Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Scris de la 16 iunie 2011 Articole | 39 comentarii

Dincolo de suferinta, transformarea



Dacă noi suntem aceia care îşi crează propria realitate, atunci de ce alegem să trecem prin grele încercări, de ce parcurgem perioade de depresie şi de suferinţă, de ce trecem prin crize ? Cine ar vrea să experimenteze aşa ceva? De ce există nedreptăţi şi ură şi războaie, de ce mor oamenii în floarea vârstei, de ce există copii care mor de foame în lume? De ce ar crea cineva o realitate în care să se lupte cu cancerul şi de ce altcineva ar alege să treacă prin drama pierderii omului iubit? De ce alegem să trăim drame? Transformarea prin creatie.

Poate că aţi auzit despre Ken Wilber. Este considerat unul dintre cei mai de seamă filosofi ai culturii americani, dar este mai mult decât atât. Este un practician al stărilor de conştiinţă extinsă, un om care a coborât adânc în interiorul său. Nu numai că are un doctorat în psihologie transpersonală, nu numai că este călugăr zen şi practicant al meditaţiei de foarte mulţi ani, dar cărţile sale, în care se ocupă de arhitectura interioară a Conştiinţei, sunt o referinţă pentru oricine se află în căutarea Sinelui. „Modelul Wilber” – o schemă de articulare a spaţiului interior al conştiinţei, este baza în toate şcolile de psihologie transpersonală ale lumii, inclusiv la Palo Alto în California. Ei bine, acest om pe care mulţi îl consideră un geniu şi un iniţiat, a scris o carte foarte deosebită de toate celelalte. Este vorba despre povestea personală a unei drame zguduitoare. Ken Wilber, iniţiatul, geniul, maestrul zen, experimentatul explorator al conştiinţei, relatează despre o coborâre în iad. Un iad personal care ia forma unei drame cutremurătoare. După ce, în sfârşit, întâlneşte femeia vieţii lui în împrejurări karmice şi trăieşte o poveste de dragoste fulgerătoare şi totală, la câteva zile după ce se căsătoresc, cei doi află că ea, Treya, are cancer. Cartea, care se numeşte „Graţie şi forţă”, este povestea primilor şi ultimilor cinci ani din viaţa lor. Căci la capătul drumului infernal al cancerului, ea pleacă.

De ce, dacă noi ne creem deci realitatea, ar alege un personaj incredibil precum Ken Wilber, să trăiască o asemenea dramă? De ce ar alege sufletul iubitei sale această ruptură îngrozitoare pentru a fi trăită ca experienţă în parcursul unei încarnări?

Subtitlul acestei cărţi uluitoare este „O vindecare spirituală dincolo de moarte”. Este posibilă o „vindecare dincolo de moarte”? Ce fel de vindecare este aceea dacă viaţa încarnată se opreşte? Este posibil ca trecerea printr-o asemenea dramă terifiantă să fie totuşi o creaţie la nivelul Sufletului? Sau totul nu este decât o iluzie, o mistificare, o proiecţie, cum ar spune un psiholog, prin care nu facem decât să evităm o realitate prea dură?

Nivelurile vieţii, nivelurile morţii. Realitate şi Adevăr

Răspunsul se află în această arhitectură interioară a conştiinţei. Majoritatea articolelor de pe Călătoria Inimii se referă la nivelurile de conştiinţă şi la felul în care fiecare dintre ele reprezintă o realitate. Şi, mai mult decât atât, reprezintă un mod de a experimenta realitatea. Mintea liniară are dificultăţi în a imagina felul în care aceste dimensiuni sunt înglobate unele în altele, dar toţi aceia care au experimentat vreodată stări de conştiinţă extinsă ştiu exact despre ce vorbesc aici. Realitatea pe care o experimentăm, inclusiv dramele prin care trecem, depind de rolurile, de aspectele cu care ne identificăm. Cu alte cuvinte depind de ceea ce credem că suntem. Sunt realităţi parţiale ale fiinţei noastre. Din perspectiva Sufletului aceste drame nu sunt decât experienţe.

La nivelul acestuia nu există moarte, nu există dispariţie şi deci nu există dramă. Drama aparţine aspectelor noastre umane. Credem că suntem doar trupuri din carne şi sânge, suntem identificaţi cu ele, şi atunci dispariţia trupului devine o dramă însoţită de frica şi de disperarea şi de suferinţa aferente. În acelaşi fel ne identificăm cu energiile noastre vitale, cu emoţiile noastre şi cu gândurile noastre, cu ideile noastre şi cu crezurile noastre, cu rolurile noastre sociale şi pierderea oricăruia dintre ele declanşează o dramă. Drama vine întotdeauna din identificarea cu un nivel parţial al conştiinţei. Suferim atunci când crdem că pierdem ceva, o relaţie, un job, un copil, o bătălie de idei, căci considerăm că toate acestea sunt „ale noastre” şi deci fac parte cumva din noi. La nivelul Sufletului aceste identificări nu există. Moartea nu este o dramă, este doar o transformare, ba mai mult decât atât, este ocazia de a ieşi dintr-o anumită identificare, dintr-o anumită dramă. Toate „crizele” omeneşti, privite de la nivelul întregului, al Adevărului, sunt ocazii ale transformării interioare. Trecem prin anumite experienţe şi fiecare dintre ele este o ocazie de a descoperi iluzia unei identificări cu unul dintre nivelurile de realitate ale marelui Adevăr. O dramă profesională de pildă tinde să ne atragă atenţia asupra faptului că suntem prea identificaţi cu rolul nostru profesional, iar una emoţională ne arată cu exactitate punctul în care ne identificăm cu stările noastre interioare, uitând de adevărata natură a ceea ce suntem.

Acesta este lucrul care transpare din drama lui Ken Wilber. „Ştia”, mental, faptul că noi suntem mult mai mult decât un trup, o energie, o emoţie sau un sistem de gândire, „ştia” cu mintea că dincolo de toate acestea este Adevărul, dar trebuia să experimenteze pierderea cea mai grea în termeni omeneşti, spulberarea identificărilor celor mai dure, în mod direct. A traversa o asemenea dramă terifiantă şi a o depăşi, aceasta era pasul său către starea de Integritate a Fiinţei. În cazul său, termenul de „vindecare” spirituală înseamnă vindecarea de iluzie, vindecarea de identificarea cu un aspect al fiinţei şi regăsirea Întregului.

Dar ea? Ce fel de vindecare este aceea care presupune ieşirea din planul fizic al încarnării? Cu siguranţă este vorba despre „vindecare” în sensul spiritual al cuvântului, căci termenul uzual defineşte doar îmbunătăţire a stării fizice. Iar vindecarea spirituală nu are decât o singură semnificaţie, aceea de trăire supremă a Întregului, de ieşire din iluzie. Din perspectiva omenească, Treya Wilber a pierdut totul, iubirea şi viaţa. La nivelul aspectelor nu poate fi vorba dspre vindecare. Dar din perspectiva Sufletului, cel care nu cunoaşte moartea, a câştigat totul, recuperând dimensiunea transcendentă a iubirii şi a vieţii. Căci iubirea transcendentă nu este una cu cea omenească, iar viaţa este cu mult mai mult decât aspectul ei încarnat. Experienţa omenească a dramei, boala, suferinţa, lupta, regretul, au reprezentat suprema „criză de transformare” dincolo de care, odată cu trăirea stării de graţie, a venit vindecarea.

Dramă versus Conştienţă

De multe ori, pe parcusul conferinţelor noastre despre Conştiinţă şi în timpul workshop-urilor noastre am primit întrebări referitoare la dramă. De ce trebuie să trecem prin drame? Există o neînţelegere profundă în acest sens, care vine din identificarea cu aspectele umane. Atunci când ne îndepărtăm prea mult de drumul nostru, de misiunea pe care o are Sufletul nostru, atunci când amnezia noatră spirituală devine prea adâncă, atunci intervine „criza”. O convieţuire într-un cuplu care nu aduce nimic inimii, un job care nu are nimic creativ şi nimic plăcut, judecata necontenită asupra realităţii sau judecata de sine, toate acestea nu sunt „normale” din perspectiva Sufletului, căci aduc limitare. Priorităţile Sufletului sunt altele decât ale aspectului uman. Sufletul vrea exprimare liberă şi creativă, căci aceasta este bucuria lui, vrea expansiune nelimitată şi vrea experienţă, căci experienţa este aceea care asigură creaţia şi expansiunea. Umanul, crezându-se muritor, vrea asigurarea supravieţuirii, vrea siguranţă, confort şi plăcere fără durere. Se teme să nu piardă toate acestea şi tinde să le conserve în detrimentul experienţei şi al creaţiei şi al expansiunii. Preferă să trăiască oricum, decât să dispară, ar face orice, numai să nu piardă siguranţa şi confortul. Crede că plăcerea poate exista fără durere, ceea ce este o iluzie, căci la nivelul Sufletului ambele sunt doar experienţe şi atât. Şi atunci face compromisul care va conduce, inevitabil la dramă, la criza de transformare, care poate lua forma bolii şi chiar a morţii, dacă prin aceasta se recuperează sensul transcendent al existenţei.

Deci, în ultimă instanţă, Sufletul este acela care decide realitatea experimentată. Nu aspectul uman. Cum putem transcende însă drama? Cum putem depăşi viziunea îngustă şi conservatoare a aspectului uman şi privi din perspectiva cea mare a Fiinţei? În stările de conştiinţă extinsă, de multe ori putem arunca o privire clară dincolo de drama aspectelor umane şi atunci survin înţelegeri profunde asupra semnificaţiei unor împrejurări din viaţa noastră. Aceasta este dimensiunea terapeutică a stărilor de conştiinţă extinsă, aşa funcţionează vindecarea interioară: ne modificăm perspectiva asupra unor împrejurări traumatice şi descoperim ce se află dincolo de ele. Aşa se vindecă trecutul. Depăşind de fapt judecata asupra trecutului. Dar în absenţa unei stări de conştiinţă extinsă, am putea, pur şi simplu să ne întrebăm: plecând de la premisa că realitatea privită de la nivelul Sufletului este perfectă aşa cum este, ce ne aduce pozitiv această dramă, ce înţelegere, ce modificare de percepţie? Ce anume „am câştigat” dintr-o împrejurare dificilă prin care am trecut?

Cineva spunea „tot ce nu ne ucide, ne face mai puternici”. Poate şi mai înţelepţi. Poate şi mai îngăduitori, mai toleranţi, poate uneori ne face să renunţăm la judecăţi. Iar alteori, cînd e vorba despre drame majore, precum moartea cuiva pe care-l iubim, ne face să putem vedea dincolo de vălul iluziei, în meandrele adânci ale Fiinţei. Există drame pe care, traversându-le, evoluăm către o nouă înţelegere a Fiinţei.

Despre Graţie şi  Forţă

Acum câtva timp eram la Timişoara, într-o escală a Călătoriei Inimii. Am cunoscut atunci pe cineva care, în mod uluitor, trecuse exact prin aceeşi dramă ca şi Ken Wilber. Este vorba despre o femeie tânără. Soţul şi iubitul inimii sale murise de cancer. O dramă profundă, care lăsase urme adânci, nevindecate. Întrebări. De ce? Ce rost poate să aibă o asemenea suferinţă? Totul părea absurd şi inutil, crud şi nedrept. Şi totuşi, în spatele acestor întrebări ale aspectului uman exista acolo ceva important: intuiţia că dincolo de dramă există un sens, chiar dacă de neînţeles în acel moment. În mijlocul dramei şi al suferinţei, în mod sincronistic, a venit la ea cartea lui Ken Wilber. A citit-o cu răsuflarea tăiată, căci fiecare pagină era despre ea însăşi. Nu există întâmplare. Totul părea să-şi dezvăluie semnificaţiile ascunse. Şi iat-o pe această femeie aflată în căutarea semnificaţiilor adânci ale vieţii ei, venind la conferinţa noastră despre conştiinţă de la Timişoara, apoi la workshop-ul care a avut loc acolo, unde a avut o experienţă care avea să schimbe totul. Odată sparte barierele minţii şi ale judecăţii, odată depăşită identificarea cu durerea pierderii iubitului său, au început să se spulbere întrebările.

Lucrul cel mai important pe care ea l-a înţeles a fost că dincolo de drama despărţirii exista o semnificaţie. Că dincolo de experienţa umană a suferinţei, se petrecuse o transformare. Că viaţa ei, care părea că se sfârşise odată cu a lui, continua pe un alt nivel al percepţiei şi al înţelegerii. Mai mult decât atât, că fusese o experienţă transformatoare pentru amândoi. O experienţă pe care o deciseseră la nivelul Sufletului, din care amândoi aveau să iasă transformaţi. A putut arunca o privire dincolo de realitatea aspectelor umane, în cea a îngerilor care suntem, şi a înţeles faptul că durerea este inerentă încarnării, dar suferinţa, care este doar o prelungire mentală a durerii prin judecată, nu este necesară. Şi, mai ales că durerea poate fi transformată în beneficiul Sufletului. Ar fi putut să rămână în durere pentru tot restul vieţii, ar fi putut să-şi pună întrebări la nesfârşit. Dar a ales altfel. Şi, în mod miraculos, porţile percepţiei, cum ar spune Aldous Huxley, s-au deschis pentru ea.

Creaţia ca salvare

Este o poveste adevărată, ca şi cea a lui Ken Wilber. Femeia se numeşte Raluca  Ardelean, locuieşte în Timişoara şi acum se numără printre prietenii dragi nouă şi Călătoriei Inimii. Poate vă întrebaţi cum poate fi transformată o experienţă atât de dureroasă într-o etapă a transformării interioare. Cum poate fi transformată moartea fizică a cuiva iubit, într-o experienţă creatoare? Căci, cum spuneam, Sufletul vrea Creaţie, Expansiune, Expresie, Experienţă. Este posibilă transformarea experienţei morţii într-un act creator şi prin aceasta salvarea?

Ei bine, dragi prieteni ai Călătoriei Inimii, da, este posibil, şi Raluca a făcut acest lucru. Cei care sunteţi timişoreni sau sunteţi în zonă, duceţi-vă să vedeţi cum anume este posibil aşa ceva. Şi apoi scrieţi-mi pe Călătoria Inimii ce aţi simţit acolo, la evenimentul organizat de Raluca pentru a celebra uriaşa experienţă pe care a traversat-o împreună cu soţul ei Cosmin. Respiraţi adânc, aşa cum aţi învăţat deja să faceţi, şi permiteţi-vă să simţiţi totul acolo, fără să vă temeţi de amintirea suferinţei, nici a bolii, căci Raluca a reuşit să alchimizeze totul, să transforme ceea ce ar fi putut fi o înfrângere, într-o mare victorie a Sufletului. O victorie pe care, simţind-o în interior, o putem folosi cu toţii. Câţi dintre noi sunt capabili să transforme suferinţa în creaţie? Câţi dintre noi să parcurgă drumul de la identificarea cu durerea, la transcendenţă? Câţi dintre noi ne plângem de milă, pierduţi în labirinturile „crizelor” de toate felurile, incapabili să privim dincolo de dramele noastre, hulind „soarta” potrivnică şi „ghinionul”, neputând să ne asumăm transformarea?

Raluca a reuşit, şi acest lucru e important pentru toţi, căci drama ei, este drama îngerului aflat în încarnare, durerea ei este durerea tuturor acelora care trec prin situaţii limită, şi faptul că a putut face transformarea în mod conştient, contează pentru toţi aceia dintre noi care trec prin împrejurări grele. Nu este doar izbânda Ralucăi, ci este izbânda umanităţii care reuşeşete să privească dincolo de văl, dincolo de realităţile parţiale, în Adevăr. Şi cotează pentru noi toţi, pentru că toate experienţele se adună undeva, în spaţiul inefabil al Conştiinţei, aflate la dispoziţia tuturor. Mulţi sunt aceia care vor trece prin împrejurări similare, iar procesul de transformare le va fi mai uşor şi pentru că cineva a mai trecut prin asta, înainte.

duminică, 19 iunie, orele 17, la Muzeul de Artă din Timişoara aşadar, puteţi să vă împărtăşiţi dintr-o experienţă de excepţie, aceea a Ralucăi Ardelean.  Este un eveniment cu o semnificaţie enormă pentru exploratorii conştiinţei şi care beneficiază de întreaga energie a Călătoriei Inimii şi a acestei perioade extraordinare de transformare. Un eveniment care poartă, desigur, numele generic de „Graţie şi Forţă”, după titlul cărţii lui Ken Wilber. Îţi mulţumim Raluca pentru curajul tău.

Călătoria Inimii este călătoria Sufletului aflat în experienţa încarnării. Este călătoria descoperirii de Sine.

Horia Ţurcanu

PS. Următoarea etapă a Călătoriei Inimii se va petrece în acest weekend la Bucureşti. Workshop mare de Respiraţia Inimii-Rspiraţie Holotropică, pe valul de energie al acestei luni de excepţie.

Urmează,  pe 25 iunie, la Bucureşti, evenimentul în care vom împărtăşi experienţa noastră peruană cu voi. Elena Francisc şi subsemnatul vă invităm la o discuţie despre plantele sacre şi stările de conştiinţă extinsă, la o expoziţie de fotografie, lansarea unei cărţi de excepţie şi la un ceai bun.

Apoi, în weekendul 1-3 iulie, vă invităm la o nouă mare Călătorie a Inimii la Arad.

Informaţii despre toate acestea pe www.transpersonal.ro, mail attranspersonal@gmail.com sau la Alina, tel 0731014257.


Descarcă acest articol ca PDF.

39 comentarii

  1. poate chiar cand suntem cel mai aproape de noi insine,sufletul nostru (noi insine,NOI cei reali) ne creaza o experienta dintre cele mai de neacceptat,tocmai pentru a ne regasi ACCEPTAREA.una e a sti si alta e a experimenta.experienta e proba de foc,in care ori arzi,ori iesi calit.
    cand iubirea omeneasca reuseste sa acapareze toata fiinta ,nici dependenta nu e departe si,inevitabil,la modul obisnuit partenerul(sau partenerii,daca vorbim de reciprocitate)cade in iluzia intregirii prin altul.cum asa ceva nu e posibil,sufletul lui,care nu tine cont de emotiile umane cand e vorba de iluminarea celui ce-l poarta,si care ,conform alegerii exprimate deja,ca si omul sa-L cunoasca (cazul lui Wilber),sau conform „intelegerii” anterioare incarnarii ,sosise momentul regasirii (cazul Ralucai si a mulor altora),sufletul spuneam,ia hotararea sa curme aceasta stagnare,amanare,ratacire….si ,cum nu obisnuiesc sa fiu melodramatica,si aici se aplica perfect zicala inteleapta :”orice sut in…inseamna un pas inainte”.
    starile de constiinta extinsa dau intr-adevar perspectiva unei altfel de realitati decat cea fizica,dar pana nu capatam obisnuinta de a trai cu precadere,sau total chiar ASTFEL,schimbarea de constiinta este inca insuficienta pentru a iesi din suferinta.atata timp cat sistemele noastre de credinta induse si controlate de mintea limitata ne creaza inca realitatea (cu participarea noastra),noi sisteme de credinta nu pot locui in campul nostru energetic,chiar daca le stim teoretic.ca nu exista moarte,e sigur,dar cata schimbare e necesar sa se produca in constiinta omului pentru a crede in acest fapt si cata schimbare e necesar sa se produca in constiinta omului pentru A TRAI ACEST ADEVAR ????!!!!!
    trairea acestui adevar poate,el singur,sa schimbe constiinta omenirii si sa aboleasca pentru totdeauna suferinta.doar ca acest nou sistem de credinta este printre cele din urma ce se instaleaza in realitatea unui om cu o noua constiinta,dar…nu e o regula generala,se poate revela si instantaneu printr-o vizita in asa-zisa lume a mortilor,ravasitor de transformatoare.va vorbesc din experienta:atat a „pierderii” fiintei iubite fara de care nu concepeam viata,cat si a realizarii prin experienta,ca nu exista moarte si sunt convinsa ca prima a declansat-o pe a doua.
    NU EXISTA DECAT VIATA.VENISEM S-O AFLU SI IUBITUL …SI-A AMINTIT,DE ACEEA MI-A REDAT LIBERTATEA .

  2. Sambata seara am scris in caietul meu:
    desi nu inteleg decat partial de ce v-am intalnit acum in aceste timpuri speciale, sunt plina de bucurie ca v-am intalnit (Elena, Raluca, Horia, Cosmin).
    Multumiri din inima

    • draga ana, intelegerea, partiala sau nu, este doar a mintii. ea doreste sa inteleaga. Fiinta intreaga nu are nevoie de intelegere. ea stie deja. simte. si-a gasit calea, cumva, in ciuda faptului ca mintea nu prea intelege cum.
      incredere. acesta este atributul fiintei, sau al sufletului. are incredere in sine.
      so… ai incredere in drumul tau. nu e nici o eroare, nici o coincidentza si nimic de inteles. lucrurile isi vor revela natura pe masura ce pasesti mai departe, pe acest drum.
      te imbratisez, h

  3. offfffff….cutremurator articol…ca si RALUCA SI EU M-AM VAZUT IN CEA CE SCRIA…SI EU AM TRECUT PRINTR-O MARE CRIZA IN CARE..aveam im presia ca am pierdut tot..am simtit cum totul se destrama si credeam ca lumea ,viat se terminase pentru mine….da,aveam drepatte–lumea,asa cum o stiam eu murise pentru mine…si de atunci am renascut intr-o alta lume,cu o alta perceptie,,si pe cenusa –eu-lui–meu.m-am regasit….si cand ma gandesc ca totul a inceput cu intrebarea–DE CE??????????NU STIAM NIMIC DESPRE STARILE DE CONSTIINTA EXTINSE,,,NU STIAM NIMIC DESPRE ALTII,DESPRE SPIRITUALITATE,SI CAND AM INCEPUT SA CITESC,,,mi-am dat seama ca eu traisem multe din ceea ce scria,,si experimentasem ceea ce altii cautau..cum?nu stiu…in momentul maximei suferinte m-am lepadat de tot..si am cautat raspunsul numai la DIVINITATE…am considerat ca era ceva intre mine si el….am avut–norocul–ca m-am lasat total condusa de EL…nelagandu-ma de nimic,,incepand din nou,,nelasandu-ma influentata nici macar de vechile credinte religioase….acum ma uit in spate si nu-mi vine sa cred unde am ajuns..va doresc tuturor sa ajungeti sa va cunoasteti cu adevarat,,,nu conteaza prin ce mijloace..DIVINITATEA va gasi caile din jurul vostru….

  4. Dupa ce am inteles eu,frate Horia,frate in Hristos binenteles,asadar ceea ce am inteles eu pana acum(citesc inca cartea Gratie si Forta)este ca si constiinta este o stare,asa cum sunt starile de agregare,lichid solid,gazos,plasma care este cea de a 4-a stare,as putea spune ca cea de a 5 a stare este cea a constiintei extinse.Hristos a spus ca regatul sau nu este din lumea aceasta si ca EL este calea,adevarul si viata,deci tot ceea ce este in aceasta lume, de la noi oamenii,pana la nivel atomic,sau sub-atomic este o iluzie din punct de vedere al sufletului.Tot ceea ce ne inconjoara,tot ceea ce exista in lumea noastra,atat material,cat si la nivel de simt,cum sunt traumele,suferinta,durerea,bucuria,etc.este iluzie,este minciuna,este pervertire,este desertaciune din pct. de vedere al sufletului,suflet care apartine lui Dumnezeu categoric(Nu uitati niciodata ca Voi,nu sunteti ai vostri,ci ai Tatalui cel ceresc-spune Mantuitorul in biblie)Asadar starea de constiinta extinsa presupune lepadarea de sine,renuntarea sub toate aspectele,renuntare la sine,la dorinte,la vointa,la reguli,la principii,la oameni,la familie,la tot ceea ce este pt. noi principii si coordonate ale vietii,in detrimentul,in favoarea mai bine spus A IUBIRII DE DUMNEZEU.Iubirea de Dumnezeu trebuie sa fie pe primul loc in viata noastra(Iubeste pe Domnul Dumnezeul tau,mai multdecat orice si cu toata puterea ta si cu toata fiinta ta-este prima si cea mai importanta porunca Divina-si pe aproapele tau ca pe tine insuti,cea de a doua si la fel de importanta dintre porunci)Iubeste si acumuleaza iubire de Dumnezeu in suflet,aceasta
    este esenta evolutiei sufletului!

  5. din momentul in care am intalnit-o pe raluca, am avut sentimentul ca drama ei este si drama mea, ca ea – raluca – este o parte din mine, la fel ca si cosmin; imi este foarte greu sa ”explic” aceste lucruri, deoarece sunt deasupra mea, pe nivelul la care durerea unui seman al meu atinge ceva in toti ceilalti, pe nivelul la care constiintele individuale se impletesc in CONSTIINTA
    da, suntem propriile noastre experiente, cu atat mai completi si mai complecsi cu cat traversam transformari mai profunde; cand coboram in tenebrele intunecate ale suferintei, lumina spiritului devine o torta calauzitoare, care ne arata ce suntem cu adevarat si vesnic
    duminica voi fi la timisoara, alaturi de raluca si de toti ceilalti prieteni, cunoscuti sau necunoscuti

  6. Anul trecut pe vremea asta i-am scris lui Wiber sa-i multumesc pentru faptul ca a scris cartea. Apoi i-am scris Elenei ca sa-i multumesc pentru ca a editat-o. Apoi i-am cunoscut pe Elena si pe Horia si …piesele au inceput sa se aseze in puzzle-ul vietii mele, am inceput sa intuiesc tesatura subtila a intamplarilor si a sensurilor intamplarilor. In viata mea nu s-a produs niciun miracol, in sensul unei inteventii care sa transfome totul intr-o continua fericire, ci intelegerea mea s-a schimbat, constienta si atitudintea. Cum imi spunea si Elena, o simpla modificare a intrebarii DE CE? in PENTRU CE?, a schimbat fundamental lucrurile.
    Am avut, alaturi de Cosmin, experiente incredibile. Am trecut amandoi, asa cum spunea Horia, prin transformari profunde, care au vizat diferite aspecte ale fiintei noastre. La capatul (conventional) al acestei intamplari, dupa ce am parcurs toate etapele de la disperare la incredere, de la revolta si furie, la acceptare, si mai apoi la intelegere, amandoi ne-am vindecat. Pentru Cosmin vindecarea n-a insemnat insanatosire, iar pentru mine procesul inca e in desfasurare, iar in decursul desfasurarii lui, am intalnit oameni extraordinari, carora le multumesc din suflet!

    AnA: eu nu m-am intrebat de ce ne-am intalnit. Doar ma bucur ca s-a intamplat!:)

    Dora: cum ti-am mai spus, te vad/ in tine ma vad cu puteri vindecatoare

    Elena si Horia: as spune Va multumesc!, dar pentru ca Horia mi-a mai zis deja de cateva ori ca nu voua trebuie sa va multumesc, am sa multumesc sufletului meu ca a cautat sufletele voastre! Si ca le-a gasit :)

    Tututor celorlalti – gratie si forta!

    http://cosminlungu.blogspot.com/

  7. Stimata Raluca
    Sunt o mama indurerata care si-a pierdut la
    numai 25 de ani unicul fiu,caut neancetat
    raspunsul disparitiei misterioase si citesc
    orice imi pica in mana in legatura cu
    plecarea noastra „In marea calatorie”
    Nu pot sa-mi gasesc linistea ,am scris si o carte despre Florin si poeziile scrise
    cu 15 ani in urma la varsta de numai 18ani,se poate accesa pe Google,
    SOARELE VIETII NOASTRE PUSI,iar la paginile36-45 descriu misterul mortii lui.
    Te rog daca poti da-mi un sfat .
    Multumesc pentru intelegere!

  8. dragii mei,daca stiam toate astea acum 30 ani,cand avean doar 14 ani si tatal meu a murit,de cata suferinta asi fi fost scutita.atunci m am simtit pustiita,cred ca asta este cuvantul cel mai potrivit,asi fi vrut sa mor si eu odata cu el pentru ca durerea era prea mare .dupa alti 14 ani a murit mama ,atunci eram deja casatorita si aveam doi copii,durerea a fost mare dar am trecut mult mai usor peste,deja incepusem sa caut…..acum citind aceste randuri imi dau seama ca sunt pe drumul cel bun.PS M AM INSCRIS LA WORKSHOP-UL DE LA ARAD.VA PUP SI VA IUBESC

    • da, esti pe drumul cel bun :)
      ma bucur ca vei veni la arad.
      h

  9. Acum aproape 20 de ani,după moartea fulgeratoare în somn,a soţului meu,am fost diagnosticată cu depresie atipică.În toată această perioadă am avut multe „căderi” si multe „reveniri”.Ultima a fost în luna ianuarie,anul acesta.În mine era şi este o „putere”,care mă readucea de fiecare dată în „normal”.Am simţit că trebuie să existe „ceva” sau „cineva”,care să mă ajute,dar acest „ceva”,”cineva”,era mereu în mine,care mă lua de mână şi mă ducea pe o cale,pe care nu o cunoşteam.
    Într-un timp m-a dus la librării şi am început să-mi cumpar diferite cărţi- Terapia ceakrelor,Ceakrele şi vindecarea ezoterică,Cauzele spirituale ale bolilor,Poţi să-ţi vindeci viaţa,etc.Îndemnul autorilor era- Dacă ai în mână această carte,eşti pe calea vindecarii,pe calea transformării,o binevenită încurajare,dar nimic „palpabil”.
    O prietenă de o viaţă şi”ceva-ul”,”cineva-ul” meu,m-au dus la Respiraţia inimii,la Maria,o fiinţă deosebită.
    Prin practicarea Respiraţiei inimii,am început să simt şi să „văd” că întradevăr sunt pe calea vindecării,dar probabil că doream ca ceea ce simt,să fie întradevăr real.
    Am primit această certitudine,din partea minunatei Elena,care mi-a spus-Esti pe cale!Ai încredere în mine şi în tine!Dă-i drumul înainte!Vindecătorul e în tine!Fă ceea ce simţi!Acest îndemn mi-a trebuit,m-a făcut să am o încredere foarte puternică în mine şi în ceea ce va urma.
    Cele trei zile,10,11,12.06.2011,de Respiraţie a inimii şi holotropică din Oradea,pe mine m-au transformat,vorba Teodorei-Du-te şi uită-te în oglindă,ţi s-a schimbat faţa!
    Tuturor vreau să le mulţumesc,călători şi însoţitori,să le spun că AM ALES SĂ MĂ IUBESC şi SĂ VĂ IUBESC!
    Eu am călătorit 20 de ani,dar la urmă a venit diagnosticul lui Horia „Bine ai revenit printre noi”! Cu drag, Cornelia

    • draga cornelia, asa cum am spus si la oradea, „depresia”, atipica sau nu, este doar rezultatul interior al unui mod de gandire. isi are originea exclusiv in patiul mental. respiratia constienta si prezentza sunt antidotul natural al depresiei, caci a fi in prezentza inseamna a nu fi in minte. iar respiratia inimii este despre a practica aceasta stare, de prezentza. inca odata draga mea, bine ai venit. h

  10. Mi-a fost recomandat acest articol, l-am citit si m-am regasit in el. Am ajuns la concluzia ca putini oameni au cunoscut Fericirea, chiar daca aceasta a fost platitta cu pretul vietii persoanei iubite.
    M-am casatorit tarziu, la 28 de ani, l-am intalnit pe Omul langa care ar dori sa traiasca orice femeie. Amandoi am suferit in copilarie si ne-am propus sa avem o Altfel de viata decat cea a parintilor nostrii(certuri, scandaluri si alte mizerii). Ne-am inteles extraordinar, credeam ca traiesc o poveste de telenovela, armonie, comunicare si bineinteles multa iubire. Totul a fost perfect, prea perfect,pana cand, intr-o zi de 25 martie ( de „Buna vestire”) dragul meu sot Dan si tatal copiilor nostrii, a trecut in lumea ingerilor, dupa 13 ani si 8 luni petrecuti impreuna.A fost o durere imensa, nici acum nu a trecut, dar ma consolez cu gandul ca am fost binecuvantata sa cunosc si sa iubesc un asemenea Om. Nu am eu cunostinte filozofie sau alte stiinte ale sufletului, pe mine m-a ajutat Credinta sa supravietuiesc acestei mari dureri si mai ales trebuie sa savarsesc Opera noastra, cele 2 fete, Anca si Daniela.Amintirile noaste sunt hrana pentru mine, ma bucur ca pot sa vorbesc despre aceasta Fericire cu oameni care o inteleg si au atins-o. Daca am povestit cuiva ce viata am dus eu cu sotul meu, multi nu credeau( de ex.sora lui) si ziceau ” Nu exista asa ceva”. Ba da, exista, e minunat si exista pentru totdeauna.
    Va multumesc ca intelegeti.

    • draga simona, ma bucur ca ai gasit ceva care sa rezoneze cu tine in articol si daca ti-a fost in vreun fel de folos. poate ca ti-ar folosi deasemeni sa comunici cu raluca.
      o singura observatie as avea de facut la cele scrise de tine. singura Opera pe care o avem de desavarsit suntem noi insine.
      copii nostri nu pot fi opera noastra, caci ei au propriul lor drum al sufletului.
      iti multumesc, h

  11. :):):) va imbratisez.
    Dansez de bucurie ca sunt pe acest drum.

  12. Doamna Steliana,
    nu am cum sa va dau un sfat, pentru ca eu nu pot privi lucrurile decat din punctul meu de vedere, iar asta poate sa nu coincida cu perspectiva dumneavoastra. Cel mult va pot spune cum a fost pentru mine despartirea, care sunt intelesurile pe care le-am dobandit (dar din nou spun, acestea sunt relevante pentru mine, iar pentru altii s-ar putea sa nu aiba aceeasi valoare).
    Cosmin a avut o forma extrem de rara de cancer, iar daca ar fi sa gasesc „atuul” acestei boli, ar fi acela ca te lasa sa te pregatesti pentru plecare, iti pune mereu in fata posibilitatea trecerii, iti da sanasa unei interventii si in celelalte plenuri ale fiintei. Asta nu inseamna ca noi l-am descoperit pe Dumnezeu odata cu boala lui Cosmin, ci ne-am schimbat perceptia asupra lui Dumnezeu, dar nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Ideea este ca pana la plecare, Cosmin a dobandit o asa de mare seninatate si lumina, incat m-a ajutat si pe mine sa inteleg taina trecerii. Ne-am sprijinit reciproc, eu l-am ajutat fizic sa faca fata, iar el m-a ajutat emotional si spiritual. Ultimele lui zile au fost de o extraordinara incaractura mistica, iar zambetul larg pe care l-a avut pe buze la plecare a fost pentru mine linistitor. Nici n-am putut sa plang, ci doar sa ma bucur, pentru ca am inteles ca a gasit lumina. De atunci am in suflet acesta bucurie pe care nu pot s-o explic, si stiu ca cei care pleaca sunt fericiti. Noi ramanem sa plangem pentru ca ne lipsesc, si nu stim ce sa facem cu acesata lipsa.
    Dupa plecarea lui Cosmin eu n-am simtit un gol. Ci un preaplin al fiintei, am avut sentimentul ca am trait ceva extrardinar, iar cand mi s-a propus sa facem ceva in amintirea lui, am considerat ca nimic nu e mai potrivit decat o intalnire pentru Cosmin, dar si pentru noi in aceeasi masura, ca o forma de vindecare prin arta. Am vrut sa transmit tuturor ceea ce au am inteles, si anume ca vindecarea nu inseamna doar insanatosire, iar moartea nu e nimic altceva decat o transformare in ceea ce de fapt suntem, fiinte de lumina. De atunci, din ianuarie 2010 nu mai pot sa folosesc cuvantul „moarte”, nu pentru ca ea nu exista ca intamplare in vietile noastre si ale celor apropiati noua, ci pentru ca nu mai rezonez cu conotatiile pe care acest cuvant le are pentru noi.
    Si pentru ca, uneori, si in lumina fiind poti fi dezorientat, am inceput sa caut sensul acestei intamplari pentru fiinta mea. Dupa ce am inteles ce e cu moartea, trebuia sa vad ce e cu mine. Si asa am ajuns sa citesc cartea lui Wilber, sa ii cunosc pe Elena si Horia si pornesc in calatoria inimii.

    Raluca

  13. Pentru Raluca
    Multumesc pentru sfat si desi am
    citit enorm de mult despre trecerea
    noastra in cu totul alta dimensiune,
    nu pot intelege pierderea celui ce a fost perfect sanatos si in plina ascensiune
    profesionala intr-un mod atat de misterios
    fara izbanzi de aflare a adevarului nici dupa opt ani.
    Sa auzim numai de bine!

  14. Poate ca domnul Horia Turcanu, chiar si domnul Oreste si multe alte persoane inclinate catre spiritualitate si noi descoperitori ale diverselor stiinte precum: Ken Wilber, Peter Russell, Bruce H.Lipton etc. ar trebui sa citeasca cartile rusului Vladimir Megre din seria Cedrii Sunattori ai Rusiei (carti care o au drept eroina principala pe o femeie care traieste in perfecta armonie cu natura in padurile Siberiei) pentru a afla mai clar de ce atata suferinta pe planeta noastra in ziua de azi si cum sta de fapt treaba asta cu spiritualitatea. Acestea l-ar face pe domnul Russell de exemplu sa afle mai exact cum l-am scos pe Dumnezeu din mintea noastra, unde gresim de lantul nenorocirilor nu se mai termina. Cartile in limba engleza daca credeti ca v-ar interesa le puteti descarca domnule Turcanu de pe internet de la urmatoarea adresa: http://www.mediafire.com/file/jpq4bncwa3pqp8z/RCS.rar

    sunt incluse in format pdf intr-o arhiva.

  15. Doamana Oana si eu citesc seria am chiar cartile in romana si am aflat de ele de la emisiunea lui Oreste si nu inteleg de ce acele persoane ar trebui sa citeasca cartile Cedrii…..?

  16. Domnule eu, desi nu sunt o doamna ci un domn (nu stiu de unde deductia cu doammna), aflu prin intermediul dv. ca domnul Oreste cunoaste de existenta acestor carti. Acest lucru din punctul meu de vedere poate fi un lucru imbucurator pentru aceasta umanitate aflata in suferinta. Cartile lui Vladimir Megre desi sunt scrise pentru intreaga umanitate nu pot fi intelese de toata lumea (asa cum spune si eroina cartii, in lume, in ziua de azi totul este superrelativ). Perceptia lucrurilor difera de la persoana la persoana. Daca pentru mine cartile au fost de ajutor pentru altii este posibil sa nu serveasca la nimic, nu vor fi decat un nou set de carti citit din pura curiozitate. Eroina carti mai spune ceva foarte valabil si anume: Eu exist pentru aceia pentru care eu exist. Cred ca o lecturare a cartilor lui Vladimir Megre le-ar fi de folos acestor oameni de care am pomenit in postarea anterioara pentru ca sunt dintre acele persoane care gandesc si incearca sa vada dincolo de ceea ce marea majoritate percepe in momentul de fata (eronat din punctul meu de vedere). Cartile lui Vladimir Megre, din punctul meu de vedere, explica prin spusele eroinei cel mai bine situatia actuala și pe deasupra ofera si niste solutii de mai bine in limita posibilului. Noile descoperiri din ziua de azi, de ultima ora, ale unor oameni precum Bruce Lipton, Peter Russel, din punctul meu de vedere nu fac decat sa confirme veridicitatea spuselor eroinei cartilor. Va doresc ca citirea seriei lui Vladimir Megre sa va fie de ajutor in cel mai bun mod posibil.

    • draga domnule oana, se pare ca esti un fan al acestor carti si este un subiect important pentru tine. iti multumim pentru recomandarile de lectura, dar, dupa cum vezi, aici este un spatiu destinat mai curand celor care experimenteaza. asta nu inseamna ca neg imporant lecturii, ba dimpotriva, dar din perspectiva mea, discutiile despre o lectura sau alta, daca e buna sau nu etc, sunt inutile in absenta vreunei trairi. raman pe teritoriul uscat al discursului intelectual. h

  17. Imi cer scuze pentru citirea mea eronata a numelui.Si s-ar putea sa aveti dreptate sunteti una din persoanele care incearca si gandesc in loc sa fiti acea persoana care face si simte.Despre autori care ati pomenit nu-i stiu dar domnul Turcanu nu invita oamenii la lecturarea experiientelor ci la trairea lor directa diferenta fiind clara.

  18. Cine invita la lecturarea experientelor „eu”? Pe deasupra postarea mea nu cred ca are vreo legatura cu „la ce invita sau nu invita oamenii domnul Turcanu” ci din contra este o invitatie a mea catre dansul cu referire si la alte persoane carora le-as face aceiasi invitatie. In plus dv. credeti ca o persoana care gandeste nu mai poate sa si simta si sa si faca? Aceasta separare din punctul meu de vedere nu cred ca este posibila, insa mai cred ca este foarte important cea ce simti si ceea ce faci iar asta este rezultatul gandirii din punctul meu de vedere.

    • :))

  19. „Acestea l-ar face pe domnul Russell de exemplu sa afle mai exact cum l-am scos pe Dumnezeu din mintea…” (Oana Andrei)

    Pai nu-i deloc rau ca l-am scos pe Dumnezeu din mintea noastra. L-am scos din minte si l-am pus in inima! Cam asa „sta treaba cu spiritualitatea” (va citez din nou, d/le Oana), cel putin in cazul celor care o experimenteaza.
    In plus, lumea, asa cum o vede fiecare dintre noi, e oglindirea lumii noastre interioare. Daca vedeti in lume „atata suferinta”, aruncati o privire interioara. S-ar putea sa fiti surprins!

  20. Dragă domnule Turcanu nici pe mine nu ma intereseaza discutiile despre o lectură, fiecare este liber sa-si faca propriile opinii, tot ce ma interesa in momentul cand v-am facut invitatia era scoaterea la iveala a unor informatii despre care e posibil sa fi stiut sau nu, informatii care va pot sau nu fi de folos legate de spiritualitate. Dumneavoastra sunteti singurul care decide in legatura cu importanta acestora. Se pare insa ca aici pe site la dv. atat „eu” cât și doamna Raluca Lungu au gasit de cuviinta ca trebuie sa discute nu lectura ci invitatia mea facuta dumneavoastra si indirect inca catorva persoane prin comentariul la acest articol, un articol care scoate in evidenta din punctul meu de vedere inca o alta tragedie din multele prezente in viata societatii actuale in care traim.

  21. Pentru dv. doamna Raluca Lungu nu am decat doua intrebari ca raspuns la comentariul facut:
    1) Credeti ca gandurile mintii dumneavoastra au vreo legatura cu trairile inimii dumneavoastra sau prezenta lui Dumnezeu in inima dumneavoastra poate avea loc fara ca acesta sa existe si in mintea dumneavoastra? Eu sincer cred ca domnul Peter Russell nu face o afirmatie cu caracter pozitiv ci una cu caracter negativ, din punctul sau de vedere, atunci cand spune că l-am scos pe Dumnezeu din mintea noastra, dar bineinteles e doar credinta mea si fiecare e liber sa isi faca propria opinie.
    2)Dumneavoastra nu vedeti atata suferinta in lume? Aceasta lipseste cumva, in viziunea dv., din lume?

    • :)

  22. Doamna Raluca Lungu nu mi-ati raspuns la nici una dintre întrebarile puse. In prima faza nu faceti decat sa imi sustineti credinta ca fiecare e liber sa isi faca o opinie in legatura cu caracterul pozitiv sau negativ al afirmatiei lui Peter Russell că l-am scos pe Dumnezeu din mintea noastra dar fara sa imi raspundeti la intrebarea pusa. In a doua faza tot nu imi raspundeti la intrebarea mea care nu are legtura cu felul cum dumneavoastra percepeti suferinta ci cu existenta acesteia in lume din punctul dumneavoastra de vedere. Exista sau nu exista atata suferinta in lume? Am citit articolul de pe blogul la care m-ati trimis si ce va pot spune este ca stiu sigur ca nu toate persoanele care trec prin aceasta cumplita boala ajung sa faca o afirmatie de genul celei facute de sotul dumneavoastra: „Sunt cel mai fericit om de pe pamânt!”, ba din contra, sunt persoane care trec prin disperare dorind sa mai traiasca viata dar nemaiputand.

  23. :)

  24. :)

  25. am citit cu intarziere dar totusi intr-un moment extraordinar pentru mine , pentru ceea ce mi se intampla,,pentru intelegerea mea , aceste versuri care parca pentru mine au fost scrise , pentru gandurile mele , Lucica iti multumesc in aceasta ora tarzie si minunata
    iti multumesc de aici de langa ocean

    • sunt prea multi vestitori. majoritatea vestesc chestii fosrte vechi. astept vesti noi, de la adevaratii vestitori.
      nu te-ai plictisit sa vestesti aceleasi lucruri? nu ti-e dor de tine, cel din spatele rolului vestitorului? cine ai mai fi, daca n/ai fi vestitor?

  26. Nu mai exista incarnare sau reincarnare de cand a venit IIsus Hristos sa ne ierte pacatele {pacatul lui Adam } si sa instaureze legea cea noua . Exista doar viata vesnica ce va veni .

  27. Am citit multe lucruri spirituale in ultimi 2-3 imi place in special Ramana Maharshi de multe ori doar am citit cuvintele sale si am trait cele mai beatifice momente din viata mea in care radeam nebuneste fara motiv, insa cititul nu este de ajuns sa imi spulbere indoiala cu privire la viata de dupa, gandinduma ca exista o posibilitate de a se termina totul la moarte ma ingrozeste si uneori ma arunca intr-o depresie adanca. Am incercat sa obtin dedublare astrala insa nu am reusit si ma gandesc daca nu exista o asemenea posibilitate :(

  28. Imi este greu sa inteleg cum doi oameni care alearga dupa cunoastere si adevar refuza cunoasterea.Si aici ma gandesc la Cedrii sunatori ai Rusiei,dar as indrazni sa va recomand dvs si tuturor celor care vin la cursurile dvs cartile lui Eugen Nicolae Gisca.Instrumentul de masura al adevarului este inima, implicit emotia.Ea iti spune daca esti pe drumul cel bun sau ai gresit.V-as recomanda si altceva.Puneti niste apa de izvor intr-un recipient sau mai multe si lasati-le langa voi in timpul „calatoriilor „voastre.Apoi puneti-le la congelator si vedeti cum cristalizeaza.Apoi vedeti cat de armonioasa sau haotica este lucrarea voastra.Te rog Horia, daca ti-a mai ramas vreun pic de dorinta de a afla adevarul fa aceasta experienta.Sau faceti-o ceilalti care participati la cursurile familiei Francisc.Daca raspunsul apei este cel intuit de mine actionati repede pentru voi stiti si de ce trebuie sa faceti ceea ce este corect.Toate cele bune sa (vi) se adune.

    • mulțumim pentru grija pe care ne-o porți nouă și celor care lucreaza cu noi.
      unul dintre cele mai importante lucruri pe care le exersam in Calatoria Inimii este asumarea completa a propriei realități. nimeni nu poate face ceva pentru noi, decât noi înșine. lumea e plină de binevoitori asemenea ție, preocupați să salveze planeta, delfinii, oamenii aflați în rătăcire etc. este proiecția clasică a ego-ului care crede că ceilalți au nevoie de salvare, nu el. el ignoră complet faptul că fiecare om este creatorul absolut al propriei realități. crede că trăim într-o realitate perfectibilă, și ceilalți au nevoie de cine altul de de el, pentru a o perfecționa. ego este incapabil să perceapă faptul că lumea este perfectă deja, așa cum e, și fără aportul său binevoitor, dar care ascunde în fapt o imensă aroganță. ghandi spunea ”fă să trăiască în tine schimbarea pe care o aștepți de la alții”. lumea este așa cum este, draga mirela cristina 2, pentru că noi suntem așa cum suntem. noi înșine avem nevoie de schimbare, nu lumea, care nu e decât o reflexie a lăuntrului. și ca să te citez, dacă ți-a mai rămas vreun pic de dorință de a afla adevărul despre ceea suntem și facem, fă această experiență: vino să trăiești personal o stare puțin extinsă a conștiinței, față de cea mentală, judecătoare, în care te afli.
      cât despre apa din congelator, nu e nevoie de dovezi pentru nimic. vezi ceea ce crezi, nu invers. orice chibiț care stă pe margine și își dă cu părerea, crede că are habar despre fotbal, politică și trăirea integrală a realității. fără să fi trăit vreodată realitatea despre care vorbește. honesty? where?

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Descarcă acest articol ca PDF.
Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2020

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net