sau aşa cum îi este arătată în oglindă. Dacă imaginea ei de sine ascunsă nu se schimbă, degeaba insistenţele şi hrănirea forţată – ele nu vor reuşi să schimbe persoana aceasta atît de profund perturbată.

Cum părinţii şi alţi adulţi importanţi îţi servesc drept oglinzi în copilărie, dacă ai trăit predominant experienţe de căldură fizică şi afectivă, confirmare, laude, încurajare, sprijin, tandreţe, ascultare, provocare, joc, înţelegere şi fermitate pozitivă, acum ai un nivel ridicat al stimei de sine. Dacă, pe de altă parte, ai trăit adesea absenţa afecţiunii sau îngrijiri lipsite de căldură, admonestări, ridiculizare, critici şi abuz fizic sau ai fost expus la tăceri ostile, la aşteptări şi standarde comportamentale lipsite de realism şi la etichete descurajatoare, acum ai o imagine inferioară despre propria persoană. Puţini dintre noi avem parte de o proporţie mare de experienţe pozitive şi, în consecinţă, există foarte puţini oameni cu stimă de sine ridicată. Mulţi au stimă de sine medie şi un număr considerabil au stimă de sine scăzută pînă la extrem de scăzută sau chiar nici un fel de percepţie de sine. În prezent se estimează că 85‑90% din oameni au nevoie de o formă sau alta de consiliere, psihoterapie, psihanaliză sau terapie de familie pentru corectarea comportamentelor interioare şi exterioare care‑i inhibă.

Este adevărat că experienţele din copilărie îţi determină nivelul stimei de sine. Totuşi, ca adult, nu poţi continua să dai vina pe adulţii care te‑au influenţat la începutul vieţii pentru părerea pe care o ai acum despre tine însuţi. Dacă faci în continuare acest lucru, nu te vei schimba. Refuzînd să‑ţi asumi responsabilitatea pentru părerea despre tine însuţi, tu, ca adult, perpetuezi influenţele timpurii negative ale afecţiunii condiţionate sau neglijării totale şi ale altor experienţe negative şi, făcînd acest lucru (conştient sau inconştient), îţi menţii sau chiar îţi agravezi nivelul scăzut al stimei de sine. Care sînt, aşadar, comportamentele care‑ţi întreţin părerea proastă despre propria persoană? Cîteva dintre cele mai importante comportamente sînt enumerate mai jos şi discutate în secţiunile ce urmează.

  • atitudini inflexibile faţă de sine, de ceilalţi, de prezent şi de viitor, reflectate în formulele cu „trebuie“, „nu trebuie“, „neapărat“, „obligatoriu“ şi alte reguli rigide după care trăiesc adulţii cu măşti ale stimei de sine
  • vorbire internă cu caracter depreciativ faţă de sine sau care critică şi învinovăţeşte alţi oameni şi lumea în general;
  • stil de viaţă neglijent şi dezechilibrat;
  • inhibarea experienţelor pozitive;
  • plasarea în situaţii de respingere;
  • evitarea provocărilor;
  • tipare de comunicare protectoare;
  • lipsa de delimitare faţă de părinţi.

***

Acţiunea reprezintă mijlocul prin care se modifică stima de sine a adultului. Este însă la fel de adevărat că nu poţi cîştiga valoare prin ceea ce faci. Este un paradox, dar pe de altă parte paradoxale sînt cele mai multe comportamente umane. Problema este că valoarea personală este un dat, pe cînd stima de sine se dezvoltă ca reacţie la modul de relaţionare al părinţilor şi al altor persoane cu copiii. Dacă crezi că ceea ce ai realizat sau statutul profesional la care ai ajuns sau bunurile materiale pe care le‑ai achiziţionat sau notorietatea publică pe care ai dobîndit‑o sau numărul copiilor pe care i‑ai crescut sau faptele bune pe care le‑ai făcut te fac important şi demn de acceptare, asta te face să fii extrem de dependent şi de vulnerabil în ceea ce priveşte stima de sine. Adu‑ţi aminte că nici un fel de comportament nu‑ţi determină valoarea ca fiinţă umană. Comportamentul sau acţiunea constituie mijlocul tău de a face experienţa lumii în care trăieşti şi nici nu aduce nimic în plus valorii şi umanităţii tale unice, nici o scade cu nimic. La fel, toate acţiunile au un rol: eşecurile şi greşelile reprezintă căi de a învăţa şi a te dezvolta şi mai mult, dar nu sînt declaraţii de valoare.

Din momentul naşterii, eşti un fenomen unic în acest univers, un fenomen irepetabil. Eşti o fiinţă perfectă, o întîmplare unică. Ai capacităţi nelimitate. Valoarea personală este precum soarele; aşa cum soarele există tot timpul, dar uneori poate fi acoperit de norii „depresiilor adînci“, la fel şi individul este mereu valoros, dar acest sentiment al valorii personale poate fi acoperit de experienţele de pedepsire şi respingere din primii ani de viaţă şi de întărirea ulterioară a sentimentului opus pe parcursul copilăriei, al adolescenţei şi la vîrsta adultă.

Tony Humphreys. Stima de sine

(comandă cartea)


Descarcă acest articol ca PDF.

Niciun comentariu

Trackback-uri

  1. Cartile saptamanii - Cartile Elena Francisc - [...] aici pentru a citi un fragment din această [...]
  2. Cartile saptamanii - Cartile Elena Francisc - [...] aici pentru a citi un fragment din această [...]

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Descarcă acest articol ca PDF.
Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2020

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net