Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Scris de la 13 mai 2011 Articole, calatoriile initiatice | 33 comentarii

Ayahuasca 2011. Dare de seama despre o calatorie interioara.



 

 

Probabil ca despre o asemenea calatorie se poate scrie o carte. Nu fac decât sa zgarii puţin memoria vie a acestei noi călătorii. O memorie prea proaspătă, care încă nu s-a aşezat. Mai jos nu este povestea acestei călătorii, ci doar câteva tuşe, câteva imagini, câteva impresii, menite să vă facă să călătoriţi, în imaginar, alături de noi.

Nu voi obosi niciodată sa afirm acest lucru: plantele sacre si ritualurile shamanice nu sunt o cale spirituala. Nu au fost şi nu vor fi niciodată. Plantele sacre, inclusiv Ayahuasca nu sunt decăt chei către interiorul nostru. Am ştiut cândva, la un punct al istoriei şi al creaţiei noastre, că vom ajunge în punctul în care iluzia va fi atât de adâncă, încât ne va fi greu să ieşim din ea. Am ştiut că ne vom afla în faţa unei uşi care va părea închisă. Şi atunci ne-am lăsat cheile sub preş. Plantele sacre sunt chei pentru marile porţi ale conştiinţei, iar aceste porţi nu duc decât către interiorul nostru. Nu duc la un dumnezeu iluzoriu, nu ne dau nimic in plus faţă de ceea ce avem deja. Ci doar oglindesc niveluri ale propriei noastre fiinţe, pe care suntem uneori incapabili sa le vedem altfel. Ne oglindesc fricile şi obsesiile, rănile mai vechi şi mai noi, dintr-o viaţă sau alta, cu care ne-am obişnuit atât de mult să ne identificăm încât credem că suntem noi înşine. Oglinda magică a plantelor sacre are darul ne a reaminti cine suntem cu adevărat. Putem vedea în experienţele cu Ayahuasca, că suntem mult mai mult decât durerile, fricile şi emoţiile noastre, mult mai mult decât energiile, corpul şi mintea noastră, mult mai mult decât obişnuinţele noastre. Pentru aceia care pot percepe aceste enorme adevăruri, Grande Madre este o oglindă magică ce reflectă măreţia extraordinară a Fiinţei omeneşti. Ceilalţi vor aştepta sa fie salvaţi.

Suntem la vreo 15 mii de kilometri de casă deci, în Amazonia Peruană, pe unul dintre canalele fluviului Ucayali, într-o mică comunitate de băştinaşi shipibo. Suntem 19 expeditionari. Subsemnatul, Horia Turcanu şi iubita mea, Elena Francisc, ne-am asumat rolul de centru dublu al acestui grup de exploratori ai conştiinţei. Fiecare dintre ei este, într-un fel sau altul, experimentat în scormonirea propriei conştiinţe. Fiecare dintre ei a avut curajul de a privi înlăuntru, fiecare dintre ai a făcut paşi importanţi în descoperirea de sine. Ce căutăm noi aici, în acest sat făcut din lemn şi din stuf? Unii dintre noi numesc descoperirea de sine „vindecare”. Şi poate chiar aşa este. A descoperi cine eşti cu adevărat înseamnă să te vindeci. Să te vindeci de cine ai crezut că eşti şi de durerea  pricinuită de acea identificare. Alţii caută „adevărul”, „cunoaşterea”, „spiritul”. Şi, da, se poate spune şi aşa, căci totul este conţinut în noi înşine. Aceia dintre voi care sunteţi familiarizaţi cu descoperirile Călătoriei Inimii, ştiţi despre ce este vorba. „Adevărul” este aici, acum, în permanenţă. Doar că suntem prea orbiţi de ceea ce gandim despre el, ca să-l putem simţi.

Unii dintre noi habar n-au ce caută. Sunt aceia care pur şi simplu au simţit că drumul lor trece prin această junglă, pe la aceşti oameni, prin aventura pe care o trăieşte acest grup extraordinar. Şi sunt aici deschişi, aşteptând dincolo de orice aşteptare, experienţa.

Atunci când am debarcat pe malul fluviului, în apropierea satului scufundat printe plantaţiile de bananieri, experienţa noastră începuse cumva, deja. Legăturile dintre noi începuseră deja să creeze, într-un mod subtil. Am parcurs drumul către sat explorând împrejurimile şi natura şi cerul, respirând. Eram deja membrii unui cerc sacru, căci ne uniserăm energiile  printr-un act conştient şi voluntar, cu câteva ore înainte, la Lima, pe malul oceanului Pacific. Creaserăm deja acea fiinţă colectivă a grupului, acea unitate de conştiinţă între noi care avea să ne permită experimentăm liber şi în siguranţă ceea ce avea să se petreacă. Astfel încât acum, odată coborâţi de pe şalupa care ne adusese la marginea satului, luam primul contact cu această lume, atât de deosebită de cea din care veneam.

În seara aceea ne-a aşteptat o surpriză. Comunitatea a organizat o mică petrecere, pe întuneric, printre copaci, la lumina lunii în creştere. Liderii comunităţii, care sunt şi şamanii acesteia, adică aceia care se pricep să lucreze cu Ayahuasca şi cu alte plante sacre, au pus mâinile pe tobe şi au cântat. Tot satul era adunat acolo, de la copii de o şchioapă până la bătrâni. Au dansat. Şi noi odată cu ei. Acesta a fost începutul.

Nu ştiam atunci cât de mult anume ne vom scufunda în experienţa, sau ce conţinuturi ale propriei Conştiinţe urmau să ne fie revelate. Ştiam doar, fiecare dintre noi, că întâlnirea cu Grande Madre nu rămâne niciodată fără urmări importante. Ştiam cu toţii că vieţile noastre sunt într-o răscurce. Odată aruncată o privire de o asemenea intensitate în adâncurile Fiinţei e greu să mai ignori ceea ce ai văzut acolo despre tine însuţi. Dar una este doar să citeşti despre asta, şi alta este să trăieşti experienţa în sine.

Ce căutam noi de fapt în locul acesta de la marginea lumii, în adâncurile junglei amazoniene? Pentru ce făcuserăm acest drum imens? Care era miza? Nici unul dintre aceşti extraordinari călători ai conştiinţei care ne însoţeau pe mine şi pe Elena în această aventură nu era un începător, şi fiecare dintre ei parcursese un drum lung al căutării de sine înainte de a ajunge aici. Nu mă refer numai la drumul din această viaţă. Aveam conştiinţa imensei călătorii pe care o parcurseserăm cu toţii ca suflete aflate în formidabila poveste personală a încarnărilor succesive şi a importanţei acestui moment. Ştiam, pur şi simplu, faptul că niciodată o asemenea călătorie nu este întâmplătoare. Fiecare dintre celelalte călătorii ale noastre fusese revelatoare, iar importanţadescoperirilor personale fusese imensă. Cu puterea de a-ţi schimba viaţa. Iar acum, în finalul acestei petreceri ad-hoc pe care băştinaşii Shipibos o organizaseră în cinstea venirii noastre, mă întrebam dacă ceilalţi îşi dau seama că suntem pe unul dintre marile praguri ale acestei vieţi ale noastre. Aveam să aflu că mulţi intre noi erau perfect conştienţi.

Probabil că cel mai important cuvânt care a fost rostit ca intenţie înainte de seria de ceremonii la care am luat parte a fost „vindecare”. Şi „cunoaştere”. „Vindecare şi cunoaştere”. Cu adevărat, experienţele cu Grande Madre au stat sub acest semn.

Mulţi dintre aceia care nu au experimentat niciodată mai mult decât propria minte, cred că plantele sacre, ritualurile, shamanii au darul de a vindeca ceva, cumva, undeva. Este o mare neînţelegere. Nici planta sacră, fie ea Ayahuasca sau altceva, nici ritualurile, nici cântecele şi nici shamanii nu au aceasta putere. Toate acestea au darul de a ne pune în contact cu propriile noastre traume, de a deschide ferestre către abisurile inconştientului nostru, acolo unde stau, vii, întregul noastru trecut şi întreaga noastră istorie, mai adânc decât orice poate concepe mintea. În asemenea experienţe te poţi trăi pe tine, cel care eşti cu adevărat. Poţi desluşi felurile secrete în care ţi-ai creat propria realitate, poţi vedea mecanismele stranii care au generat durerea. Boala nu este decât durere sedimentată, tensiune care a coborât în cele din urmă în spaţiul fizic. Plantele te conduc pe cărările lăuntrice, printre aceste mecanisme, le poţi vedea, le poţi simţi, le poţi conştientiza. Apoi, când experienţa de sfârşeşte, poţi alege. Conştient de ceea ce eşt cu adevărat, poţi refuza să te întorci în vechile clişee. Şi atunci intervine adevărata vindecare şi marea schimbare de viaţă.

Şi şamanii? Şi cântecele? Da, ei pot interveni şi sunt mari maeştri în ceea ce fac, căci o fac de zeci de mii de ani în acelaşi fel. Ei pot simţi sedimentările energiei pe cale de a se transforma în boală fizică, pot chiar să dizolve anumite tensiuni corporale, pot regla anumite distorsiuni ale fiinţei care au coborât în spaţiul fizic. Dar toate acestea işi au originea mai sus, în spaţiul sacru al inimii fiecăruia. Şamanii fac curat în spaţiul fizic şi energetic, şi asta este un mare ajutor, căci e ca şi cum ai incepe din nou „pe curat”, dar a păstra curat acest spaţiu este apoi alegerea fiecăruia. De aceea, în ultimă instanţă adevărata vindecare este o chestiune personală.

Mulţi dintre membrii expediţiei noastre de conştiinţă doreau vindecare, curăţare. Ştiam că sunt în locul potrivit pentru acest lucru, căci medicina tradiţională a Amazoniei este foarte eficientă la asemenea lucruri. Ceea ce nu-mi imaginasem era amplitudinea extraordinară pe care avea s-o capete acest proces şi mai ales frumuseţea întâlnirii între aceste două abordări: cea autohtonă şi cea a noastră, a unor exploratori europeni ai conştiinţei.

Nu, nu o să povestesc experienţele prin care am trecut, eu personal sau cineva din grup. Aceasta pentru că experienţele cu Grande Madre nu pot fi povestite nicicum. Dar pot să vă spun că ceea ce s-a petrecut în săptămâna aceea, în care am fost oaspeţii comunităţii de pe malul fluviului Ucayali, ne-a schimbat pe toţi într-un fel sau altul. Poate că unii dintre membrii expediţiei noastre îşi vor povesti experienţele pe Călătoria Inimii. Eu vă voi relata toate acestea din perspectiva mea, de centru – alături de Elena – al acestui grup.

Vorbeam despre frumuseţea întâlnirii,  pe tărâmul experienţei de conştiinţă, a două tradiţii diferite, a două abordări diferite. Pe de-o parte avem tradiţia pur shamanică a acestor curanderos, care păstrează nealterate, din timpuri străvechi, viziunea duală asupra universului şi a fiinţei. Foarte pe scurt, universul lor este un univers spiritual, în care fiecare lucru îşi are opusul său. Există o lume de sus şi o lume de jos, una luminoasă şi alta întunecoasă. Spirite bune şi spirite rele. Shamani buni şi shamani răi. Umanitatea se află undeva, între toate acestea, într-o lume de mijloc, putând să aleagă de partea cui se află. Toate această viziune se combină cu o extraordinară cunoaştere a plantelor şi a animalelor, care vine în primul rând din călătoriile lor în lumea nevăzută. Este o cunoaştere energetică a lumii dense în care trăim. Oamenii aceştia trăiesc în secolul 21 la fel cum trăia umanitatea acum zece mii de ani. Nu e vorba aici doar despre tehnologie. Nu e vorba despre casele lor din trei scânduri ridicate în mijlocul junglei, ci despre felul în care se raportează la ei înşişi şi la tot ceea ce ei pot percepe. Este o lume arhetipală, în fiecare lucru dens, material, fiecare corp, are corespondentul său energetic, un fel de zeitate nevăzută care trebuie onorată şi respectată. Iar dacă nu, măcar temută. La fel ca în societăţile ancestrale, ei păstrează prieperea de a intra în aceste lumi nevăzute şi de a opera anumite lucruri la acest nivel. Dar pentru a intra în această lume, au neapărată nevoie de plantele sacre, la fel ca a în vremurile de demult.

Un curandero din jungla amazoniană, atunci când se întoarce din călătoriile sale shamanice, este un om obişnuit. Viziunea dispare, iar el este supus identificărilor obişuite ale încarnării. Pentru a scăpa acestora, shamanii ţin diete dure, se izolează în adâncurile junglei, în singurătate, şi fac cam tot ceea ce au făcut dintotdeauna căutătorii de spiritualitate de pe toate continentele: încearcă anularea identificării cu corpul şi mintea prin negarea acestora.

Shamanii cu care noi am lucrat au fost în principiu trei. Cel mai în vârstă, pe care îl cunoşteam deja eu şi Elena, şi pentru care străbătuserăm atâta cale, se numeşte Elias. În afară de el, mai era Alberto şi Teo. Toţi făceau parte din familie. Comunitatea în care ne aflam era de fapt teritoriul une singure mari familii, un fel de trib, un fel de clan în care toţi sunt înrudiţi unii cu alţii şi locuiesc toţi la un loc. Deşi liderul comunităţii era Teo, sau în lipsa lui Alberto, totuşi părea că autoritatea în ceea ce priveşte cunoaşterea ritualurilor şi a plantelor o avea bătrânul Elias. Ceilalţi doi, mai tineri şi mai şcoliţi în contactul lor cu lumea „civilizată”, erau mai curând interfaţa oficială cu noi.

La shipibos, elementul fundamental în timpul unei ceremonii este cântecul. A cânta este mult mai mult decât consideră în mod obişnuit un european. Cântecele lor străvechi sunt rostiri ale acelei lumi inefabile pe care o accesează o asemenea ceremonie. Câtecele lor sunt vii şi folosesc la multe lucruri. Ei se pricep să articuleze fiecare cântec pe diferite niveluri ale fiinţei şi pot cânta pentru curăţare, pentru vindecare, pentru liniştire şi pentru multe alte lucruri cu o extraordinară eficienţă. Cântecul este un fel de vector al intenţiei şi este o unealtă a şamanului, la fel ca şi fumul diferitelor plante, ca şi mirosurile… Din această perspectivă, shipibos sunt maeştri neîntrecuţi. Un cântec intonat într-un anume fel te poate face să vomiţi de pildă, pentru a expulza astfel o anumită energie nedorită. Supărarea, ura, furia, mânia şi alte emoţii „negative” care se depun la nivel corporal în forme dense, pot fi astfel curăţate de de către curandero prin acţiunea combinată a plantei, a viziunii, a cântecului, a atingerii.

Participând la o asemenea ceremonie ai sentimentul că ai coborât undeva, în isotria adâncă a umanităţii, la nivelul neoliticului. În acele timpuri, identificarea cu corpul şi energiile corporale era totală, iar uneltele shamanilor sunt perfect adaptate acestui tip de identificare. Ei ştiu foarte bine că emoţiile „negative”, frica şi toate derivatele sale sunt acelea care provoacă boala, mai întâi energetic şi în cele din urmă fizic, şi se pricep perfect să lucreze cu aceste consecinţe ale emoţiilor. Dar nu pot merge mai departe, în spaţiile care generează aceste emoţii negative, respectiv în spaţiile mentale.

Şi atunci ce căutăm noi aici? Cu ce ne pot ajuta pe noi oamenii aceştia şi ceremoniile lor? Ce pot face ei pentru noi? Ei bine, ajutorul plantelor sacre şi al acestor curanderos este totuşi nepreţuit pentru noi, cei care venim dintr-o complet altă cultură şi care, pur şi simplu, avem o altă configuraţie interioară. Sunt cel puţin trei elemente importante de care trebuie să ţinem seama atunci când evaluăm impactul unei asemenea călătorii de conştiinţă ghidate de Grande Madre şi de ayahuascheros. Prima este deschiderea enormă dată de plantă şi de ritualul în sine. Aceasta oferă o expansiune cu mult dincolo de dimensiunea obişnuită a minţii şi implică trăirea integrală a ceea ce suntem cu adevărat. Conţinuturile care apar – şi care întotdeauna fac parte din noi înşine – ne aduc ceea ce numim revelaţii despre structurile noastre interioare. Acest proces declanşează mecanismele personale de auto-vindecare şi echilibrare. Al doilea element important este procesul de vindecare şi curăţare pe care îl declanşează shamanul şi ritualul în sine şi care, la nivel fizic şi energetic este mai puternic decât am putea face noi singuri vreodată într-un timp atât de scurt. De pildă rezolvarea unei trame aflate în stare latentă în conştiinţă la un anumit nivel, poate lua ani de zile de conştientizare şi alegere personală, în ritmul vieţii obişnuite, dar poate fi dezamorsată în câteva ore de ritual şi lucru punctual. Înafară de asta, în perimetrul de conştiinţă al unui asemenea ritual pot ieşi la suprafaţă conţinuturi de care nu am fost conştienţi niciodată, avându-şi originea în istoria noastră trans-generaţională şi karmică. Conţinuturi care nu au fost niciodată ale noastre, ci ale unor strămoşi ai noştri, şi pe care le purtăm fără să ştim, pot fi scoase la suprafaţă şi vindecate. Al treilea element important într-o asemenea călătorie este succesiunea de ceremonii care se articulează într-o extraordinară cascadă de experienţe vindecătoare. În mod miraculos, pare că ceva din noi ştie perfect ceea ce avem nevoie şi aranjează lucrurile în aşa fel încât întreaga călătorie pare destinată procesului de vindecare şi evoluţie. Are legătură cu natura sincronică a conştiinţei. Întâmplările într-o asemenea călătorie par întotdeauna perfecte, semnificative, ca şi cum „cineva” ar vrea ca noi să ieşim din experienţă transformaţi.

Am avut parte de o serie de 5 ceremonii cu Ayahuasca. Nu am avut aşteptări, căci ştiam dinainte că orice aşteptare ar fi depăşită. Grande Madre Ayahuasca este o expertă în aşa ceva. Firele care ne uneau pe noi, ca o plasă de păianjen, cum a spus cineva, au făcut ca fiinţa colectivă a grupului să intre în experienţă ca o singură entitate. Este foarte greu de pus în cuvinte ceea ce se petrece atunci când experienţa se petrece în grup şi când există aceste fire de atenţie, de prietenie, de iubire între membri. Grupul fncţionează ca o formidabilă maşinărie de conştiinţă. Atunci când, de pildă, cine trece printr-o experienţă dificilă, atunci când conţinuturile care ies la suprafaţă sunt greu de conţinut, grupul preia cumva din greutatea experienţei, o disipează. Plasa de păianjen preia frica, disperarea, furia şi asigur un spaţiu securizant, în care experienţa se petrece mai blând şi cu mai multă acurateţe. Experienţele sunt individuale şi personale în acelaşi timp. Detaliile sunt personale, dar forţele majore care sunt prezente acolo pot fi simţite de toţi ceilalţi. Este vorba despre o superbă experienţă de conştiinţă colectivă, şi de aceea conexiunile care se nasc în interiorul unui asemenea grup sunt extraordinare. Apare acea înţelegere despre care vorbesc misticii, în care, desigur, suntem individualităţi, suflete care au fiecare identitatea lui unică, dar care devin conştiente mai curând de lucrurile care ne unesc decât de cele care ne separă. Poate fi trăită în toată splendoarea ei acea stare a fiinţei în care te simţi conectat cu tot ceea ce există, în care poţi simţi în interiorul tău fiecare zvâcnire a unei fiinţe „din afara” ta, iar această trăire conduce la redescoperirea adevăratei compasiuni şi la prăbuşirea tuturor iluziilor care ne făceau să ne credem singuri.

Au fost cinci nopţi de călătorie care nu pot fi povestite. Nici o experienţă cu plante sacre nu poate fi povestită, cum nu poate fi povestită nici o experienţă de conştiinţă extinsă de fapt. Limbajul liniar este prea sărac, fiind o prelungire a minţii, pentru a putea cuprinde bogăţia de simţiri, de semnificaţii, de imagini a unei singure clipe de experienţă. Sigur, a doua zi după fiecare experienţă, ne adunam în spaţiul rotund al Malokăi, un fel de colibă mai mare din lemn şi stuf, pentru a împărtăşi ceea ce trăiserăm. Dar fiecare a descoperit la rândul său cât de dificil este să povesteşti ceea ce ai trăit. Astfe că de multe ori ceea ce simţeam în timp ce celălalt încerca să povestească, ceea ce simţea inima, era mai mult decât povestirea în sine. Poate că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat a fost acesta: să ne simţim mai mult unii pe alţii şi să avem încredere în acest „a simţi”.

Au ieşit la suprafaţă lucruri dure, poveşti dificile, trăiri dramatice, răni străvechi care aşteptau să fie vindecate. Dar au fost şi trăiri de o frumuseţe şi o beatitudine extraordinare, şi toate acestea au fost ca şi cum toţi am fi trăit totul. Am descoperit împreună că lumina şi întunericul, frumuseţea şi urâţenia, binele şi răul, toate sunt propriile noastre creaţii, că suntem mai mult decât orice ne-am fi putut imagina. Nu pot vorbi despre experienţele altora, dar în ceea ce mă priveşte pe mine personal, a fost o călătorie a revelaţiilor despre mine însumi. Mai experimentasem cu Grande Madre şi de fiecare dată trăirile acelea mi-au schimbat viaţa. Eram curios ce se va întâmpla de data aceasta. Dacă ar fi să spun primul lucru care îmi trece prin minte atunci când mă gândesc la experienţele pe care le-am trăit de data aceasta, atunci aceasta ar fi o stare uluitoare de deplină conştienţă de sine, în care eram siderat de frumuseţea şi măreţia şi forţa interioară a Sufletului, aceasta petrecându-se în vreme ce eram perfect conştient de corpul, energiile şi emoţiile mele. Au fost multe momente şi trăiri în cel cinci nopţi de experienţă cu Grabde Madre, dar noaptea aceea cu lună plină deasupra junglei, păsările, insectele, licuricii amestecându-se cu lumina interioară a fiecărui copac, toate acele fiinţe inefabile care devin vizibile în experienţă, toate adunându-se pentru a crea un cadru acelei trăiri inimaginabile: trăirea de a fi nu un om, ci o fiinţă spirituală, un Suflet coborât în densitate, perfect conştient de toate aspectele sale. Om şi înger în acelaşi timp, uman şi divin.

Spuneam mai sus ceva despre frumuseţea întâlnirii între aceste două direcţii pentru care o optat umanitatea. O parte din această superbă umanitate din care facem parte cu toţii a ales să păstreze, timp de zeci de mii de ani o anumită conexiune cu lumile inefabile, un anumit mod de a privi lucrurile, fiinţele şi universul, care nu s-a schimbat prea mult. Mergând în Peru, în jungla, printre Shipibos, e ca şi cum ai arunca o privire asupra propriului nostru trecut, ca şi cum ai deschide o fereastră în timp. Poţi vedea de unde venim cu toţii. Shipibos şi altre triburi ale mazoniei au rezistat un timp îndelungat oricărei presiuni. Copacii şi fluviul i-au apărat de spanioli aşa cum i-au apărat de incaşi şi de alte imperii anterioare. Nu au reuşit însă să-i apere de cultura occidentală. În secolul 21 oamenii triburilor shipibos au aceleaşi dorinţe ca şi noi. Au telefoane mobile, motoare de barcă Mercury sau Yamaha şi apreciază tehnologia care vine de pretutindeni. Este acest lucru bun? Rău? Nu este nicicum. Doar este şi atât. Iar noi, cei veniţi din nebunia civilizaţiei tehnlogice a occidentului ne dorim ceea ce ne imaginăm că ei deţin iar noi am pierdut: liniştea, cunoaşterea profundă a universului, înţelepciunea. Adevărul este undeva la mijloc. Abia ajunşi acolo, după un anumit număr de experienţe şi după ce ajungi să cunoşti mai bine acea lume, începi să apreciezi mai bine propria perspectivă şi felul minunat în care, ceea ce contează în cele din urmă este umanitatea în ansamblu, dincolo de orice graniţe, geografice culturale sau de orice fel. Drumul lor este un drum, la fel de bun ca oricare altul. La fel de bun ca şi al nostru. Şi atunci, veţi întreba, de ce să mai mergem acolo? Tocmai pentru asta, v-aş răspunde. Pentru a ieşi din obişnuinţele noastre, din locurile noastre comune, din modurile uzate de a gândi şi de a imagina lumea, pentru a ieşi din gândire şi din standarde. Pentru a privi altfel această extraordinară realitate. Pentr a ieşi din blazare. Credem că ştim ceva despre noi înşine şi despre lume şi această credinţă ne limitează, căci ne închide ochii. Ne-am pierdut curiozitatea, ingenuitatea, în credinţa noastră limitată că „ştim”.

În aceasta constă frumuseţea extraordinară a acestui tip de întâlnire. A locui timp de o săptămână împreună cu ei, a-i simţi, asta după ce ai părăsit complet modul tău de viaţă şi mai ales de gândire, asta te face să reflectezi altfel asupra a ceea ce te înconjoară şi asupra propriei tale vieţi. Dacă mai adăugăm aici şi experienţele cu Grande Madre, atunci sistemul de referinţă se schimbă complet. Tot ceea ce credeam se zdruncină. Uneori totul se dărâmă complet în faţa conţinuturilor uluitoare ale conştiinţei care ies la suprafaţă. Se petrece un fel de cataclism interior. O lume se prăbuşeşte pentru a permite unei alte lumi să nască din interior. Constaţi că tot ceea ce ai crezut despre tine lşi despre rest, a fost o nălucire, o realitate iluzorie, singura piedică în a vedea marele Adevăr.

De multe ori facem greşeala să credem că Adevărul se află la alţii, dar nu şi în noi înşine. Acelaşi lucru se întâmplă şi atunci când vine vorba despre plantele sacre şi despre şamanii de pretutindeni. Occidentalii cred că ei deţin cheile, că soluţiile la problemele lumii moderne se află îngropate în vechile tradiţii, în junglă, în ritualuri sau plante. Este din nou o iluzie. O asemenea călătorie îţi dezvăluie cheile interioare. Şi ei cred la fel, că soluţiile pentru ei se află oriunde, numai înlăuntru nu. Dacă ar putea, ar transforma satul lor din junglă într-un oraş cu străzi asfaltate şi metrou şi ar încerca să adapteze străvechile lor tradiţii acestei noi realităţi. Ar vrea să îmbunătăţească puţin lucrurile, să trăiască puţin mai bine, dar în esenţă să nu schimbe nimic.

Conştiinţa umanităţii este în curgere, în schimbare, în transformare interioară. Este o transformare de calitate a conştiinţei. Orice încercare de a menţine vechile structuri nu conduce decât la suferinţa inutilă. Fie că vine din partea noastră, fie că vine din partea lor. Este acelaşi lucru. Suntem degetele aceleiaşi mâini. Suntem diferiţi, dar atât de asemănători! Întâlnirea dintre noi ne îmbogăţeşte pe toţi, ne schimbă sistemele de referinţă şi ne face să ne privim altfel pe noi înşine. Prin ochii celuilalt. Conştiinţa s-a schimbat enorm în ultimii zece mii de ani. Umanitatea nu mai este aceeaşi. Ceea ce s-a petrecut în Europa şi în Asia în timpul acesta a fost o transformare uluitoare care a ajuns la apogeu. Timpurile în care cei care suntem se recunosc pe ei înşişi sunt aproape. Iar o asemenea călătorie, cu toate perspectivele sale, poate fi punctul de cotitură. Cei care ne-am întors, nu mai sunt cei care au plecat. După cum şi ei, aceşti extraordinari shipibos, nu vor mai fi aceiaşi după întâlnirea cu noi.

Poate că unora dntre voi, dragi prieteni ai Călătoriei Inimii, v-ar plăcea să vă spun mai multe despre cum trăiesc aceşti oameni, ce spun şi ce fac. Veţi găsi multe detalii despre ei în reportajele mele anterioare despre Amazonia Peruană, în arhiva acestui site. De data aceasta am simţit că sunt maiimportante semnificaţiile acestei călătorii decât detaliile concrete.

Deasemeni, sper din toata inima ca măcar o parte dintre participanţii la această călătorie grozavă să publice aici ceva din experienţele lor, atît cât pot fi ele povestite. Fotografiile vor face restul.

Cât despre experienţele mele personale, cea mai mare parte dintre materialele pe care le găsiţi în acest site sunt rezultatul acestor experienţe. Voi continua  să împărtăşesc cu voi înţelesurile acestor experienţe. Până când? Până când, aceia dintre coi care nu au făcut-o încă, veţi refuza să mai citiţi ceva, fie chiar şi textele mele  şi veţi veni să experimentaţi voi înşivă aceste realităţi inefabile, dar la fel de reale ca şi computerul la care scriu. Căci nimic nu poate înlocui experienţa.

Nu este vorba numaidecât să plecaţi în Peru sau în India – deşi nici asta n-ar fi chiar rău. Începutul ar putea fi la unul dintre workshop-urile noastre de Respiraţie a Inimii sau Respiraţie Holotropică. Ar putea fi primul pas către voi înşivă, după foarte, foarte mult timp.

Cât despre această călătorie în Peru, nu v-am putut povesti decât despre prima treime a ei, săptămâna în care am fost în Amazonia. Vă promit o continuare palpitantă despre o altă săptămână petrecută în munţi, pe Valea Sacră, printre ruinele imperiului Inka, experimentând stări de conştiinţă extinsă cu Wachuma, faimosul cactus al Anzilor, considerat atât de sacru, încât a fost supranumit „San Pedro”. „Cel care ţine cheile”.

Proiectăm pentru luna următoare şi un mare eveniment la care vă invităm de pe-acum. O întâlnire cu membrii expediţiei noastre de conştiinţă în Peru, în care ei vă vor povesti faţă în faţă experienţele lor. Vom face o expoziţie de fotografii, vom vorbi, vă vom răspunde la întrebări şi poate chiar ne veţi povesti şi voi unele lucruri.

În numele meu şi al Elenei Francisc,

Vă îmbrăţişez, Horia Ţurcanu


Descarcă acest articol ca PDF.

33 comentarii

  1. Heh. E plăcut să observi cum acea pânză de păianjen se extinde de la un prezent la altul și la fel de plăcute sunt la vedere și orizonturile unei noi lumi. O lume în care vom putea fi noi înșine cu adevărat. Da, știu, detaliile acestor orizonturi le putem observa doar prin încredere și muncă, chiar dacă este vorba de una plăcută. Evident, contează și împărtășirea percepțiilor, pe cât posibil, pentru că, după cum știm, „sharing is eferything”

    Felicitări pentru călătorie și experiențe și să sperăm că undele declanșate vor.. de fapt să nu sperăm că, ci să așteptăm rezultatul acestei reacții în lanț.

    Toate cele bune!

    • reactia in lant se petrece deja. de mult timp. vom trai varful acestor schimbari, anul viitor. ai incredere. e un proces natural. mai devreme sau mai tarziu cu totii vom simti aceste schimbari. fiecare dintre noi schimba lumea in felul sau. nu e o metafora. ceea ce suntem influenteaza totul. cele bune, alexandru , si multumesc pentru mesaj

  2. Superba „dare de seama” Horia, cu mult peste puterea cuvintelor. Inima mea va saluta, in felul in care numai ea stie sa o faca. In afara spatiului si al timpului in adancul sufletului am fost alaturi de voi.
    Cu drag…

  3. Am asteptat articolul „cu sufletul la gura”….Nu imi aduc aminte sa fi asteptat vreun articol de pe Calatoria Inimii cum l-am asteptat pe acesta.ABSOLUT SUPERB…Stiu ca inima mea a fost alaturi de voi, nu am experimentat cu voi dar am fost alaturi de voi.Minunat…Deci este ca si facut….Cel tarziu in primavara anul viitor…MERGEM SI NOI…Am trimis „cererea”!!..Cat timp am citit articolul am avut niste sentimente si trairi EXTRAORDINARE…de parca eram si eu pe-acolo…Va imbratisez cu mult drag,va iubesc si va multumesc!!

    • gabriela, intr/un fel, voi doi sunteti deja acolo. simti?

  4. Felul in care scrii curge atat de firesc, citesc cuvintele dar nu cu ochii, le simt cu sufletul. Ceea ce exprimi e atat de … perfect, atat de … sincron cu ceea ce se intampla.

    • multumesc. in spatele cuvintelor este energia experientelor. acesta este lucrul pe care-l simti. h

  5. La Brasov cand veti veni cu workshop-ul ?
    Este involuat din anumite puncte de vedere materialul uman din aceasta locatie ?
    Articolul are o anumita perdea pentru cuvinte, de care as fi vrut sa trecem.
    M-as fi dorit intre flacari si fiinte, sa fierb in aya !

    • perdeaua o constituie cuvintele insesi. dincolo de cuvinte este experienta in sine. vino la o respiratie. vei putea simti arderea aya. garantat. apoi… cine stie

  6. ABSOLUT SUPERB.imi doresc atat de mult sa particip la unul din workshop-urile voastre in vara asta.,nu stiu cum sa fac caci de 3 ani sunt in italia,de fapt sunt din constanta.exita posibilitatea sa ajunge ti in vara asta si acolo?trebuie sa existe si pentru mine o solutie.IMI E ATAT DE DOOOOR DE MINEEEE.VA PUP SI VA IUBESC

    • multumesc liliana. daca vrei sa participi, o vei face. esti creatorul propriei realitati. cu drag, h

  7. dragii mei,am vazut ca intre 5-7 august sunte ti la constanta,am vorbit sa imi i au concediu si vin in tara.cu siguranta vin la intalnire.SUNTE TI MINUNATI.va pup si va iubesc

    • draga liliana, din nefericire workshop-ul de la constantza a fost amanat. avem un program f incarcat vara asta. te invitam cu drag la un altul,sau poate chiar in tabara shamanica din vaa de la luncani. te imbratisam si iti multumim, h&e

  8. Multumesc foarte mult Horia&Elena!
    Am calatorit alaturi de voi si am urmarit noutatile on-line, pas cu pas…
    Doamne cat imi doresc sa fac si eu o asemenea caltorie…
    Ai dreptate ca noi ne construim propria realitate… Personal ma pierd pe undeva…
    Foarte Frumos, firesc, natural, vindecator :).
    Va iubesc si va sunt recunoscatoare!

    • si noi iti multumim draga monica. sunt sigur ca timpul calatoriei tale este mai aproape decat crezi. h&e

  9. dragii mei,nu ma las trebuie sa vin .in tabara shamanica de la luncani se face si respiratia holotropica si respiratia inimii?daca nu reusesc a vin in tabara ,vin luna care vine la oradea.dorinta de a ne intalni e foarte puternica vine din inima.va pop si va iubesc

  10. DRAGA HOREA SI ELENA, multumesc pt aceasta descriere minunata,simpla dar explicita sau poate nu;cred ca fiecare percepe altfel aceste experiente;oricum felultau de a povesti ma invaluie…am citit si cartea AYUAHUASCA de la editura voastra;inteleg destul de multe…desigur ideal ar fi sa experimentam. am comandat cartile lui GROF-aniversare;am vorbit cu cineva la tel si v-am transmis toata dragostea mea. sper in septembrie sa mergeti undeva mai aproape sau chiar la SATU MARE. abea asteptam sa va cunoastem;pana atunci va imbratisez virtual.numai bine,sanatate! va iubesc!

    • draga georgeta, cel mai aproape de satu mare este pe 11 iunie la oradea. va fi oenergie uriasa, caci vom respira odata cu oameni din toata lumea. te imbratisez si-ti multumesc, h

  11. :/…

  12. calatorim 15,000 km ca sa ne gasim tot pe noi; e cel putin amuzant…
    dar ce sa-i faci daca pe la noi s-a „uitat” lucrul cu plantele, aceste vehicule care ne dau viteza necesara sa ne percepem integral

    • „tot pe noi”
      cei care plecam, draga indios, nu suntem chiar noi insine. ci mai curand doar aspecte ale noastre. suntem in minte, in ego, in iluzie. calatoria e un pretext pentru a cobora inlauntru.
      nici plantele noastre nu sunt chiar uitate. mai sunt unii care se pricep si care le folosesc la adevarata lor putere magica.
      avem si noi ayahuasca noastra. h

  13. bine ati venit de la iasi!cu sufletul am fost si eu acolo.va rog sa imi spuneti cate ceva despre tabara de la luncani ,vreau a vin cu sotul meu .ma intereseaza respiratia inimii si respiratia holotropica ,cred ca a venit si timpul nostru sa experimentam .astept rapuns pentru ca trebuie sa stiu cand imi iau concediu si sa rezerv biletele de avion si nu in ultimul rand sa o sun pe alina hera.VA PUP SI VA IUBESC

    • draga liliana, te rog sun-o pe alina la 0731014257 pentru toate informatiile despre tabara shamanica sau intra pe http://www.transpersonal.ro
      in principiu tabara va fi la luncani in jud hunedoara. conditii aprige, corturi etc. majoritatea sunt oameni care au mai lucrat cu respiratia. cu drag, h

  14. pai cand faci o intalnire cu cunoscatori in ale plantelor magice pe aici pe meleagurile noastre natale?
    ciuperci or fi si pe la noi la fel si matraguna dar…

  15. Ati publicat la editura ” Elena Francisc” cartea : Ayahuasca planta sacra a spiritelor” , autor Ralph Metzner. Felicitari! Felicitari si pentru articolul postat! Bine ar fi ca aceasta calatorie pe care ati intreprins – o in Peru, sa devina subiectul unei carti! Daca o veti scrie si o veti publica, voi dori sa ma numar printre cititori . Pentru aceasta carte, daca va apare – felicitari anticipate!

  16. va doresc iubire…e ceea c simt pt voi..va multzumesc…

  17. Pentru cei care nu au posibilitatea de a ajunge in Peru pentru a se descoperii pe sine cu Ayahuasca, se poate si in Romania cu aceeasi planta?

    • din nefericire, nu.
      dar exista si alte cai de a te descoperi pe tine insuti. ayahuasca nu este decat un instrument auxiliar. nu este absolut necesara.
      esentiala este practicarea constientei. h

  18. Buna,
    a fost minunata calatoria mea in Peru, desi imaginara, iti multumesc din suflet pentru acest articol, de curand am inceput sa particip la calatorii shamanice si este ceva… nu exista cuvinte, inima spune totul. Imi doresc o calatorie in Peru, au inceput sa-mi placa f mult calatoriile pentru cunoastere si vindecare. O zi minunata

  19. Frumusetea calatoriei este profunzimea pe care a capatat-o pentru noi,ceilalti. De cateva luni am inceput o lupta pe care o voi castiga pana la urma, regasirea. As dori sa stiu daca la Timisoara veti avea semnarii conferinte, daca veti avea tabere samanice?

    • timisoara, undeva la inceputul anului viitor. arunca un ochi in programul workshop-urilor. te asteptam cu drag, h

  20. buna! am facut o calatorie de 4 luni in Peru, dintre care 3 le-am petrecut in jungla amazoniana impreuna cu un saman, facand o dieta de ayahuasca. am tinut un jurnal iar acum am decis sa il public. e proaspat si incerc sa reproduc exact notitele. La inceput pare normal, asta reflecta starea mea dinainte. totul devine mai interesant pe parcurs! http://jurnaldejungla.info

  21. Nu stiu daca ati auzit de Jason Silva, cu ale lui „Shots of Awe”, insa acum cateva zile a realizat un filmulet extrem de interesant, apropo de ayahuasca, plante sacre si al nostru Eliade.
    Aici http://www.youtube.com/watch?v=fRFMl5CLx_g

Trackback-uri

  1. IncaSpirit Events Ayahuasca Experience Peru 2013 - [...] Nu voi obosi niciodată sa afirm acest lucru: plantele sacre si ritualurile shamanice nu sunt o cale spirituala. Nu …

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Descarcă acest articol ca PDF.
Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2020

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net