Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Scris de la 8 noiembrie 2011 Articole | 72 comentarii

2012, ACUM



Nu mai avem nimic de aşteptat. Energia anului 2012 este aici, prezentă, experimentabilă în orice moment al vieţii noastre. Marea transformare de conştiinţă a umanităţii se întâmplă în vreme ce noi continuăm să fim pierduţi în căutare. Această transformare implică recunoaşterea şi trăirea adevăratei noastre naturi, de fiinţe umane şi transcendente în acelaşi timp. Nu este nevoie de nici o condiţie pe care s-o îndeplinim, nu este nevoie de guru, de învăţători şi nici de metode speciale pentru a ne racorda la acest nivel de conştiinţă. Este nevoie doar de a înceta să mai căutăm în exterior, de a ne opri o clipă şi de a simţi în interior. În schimb, ignorarea acestor transformări de conştiinţă conduce la accentuarea crizei psiho-spirituale de transformare până în momentul unei „ruperi” înterioare. Singura „practică spirituală” posibilă este trăirea fiecărei clipe în mod conştient, căci aceasta conduce la dezvăluirea adevărului despre noi înşine.

Natura contradictorie a timpurilor finale. Sfârşitul dualităţii.

Dacă simţiţi, dragi prieteni ai călătoriilor de conştiinţă, că simptomele crizei de transformare s-au accentuat, nu vă alarmaţi şi mai ales nu vă pierdeţi încrederea în voi înşivă. Mulţi oameni trec în aceste vremuri printr-o tensionare fără precedent a energiilor în viaţa personală şi, de fapt în toate aspectele vieţii. Este important să înţelegem ce anume se petrece, căci aceasta ne ajută să rămânem în echilibru. Priviţi împrejurul vostru şi veţi vedea pretutindeni cum tensiunea interioară a conştiinţei creşte continuu. Această tensiune se manifestă în toate aspectele vieţii de pe această planetă. Transformările politice, sociale, militare şi ecologice fără precedent în istoria umanităţii sunt dublate de o accelerare formidabilă a puterii de comunicaţie şi de salturi tehnologice uluitoare. Ceea ce părea o utopie doar acum câţiva ani, devine realitate. Regimuri totalitare ce păreau de neclintit nu mai au nici o şansă, căci oamenii aflaţi în stradă transmit pe internet, cu telefonul mobil, abuzurile autorităţilor. Orice eveniment este public într-o clipă. Deasemeni, părea inimaginabil acum puţin timp, faptul că mişcări de stradă să apară simultan în întreaga lume, împotriva sistemelor financiare globale ce păreau să deţină controlul absolut asupra lumii.

Cea ce se petrece la nivel macro, se petrece şi în vieţile noastre de fiecare zi. Tensiunile par să crească şi chiar aşa este, câtă vreme ne poziţionăm în vechile noastre moduri de a acţiona. Cu siguranţă aţi remarcat faptul că clişeele nu mai par să funcţioneze, că nimic nu mai merge aşa cum mergea înainte, că toate abordările vechi par să fi devenit greoaie iar rezultatele lor se lasă aşteptate. Astfel, dacă toată lumea pare să fi înnebunit în jurul vostru, dacă nu vă mai înţelegeţi cu nimeni, dacă mediul vostru devine tensionat şi acid, ei bine nu „ei sunt de vină”. Nimeni nu este „de vină”, căci tensiunea este aceea a transformării din interior. Relaţiile personale şi afacerile, job-ul şi familia, toate sunt purtătoarele energiei interioare a conştiinţei, căci toate sunt doar expresii ale acesteia, reflexii. Sursa tensiunii este întotdeauna în interiorul nostru. „Exteriorul” nu face decât să o reflecte înapoi, să o oglindească.

Pare aşadar o contradicţie pentru aceia care încearcă să „judece” problema prin intermediul abordărilor mentale: pe de-o parte auzim pretutindeni despre transformare şi ne aşteptăm să recunoaştem semnele „bune” ale acesteia, să recunoaştem semnele unei noi conştiinţe. Ne aşteptăm să vedem semnele unei lumi „mai bune”, mai paşnice, mai echilibrate, dar realitatea pare din ce în ce mai conflictuală şi crizele de toate felurile din ce în ce mai dure. „Lumea a luat-o razna”.

Dar lumea în care ne mişcăm pentru moment este rezultatul abordărilor noastre mentale, logice şi raţionale, în sensul că este lumea creată de paradigma în care am trăit până acum. Este o lume creată de imaginea pe care o avem despre noi înşine. O imagine în care suntem rupţi, separaţi de restul Creaţiei, condamnaţi să ne descurcăm cu puterile noastre de umani limitate la mintea şi educaţia noastră. Chiar şi oamenii care se consideră căutători ai spiritualităţii se cred de multe ori separaţi de aceasta, se cred doar în trup, în vreme ce dumnezeu se află undeva, departe. Am creat, după chipul şi asemănarea noastră deci nu numai lumea în care trăim, dar chiar şi pe dumnezeu. Cea mai interesantă abordare este aceea în care căutătorii spirituali devin conştienţi că dumnezeu se află „înăuntru”, dar cred că există totuşi „o cale” de a ajunge „acolo”, ca şi cum ar fi separaţi de înşişi. Iluzie pură.

Vasăzică trăim într-o lume a separării sau, cum ar spune un mistic, a alienării ajunse la apogeu. Lumea vizibilă este sfâşiată de contradicţii majore ce par fără soluţie, şi aşa este. Nu există soluţie în planul în care a fost creată problema. Pentru a găsi soluţia trebuie să trecem în alt plan al conştiinţei şi deci, să depăşim paradigma care a creat problema. Acest lucru e petrece deja. Trecerea la ceea ce unii numesc „Noua conştiinţă” este în plină desfăşurare. Iar această trecere se manifestă pentru moment prin ascuţirea tuturor contradicţiilor. Este criza de transformare. Ca o naştere, noua conştiinţă se scurge în această dimensiune printr-un proces dureros. Dar durerea, precum spuneam mai sus, nu provine decât din ataşamentul nostru de vechile căi. În clipa în care abandonăm bătălia, în clipa în care, cu deplină încredere lăsăm lucrurile să se petreacă şi nu ne mai luptăm pentru a menţine vechile mecanisme, realitatea se detensionează şi „problemele” îşi găsesc rezolvarea. Nu e nevoie să facem nimic pentru aceasta, înafară de a ne întoarce spre interior. Înseamnă a înceta să încercăm să rezolvăm problemele lumii, să încetăm să salvăm lumea de ea însăşi, să încetăm să o mai corectăm, şi a înţelege că ea nu este decât o reflexie a propriei noastre conştiinţe. Aceasta înseamnă a „a face din două, una” în terminologie creştină, a unifica polarităţile duale, interiorul cu exteriorul, femininul cu masculinul, cerul şi pământul. Este timpul să devenim noi înşine ceea ce dorim să devină lumea noastră.

Sfârşitul timpurilor

Mulţi cred că această transformare trebuie să fie catastrofică, pentru că au fost speculaţii enorme despre ceea ce ar putea însemna „sfârşitul timpurilor”. Timpul nu este decât o creaţie a minţii liniare. Orice explorator al conştiinţei care a lucrat cu noi sau aiurea, cunoaşte faptul că xperienţele de conştiinţă extinsă implică un fel de non-timp, în care toate „evenimentele” sunt simultane şi nu pot fi descrise complet nu pentru că ar fi incoprehensibile, ci pentru că a povesti implică liniaritate, iar natura conştiinţei este multidimensională. Sintagma „sfarşitul timpurilor” nu înseamnă altceva decât sfârşitul timpului liniar, sfârşitul unui mod de a percepe universul şi pe noi înşine. Vechii mistici mayaşi explorau vastele teritorii ale conştiinţei, acolo unde nu există timp liniar, unde nu există decât prezentul, momentul Acum, vast, infinit, ce reuneşte trecutul şi viitorul într-o singură experienţă. Ei au ştiut că în dimensiunea liniară a umanităţii, încarnată, va veni un moment în care transformarea treptată aconştiinţei prin experienţă va ajunge la un „punct de transformare” dincolo de care, întreaga umanitate va putea bascula într-o nouă paradigmă. Acest adevăr a fost perceput de misticii tuturor timpurilor şi de pe toate continentele. Toate mitologiile – care cuprind de fapt descrieri poetice, arhetipale dacă vreţi, ale realităţii transcendente, au pomenit această transformare. Apocalipsele de toate felurile descrise în aceste mitologii nu trebuie luate ad literam, căci nu este posibilă o descriere ad literam a unei trăiri în conştiinţa extinsă. Dar ne putem lesne da seama, mai ales aceia care au experienţa transpersonală, că ele sunt descrieri liniare ale unor trăiri de conştiinţă extinsă şi că ele descriu aşa cum pot, exact criza de transformare psiho-spirituală prin care umanitatea trece deja de o bucată bună de timp. Toate tulburările şi contextul prin care trece umanitatea în aceste vremuri au fost simţite de călătorii în conştiinţă ai tuturor timpurilor iar vechile cronici nu fac decât să traducă în limbajul liniar al acelor vremuri potenţialele de neînţeles pe care le trăiseră.

Dincolo de toată discuţia despre aceste catastrofe aşteptate, care şi ea este o încercare aproape caraghioasă de a aduce în limitările logicii realităţi mult mai mari, se află trăirea directă a acestei realităţi. Mulţi dintre voi, dragi prieteni ai Călătoriei Inimii aţi experimentat aceste realităţi multidimensionale şi ştiţi foarte bine cât este de dificil să relatezi o asemenea experienţă, ca să nu mai vorbim despre integrarea ei în viaţa de fiecare zi.

Şi totuşi, singura opţiune pe care o avem în faţa acestor transformări dureroase, este această integrare a Adevărului accesat în stările de conştiinţă extinsă, căci aceasta schimbă lumea. Noi nu mai suntem aceiaşi după o asemenea trăire, iar acest fapt crează întotdeauna un potenţal de schimbare în mediile în care mergem, acasă, în familie, la serviciu, oriunde, schimbă relaţiile noastre cu noi înşine şi cu întreaga lume înconjurătoare. Aceasta este transformarea de conştiinţă care se inserează, rapid, în întreaga noastră realitate.

Căutarea s-a încheiat. Transformarea este Acum.

Fie că am căutat în afară sau înlăuntrul nostru, mereu a fost vorba despre o căutare, pentru că mereu ne-am crezut separaţi de noi înşine. În virtutea acestei căutări am apelat la tot felul de mijloace, de practici, de strategii, am apelat la ritualuri şi la dogme, am căutat învăţători, iniţiaţi şi guru, preoţi şi incantaţii magice, clopote şi lumânări, şi, în ultimul timp, mai ales informaţie. Am crezut că transformarea interioară poate fi operată de la nivelul mental, dar acest lucru s-a dovedit a fi o nouă iluzie, pentru că spaţiul mental este prea îngust pentru a fi capabil să administreze infinita complexitate creatoare a Fiinţei. Şi în cele din urmă am început să înţelegem ce voia să spună Isus acum două mii de ani: nu numai că Adevărul se află în interiorul nostru, ci noi Suntem Adevărul. Sau, în terminologia lui Ramana Maharshi, noi suntem Acela pe care l-am căutat dintotdeauna. Fiecare dintre noi are acces în orice clipă la acea dimensiune a conştiinţei noastre, în care suntem, cu toţii unul. Desigur, mintea liniară nu poate fi de acord cu faptul că putem fi diferiţi, şi în acelaşi timp unul, căci ea funcţionează pe baza discriminării, precum un program de computer, dar oricine a trăit măcar o singură dată o deschidere a conştiinţei, a trăit această realitate multidimensională şi a perceput completitudinea acestui Adevăr.

Această mare transformare de conştiinţă care se petrece în adâncurile Fiinţei şi care începe să se manifeste în dimensiunea încarnată, are ca obiect exact identificarea noastră cu aceast dimensiune. Începem să ne dăm seama, încetul cu încetul, că aceasta dimensiune pe care o numim materială nu este decât o parte a spectrului de energie şi de conştiinţă a Întregului şi că noi suntem fiinţe care funcţionăm pe foarte multe niveluri, nu numai aici. Pe scurt, o putem numi „recunoaşterea propriei noastre divinităţi”. Sau o putem numi „reunirea cu Sinele”, sau o putem numi „realizare de Sine” sau o putem numi „trăirea Christosului interior” sau a „naturii budhice”. Toate aceste sintagme desemnează, în diferite tradiţii, aceeaşi realizare interioară de conştiinţă ce conduce la schimbarea felului în care ne percepem pe noi înşine şi întreaga Creaţie.

Putem vedea acum că acea „căutare” a lui dumnezeu în exterior, sau a Sinelui în interior, a fost mereu o fugă, o păcăleală, căci doar mental noi ne putem separa de propria noastră natură. Niciodată nu am fost separaţi de noi înşine. Doar am crezut acest lucru, căci am fost identificaţi cu diferite aspecte, sau roluri în care ne-am turnat energia. Ne-am confundat cu trupurile noastre, cu energiile noastre, cu emoţiile noastre şi în cele din urmă că gândirea noastră, dar pe măsură ce am experimentat aceste realităţi, le-am depăşit. Am înţeles în cele din urmă că toate acestea sunt doar parţial „noi înşine” şi astfel am început să recuperăm ceva din propria noastră voce interioară, în loc să mai cântăm imnurile altora. Astfel am descoperit bucuria de a fi noi înşine şi am descoperit că în marea realitate toate polarităţile în care am descompus Adevărul – lumină-întuneric, spirit-materie etc, nu erau decât aspecte ale aceleiaşi realităţi. Toate aceste descoperiri interioare, care la nivelul întregii umanităţi se petrec de mii şi mii de ani, au transformat cumva conştiinţa în ansamblul său. Ceea ce era disponibil doar marilor mistici, este acum disponibil tuturor acelora care au curajul de a privi în interior fără prejudecată. Aceasta este transformarea şi nu mai este nimic de aşteptat pentru a privi în interior. Nu mai este nici o condiţie de îndeplinit şi nici un ritual de urmat pentru a trăi adevăratele noastre dimensiuni. Orice întârziere a demersului interior nu este decât o amânare a trăirii depline şi o auto-păcălire. Totul se poate petrece Acum.

Din nou despre instrumentele Transformării interioare

Parcă vă aud, dragi prieteni: „bine, acum, dar cum facem acum să trăim această realitate extinsă?” Ei bine, răspunsul la această întrebare este simplu: toate „tehnologiile sacrului”, rugăciunea, mantrele, meditaţia, ritualurile de orice fel, nu au făcut vreodată altceva decât să ne scoată din identificarea cu nivelul mental şi astfel să ne ofere accesul la Prezenţă şi la momentul Acum. Nu au făcut decât să ne scoată din iluzie. Obiectul oricărei practici este această stare de conştienţă mai largă decât cea mentală. Extraordinara construcţie mentală pe care o numim „ego”, cea care ne permite să funcţionăm în această lume având o identitate formală îşi are sursa exclusiv în minte. „Eu” este un gând, un val al conştiinţei. Până în vemurile din urmă identificarea cu această vibraţie era extrem de dură şi greu de depăşit, dar acum nu mai este cazul. Experienţele marilor maeştri ai umanităţii au deschis calea în aşa fel încât acum este mult mai uşor de trăit dez-identificarea de ego.

Pentru mine şi pentru noi, aceia care experimentăm sub semnul Călătoriei Inimii, calea de acces către prezenţă şi către momentul Acum este respiraţia. Acest element fundamental a însoţit întreaga istorie spirituală a lumii, în toate culturile şi în toate timpurile. Este o cale atât de simplă şi atât de la îndemâna oricui, încât unele tradiţii mistice au încercat în mod deliberat să ţină ascuns acest fapt. Adevărata rugăciune, adevărata meditaţie, adevăratele şcoli de mistere au avut mereu în centrul practicilor „magice”, respiraţia. Dar nu vreau să vorbesc aici despre alţii, ci doar despre propria experienţă. Oricine poate experimenta stări de conştiinţă extinsă şi mulţi o fac fără să ştie. Adevăratul „secret” constă în conştientizarea şi validarea acestor trăiri. Este primul pas către integrarea lor în viaţa de fiecare zi. Şi pentru aceasta e din nou nevoie de „instrumentul” respiraţiei, căci prin respiraţia conştientă ne putem centra şi alinia diferitele niveluri ale corpului de conştiinţă.

Sunt greu de pus în cuvinte aceste experienţe, dar, pe scurt, ceea ce se petrece este o reîntoarcere  la echilibrul natural al Fiinţei. Atunci când începe acest proces de transformare, începem să ne dăm seama că, de pildă, fricile noastre, mâniile noastre, emoţiile care ne secătuiesc de energie căci le hrănim din adâncul fiinţei noastre, nu sunt decât valuri ale conştiinţei. Toată energia lor nu este decât propria noastră energie, creată de noi. Respiraţia conştientă ne ajută să ne întoarcem la centru, să tăiem alimentarea cu energie a acestor stări ale conştiinţei generate mai curând de ceea ce gândim decât de ceea ce suntem. Mai mult decât atât, respiraţia ne permite nu numai să nu ne lăsăm antrenaţi în identificarea cu aceste stări, dar să transformăm aceste stări energetice, să le „demodulăm” în aşa fel încât ea redevine energie neutră.

Traversarea oricărui fel de „criză” este mai uşoară atunci când folosim respiraţia conştientă pentru a reveni la echilibrul natural a ceea ce suntem. Asta nu înseamnă a „controla” stările emoţionale, nu înseamnă a le anula, ci înseamnă a recunoaşte adevărata lor natură. Şi recunoaşterea acestei naturi înseamnă dezidentificarea de ele, ceea ce conduce la stingerea lor naturală. Imensa inteligenţă interioară a Fiinţei noastre are capacitatea de a readuce în echilibru toate nivelurile sale, cu condiţia ca ego-ul să-i permită acest lucru. Ego este egal „control” şi ne-încredere. Fiinţă înseamnă dimpotrivă, încrederea absolută în realitate, oricum ar părea ea, încrederea absolută că totul este aici ca să ne servească, că orice experienţă este o reflexie a Sinelui.
Respiraţia este echivalentă cu revenirea în interior ca unic centru al realităţii noastre şi, mai mult decât atât, este o permanentă recunoaştere şi asumare a experienţei. Este o luare în stăpânire a propriei noastre realităţi, corporale, energetice, emoţionale şi mentale. Respiraţia conştientă este echivalentă cu întorcerea acasă a Creatorului care suntem fiecare dintre noi, după o lungă absenţă. Am fost pierduţi în identificarea cu mintea, cu ego-ul nostru, pream mic pentru a putea administra aceasta realitate multidimensională, dar revenind în ceea ce numim în Respiraţia Inimii „centru”, sau „acasă”, ne reocupăm locul de stăpâni ai palatului Fiinţei.

Conştiinţa are capacitatea enormă de a crea realitate. Convingerile noastre, credinţele noastre, rolurile cu care ne identificăm, toate crează o realitate experimentabilă. Universul reflectă ceea ce credem că suntem. E o chestiune de identitate în cele din urmă. Credem că suntem doar trup, sau energie, sau emoţie sau gând, sau câte puţin din fiecare, ei bine, asta vom experimenta. Credem că în centru se află Sinele şi că suntem una cu el, asta vom experimenta. Respiraţia nu face decât să ne aducă instantaneu în momentul zero, acasă, condensand întreaga noastră energie, atenţie şi prezenţă, şi retrăgând investiţia noastră de energie din spaţiile speculative ale labirinturilor mentale. Aceasta nu înseamnă că anulăm mintea, că o distrugem sau că luptăm împotriva ei, ci dimpotrivă, că o integrăm în marele întreg.

Respiraţia este singurul „instrument” care ne poate ajuta să mergem în interior instantaneu şi să ne racordăm cu realităţile marii conştiinţe care suntem.

Faţă în faţă cu provocările transformării

Suntem experţi în a găsi motive pentru a lăsa lucrurile aşa cum sunt, sau, cu alte cuvinte, pentru a împiedica transformarea, în ciuda faptului că întreaga realitate ne dă semne că ceva trebuie să se mişte. Priviţi în jurul vostru, la „ce nu merge”. Relaţia voastră, job-ul vostru, afacerea voastră, orice pare că „nu e cum ar trebui să fie”. În orice zonă ar apărea, tensiunea este semnul că ceva acolo, în interiorul situaţiei, cere transformarea. De-obicei noi ne opunem transformărilor, pentru că ne temem de ceea ce ar putea să ne aducă viitorul. Nu avem curajul să ieşim dintr-o relaţie în mod evident toxică, pentru o mie de motive pe care mintea le găseşte cu uşurinţă. Toate vor avea la bază frica de ceva ce ar veni în viitor. Este expresia modului nostru mental, conservator, plin de frică, de a avansa. Nu avem curajul de a pleca dintr-un job care nu ne mai aduce nici o satisfacţie, de teama că nu vom gasi altceva mai bun. Nu avem încredere în noi înşine şi nici în realitate. De-obicei, nu recunoaştem acest lucru, ci proiectăm „motivele” în dreptul altora: am copii, ţara e de rahat, guvernul nu-şi face treaba, criza mondială e pretutindeni şi dumnezeu e absent. Nu pomenim nici o clipă despre frica de schimbare. Criza va deveni cronică, în orice domeniu, până în clipa în care vom ceda.

Aceast este esenţa transformării. O nouă viziune asupra a ceea ce suntem nu poate veni până nu renunţăm la cea veche. Şi renunţarea poate veni uşor, conştient şi elegant, sau dimpotrivă, printr-o criză prelungită şi dureroasă. Ne putem lăsa duşi de curentul schimbării, plini de încredere, sau ne putem crampona de formele trecutului până când durerea va deveni insuportabilă şi atunci vom ceda. În faţa unei „crize”, mintea face mii de planuri, caută soluţii în baza ei de date, se informează pe internet, cum au făcut alţii, cu ce anume seamănă această situaţie şi care ar fi alternativele. Se bazează, întotdeauna pe trecut şi pe găsirea unei strategii asemănătoare pentru a aproxima un viitor incert. Dar asta nu mai funcţionează acum, pentru că trecutul pur şi simplu a murit şi realitatea acestei clipe nu se mai potriveşte cu cea trecută. Mintea nu poate avea încredere, şi nici intuiţie, căci intuiţia nu apare decât în momentul prezent. Orice abordare bazată pe trecut e inutilă. Acesta este motivul pentru care la actuala criză, personală sau globală, nu se mai pot găsi soluţii bazate pe trecut.

Ce este făcut într-o asemenea situaţie? Ei bine, un singur lucru. Să ne oprim o clipă din căutarea disperată a minţii, să respirăm adânc şi conştient, atenţi la toate senzaţiile din interior. Asta ne va aduce imediat în Acum. Apoi, în acest spaţiu, în care traficul mental se linişteşte, pur şi simplu aşteptăm nu „ o soluţie”, ci căutăm Încrederea în situaţie. Uneori, adevărata soluţie este renunţarea la un drum, la o cale, la o persoană, la un context, la un job care nu ni se mai potriveşte. Este o eliberare de energie de fapt. Sigur, mintea va urla: „cum adică să aştept, cum adică să am încredere, cum adică să fie bine dacă renunţ?”Ea nu poate înţelege faptul că uneori, pentru a se deschide o uşă nouă e nevoie să o închidem pe cea veche. Pentru a crea o nouă oportunitate e nevoie să ieşim de pe vechiul drum şi să avem curajul să o luăm într-o direcţie necunoscută. Mintea ar vrea să aibă garanţii, asigurări, confort dacă s-ar putea, dar în mod paradoxal, a încerca să menţii o situaţie în ciuda semnelor evidente de transformare, elimină orice confort.

În faţa provocărilor transformării e nevoie de o permanentă întoarcere spre interior, şi spre trăirea conştienţei largi, a Fiinţei. Nu foloseşte la nimic să aruncăm vinovăţia în ograda altora, căci nu există nici o vinovăţie, a nimănui. Foloseşte însă să ne întoarcem spre interior şi să simţim adevăratele mecanisme ale transformării, care îşi au rădăcinile în propria noastră conştiinţă. Astfel, vom putea redobândi încrederea în noi înşine, în simţirile noastre, în intuiţiile noastre. O intuiţie nu are nimic logic în ea, nu se bazează pe informaţii trecute. Ea vine din adâncurile fiinţei, nu este rezultatul unui proces al cauzelor şi efectelor. Dar, ca să ai încredere într-o intuiţie, e nevoie de curaj. Curajul de a acţiona în ciuda opiniilor majorităţii, în ciuda conştiinţei de masă, înciuda a „cum se face” sau cum „au făcut alţii”. Aceasta înseamnă a renunţa la căile vechi.

Stările de conştiinţă extinsă sunt un instrument extraordinar pentru a accesa aceste niveluri ale fiinţei din care provine intuiţia. Dar a integra intuiţiile în viaţa de fiecare zi şi a avea acces la ele în orice clipă, asta este o chestiune de poziţionare permanentă în centru, în zero. Înseamnă a privi din ce în ce mai mult realitatea din starea de Prezenţă, din Acum, din non-mental. E o cale nouă, căci mii de ani am acţionat din perspectiva analitică a minţii. Dar acum, o nouă eră se naşte prin noi, o nouă abordare care-şi are originea în experimentarea unor dimensiuni mai largi din ceea ce suntem, decât până acum. Nu putem vorbi despre transformare spirituală, sau despre noua conştiinţă, în afara acestui moment de Acum.

De aceea respiraţia conştientă este atât de importantă. Căci ne însoţeşte în orice clipă a vieţii noastre şi este cheia către această nouă perspectivă asupra noastră şi a lumii. Este cheia către nivelurile profunde ale intuiţiilor noastre de orice fel şi către straturile inefabile ale Fiinţei. Prin alegere, facem ca aceste niveluri de conştiinţă să se scurgă în realitatea materială.


2012

Energia lui 2012 ese aici deja, în plină desfăşurare, spuneam la început. Dacă aşteptaţi anul 2012 ca să se petreacă marea voastră transformare, atunci nu mai aşteptaţi. Acum este momentul întoarcerii acasă. Fiecare clipă de întârziere a marii decizii de a explora şi de a lua în stăpânire spaţiile interioare ale fiinţei, conduce la ascuţirea crizelor de orice fel şi va fi din ce în ce mai greu, pe măsură ce veţi găsi motive să nu schimbaţi nimic. Anul viitor, tensiunile din interiorul conştiinţei vor deveni din ce în ce mai dure, astfel că valurile crizelor, personale şi la nivel planetar se vor întări. Nu sunt dintre aceia care cred că există soluţii miraculoase, şi nici dintre aceia care cred că va fi sfârşitul lumii. Cred în schimb că vom asista la prăbuşirea unei paradigme şi asta va schimba totul.

Nu spun aici că brusc, anul viitor, conştiinţa umanităţii va bascula brusc şi perspectiva tuturor asupra Fiinţei va deveni brusc una a non-dualităţii. Dimpotrivă, cred că pe această planetă, dualitatea va continua mult timp de-aici înainte, căci mulţi sunt aceia care vor lupta din răsputeri pentru a menţine anumite sisteme de putere, economice, sociale, politice şi militare pe care este întemeiată lumea noastră. Dar baza acestei lumi, conştiinţa noastră, se schimbă. Suntem în durerile facerii unei noi noi lumi. Iar această nouă lume va avea în centru o nouă perspectivă asupra a ceea ce suntem. Transformarea exterioară a lumii noastre, porneşte de la ceea ce suntem pe dinlăuntru. Nu e nevoie să aşteptăm transformarea lumii, pentru a lăsa propria noastră transformare să se petreacă. Şi asta nu se poate petrece decât Acum, în acest moment. Mâine va fi tot un Acum şi tot va trebui să avem curajul de a renunţa la ceea ce credeam, pentru a descoperi ceea ce este.

Nu vor veni niciodată soluţii din exterior, pentru că sursa acestui „exterior” este înlăuntru. Nimeni nu va putea face vreodată transformarea în locul nostru şi nici nu ne va putea învăţa cum s-o facem. Nu există metodă pentru asta şi nu poate fi învăţată, căci orice învăţătură este a minţii şi înseamnă trecut. Pe când sursa acestei transformări este întotdeauna Acum, spontană, surprizătoare, acordată cu momentul. A venit timpul prezis de misticii din vechime, acela în care ne vom descoperi pe noi înşine. A venit timpul să recunoaştem faptul că noi suntem unicii creatori ai propriei noastre realităţi. Aceasta nu este o metaforă, ci cel mai pur adevăr, chiar dacă este greu de înghiţit de către minte.

Atunci când avem încredere în noi înşine suntem greu de manipulat, căci manipularea se bazează pe frica noastră, pe ruşine, pe vinovăţie. Descoperind că toate acestea nu sunt decât stări de articulare a energiilor interioare, ne redobândim adevărata libertate. Iar această libertate interioară schimbă lumea. Toate sistemele acestei lumi funcţionează pentru că într-un fel sau altul, noi avem încredere mai multă în ele decât în noi înşine. Astfel, încredinţăm sforile realităţii, exteriorului. Una dintre cele mai mari transformări care au loc este aceasta: umanitatea îşi retrage încrederea în sisteme. Încrederea este energie. Marii acestei lumi nu înţeleg cu adevărat ceea ce se petrece, şi încearcă să redreseze situaţia aşa cum au făcut-o de mii de ori în trecut. Dar asta nu mai funcţionează, pentru că NOI am devenit alţii decât am fost atunci. De aceea sunt oameni în stradă în marile oraşe ale lumii, protestând împotriva sistemelor, de aceea se petrec revoluţii neaşteptate, de aceea se discută întens la summituri despre transformări fundamentale.

Este o transformare ireversibilă, care începe cu noi înşine. Marile cuvinte precum „iubire”, „adevăr”, „compasiune”, „libertate”, au reprezentat ţinte după care am alergat în afara noastră timp de milenii. Am vrut să ni se dea toate acestea. Acum descoperim că sunt înlăuntru şi că nimeni nu ni le poate da. Nu avem decât să devenim iubire, adevăr, libertate, compasiune şi acesta este cel mai mare ajutor pe care il putem da acestei umanităţi aflate în căutare. Recunoscând atributele divinităţii în interiorul nostru nu facem decât să recunoaştem propria noastră natură divină.

Horia Turcanu

 


Descarcă acest articol ca PDF.

72 comentarii

  1. carissimi elena e horia…sono stata/sono/saro’ con voi col cuore!

  2. un grande abbraccio, sempre pieno d’amore, carissima stefania

  3. Draga Horea si Elena,am citit impreuna cu sotul fara sa scoatem un cuvant!este foarte adevarat ce spui;ne-ai umplut sufletele de bucurie si „stapanire” a acestor realitati…ne pare bine sa fim contemporani cu voi si cred(sper)traim constiinta extinsa(deocamdata asa cum o percepem noi)impreuna!
    Va iubim!

    • multumesc georgeta, tie si sotului tau, pentru felul in care sunteti alaturi de noi, acum si nu numai. va imbratisez cu drag si va asteptam la .. experienta! h

  4. Maslow a identificat in piramida trebuintelor nevoilor omenesti trei mari niveluri:
    -fiziologice: aer, apa hrana
    -psihologice: siguranta, iubire, respect de sine
    -de implinire de sine sau „autoactualizarea”
    Autoactualizarea incepe sa ne intereseze abia dupa celelalte nevoi sunt satisfacute.
    Maslow a prevazut inca de pe la 1960 tendinta de inlocuire a banilor ca principal factor motivator in viata unui lucrator , cu entuziasmul si dezvoltarea personala.Ceea ce este cu adevarat interesant in aceasta teorie consta in faptul ca autoactualizarea este o fateta a naturii umane la care ajungem inevitabil datorita procesului de evolutie la care suntem supusi prin insasi viata. Iar daca autoactualizarea este un proces al fatetei umane atunci lipsa ei creeaza un vid care se va umple cu represiune, saracie etc, pregatind lumea pentru dominatia raului. Privita din aceasta perspectiva asumarea implinirii potentialului personal nu ar trebui considerata o extravaganta, ceva ce mai aman sa implinesc, ramanand blocat in vechea paradigma.
    Evolutia speciei depinde de implinirea de sine si ea trebuie asumata de fiecare membru al umanitatii.

    • de la maslow incoace, multe s-au schimbat ca perspectiva. erau inceputurile psihologiei transpersonale si o anumita viziune care a fost mult depasita. constiinta nu mai este cea anilor 60. este mult mai mult. in plus, eu vorbesc mai mult din perspectiva experientiala decat din teorie. multumesc mihaela pentru interes. poti gasi multe carti care updateaza perspectiva lui maslow: stan grof, wilber, richard moss, welwood… asta ca sa pomenesc doar cativa pe care i-am editat noi. h

  5. Frumos articolul dar am o curiozitate care are relevanţă pentru mine. Care este sursă de informaţie din spatele articolului

    • experientza de constiinta. este singura sursa care are relevantza. pentru mine.

  6. MULTUMESC AGNIS!
    TOATE CELE BUNE,pe curand!

  7. Retoric: un’e e bărbații și comentariile lor? Mulți dintre ei par un picuț cam dezorientați, ba chiar speriați de marile și deloc binevenitele schimbări. Poate că e doar o impresie. Oricum, sînt sigur că octogenarii senili care încă mai strîng, acum cu teamă și disperare, frîiele țarilor pe care le-au adus în pragul falimentului și al paraginii, tremură în costumele de ciocli care devin din ce în ce mai mari pentru trupurile lor stafidite.
    Eternul feminin răzbește asemenea unui vlăstar de tei prin crăpătura iscată în asfaltul care se topește sub arșița unui soare care nu iartă. E vremea Ducăi Vodă și vodă e pe ducă. Trăiască voievodeasa!
    Gluma la o parte, sperăm ca ambele părți să se împace în tribunalul galactic și să se restabilească echilibrul dintre Yin și Yang.

  8. in „tribunalul” galactic,nu numai ca s-au impacat partile,ci s-au si casatorit.

    • :) love u lucica. vino pe 13 decembrie. esti invitata speciala. te imbratisez. h

  9. Ca sa vezi sincronicitate.Chiar azi dupamasa am vorbit despre aceste lucururi cu un prieten. Si acum gasesc articolul. Felicitari!!!!!!!!!!!1 Abea astept seminarul de la Cluj din februarie.. Pace si iubire..

  10. TOTUL E IN INIMA MEA….ACUM!! EXCELENT ARTICOL! MULTUMESC! Va imbratisez cu iubirea, adevarul, libertatea si compasiunea care SUNT ACUM!

  11. iata ca acum sunt in fata a doua invitatii speciale.le-am anuntat alor mei „programul”…fiindca am mai multe intalniri la care am promis ca merg.pentru mine chiar nu conteaza ca chiar nu mai am nici o religie,dar familia biologica mi-a atras atentia ca pe 13.12 este in calendarul ortodox,sf.Lucia si ar trebui sa raman cu ei.ca sa-i multumesc,am aranjat sa ma sarbatoreasca (ca de la asa ceva nu ma dau in laturi,indiferent de ocazie)duminica,inainte de acea data,sa fie si cei ce lucreaza in cursul saptamanaa.cand i-am anuntat ca acesta-i cadoul pe care mi-l ofer de a merge pe 13 seara in alta parte,mi-au acceptat alegerea.
    la modul cel mai profund vorbit,mie chiar mi se pare acum primitiv ,anacronic sa mai tin de niste date fixe stabilite de altii,ca fiind speciale,sau sa astept sa ma bucur …dupa planificare.
    cu bucurie permanenta,lucica.

    • draga lucica, nu exista intamplari, ci doar sincronicitati. poate ca acesta e darul cel mai potrivit pentru tine in acea zi!

  12. Dragii mei, am facut un experiment. Am notat(atat cat poate retine mintea) tot ceea ce parea a fi experienta, gandurile, emotiile,trairile si perceptiile, constiinta in derulare, dorintele si imaginile mele mentale sau credintele mele, chiar si visele, intr-un jurnal, de vreo cateva luni, pana in prezent. Azi recitind, mintea mea a fost nevoita sa accepte adevarul: eu mi-am creat realitatea!Cand am fost in pace si in centrarea sinelui, realiatetea mea era magnifica!(iubirea si libertatea veneau de la sine prin oamenii din jur)… Apoi ca o respitatie…inspir si expir…convingerile, fragmentarile mentale sau dorintele neimplinite ma trageau in exterior, in iluzie si in suferinta. Si stiti ce? sufeream… ca se materializau si ele! E uimitor acest joc! pentru minte…Si ca sa-mi confirme realitatea …cea ca sunt creator…am citit articolul lui Horia! Eu am creat asta!(divinul din mine…evident! Mintea avea nevoie de o confirmare!Si s-a creat!divinul s-a manifestat…prin…Horia! E paradoxal pentru mintea liniara, dar in noua constiinta e minunat!Inca testez jocul cu noua constiinta!Mintea testeaza…e curioasa rau…!Corpul traieste, inima traieste…liber!
    Pace, iubire voua! pentru a le crea ! va iubesc, te iubesc divin oriunde ai fi, in oricine ai fi!Multumesc Horia si Elena!

  13. imi vine acum in minte o metafora, o frumoasa imagine a ceea ce am experimentat azi, constiinta mea, cu recitirea jurnalului: Acea maimuta sau pisica ce se tot joaca in fata oglinzii…cu ea insasi…pana cand la urma…oboseste si recunoaste ca se vede si se joaca cu sine!

  14. Elena, si cand ai fost in „in pace si in centrarea sinelui” tot in iluzie erai, o iluzie mai subtila probabil, mai fina, mai dulce, dar iluzie. Campul constiintei este probabil infinit si descoperim noi „nivele” si „experiente” mai subtile clipa de clipa, „evoluam” odata cu largirea constiintei, devenim probabil (eu nu am o parere in privinta asta) mai buni,mai iubitori etc.

    Luam un drog, halucinogen (fie el planta sacra- ooh cata as lua eu,crede-ma) si exeperimentam constiinta, adica ne experimentam pe noi…cat se mai chinuiau altii sa atinga nivele asa inalte, dar noi doar cu un drog (fabricat si in laborator) putem avea toata aceasta experienta…aaa, putem exepriemta si prin respiratie, e minunat (doar excitam niste celule in creier si „enjoy thr ride”)…dar sa nu ne amagim, sa nu cadem in capcana asta, realitatea nu o gasim intr-un drog sau intr-o metoda de respiratie, de altfel in nicio metoda nu o gasim, cine va cauta realitatea nu o va gasi niciodata.

    insa asta nu inseamna ca nu ne putem distra, unora le place sa se duca la teatru, sa asculte muzica, altora sa faca sport, altora sa-si faca o cariera, altora sa se drogheze si sa uite, altora sa respire …nu este nicio diferenta intre aceste distractii, caci toate sunt la un nivel fundamental la fel de superficiale (nu exista preocupari nobile si preocupari neimportante)

    tre sa plec :P,continuam alta data dc e cazu’ :)…e f usor sa evadam intr-un rol,intr-o identificare,intr-o preocupare,dar din pacate nu facem altceva decat sa ne pacalim, sa „devenim”, sa „evoluam”…cuvintele mintii

  15. la teatru,respiri?cand asculti muzica,respiri?cand faci sport, respiri?cand mergi la serviciu si cat stai acolo,respiri?cand te droghezi,respiri?BINEANTELES,dar nu constient,desi fara respiratie,nici una dintre activitatile enumerate,n-ar putea exista.respiratia,care este legatura cu divinul,cu viata ,da,a fost superficiala,inconstienta,la majoritatea oamenilor si de aceea si viata le-a fost superficiala,inconstienta.acum proportia se schimba;tot mai multi oameni aleg sa respire constient si astfel devin constienti.
    chiar,te vad om in toata firea,de ce sa te mai incurci tu cu rolul de a respira?!renunta!nu te mai pacali!

  16. Ahh, Lucica ce bine suna vorbele tale, cat de intelepte par, insa, din pacate, ptr. mine sunt doar vorbe goale, nu au nicio realitate, sunt moarte…cnd eram mic imi placeau povestile, si inca imi plac, bine, acum am gasit alte povesti mai ptr. „maturi”, acum le-am presarat cu „drame”, cat mai iubim drama,experienta noi oamenii…noi si noi expereinte mmmmm

    La teatru respir, ascult muzica respirand, fac sport respirand, chiar si la toaleta respir, insa de mine nu pot scapa in nicio circumstanta…eu sunt asa cum sunt si la teatru, si la job, chiar si cand respir constient sau inconstient (sincer consider un mic chin sa iim controlez gandurile/respiratia tot timpul, sa fiu aici,acum,in preznet,sa fiu constient etc….poate tie iti vine natural cumva,nu te contrazic, eu reprede sunt purtat de ganduri, sunt prins in „treburi”)..vezi,din pacate ptr mine,nu pot scapa de mine nici cand respir holotrpic sau cu inima, ma rafinez nitel, ma simt ami bun, iubitor,lumea este eu, eu sunt lumea and all that shit, dar „eu” ramane, mintea e acolo inca…si cum ies din „starea” elevata, cum „eul” se intaorce inapoi, la fel ca inainte, cu aceleasi apucaturi, obiceiuri, dorinte.

    Da, viata imi e superficiala, goala, fara sens,fara importanta (dar pot sa-i dau un sens oricand, pot sa-mi gasesc „cauze drepte” ptr care sa lupt, crezuri de tot felu’)si sincer ma bucur ca viata ta nu e asa si e plina de sens, sper doar sa nu fie inca o iluzie a mintii, eu unu nu pot iesi din ea si m-am resemnat (pot temporar prin droguri,respiratie si alte metode, pot avea experiente divine, minunate sau din contra terifiante), dar cnd ma intorc acasa…the same.

    Ma bucur ca tot mai multi oameni respira constient, le doresc sa construiasca o lume mai buna, mai frumoasa, mai toleranta,sper sa fie lumea plina de salvatori…putem face inchisoarea mai frumoasa, putem sa o largim atat de mult incat sa para infinita, insa eu m-am saturat,dar n-am ce face,ma pacalesc vreau,nu vreau…si dc m-as sinucide cred ca cumva iluzia va continua…ironic ca atunci nu voi mai avea cum sa respir constient, oare cum ma voi „centra” atunci…care imi va fi atunci „legatura divina”?…sunt sigur ca voi gasi una :)

  17. Crazy eye … din comentarile tale reiese entuziasmul unei obseratie destul de armonizata asupra constientului si inconstientului Constiintei tale…

  18. m-ai cucerit cu sinceritatea ta,crazy eye.orice zbatere devine la un moment dat obositoare,plictisitoare si ,dupa ce trece perioada cautarilor,a luptei,a neancrederii,cazi dedesubtul tuturor acestor frecusuri,aluneci prin spatiul dintre ganduri.acolo intalnesti o liniste plina de o bucurie bogata,totala,dar vie si jucausa ce nu are egal in nici o traire experimentata in compania gandurilor,a mintii omenesti repetitive , nelinistite,nesatule,nemultumite,intr-un cuvant fabricanta de suferinta.aici in trup uman te regasesti pe tine cel adevarat si cu cat ai constientizat,cu atat pleci si dincolo.marele tau merit ,dupa mine,este ca nu iei in serios ,in tragic,experienta de viata pe care o traiesti si asta e chiar o cale autentica de regasire.
    te iubesc,jucausule.

  19. Sinceritatea insa alunga oamenii de lanaga mine :)…cred ca dc esti sincer,ramai cumva izolat.

    Frumos le zici Lucica, tot ce spui tu si alte chestii asemanatoare am citit in zeci de carti,la inceput ma bucurau, acum ma cam intristeaza. Sunt sigur ca tu nu repeti mecanic ceva, ci vorbesti din „experienta’ sa-i zicem, dar pentru mine,asa cum am mia spus, sunt vorbe, ele nu-mi pot transmite realitatea din spatele lor. Si in lumea asta „spirituala” sunt multe clisee siropoase, prea multi intelepti care folosesc imediat cuvinte mari…

    Eu vin in fata ta cu o imagine, eu nu ma cunosc, eu sunt imaginea creata de mintea mea care a copiat tot, si cu imaginea asta eu interactionez cu alte imagini, create la randul lor de societate, de expereinte, de conjunctuiri. Imaginea asta e ca un zid peste care nu pot trece…daca sunt altceva decat imaginea asta, atunci nu cunosc…eu ma simt cumva o vicitma in viata mea, sunt prins in atitudinea, obiceiurule, personalitatea mea care nu este decat produsul culturii in care m-am nascut,familiei care m-a crescut, si care s-a dezvoltat mereu si mereu cu fiecare noua experienta, care la randul ei este conjuncturala. Nu vad o iesire, nu ma mai intereseaza, nu mai incerc sa ma schimb,sa fiu mai bun, mai etc…nu stiu ce vreau, stiu ca ori ce as vrea ar fi fals,ar fi din minte…e nasol :)…iar cat despre incredere, in cine sa am? in mine? adica in minte? nu am…nu dau doi bani pe parerile mele, nu stiu cat de valoroase sunt judecatile mele(nici nu cred in „valori”, nu sunt „moral”,dar din pacate cumva sunt ptr ca asa ma fost educat,e in mine,nu am ce face, tre sa zic si eu ceva,sa nu par ciudat, tre sa fiu functional..

    • ochiule nebun, daca scrii pe-aici, atunci nu esti chiar atat de scarbit de tot. inca mai speri ca dincolo de mintea ta stralucita mai e ceva. si ai dreptate sa crezi aceasta intuitie. mai e ceva. cele mai stralucite minti omenesti au descoperit acest lucru: propria limita in a percepe adancimea realitatii. de aceea cei mai mari oameni e stiinta au fost mistici.
      deci, cred ca ai nimerit bine pana la urma. intr-o buna zi, hai sa vezi ce e dincolo de ecran.
      la inceput n-o sa crezi ca esti tot tu. apoi o sa fii uimit, apoi entuziasmat. apoi n-o sa te mai saturi explorand acele teritorii interioare. cmon! sinceritatea ta nu alunga decat pe cei nesinceri. h

  20. Cum timpul e la fel de fals ca si mintea, sa zicem ca am 100.000 de ani…sunt foarte experimentat, am trecut prin multe, am fost initiat in Egipt, am fost logic in Grecia, am fost in compania multor „oameni sfinti”, am fost salvat de la Isus, Budha, Mahomed, am fost ucenic la sute de guru, am invata psihologie si m-am analizat si rasanalizat zeci de ani, am fost marxist, crestin, musulman, ateu, hindus sute de ani, am trecut prin secte, am ascultat de preoti…..si unde am ajuns? m-au schimbat toate astea? ori sunt la fel ca acum 100.000 de ani? simt si acum gelozia, si acum sunt gata sa te atac daca ma insulti, gata sa devin violent, sa-mi apar corpul-mintea-tribul-tzara,gata sa plec la razboi, si acum ma simt singur, si acum sunt revoltat de una-alta…dap, nimic fundamental nu s-a schimbat la mine, doar ca sunt mai rafinat si mai pervers…..si acum dupa mii si mii de ani, ce sa aud in jur? aceleasi vorbe cu care m-am mai pacalit de atatea ori „tu esti lumina/dzeu/iubire/lumea”, „fii constient si o sa ajungi acolo”,”mediteaza asa”, „respira asa”..metode si metode,dar eu le-am mai folosit, si uite ca eu=omul universal nu m-am schimbat…m-am saturat de metode si vorbe frumoase, de mine si de tot

  21. crazy eye…dpmdvr -cred ca sunt pe aceleasi frecvente…,cel putin te-ai regasit… nu fugi…nici nu esti un oarecare resemnat … ai aprofundat Constiinta … sincer… efectul miraculos al multor tehnici de aprofundizare a Constiintei prin relaxare e un bulshit … ce e adevar…? daca nu zbuciumul prin care trecem sa ajungem in punctul de a ne accepta si intelege natura …

  22. natura despre care vorbesti,alias,este adevar si nu zbuciumul de pana acolo.toate eforturile enumerate de crazy eye nu au ramas fara rezultat;acum poate sa le priveasca altfel decat atunci cand era prins in ele.faptul ca a ajuns sa dea un pas in spate spre a le privi,dovedeste (desi se mai alinta inca,facandu-se ca nu pricepe)ca acum este un observator si din aceasta postura ii este mult mai simplu sa elibereze acest bagaj carat prea mult peste sine.revelatiile,de multe ori,au avut loc cand omul a exclamat din toti rarunchii:”NU MAI SUPORT !”.putini au fost scutiti,insa,de chinurile nasterii.
    crazy eye,considera-te o gravida intrata intr-un travaliu epuizant,dar …rezultatul merita .

  23. alias – nu m-am regasit, nu am aprofundat nimic, sunt la fel de prins in minte, constiinta ca inainte…zbuciumul prin care trec e la fel de fals si pervers ca si imagininea cu care ma prezint in fata lumii

    lucica- dap,ma alint f mult…nu pot fi sincer nici cu mine, uite asear scriam ca nu suport, azi ma vad cum pornesc in urmarirea de dorinte/planuri/vise/treburi…sunt atat de prins in „fals”…mai refulez prin false momente de „sinceritate”,dar cred ca sunt doar „mangaieri” si „alintari” ale „victimei” din mine, ale „inteleptului” din mine, nimic nu e autentic din ce zic, totul e teatru, nu pot fi profund…nu sufar, nu sunt in travaliu epuizant, sunt doar scarbit de mine,sunt doar cinic…vad ca viata e un mare rahat si nu pot iesi din ea, dar pe de alta parte nici nu vreau, cred ca imi place…ma tot pacalesc intr-una, sunt incorigibil, sunt om…iar ma alint, iar dramatizez :)

    nu sunt observator, nu stiu cum sa ma eliberez de tot gunoiu si rahatu care de fapt sunt, dar ma bucur ca ma iubesti, ma simt bine cand aud asta :), insa inima mea e impietrita

    va multumesc ca m-ati bagat in seama, dar cumva stiu ca ma prefac; eu doar incerc sa nu ma iau prea in serios, nu stiu daca reusesc ca sunt prea viclean…mi-e scarba de mine si „filozofia” mea

  24. …mi-e scarba de filozofia mea, dar nu pot sa nu repet, intr-un fel imi place, vad cum am o placere perversa care se bucura cnd scrie asta…poate ptr. ca ma baga si pe mine cineva in seama, nu stiu

  25. doar atat:cand iti indrepti atentia catre ceva,faci ca acel ceva sa prinda si mai multa viata si creste.ai posibilitatea ALEGERII.te imbratisez.

  26. Buna,lucica,…totusi – cine zice ca fiecare trebuie sa fie aproape de adevar…toate ne apropie de adevar – prin intermediul altora: … – cartilor si informatiilor cu care ne imbibam din diferite surse – devenim pe zi ce trece din ce in ce mai prosperi !
    E la alegerea fiecaruia sa ia in serios si sa se speteasca sa aplice sistemul gandirii pozitive pentru apararea propriului psihic…si de al promova pentru altii…m-ai ales acum cand autoritatile spirituale au pierdut teren in fata democratiei ….
    Depinde de etica fiecaruia …nu avem de ales decat de a suporta consecintele propriilor alegeri.

    Buna crezy eye… e de asteptat sa simtim placere cu cei ce ne baga in seama, m-ai ales cand suntem sinceri, simtim ca suntem uniti si facem parte din un tot unitar…

  27. De ce un om este trist, în timp ce alt om este fericit? De ce acel om este vesel şi prosper, iar celălalt este sărac şi nefericit? De ce un om este temător şi anxios, în timp ce altul este plin de încredere? De ce acesta din urmă are o casă luxoasă şi minunată, iar celălalt duce o existenţă mizeră într-o cocioabă? De ce unul cunoaşte o mare reuşită, iar altul un eşec complet? De ce un orator are un succces imens, în timp ce un altul rămîne mediocru şi nepopular? De ce un om este un geniu în meseria sa, în timp ce un altul se luptă şi se zbate toată viaţa, fără a realiza nimic bun? De ce unul se războieşte cu o maladie pretinsă a fi incurabilă şi de ce altul nu o are niciodată? Cum se face că atîţia oameni cucernici şi buni suferă adevărate torturi ale corpului şi ale spiritului, de parcă ar fi condamnaţi? Şi de ce atîtea fiinţe imorale şi care nu au nimic sf~nt prosperă şi le reuşesc toate acţiunile, bucurîndu-se pe deasupra şi de o sănătate excelentă? De ce o femeie este fericită în căsnicie, în timp ce sora ei este foarte frustrată şi nefericită? Se poate găsi răspuns la toate aceste întrebări prin procesele ce au loc în mentalul conştient şi în cel subconştient? Cu siguranţă că da!
    Mentalul lucrează după aceleaşi mecanisme ca şi un silogism. Astfel, orice premisă pe care o acceptaţi în mod conştient determină concluzia, deci rezultatul la care ajunge subconştientul în legătură cu o anumită problemă. Dacă premisa este adevărată, concluzia va fi la fel, aşa cum este ilustrat în exemplul următor.
    1. Orice virtute este demnă de laudă.
    2. Bunătatea este o virtute.
    3. Aşadar, bunătatea este demnă de laudă
    Rugăciunea semnifică o interacţiune armonioasă între mentalul conştient şi cel inconştient, dirijîndu-ne acţiunea către un scop bine determinat. În perioadele de criză, în momentele de pericol sau de dificultate, cînd suntem bolnavi sau moartea ne ameninţă, ne rrugam atît noi, cît şi prietenii pentru a fi ajutaţi să depăşim cu bine problemele dificile cu care ne confruntam. Iar rugamintile ne sunt implinite mai mult sau mai putin,de unde si intrebarea noastra fireasca “De ce, cu toate că m-am rugat de atîtea ori, dorinţa nu mi s-a îndeplinit?”
    Nu obiectul credinţei noastre ne îndeplineşte dorinţa, ci acesta este răspunsul
    subconştientului nostru la imaginea mentală, propusă de noi, adică la gîndul întreţinut mereu în minte. Această lege a credinţei este prezentată în toate religiile lumii şi tocmai acesta este motivul pentru care ele sunt exacte din punct de vedere psihologic. Budistul, creştinul, musulmanul sau evreul pot obţine rezultate asemănătoare în rugăciune şi aceasta nu datorită religiei, a ritualurilor, a liturghiei, a incantaţiilor, a sacrificiilor sau ofrandelor specifice fiecărui cult în parte, ci doar datorită credinţei lui, a receptivităţii faţă de lucrul pentru care s-a rugat. Legea vieţii este o lege a credinţei şi credinţa poate fi definită pe scurt ca exprimînd gîndul întreţinut mereu în minte. Ceea ce un om gîndeşte, simte şi crede, aceea este starea spiritului său, a corpului său şi a mediului în care se află.
    Tot ceea ce trebuie să facem este să ne uniţi mentalul şi psihicul, focalizîndu-le cu putere asupra a ceea ce dorim să manifestam; puterile creatoare ale subconştientului vor răspunde imediat.În profunzimile subconştientului sălăşluiesc înţelepciunea nesfîrşită, puterea şi bogăţia fără limite. Toate acestea aşteaptă să fie descoperite şi canalizate în mod corect şi benefic.
    Rugăciunea ne este ascultată pentru că subconştientul nostru este chiar principiul folosit, prin principiu înţelegînd modul în care acţionează o anumită forţă.
    Deşi nu pare evident, mintea este alcătuită din două părţi distincte. Linia de demarcaţie dintre ele este binecunoscută tuturor filozofilor din zilele noastre. Cele două aspecte ale mentalului sunt fundamental diferite, căci domeniile lor de acţiune sunt distincte. În mod obişnuit ele sunt numite: mentalul obiectiv şi mentalul subiectiv, adică mentalul conştient şi cel subconştient, spiritul treaz şi cel care doarme, eul de suprafaţă şi eul profund, mentalul ce supraveghează acţiunile voluntare şi cel ce supraveghează acţiunile involuntare, masculinul şi femininul. Pentru a desemna acest caracter dual al minţii vom folosi în continuare termenii: conştient şi subconştient.
    De aceea, trebuie sa incepem prin a semăna gînduri de pace, de bucurie, de bunăvoinţă şi prosperitate.Sa meditaam în linişte şi plini de aspiraţie asupra acestor calităţi, sa le acceptam în mod plenar în mentalul conştient, adică în cel care raţionează. Sa continuaţi să cultivam cu perseverenţă aceste minunate gînduri – seminţe şi vom culege o recoltă bogată. Orice gînd este o cauză şi orice acţiune este un efect. De aceea, este esenţial să ne dirijăm gîndurile, astfel încît să nu creem decît fenomene benefice.
    Privim în jurul nostru şi, oriunde ne-am afla, vom remarca uşor că majoritatea oamenilor trăiesc în lumea exterioară; doar cei cu adevărat iluminaţi se preocupă intens de descoperirea formidabilelor lumi subtile şi spirituale din interiorul lor. Sa ne amintim că lumea interioară este formată din chiar gîndurile, sentimentele şi imaginile mentale care crează lumea exterioară. Ca urmare, singura şi adevărata putere creatoare este lumea din noi şi orice fenomen cu care ne confruntăm în exterior este de fapt creeat chiar de noi înşine în mod conştient sau inconştient, în universul interior.
    Mentalul conştient este asemenea unui căpitan de vapor care stă pe puntea navei. El dirijează toate manevrele şi dă ordine oamenilor aflaţi în sala motoarelor care, la rîndul lor, controlează toate cazanele, instrumentele, etc. Mecanicii nu ştiu încotro se îndreaptă nava, dar se supun ordinelor pe care le primesc. Ei pot chiar să
    facă astfel încît nava să eşueze pe stînci, dacă omul de pe punte, servindu-se în mod greşit de compas şi sectant, le dă indicaţii eronate. Mecanicii i se supun în mod automat, pentru că el este comandantul. Căpitanul este stăpîn pe navă şi ordinele sale sunt executate întocmai. Tot astfel,
    mentalul conştient este căpitanul navei care este constituită din fiinţa, anturajul şi toate afacerile voastre. Subconştientul primeşte absolut toate ordinele pe care i le dam şi le consideră adevărate.
    Dacă repetam mereu: “Nu am mijloace pentru a cumpăra asta sau cealaltă”,
    subconştientul primeşte aceste gînduri şi face în aşa fel încît să nu putem avea ceea ce ne dorim. Dacă vem continua să spunem: “Nu am destui bani ca să-mi cumpăr această maşină, să fac această călătorie în America, să stau în această casă sau să am acest palton de blană”, atunci putem fi siguri că subconştientul se va supune ordinelor noastre şi vem trece prin viaţă fără să ne bucuraţi de toate lucrurile pe care le dorim.
    În epocile timpurii ale istoriei lumii, puterea de a influenţa psihicul uman în bine sau în rău, de a vindeca bolile, era apanajul preoţilor şi al sfinţilor. Se credea că puterea de vindecare venea direct de la Dumnezeu, iar tehnicile şi metodele folosite variau în funcţie de poziţia geografică şi cultura poporului respectiv. Erau folosite diferite forme de implorare către Divinitate, diverse ceremonii ce impuneau anumite poziţii ale mîinilor, incantaţii, amulete, talismane, relicve sau imagini simbolice. De exemplu, în religiile antice, preoţii din temple dădeau bolnavului anumite leacuri şi ierburi doar de ei ştiute şi apoi impuneau anumite sugestii hipnotice înainte să adoarmă, spunîndu-i că zeii îl vor vizita în timpul somnului şi îi vor vindeca boala. Desigur, metoda dădea rezultatele aşteptate, dar adevărata cauză era puternica sugestie făcută direct subconştientului pacientului. Esenţialul era ca sugestia de insănătoşire să fie acceptată de bolnav şi,pentru aceasta, se făcea apel la imaginaţia sa. Adevărata forţă vindecătoare era, de fapt, subconştientul.
    Utilizarea puterilor subconştientului este foarte mult intalnit si în Biblie! IISUS a zis: “Toate cite cereţi, rugindu-vă, să credeţi că le-aţi primit deja şi le veţi avea.” (Marcu 11:24) .Urmind tehnica expusă in Biblie, va trebui să eliminam complet orice gind in legătură cu condiţiile, circumstanţele sau ceea ce ar putea să impiedice realizarea dorinţei. Introducem in subconştient o săminţă (o idee) care, dacă nu o deranjam, fără indoială căva incolţi şi va avea roade in lumea exterioară. Prima condiţie asupra căreia a insistat Iisus este credinţa
    De nenumărate ori aţi citit în Biblie: “totul vă este dat după credinţă.” Credinţa despre care vorbeşte Biblia reprezintă un
    mod de a gindi, o atitudine mentală, o certitudine interioară, faptul de a şti cu siguranţăcă ideea pe care aţi acceptat-o pe deplin va fi preluată şi dusă la indeplinire de către subconştient. Din acest punct de vedere, credinţa inseamnă a accepta ca fiind adevărat ceea ce este acum tăgăduit de către raţiune şi de către simţuri.
    Toate religiile sunt forme ale aceleiaşi credinţe, deşi au ritualuri şi dogme diferite. Legea vieţii este însăşi credinţa. Credinţa este de fapt un gînd înrădăcinat adînc în minte, care face ca forţele latente din subconştient să se manifeste sub diferite aspecte, în fiecare moment al vieţii. Modul în care aceste forţe acţionează depinde de gîndurile pe care obişnuim să le întreţinem. E bine să înţelegeţi că Biblia nu vorbeşte despre credinţă ca fiind un ritual, un ceremonial, o formulă sau o instituţie. Biblia se referă la credinţa adevărată, din sufletul omului. Iisus a spus: “De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui care crede!”
    Terapia prin rugăciune
    Vindecarea cu ajutorul rugăciunii este rezultatul conlucrării armonioase, sincronizate şi inteligente dintre mentalul conştient şi subconştient. Este foarte important ca scopul rugăciunii, precum şi fenomenele care se petrec atunci, să fie cunoscute cu precizie. Prin aceasta vem dobîndi încredere în acest procedeu simplu, dar extrem de eficient, care poate fi numit terapie prin rugăciune, tratament mental sau rugăciune ştiinţifică. Pentru început ne vem alege o imagine mentală, o idee sau un plan care dorim să devină realitate. Ne vom conştientiza apoi capacitatea de a comunica subconştientului acea imagine sau idee,imaginîndu-ne că ea deja s-a împlinit. Dacă vom păstra cu perseverenţăaceastă
    atitudine mentală, rugăciunea vă va fi ascultată. Deci, terapia prin rugăciune presupune o acţiune mentală bine definită, cu un scop precizat in mod clar. Să presupunem că ne-am decis să ne vindecam de o anumită afecţiune, folosind terapia prin rugăciune. Ştim acum căproblema sau boala cu care ne confruntam are drept cauză gindurile negative, pline de îndoială, care sunt bine fixate în subconştient şi ştim, de asemenea, că, dacă vom elibera mintea de aceste ginduri inoportune, afecţiunea va dispare instantaneu. În consecinţă, ne vom orienta către puterea infinită a subconştientului şi vom urmări să devenim pe deplin conştienţi de faptul că acesta ne poate vindeca orice boală. Meditînd asupra acestui fapt, vom observa cum îndoiala se risipeşte treptat şi modul de a gîndi se transformă radical. Cind vom fi vindecaţi,sa nu uitam să mulţumim şi apoi nu ne mai gindim la boala pe care am avut-o. Cînd ne rugaţi, căutam să nu dam importanţă condiţiilor actuale, care se opun realizării scopului propus şi nici o clipă să nu ne gîndim că vindecarea ar putea să nu se producă. Această atitudine interioară va uni in mod armonios conştientul cu subconştientul şi va activa puterea curativă lentă in fiecare din noi. Ce înseamnă vindecarea prin credinţă şi ce efect are încrederea nemărginită? Credinţa care produce vindecarea nu este cea despre care se vorbeşte în Biblie, ci înseamnă cunoaşterea interacţiunii care are loc între conştient şi subconştient. Cel mai adesea, terapeutul care foloseşte această metodă nu ştie ce fenomene se petrec şi ce fel de forţe intră în acţiune. În acest caz, rezultatul apare datorită credinţei oarbe pe care o are bolnavul. Unii vindecători folosesc incantaţiile, alţii oferă
    pacienţilor relicve cu puteri magice. Acestea sunt în realitate metode de a cîştiga
    încrederea bolnavilor. Orice procedeu care vă poate alunga neîncrederea şi îngri-jorarea este la fel de eficient. Mulţi sunt de părere că propria lor teorie este singura valabilă, pentru că dă rezultate. Desigur, acest lucru nu este adevărat şi am explicat şi de ce. Pentru a ilustra rolul important pe care îl deţine credinţa în procesul de vindecare, ne vom referi din nou la medicul austriac Franz Anton Mesmer. În 1776, el a declarat că descoperise un nou procedeu curativ care folosea magneţi artificiali. Mai tîrziu, a renunţat la magneţi, pentru a enunţa teoria magnetismului animal, înţeles ca fluid care se manifestă în întregul univers, deci şi în fiinţa umană. Mesmer afirma că-şi vindeca bolnavii cu ajutorul acestui fluid magnetic. Pacienţii aveau incredere in această nouăteorie şi astfel, se insănătoşeau. În momentul în care Mesmer s-a stabilit la Paris, guvernul francez a desemnat o comisie formată din medici şi din membrii ai Academiei de ştiinţe, din care făcea parte şi Benjamin Franklin, comisie care urma să cerceteze rezultatele pe care Mesmer pretindea că le obţinuse. S-a constatat că bolnavii erau într-adevăr vindecaţi, dar că teoria fluidului magnetic nu putea fi astfel dovedită. Comisia a concluzionat că efectele miraculoase se datorau imaginaţiei stimulate prin descrierea plastică a procedeului. La puţin timp după aceea, Mesmer a fost exilat şi a murit în 1815. Dr. Braid de Menchester a demonstrat apoi că fluidul magnetic nu avea nici o legătură cu vindecările obţinute de către Mesmer. El a arătat că este posibil ca bolnavul să fie adus, prin sugestie, într-un somn hipnotic, în timpul căruia să fie provocate anumite fenomene pe care Mesmer le atribuia influenţelor magnetismului. Inţelegrm, desigur, că aceste vindecări miraculoase erau in intregime efectul imaginaţiei active a bolnavilor, imaginaţie stimulată printr-o puternică sugestie de
    sănătate adresată subconştientului. La vremea aceea, fenomenul nu putea fi numit decît “credinţă oarbă”, căci nu era cunoscut încă mecanismul lui subtil.
    Ce înseamnă credinţa subiectivă? Subconştientul fiecărui om se supune controlului permanent al mentalului conştient, dar este influenţat şi de sugestiile venite din exterior. Rezultă deci, căsubconştientul este in permanenţă receptiv la sugestii şi vă indeplineşte orice dorinţă, fie că sunteţi conştient de acest fenomen sau nu. Credinţa care produce vindecarea este o credinţă pur subiectivă şi se manifestă atunci cînd mentalul conştient încetează să se mai opună. Pentru aceasta este necesară armonizarea perfectă dintre conştient şi subconştient. Totuşi, dacă reuşim să intrăm într-o stare de somnolenţă şi de destindere fizică şi psihică, putem opera chiar şi în cazul în care cele două aspecte (conştientul şi subconştientul) ale minţii nu sunt încă pe deplin sincronizate. În această stare de relaxare profundă, mintea devine pasivă şi receptivă la sugestiile pozitive.

    “Cum se face că am fost vindecat de un profesor de filozofie? Cînd mi-a spus că boala mea nu există decît în planul fizic, eu nu lam crezut.”. Mai întîi omul a avut impresia că profesorul şi-a bătut joc de el şi-a protestat vehement împotriva acelei afirmaţii, ce părea absurdă. Pe urmă, sub influenţa cuvintelor calme, el a intrat într-o stare de profundă relaxare, în care tăcea şi nu se mai gîndea la nimic. La rîndul său, profesorul s-a destins şi el şi a început să repete bolnavului, într-o manieră calmă şi monotonă, că este perfect sănătos. După o jumătate de oră, acesta a simţit o uşurare imensă şi s-a vindecat. Acesta este un exemplu al modului în care se manifestă credinţa subiectivă, adică incredere in ceva ce incă nu există. După cum s-a putut observa, este foarte important ca pacientul să fie pe deplin relaxat pentru a deveni receptiv la sugestiile pozitive emise de către terapeut. Profesorul nu a fost influenţat de autosugestiiile bolnavului provenite din neîncredere, deoarece starea de somnolenţă, în care se află acesta din urmă, a determinat o minimă rezistenţă a mentalului conştient faţă de sugestiile provenite din exterior.

    Legea efectului invers

    Cane, celebrul psiholog francez, a definit astfel legea efectului invers: “Cînd există un conflict între imaginaţie şi voinţă, întotdeauna învinge imaginaţia”. Dacă, de exemplu, vi se cere să mergeţi pe un fir pus pe pămînt, o faceţi fără nici o
    emoţie. Dar să presupunem că firul ar fi suspendat între doi stîlpi, la o înălţime de 4 metri, aţi mai face-o la fel de uşor? Dorinţei de a-l traversa se va opune imaginaţia, care vă va face să vă temeţi. Gîndul dominant, adică teama de cădere, va învinge dorinţa de reuşită, adică forţa voinţei de a merge şi de a te susţine pe firul suspendat. Întotdeauna intelectul inventează piedici şi obstacole foarte puternice, care influenţează activitatea constructivă a subconştientului. Subconştientul acceptă sugestia cea mai puternică. Lucrul făcut fără nici un efort este cel mai eficient. Nu vom spune niciodată: “Aş vrea să mă vindec, dar nu reuşesc”, “Fac atîtea eforturi”, “Mă străduiesc să fac…”, sau “Mă folosesc de toate puterile mele”. Nu trebuie sa încercam să ne impunem voinţa, căci orice efort în acest sens va fi zadarnic, vom obţine exact opusul a ceea ce aşteptam.
    Iată un exemplu clasic. Atunci cînd recapitulează cursurile, studenţii au impresia ca
    au uitat tot ceea ce învăţaseră înainte, devenind incapabili să-şi amintească cele mai simple noţiuni. Intrînd oarecum în panică, ei încearcă să-şi impună voinţa, chinuindu-se atît de mult, încît uită chiar totul. Numai atunci cînd ies din sala de examen îşi amintesc răspunsurile la toate întrebările puse. Imediat tensiunea din minte încetează, memoria revelîndu-ne tot ceea ce ei credeau că au pierdut. Chiar eforturile de a-şi aminti noţiunile deja învăţate erau de fapt cauza amneziilor, conform legii efectului invers.

    Cauza posibilelor eşecuri

    “De luni de zile mă tot sugestionez: >, dar nu obţin nici un rezultat”. Acesta persoana se minţea singura, pentru ca nu reuşea să-şi transforme în mod real şi plin de convingere vechile concepţii. În loc de aceasta, ele se menţineau în vechea lor stare de nemulţumire. Cineva spunea: “Am declarat pînă la saturaţie că sunt prosper, dar situaţia mi s-a agravat şi mai mult, căci eu ştiam că lucrurile nu stau aşa”. Analizînd realitatea, intelectul respingea toate sugestiile. Afirmaţiile cele mai eficiente sunt cele care nu produc nici un fel de conflict mental. Persoana respectivă nu a reuşit decît să-şi înrăutăţească situaţia materială, din cauză că sugestiile sale îi accentuau senzaţia de sărăcie. Subconştientul nu acceptă decît ceea ce noi înşine consideraam a fi perfect adevărat. Pentru cei care se confruntă cu astfel de probleme, iată cum puteţi evita conflictul dintre dorinţă şi realitate: de fiecare dată, înainte de a adormi, rostiţi în gînd: “Pe zi ce trece devin din ce în ce mai prosper”. Această sugestie nu va provoca nici o disensiune, pentru că ea nu contrazice situaţia actuală.

    Orice sugestie functioneaza doar in sistem de contact, lucru ignorat sau pur si simplu nestiut…orice gand este o cauza si orice actiune este un efect

  28. alias – dupa parerea si judecata mea de 2 lei(ca ma pricepi sa judec omamenii, ma judec si pe mine la fel), esti prea naiv, romatic, idealist….informatia/cunoasterea (hrana mintii) nu o sa te duca niciodata la adevar, numai o sa te incurce; gandirea pozitiva/negativa probabil ca inflentzeaza cumva „realitatea” (si ma refer aici la cea falsa, de zi cu zi) dar te mentine in iluzie, in dualitate, in relativ…inevitabil ma gandesc acum la „the secret” and all that shit – o alta forma de materialism spiritual promovata de unii, de fapt ce nu e material? totul e, gandul, mintea, tot cunoscutul.

    – din pacate nu ma simt unit cu nimeni, pur si simplu ma bucur ca cineva imi asculta porcariile/frustrarile debitate

    lucica – nu stiu daca pot alege eu asta, ma gandesc ca realitatea alege, nu eu…oricat m-as zbate, nu cred ca am cum sa o chem

    iti multumesc ptr. imbratisare si pentru vorbele tale…simt ca esti autentica

  29. haoleoo alias cat ai mai scris :),nu am rabdare sa citesc tot, deja m-ai pierdut cand am ajuns la partea cu rugaciunea…ptr. mine e 0,e indoctrinare, un mod confortabil de a privi viata

    – ia-o altfel, acum te-ai nascut pe o insula pustie (te-a lasat cineva acolo si cumva ai supravietuit, de dragu exemplului)…stii tu de rugaciuni? de sugestionari?de fluid magentic? de Isus? sau ce ai mia zis p’acol?…nu stii nimic, nu ti-a zis nimeni de toate astea…porneste de aici; restul e cunoastere

    …te las pe tine sa creezi o lume buna, sa te rogi, sa meditezi, sa salvezi, sa ai o viata etica, morala

    te imbratisez alias, dar ma duc in padure

  30. E un articol… de fapt e un rezumat al unei carti intregi ce mi sa parut util de ai face cunoscut mesajul doritorilor … intitulat rugaciunea si puterea subconstientului,… poti sa sari peste el …hehehe:)
    dpmdvr spiritualul e tot ceea ce nu e palpabil, emotie, sentiment,durerea sufleteasca, satisfactia implinirii sufletesti …natura si-o creaza fiecare dupa cum vrea sa se inradacineze in niste idiologii,principii, moralitati … toate acestea dak vor fi selectate dupa necesitatile fiecaruia si alese constient se pot transforma intr-o sustinere optima fericii….
    Ai dreptate crazy eye, sunt un idealist incurabil, in felul meu desigur…

    Si mie imi face placere sa fiu bagat in seama de altii…
    Te imbratisez cu prietenie!

  31. n-am gasit ritmul pt a citi tot.dar m-a bucurat ochiul nebun.il salut si ii transmit,dintr-o alta varsta: in curand lucrurile se vor inteti.cu cat vei sti mai curand sa cauti tacerea pctului 0,cu atat vei iesi mai neingreunat din incercare.
    nu sunt misterios,nu sunt nici pe departe interesant,impartasesc.
    am trait ce vad acum in tine.cuvintele lor nu te ating,imi incerc asadar timida atingere a experientei proprii
    pace

  32. pe 13 sunt locuri limitate si taxa ?

    • nu

  33. mihai – multumesc ptr. vorbele tale (habar n-am daca lucrurile se vor intetzi, iar cat despre tacerea puctului 0, m-ai pierdut:P ), poate vom povesti pe 13, ma gandesc sa vin

    agnis – evident nu sunt chiar atat de scarbit incat sa-mi fi pierdut speranta (as fi vrut eu…sau poate nu); speranta este ultimul bastion al iluziei, cat timp mai exista speranta inseamna ca suntem inca in minte, inca ne pacalim, cand moare speranta, abia atunci eul a murit.

    Nu am o minte stralucita si nu prin intuitie mi-am dat seama de limitarea mintii mele. Realitatea nu are adancime, profunzime, ea nu are nivele mai superficiale/mai profunde, ea doar este…perfecta, dintr-o bucata, asta asa ca sa zic ceva, caci despre realitate nu poti vorbi. In schimb mintea intr-adevar are nivele de adancime, profunzime, are probabil atatea nivele de profunzime cate stele sunt in univers.

    Multumesc ca te oferi sa ma conduci dincolo de minte, desi am dubiile mele in privinta asta. Sunt atatea metode de a merge „dincolo de minte” si totusi cum se face ca revenim mereu? Unele metode sunt mai eficiente decat respiratia, ma gandesc la ayahuasca, DMT,LSD, magic mushrooms, s.a.m.d si. din ultimele cercetari, schimbarile lor in psihicul uman sunt de durata, schimbari benefice bineinteles. Ele ofera expermentatorului, exploratorului experiente sublime, minuate, schimbataore de viata, de viziune etc., dar oare consumul unui drog deschide poarta realitatii? Eu spun ca toate aceste metode exploreaza tot mintea, exploreaza nivelele acelea profunde de care tot povestesti, nivele neatinse de mintea umana in viata de zi cu zi.

    Ohooo, cat de minunat este sa explorezi, sa plonjezi in constiinta, ce trairi,ce emotii, ce revelatii…ce amagiri dulci. Iit dai seama cat de palpitanta a fost calatoria unor mari exploratori ai pamantului, un Columb, un Magellan, un Indiana Jones daca vrei, sa descoperi pamanturi neatinse, oameni interesanti, comori…nu e extraordinar? dar sa explorezi nivelele profunde ale mintii? tre sa fie mult mai tare…sa te arunci in psihic, sa cunosti mintea asta vasta din ce in ce mai mult/bine, mereu descoperi alta valenta…tre sa fie ceva incredibil…DAR inca ne aflam in limita mintii, am largit limita,mintea,constiinta, dar SUNTEM IN ILUZIE.

    Atata timp cat exista un explorator/experimentator iluzia exista. Atata timp cat exista chestii de explorat, iluzia exista. Atata timp cat exista evolutie, suntem in minte. Realitatea nu tre sa evolueze, ea este perfecta, ea nu este plina de nivele pe care sa le exploram, cine sa le exploreze?

    Poate o sa vin sa ma infulec, sa nu ma „mai satur” de explorari, mintea mea asta imi cere mereu: noi experiente, iar experientele promise de tine suna grozav…cred ca am sa le incerc, vreau sa fiu uimit, vreau sa entuziasmat…vreau sa fiu…

    Sper ca sinceritatea mea nu te va alunga.

    • plantele sacre te duc dincolo de spatiul mintii. dar acel spatiu ramane un „acolo”, o iluzie, cata vreme nu este adus in constienta directa. de aceea, dupa ce am explorat cu ajutorul plantelor, in peru si prin alte parti, pot sa-ti spun ca singura cale de a integra lumile, de a face din doua una, este calea curata, a respiratiei.
      supraevaluezi „iluzia”. ea functioneaza numai in spatiul articulat de minte. dar constiinta este cu mult, mult mai vasta decat mintea.
      interesant este ca suntem aici tocmai pentru aceasta iluzie. pentru aceasta experienta a amenziei spirituale. si pentru a o depasi. asta transforma insasi esenta noastra de fiinte totale.
      stiu ca pentru moment iti par doar cuvinte. nu sunt doar cuvinte.
      nimic nu ma poate alunga, apropos, cu atat mai putin sinceritatea. am trecut prin acelasi proces. h

  34. Dar oare shamanii din Peru cunosc realitatea? Ei cred in lumi superioare/inferioare, in…in multe chestii cred ei…(si ele exista in marea falsului) nu are rost sa mergem acolo. Credinte=lux ptr mine…e confortabil sa crezi (dar vreau, nu vreau am si eu credintele mele constinete/inconstiente).

    Nu exista asa ceva „a integra lumile”, nu exista 2 lumi, ori mai multe…nu ai cum sa integrezi falsul cu realitatea, nu poate exista o relatie intre ele, e logic. Exista doar realitate, falsul e doar in mintea noastra.

    Constiinta este minte, mintea universala (imensa), nu o minte particualara, ea „insumeaza”, sa zic asa toate experientele omenirii (si cele mai subtile si minunate), dar este doar minte. Constiinta este iluzie, are nivele de profunzime, are chestii in ea de explorat, vad ca are si exploratori, deci imi e senin ca nu are cum sa fie realitatea.

    Nu suntem fiinte totale sau partiale, daor minti in iluzie,evident; ansamblul fals corp-minte (individualitatea) moare si apoi cine stie posibil (habar n-am,speculatie de 2 bani) sa avem alte corpuri, mult mai subtile…calatorim in eternitate…dar tot in corp-minte-timp…ptr. ce? tu ti-ai raspuns la toate intrebarile? caci de ti-ai raspuns, atunci orice intrebare te-ar „amuza”, ptr ca orice raspuns ar fi inutil.

    Eu nu am incredere in cuvinte sau in experiente, in ce simt, atat timp cat sunt un „eu”, o persoana, un filtru. Iar realitatea e „permanenta” (sa zic asa, desi as intra tot in sfera timpului), daca „m-ar lovi” nu as mai exista, nu ar fi ceva temporar, o revelatie, o calatorie, nu as cauta „devenirea” (sa devin mai bun,mai iubitor, mai cunoscator, sa fiu fiinta totala, sa fiu entuziasmat, uimit), nu ar trebui sa ma „centrez”, sa respir etc…astea sunt tot in minte.

    Oricum,vorbim vorbe,schimbam experiente, si ramanem la fel :P.

    Ma bucur ca nu te superi, nu asta e intentia mea…

  35. Crazy eye, imi permiti sa adun si sa „traduc” comentariile tale in cateva intrebari? Simti de fapt ca „realitatea” e ceva fara inceput si sfarsit?
    Ca si cand dormi, visezi si te trezesti intr-un alt vis si tot asa, la nesfarsit, ca si cand nu exista un singur loc din care sa inceapa totul si la care sa te reintorci, desi o parte din tine (din noi) doreste si incearca cumva sa se agate de acel Ceva, pe care il cautam fara incetare?

  36. vera-iti permit sa faci cum vrei tu :P. Apoi, eu nu stiu chestii, desi stiu, eu am intrebari, desi stiu ca nu exista raspunsuri…asa ca nu shtiu daca sunt in masura sa raspund intrebarilor tale, care, din ce vad eu, este de fapt o singura intrebare…si apoi, vad ca ma pui intr-o postura care-mi reconfirma (sort of)ego-ul…ceva de genu’ „wow, ia uite ce interesant sunt, lumea ma intreaba chestii”

    …dar,ca sa zic ceva (ce repet nu poate fi decat un gunoi,un rahat cu motz poate) realitatea este, normal ca nu depinde de nimic, nici de timp, deci intr-un fel cnd spunem ca e fara inceput si fara sfarsit, avem si nu avem dreptate…iar,apoi,din ce inteleg eu, descrierea ta cu visul infinit…eu zic ca aia e iluzia infinita, drama umana, din care omul nu poate iesi si de care se agata mereu…realitatea nu are nimic in comun cu asta…tocmai cautatarea asta fara neincetare ne face sa „continuam iluzia”, „eternitatea”…

    nu e nimc de cautat, ce cauti? adevarul? daca il cauti inseamn ca ai o idee despre el,nu il vei gasi,il cauti din trecut, nu te agata de nimic; poti? sa nu iti doresti nimic? nici macar adevarul,iubirea? sa-ti omori si ultima speranta? dar sa nu faci asta,doar ca sa obtii ceva… poti sa nu mia vrei nimic? dar sa fii sincera si sa nu te amagesti? ptr. ca mintea e f. perversa, si ea vrea continuitate, vrea sa vrei sa fii iluminata, iubita, sa-ti faci planuri, sa te astepti la chestii, sa fii cumva,sa devii,sa evoluezi,sa cauti, vrea sa respire ca sa devina mai buna, vrea sa fie mai spirituala, vrea sa mediteze, vrea sa fie linistita, nobila,morala etc…etc..etc…:P…and shit like this :P

    eu nu stiu ce sa zic, dar vezi,ca zic multe, numai porcarii

  37. deja…vad ce am scirs…ma consider enervant si mare mancator de rahat,dar nu shtiu cum sa fiu altfel,nici nu vreau sa fiu altfel…shit

  38. Sa ma m-ai bag nitel in seama ca imi cade bine sa dau cu banuiala interactionand cu alte puncte de vedere…ca totul e o mare iluzie,? sunt de acord cu tine crazy eye!…. insa e vital si depinde de fiecare cum si-o modeleaza pt. ai fi prielnica fericirii, dak se doreste… sau e lasata sa fie modelata de sistem si anturaj din care nasc multe controverse interioare si cu cei din jur…
    Mi-ar face placere sa pot salva lumea de partea negativa……:)insa e de datoria fiecaruia de a se salva…nu exista mantuitor…insa exista informatii care te indruma sa obtii m-ai rapid ceea ce vrei!

    sti ceea ce vrei…si vrei ceea ce sti…nici m-ai mult nici m-ai putin ;)

    Te imbratisez cu prietenie , bine ai revenit din padure!

  39. alias – e greu in padure, nu rezist prea mult

    am vz. ca iti place muzica (ai pus ceva link zilele trecute)…ia de aici ceva placere, free :)

    http://www.youtube.com/watch?v=oB8lxhJZZsM

    dupa secunda 35, iti rupe sufletzelu ala fals in doua :), cel putin mie

  40. Prieteni ma straduiesc sa ajung Va Multumesc ptr ca anul acesta mi ati inpartasit si mie din Bucuria voastra La bunavedere !

  41. namaste!

    va multumesc pentru iubirea,pacea si generozitatea voastra,data mie si tuturor celor care am fost prezenti in acea seara minunata din 13.12.11.
    sunteti doi frumosi si doi iubiti.
    sunteti in inima mea!
    va iubesc,
    iulia

  42. Uimitor ce s-a intamplat aseara, 13 dec! Pur si simplu s-au apris luminitele sufletelor noastre! majoritatea celor prezenti acolo au primit o luminita in suflet. Ritualul nasterii si renasterii Christosului in inima sacra! Constienti, sau nu, fiecare dintre cei prezenti acolo, vom duce aceasta luminita mai departe!
    Multumesc Horia, multumesc Elena, multumesc inimilor prezente aseara! Va iubesc! Elena, din Sinaia

  43. Dragilor (asa cum frumos ne spuneti voi noua),
    Va rog sa considerati o critica constructiva randurile de mai jos.
    Evenimentul de aseara, 13 Dec 2011, a beneficiat de o organizare penibila. Noi, cei din spate, nu am auzit aproape nimic iar pentru asta va recomand sa va dotati cu o statie, un microfon si doua boxe care nu ar trebui sa va lipseasca. Asa-zisa meditatie in picioare, a fost inedita, acompaniata de ciocanele muncitorilor care lucrau in curte. In momentul cand am vrut sa inchid usa datorita zgomotului mi s-a spus ca ne vom sufoca. Superb! Ca sa parafrazez cumva: „Sa mori sufocat din dragoste”! In aceste conditii, am fost nevoit sa plec dupa primele 10 minute. Va multumesc pentru ca a trebuit sa ma invoiesc de la serviciu, pentru traficul indurat degeaba, pentru faptul ca am venit cu sufletul plin si am plecat cu el gol… Ar trebui sa analizati daca nu cumva fenomenul „Elena si Horia” s-a dezvoltat si a trecut intr-un stadiu superior care nu mai poate fi satisfacut cu procedurile de pina acum. Poate v-ar trebui un manager de evenimente, sau poate nu, insa datorita respectului pe care vi-l port va sfatuiesc sa nu mai repetati „cacealmaua” de aseara. Noi va respectam pentru cunostintele voastre si pentru ceea ce faceti, dar voi nu ne-ati respectat de data asta.
    Mircea.

    • draga mircea, totul e bine cand se sfarseste cu bine. ai scapat cu viata. bucura-te de ea! n-a fost, pana la urma decat o experientza. imi pare rau ca sufletul tau se goleste atat de usor in fata micilor neplaceri ale incarnarii. dupa cum ti-ai dat seama, nu suntem niste organizatori de evenimente, ci mai curand altceva. nu avem proceduri anume si nici manageri de evenimente. suntem un „fenomen” diferit de cele cu care esti obisnuit. iti multumim pentru incercarea de prezenta. a medita cu ciocane pneumatice in fundal imi imaginez ca este o incercare dificila pentru cineva care vine de la serviciu, obosit, nervos etc. dar, cum spunea brother david, cel mai potrivit nume pentru dumnezeu este „surpriza”. fac parte din farmecul discret al existentei. criticile tale constructive sunt binevenite, desi in spatele lor adulmec ironia amara a celui dezamagit in respectul sau profund fata de ceea ce facem. singura indoiala pe care o am in legatura cu toate acestea este daca nu cumva cuvantul „cacealma” isi trage sevele parfumate dintr-unul din cele 3 ceasuri rele ale unei zile de marti, 13. h

  44. Elena si Mircea au fost, sigur, la acelasi „eveniment”? :)

    Fiecare primeste ceea ce este pregatit sa primeasca, iar acest lucru e intotdeauna ceea ce este cel mai potrivit pentru momentul respectiv.

    Schimband doar putin puctul de vedere (in loc sa te vaiti mereu ca MIE mi se intampla, sa spui se intampla PENTRU MINE), ai sa intelegi de ce a fost necesar ca lucrurile sa stea intr-un anumit fel, si iesi din rolul de victima (suparata pe ceilalti si pe lume).

  45. Mi-a facut placere sa stau o seara cu voi!M-am bucurat sa vad laolalta atatia oameni carora le pasa.Pot sa confirm ceea ce ai spus tu Horia despre 2007- ca atunci s-a produs ceva! Eu personal,dupa ce mi-am pierdt sotul am avut un accident care m-a „scos” din minte,de acolo unde ma refugiasem din frica de durere. Am realizat ca gresesc fata de iubire(inima)si am inceput din nou sa simt.Am inceput sa simt ce e aia si care este diferenta intre a „sta” in minte si a „sta” in inima.DA, lucrurile chiar se intampla si aceasta ne da increderea ca schimbarea este in noi si tine de noi si o putem face prin constientizare! Va imbratisez cu bucurie!

  46. Va multumesc din suflet pentru eveniment.Este al doilea eveniment la care particip(primul a fost cel la care a fost invitat Brother David)si din nou Elena m-a „fermecat”!Toata seara a fost superba,iar iubirea voastra (si cea dintre voi doi si cea pentru noi)s-a simtit din plin! Va iubesc ptr.ca daruiti atat de mult si semenilor vostri dar si ptr. ca existati in viata mea!
    Acum am sa scriu si pentru Mirecea cateva cuvinte: sunt convinsa ca ai facut cateva „sacrificii „ca sa ajungi la eveniment dar daca nu ai putut sa stai decat 10 min inseamna ca nu era inca timpul pentru tine sa fi acolo!Eu am aflat de eveniment in ziua respectiva si am ajuns acolo la 5:30,sala era deja plina dar m-am dus in fata si am gasit un loc pe un birou.Trebuie sa simti ca rezonezi cu acesti oameni, altfel locul tau nu e acolo!Citeste intai articolele Elenei si ale lui Horia si daca nu iti transmit nimic „cauta” in alta parte! Cu siguranta ce-i al tau e pus de-o parte!Asteapta si lasa lucrurile sa curga de la sine, nu te mai „agita” si intr-o zi o sa apara acel ceva ce ti se potriveste tie!
    Va pup pe toti si va iubesc!

    • draga rodica, dana si dragilor care ati participat la aceasta intalnire de sfarsit al timpurilor si de noi inceputuri, simt nevoia sincera sa-mi cer scuze pentru disconfortul conditiilor. pe unele ni le-am asumat, altele au fost neasteptate.
      UnaGaleria este un spatiu frumos si cu o energie grozava, pus la dispozitia noastra in mod gratuit de catre Universitatea de Arte, printr-o draga prietena a noastra. un alt spatiu, mai de fitze, ar fi insemnat o taxa la intrare si alte complicatii. sigur ar fi fost mai confortabil, dar in acel caz ar fi aparut aceia care ar fi strigat apoi: „cum, spiritualitate pe bani?” asta a fost o alegere din partea noastra. faptul ca scaunele nu au fost suficiente si a aparut o lucrare in drum chiar in fata cladirii… neprevazute. caci nu am avut un manager de evenimente:)
      dar, cu adevarat, fiecare decupeaza din adevar, realitatea pe care alege sa o vada.
      va multumesc tuturor, in numele meu si al elenei, pentru prezentza si pentru calitatea acestei prezentze. v-am simtit, mai ales in timpul respiratiei constiente, si am fost uimiti de cat de mult si de adanc ati rezonat cu starea de constiinta extinsa pe care am adus-o in acel spatiu. ati fost grozavi si a fost o placere pentru noi sa vorbim, sa respiram si mai ales SA FIM IMPREUNA CU VOI.
      una peste alta, multumim si, pentru aceia care au fost pentru prima data alaturi de noi intr/o Calatorie a Inimii, bine ati venit alaturi de noi. h

  47. Buna Rodica !Eu sunt cea care a stat langa tine pe acelasi birou!Vreau sa va spun ca „mi-am dat voie” sa merg in fata salii, „mi-am dat voie” sa stau pe birou desi mintea mea imi spunea altceva.Marturisesc asta nu ca sa ma laud ci pentru ca ma bucur ca am „castigat” in favoarea inimii mele.Este un exercitiu care imi foloseste foare mult (chiar si in sensul smereniei)

  48. tocmai remarcam faptul ca oamenii prezenti nu au avut manifestari conflictuale cu situatia existenta;pe putinii neampacati cu ea nu i-am remarcat.faptul ca la poarta se sapa adanc pentru mine a constituit, de la inceput, un simbol profund.se acorda perfect cu ce faceam noi in sala,cu rearanjarea circuitelor interioare(nu se spune in zadar ca ce e inauntru, e si afara…).sala era plina cand am ajuns,dar m-am trezit efectiv cu un scaun oferit,fara sa disper ca nu-l voi avea.superbitatea „lucrarii” simtita interior,acceptarea lucrurilor asa cum sunt te lasa imun la orice provocare;provocarea ofera un exercitiu binecuvantat in care-ti poti verifica autenticitatea ACUM-ului.Daca poti fi linistea din spatele zgomotului picamerului,realizezi ca deranjul este simtit doar atunci iti sugerezi ca esti deranjat,cand acorzi atentie mai mult sunetelor decat spatiilor dintre ele.spatiile sunt divinul,linistea din spatele sunetelor,fara de care sunetele n-ar putea exista.e vorba de alegeri.lumea aceasta de cuvantatoare si necuvantatoare scoate miliarde de „voci” !cum ar fi sa le acorzi atentie la toate !?TIE,cand ai mai avea ragazul sa ti-o acorzi.
    a-propos,n-am citit pe internet ca cineva sa-i reproseze popii ca a fost tinut in picioare in biserica …sau poate ca ,acolo,alternand cu statul in genunchi,e mai confortabil.Hoooo,lucica !!!

  49. Horia,chiar NU trebuie sa-ti ceri scuze!A fost superb! noi trebuie sa va multumim ptr. energiile frumoase pe care ni le-ati daruit si pe care fiecare dintre noi le-am dus acasa la cei dragi!Este un mare dar din partea voastra.Poate ca unii nu realizeaza sau nu constientizeaza inca acest DAR, insa cu siguranta or sa vada in urmatoarele zile cat de mult au primit!
    Este un miracol sa intalnesti in viata asemenea suflete pzitive!Ei sunt acei oameni care daruiesc iubirea pura.Va spun sicer ca eu una simt aceasta iubire!Acesti doi oameni Elena si Horia iubesc oamenii necoditionat si daruiesc!Toata lumea alearga dupa iubire iar cand ii este daruita nu stie ce sa faca cu ea!Gasim tot felul de motive pentru a nu o primi in sufletele noastre sau poate ca suntem prea speriati ca exista si atunci o refuzam.
    Va multumesc si va iubesc!

    • multumim rodica pentru impartasire si incurajari.
      as vrea insa sa revin asupra unei teme asupra careia am insistat in timpul conferintei, care ale legatura cu ceea ce scrii si conteaza pentru multi. de aceea iti cer permisiunea ca, raspunzad interventiei tale, imprastii confuzia asupra acestei chestiuni numita generic „a darui iubire”.
      spuneam la intalnirea noastra ca noi nu putem „darui iubire”, ca iubirea nu este ceva ce se poate darui altcuiva. adevarata iubire este o stare de constiinta. se refera la modul in care percepem intreaga realitate. din aceasta perspectiva, noi nu daruim iubire. ceea e facem este sa creem un context in care voi toti sa puteti experimenta aceast stare de constiinta numita „iubire”. pun ghilimele aici pentru ca, din nefericire, de prea multe ori acest cuvant este folosit gresit.
      poate ar fi mai bine sa folosesc in loc de „iubire”, cuvantul „integralitate”, sau „traire integrala” a realitatii.
      ceea ce s-a petrecut la 2012,ACUM, a fost un moment de traire la aeasta anvergura a perceptiei. intentia noastra a fost aceea de a oferi un moment de experienta a unei asemenea trairi, pentru ca toata lumea sa stie ca aceasta stare este accesibila oricui, oricand ar hotara sa o traiasca. ca depinde, pana la urma, de fiecare dintre noi. si ca nu mai este nimic de asteptat.
      multumesc, h

Trackback-uri

  1. Faţă în faţă cu provocările transformării | Ursula Sandner - Your Daily Light Source - [...] articol AICI &laquo Precedent La Multi Ani Prieten Drag!Share0+ [...]

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Descarcă acest articol ca PDF.
Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2020

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net