Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Scris de la 27 martie 2012 Articole, Briza | 14 comentarii

Calatoria Inimii pentru copii si parinti – Programul BRIZA



desenele apartin unor mici exploratori ai constiinteiCum îl priveşti pe copilul tău, dragă exploratorule al Conştiinţei? Ca pe un Ego în formare? La fel îl priveşte şi grădiniţa, şi şcoala şi toate sistemele care acum sunt pe cale să se prăbuşească. Dar dincolo de personalitatea liniară în plină formare – şi absolut necesară, el este un Suflet aflat în experienţa umană. El este cel care te-a ales drept Părinte la acest nivel, de Suflet, ştiind faptul că într-o bună zi îl vei sprijini în marea sa explorare şi marea sa experienţă. El este aici, ca şi tine, pentru a deveni conştient de toate dimensiunile sale şi pentru a trăi marea transformare prin care trece umanitatea. Priorităţile Sufletului său sunt Expansiunea propriei conştiinţe, Expresia de Sine – căci nu există o mai mare bucurie pentru un Suflet decât A CREA realitate în felul său original, şi Experienţa în sine de a fi o fiinţă umană conştientă.

Sunteţi aici pentru a parcurge această transformare Împreună. Aţi ales acest lucru. Ei bine, a venit timpul să exploraţi relaţia părinte-copil în mod complet, din perspectiva Sufletului, nu doar din cea liniară.

Acesta este primul pas al unui proiect drag inimii noastre: BRIZA, destinat exploratorilor conştiinţei şi copiilor acestora. Un program care are la bază Respiraţia Inimii ca mijloc de a explora adevăratele dimensiuni ale Fiinţei, şi Prezenţa ca stare a conştiinţei din care curge creativitatea, expresia, jocul şi spontaneitatea proprii Sufletului. Este un program în care copiii descoperă cine sunt cu adevărat împreună cu părinţii lor. Copiii fac asta cu o uşurinţă incredibilă în mediul potrivit, iar părinţii învaţă ceva despre ei înşişi din experienţa împreună cu aceste Suflete nou venite în spaţiul umanităţii.
Proiectul va demara la începutul lunii viitoare, în Bucureşti şi la Timişoara.

BRIZA – un program experiential de expansiune si explorare interioară destinat copiilor si părinţilor

Premize

Transformările prin care trece conştiinţa umanităţii sunt enorme. Ele sunt în curs de a schimba în întregime lumea în care trăim.
Nimic nu îi pregăteşte pe copii pentru noua lume. Toate sistemele de învăţământ sunt axate pe cunoaşterea liniară, mentală şi tind să consolideze nimic altceva decât personalitatea liniară.
Nu există un cadru pentru explorarea interioară, pentru auto-cunoaştere iar lumea emoţiilor, a sentimentelor, legată strâns de creativitate, imaginaţie şi intuiţie este ignorată ca urmare a paradigmei liniare. Psihologia clasică asumă în mod greşit faptul că imaginaţia este un produs al mentalului şi ignoră complet dimensiunea spirituală a psihismului.
Copiii acestor timpuri sunt nişte copii speciali, care au nevoie de o viziune a cărei anvergură depăşeşte cu mult paradigma clasică. O viziune care să includă dimensiunile sufleteşti ale Fiinţei.
Iubire şi frică, încredere şi dubiu, adevăr şi iluzie, a simţi şi a gândi, libertate şi capcanele identificării cu diferite sisteme de credinţă: toate acestea sunt numai câteva dintre reperele care lipsesc complet din orice sistem de învăţământ, aşa cum au lipsit şi părinţilor acestor copii. Răspunsul la întrebările asupra acestor realităţi interioare nu poate fi decât unul care vin din experiementarea şi conştientizarea fiinţei interioare în întregul său.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru părinţi. Este timpul pentru un salt împreună: părinţi şi copii, pregătindu-se pentru o nouă lume. Lumea care se naşte ACUM.

Ce este BRIZA?

Este un program de dezvoltare şi explorare spirituală în care copiii şi părinţii extind împreună graniţele conştiinţei personale.
Este o abordare care pleacă de la o paradigmă non-liniară asupra realităţii Fiinţei umane. Ar putea fi numită „viziune spirituală” asupra propriei Fiinţe şi asupra universului.
Este o abordare experienţială care îşi are fundaţia în experienţele noastre de conştiinţă extinsă şi s-a născut ca o urmare firească a Respiraţiei Inimii. Copiii învaţă experimentând porţiuni largi din propria conştiinţă şi exprimând ceea ce experimentează.

Duplexul părinte-copil care se exprimă în experienţa BRIZA consolidează, deschide şi reaşează întreaga relaţionare între cei doi, care-şi schimbă baza. Nu mai este o relaţionare structurată pe arhitectura liniară a ego-ului, ci una deschisă, de la suflet la suflet, bazată pe „a simţi” şi pe o viziune largă asupra fiinţei umane.
Nu doar copilul are de câştigat din această nouă paradigmă, ci şi părintele. Copiii sunt deschişi în mod natural stărilor de conştiinţă extinsă, percep uşor nivelurile rarefiate ale fiinţei şi se extind mult mai rapid decât adulţii. Această deschidere foloseşte enorm parintelui care însoţeşte copilul în acest parcurs, căci îi oferă posibilitatea de a accesa şi integra aceste niveluri ale conştiinţei mult mai uşor decât singur.

BRIZA explorează comuniunea părinţi-copii într-un mediu colectiv, deschis şi jucăuş. Pentru copiii este un mediu în care se descoperă pe sine şi lumea dintr-o perspectivă nouă. Pentru părinţi este ocazia de a schimba complet relaţionarea cu propriul copil, cu sine, cu lumea înconjurătoare.
În plus, este ocazia de a redescoperi dimensiune ludică a Creaţiei. Dumnezeu este jucăuş. Doar adulţii, mentali şi calculaţi, temători şi încremeniţi în dogme îl pot vedea încruntat şi răzbunător. Părinţii au ocazia de a arunca o privire dincolo de cortină şi de a privi cu ochii clari ai copiilor, Adevărul despre lume.

Mijloace

Respiraţia Inimii. Este un instrument de integrare psiho-spirituală şi corporală. Are drept scop trăirea conştientă a integralităţii Fiinţei. Pentru copii este o abordare firească, naturală, căci Respiraţia Inimii foloseşte metafora, povestea, imaginea, şi jocul pentru a intra în contact cu cele mai rafinate dimensiuni ale conştiinţei copilului. Dimensiunea coporală, energetică, emoţională, mentală şi spirituală a Fiinţei devin accesibile fiecărui copil în mod natural şi astfel modul în care el relaţionează cu sine şi cu lumea se schimbă radical.

Prezenţa. Copii şi părinţi experimentează împreună starea de Prezenţă, cheia absolută a oricărei trăiri şi conştientizări spirituale, cheia către libertatea interioară, către Încredere şi echilibru. Respiraţia Inimii pare o joacă, şi chiar este, dar conduce către această trăire esenţială şi către ieşirea din modul „mental” de percepţie a realităţii.

Expresia creativă. Experienţele traite în sesiunile de Respiraţia Inimii sunt „turnate” în forme creative: desen, pictură, modelaj, poezie, poveste, mişcare. Copiii devin conştienţi de bucuria ce rezidă în actul creaţiei şi al exprimării de sine. Efectul asupra stimei de sine, încrederii în sine şi al bucuriei de viaţă este enorm. Copii deschid porţile creativităţii şi ale imaginaţiei extinzand ceea ce percep ca realitate. Aceasta aduce echilibru, uşurinţă faţă de sine şi faţă de orice realitate „exterioară”.

Pentru cine?

Este un program creat pentru părinţii cu vederi largi, care simt că dincolo de realitatea liniară impusă de sistemul convenţional de învăţământ, Adevărul este mult mai larg şi mai generos.
Pentru aceia care simt despre copiii lor că sunt mult mai mult decât nişte ţânci neştiutori. Care au intuiţia Sufletului, uneori mai matur şi mai pur decât îşi poate imagina aroganţa plată a unui adult „normal”. A simţi faptul că un copil este un Suflet aflat în mijlocul unei experienţe umane este primul pas în a schimba complet atitudinea faţă de copil şi faţă de sistemele educaţionale clasice.

În zeci de ani de şcoală convenţională un copil nu află nimic despre Iubire, Adevăr, Libertate, Frumuseţe, nu învaţă nimic despre faptul că se va confrunta cu frica, cu tristeţea, cu deziluzia şi nici despre natura acestora. Faţă în faţă cu Viaţa, ei sunt complet nepregătiţi, căci vor căuta mereu în exterior sursa „fericirii”. Acest program este baza primară a noii paradigme şi fundaţia experienţei că adevărata bucurie depinde exclusiv de contactul cu Sinele şi de atitudinea în faţa oricărei provocări. A fi în contact cu completitudinea lumii interioare, a o experimenta în mod conştient şi a învaţa să o exprimi liber, iată provocarea jucăuşă a acestui program.

Este un program pentru aceia dintre părinţi care simt că un copil nu este doar un ego care trebuie creat după chipul şi asemănarea limitată a societăţii în care trăim, şi care au intuiţia adevărului mai profund în ceea ce priveşte natura fiinţei umane. Deasemeni pentru acei părinţi care simt natura profundă a transformărilor la care, cu toţii luăm parte.
Deasemeni este destinat copiilor „speciali”, care ies din normele „acceptabile” din perspectiva convenţională. Aceşti copii sunt Suflete care au ales aceste timpuri ale transformării pentru experienţa lor umană. Unii dintre ei sunt fiinţe cu o vibraţie elevată, alţii sunt adevăraţi Maeştri ascensionaţi, iar alţii sunt fiinţe pure aflate la începuturile experienţei umane. Oricum ar fi, sunt mult mai mult decât nişte copii aşa cum îi privesc sistemele liniare şi au nevoie de un mediu în care să descopere adevărata lor natură astfel încât să se scufunde complet în Maya, în Iluzia densităţii.

Uneori aceşti copii spun lucruri ciudate pentru o gradiniţă normală, fac lucruri ciudate, au intuiţii incredibile, alteori par să aibă chiar probleme din perspectiva liniară, care în realitate nu sunt decât manifestări ale fiinţei lor multidimensionale. În orice caz, tuturor copiilor, de orice natură, le va folosi arta respiraţiei conştiente şi jocul de a valida realităţile interioare.

Cine va derula programul BRIZA?

Ideea acestui program s-a născut din parcursul de transformare spirituală pe care noi l-am numit „Calea Maestrului Interior”. Acest parcurs durează doi ani şi este o explorare interioară a conştiinţei, urmată de integrarea experienţelor în viaţa de fiecare zi. O primă serie de facilitatori ai procesului de conştiinţă numit „Călătoria Inimii”, bazat pe Respiraţia Inimii, Respiraţie Holotropică şi praticarea Prezenţei, a terminat acest program. Printre aceştia sunt psihologi, terapeuţi de diferite orientări, profesori, şamd. Fiecare dintre aceştia duce experienţa proprie în domeniul său de activitate. O parte dintre aceşti facilitatori sunt psihologi specializaţi pe lucrul cu copii. Alţii derulează deja diferite programe de lucru alternativ, de creativitate etc cu copii. Aşa s-a născut ideea acestui program.

Deci, BRIZA va fi derulată de facilitatori care au un parcurs transpersonal şi de lucru cu stările de conştiinţă extinsă. Majoritatea sunt psihologi specializaţi în lucrul cu copii şi profesori sau educatori cu experienţă în asemenea domeniu. În afara specializării în lucrul cu copii, principala calitate a acestora este experienţa personală a arhitecturii interioare a Conştiinţei şi, cel mai important, experienţa stării de conştiinţă integrală, sau de ZERO cum o numim noi.
În ultimă instanţă, BRIZA este o extensie a Călătoriei Inimii şi va beneficia din plin de energia, Conştienţa şi Prezenţa noastră, Horia Ţurcanu şi Elena Francisc.

 

Banner-Timisoara-Briza2-240px

 

Inscrieri si informatii, pentru Bucuresti si Timisoara, la adresa de mail office@transpersonal.ro si telefon 0731.014.257, Alina Hera

 

Ceea ce urmează în continuarea acestei prezentări este un articol scris de Raluca Ardelean, la care nu voi face nici un comentariu. Raluca Ardelean este unul dintre facilitatorii care vor derula BRIZA  la Timişoara şi care explorează deja de ani buni universul creativităţii împreună cu copii. Experienţa şi abordările ei sunt excepţionale, rezultatele sunt uluitoare. Subsemnaţii Horia Ţurcanu şi Elena Francisc suntem onoraţi să o avem pe Raluca printre participanţii la programul nostru de transformare spirituală numit „Calea Maestrului Interior” şi ca facilitator în programul BRIZA. Veţi vedea imediat de ce. Rândurile de mai jos sunt izvorâte din experienţa Ralucăi în lucrul cu copiii şi un argument în sine pentru explorarea acelor stări de conştiinţă din care curge neasemuita creativitate a unui copil.

 

POVESTE ALBASTRĂ DESPRE O POVESTE, CE N-A FOST NICIODATĂ ŞI TOTUŞI ESTE

Titlurile de poveşti pe care le-am dat copiilor au fost nişte pietre aruncate în apă. În plan superficial, eleau iscat nişte poveşti frumoase, unele sensibile, altele comice, unele simple, altele, dimpotrivă, complicate, ca cercurile concentrice de apă. În plan profund, însă, efectul căderii pietrei a fost neaşteptat şi, aproape, nebănuit. Fantezia are, aşa cum spunea pedagogul italian Gianni Rodari, o gramatică a ei, pe care nu copiii trebuie să o înveţe, ci noi, adulţii, ca să ştim că există şi  oglinzi ce nu se sparg când arunci în ele cu pietre!

1.      Povestea ca oglindă sau „Hei, hei, vrei să ne împrietenim?”

Un arici se plimba în pădure şi a văzut o albinuţă şi începu să strige:

– Hei, hei, vrei să ne împrietenim?

A venit şi un nasture care a strigat şi el

– Staţi, că şi eu vreau să mă împrietenesc!

         Venise mai apoi şi o pereche de ochelari care dorea acelaşi lucru. S-a gândit ei puţin şi au hotărât să fie toţi prietenii cei mai buni.

Povestea poveştii de mai sus, căci aşa cum ştim, şi poveştile au o poveste, este foarte, foarte simplă. Nu s-a întâmplat odată ca niciodată, ci s-a scris atunci când o fetiţă, cu numele Oana, a venit pentru prima dată la cercul de scriere creativă.

Oana, ca toţi colegii ei, era mică (abia împlinise 7 ani) şi începuse de câteva zile şcoala. Nu ştia foarte bine să scrie, dar ştia “să scrie” poveşti. Cine o învăţase? Pentru că de ştiut să inventeze poveşti sigur ştia, din moment ce, nici ea, nici vreun alt coleg de-al ei de aceeaşi vârstă nu s-au panicat în faţa propunerii mele de a scrie prima lor poveste.

Prima poveste, pe care toţi, absolut toţi copiii care se înscriu la cercul de scriere creativă o inventează, este “Povestea numelui”. Aşa cum probabil aţi observat, în povestea Oanei sunt scrise cu litere îngroşate cuvintele albină, arici, nasture şi ochelari. Aranjate într-o altă ordine, ele compun numele fetiţei, şi aşa înţelegem de unde absurdul (aparent) poveştii, căci nu se poate să nu vă fi întrebat “ De unde până unde se împrietenesc o albină, un arici, un nasture şi o pereche de ochelari?”.

Ca să continui povestea poveştii, mai spun că înainte să ştie că vor scrie povestea propriului nume, copiii au ştiut că au de desenat pentru fiecare literă a numelui lor câte o imagine. Recunosc, nu le-am spus de la bun început ce urmează să facă cu aceste cuvinte (ce reprezintă obiectele desenate), tocmai din dorinţa ca alegerea cuvintelor să fie liberă , fără nicio îngrădire sau cenzurare mentală.

Alese într-un mod spontan, cuvintele s-au atras unele pe altele în cadrul unor poveşti care, aparent, erau ale numelor copiilor. Peste un timp, aveam să constat că aceste prime poveşti au fost de fapt povestea copiilor care le-au scris, şi nu (doar) a numelui lor. Oana, aşa cum aveam să o cunosc în cei patru ani cât am lucarat împreună, este o fetiţă extrem de senină, calmă şi prietenoasă. Poveştile ei au fost scrise întotdeauna cu mare sensibilitate, iar personajele ei treceau, ca toate personajele de poveste , prin încercări de tot felul – invariabil!- în numele prieteniei!

În prima ei poveste, cea cu albina, ariciul, nasturele şi perechea de ochelari, Oana n-a găsit potrivit să folosească cele două obiecte pe post de obiecte- să-i dea, de exemplu, ariciului o pereche de ochealri şi albinuţei un nasture magic – ci a folosit toate elementele cu rol de personaj, dintr-un spirit de veritabilă democarţie pe care copiii o instaurează oriunde, oricând şi cu oricine.

Peste patru ani, un interval lung şi scurt deopotrivă în viaţa unui copil, Oana şi toţi colegii ei de grupă au rescris povestea numelui (respectând aceeaşi reţetă din urmă cu patru ani).

Într-o zi, o oiţă avea nevoie de arici, amicul ei, pentru că trebuia să meargă la spactacol şi nu voia să meargă singură. Ariciul a uitat de spectacol şi a plecat în Africa. Pentru a-l aduce înapoi pe arici, oiţa a vrut să apeleze la albina cea miraculoasă, care putea să facă mii şi mii de magii. Dar a aflat că albina este ţinută prizonieră de norul cel rău. Numele lui era Norul Furtună şi locuia în apropierea  casei ariciului. Oiţa a plecat de grabă  să o elibereze pe albină. A ajuns într-o oră, dar, pentru că a ajuns dimineaţa, a trebuit să aştepte în faţa casei Norului Furtună. Seara, când norul s-a culcat, oiţa a intrat în casa lui şi a văzut albina într-un borcan. Oiţa a prins cu dinţii de capac şi a rotit. Atunci albinuţa a fost eliberată.

–   Îţi mulţumesc că m-ai eliberat! Am să-ţi îndeplinesc o dorinţă!

–   Aş vrea ca amicul meu, ariciul, să se întoarcă în foarte scurt timp, pentru că trebuie să mergem la spectacol.

Albina a făcut o magie şi l-a adus pe arici. În seara aceea oiţa şi ariciul au mers la spectacol.

 Povestea acestei poveşti n-am s-o mai scriu. Cred, însă, că oricine poate să vadă ce s-a schimbat şi ce-a rămas la fel pentru Oana.

Poveştile şi toate textele pe care copiii le-au scris de-a lungul anilor au avut rolul de a le cultiva creativitatea, de a le impulsiona imaginaţia şi de a le da curaj în forţele proprii în încercarea, deloc uşoară, de a construi lumi şi  de a se exprima.  Scriind poveşti, copiii au învăţat să cunoască lumea (prin intermediul lumilor imaginate de ei), dar mai mult decât atât, s-au cunoscut pe sine. Fiecare poveste scrisă e un fragment de oglindă, o reflexie în afară a unei lumi dinăuntru, adânc ascunsă şi doar rareori exprimată şi înţeleasă ca atare.

Mi-au trebuit mai mult de zece ani să înţeleg jocul cu aceste oglinzi, să sesizez coerenţa incredibilă a reflectărilor ce-mi păreau la început întâmplătoare. Timpul a fost preţios şi arcul descris de el a lăsat să se sesizeze insesizabilul.

 

Ceea ce mie mi se pare fascinant este faptul că cei mici “ştiu” toate acestea! Ştiu ce este o poveste (fără să fi urmat cursuri de teoria literaturii) şi ştiu şi ce importanţă are cititul şi scrisul de poveşti (fără a fi urmat cursuri de psihologie).

Ca adulţi, nu ne rămâne decât să cultivăm şi să întreţinem potenţialul creativ al celor mici, să stimulăm imaginaţia prin teme şi pretexte provocatoare, în care să fie antrenate cele “cinci simţuri minunate, pe care le folosim mai rar: emoţia, imaginaţia, intuiţia simbolică, inspiraţia creatoare şi conştiinţa universală” (J. Salome)

– Ce ste o poveste?

Copiii:

–     O poveste este ceva care te face fericit.

–     O poveste este o chestie magică!

–     Povestea este o bucurie pentru copii.

–     Povestea este modul prin care oamenii spun ce simt

 

– Îţi place să scrii poveşti?

Copiii:

–          Da, îmi place, pentru că atunci când scriu mă simt liber şi bucuros.

–          Îmi place să scriu poveşti pentru că aşa dovedesc că am imaginaţie

–          Da, îmi place să scriu  ca să îmi eliberez imaginaţia.

–          Îmi place să scriu pentru că pot spune lucrurile aşa cum mi le imaginez eu.

 

2.      Povestea ca piatră  sau “Eşti pregătită să mergi la o emisiune TV”?

În formularea unei recente sarcini de creaţie literară am fost inspirată de titlurile poveştilor terapeutice scrise de J. Salome (Poveşti pentru a iubi. Poveşti pentru a ne iubi) pe care am ajuns să le citesc din dorinţa de a găsi soluţii la câteva situaţii dificile prin care treceau cei mici (confruntarea cu divorţul părinţilor, moartea unui membru al familiei, rezultate şcolare care îi nemulţumeau pe părinţi, probleme de comportament). Titlurile poveştilor lui Salome m-au inspirit în a formula, la rândul meu, titluri care să cuprindă problemele cu care se confruntă cei mici. Titlurile au fost înşirate pe o listă, iar ei şi-au ales unul pentru a scrie o poveste. Deloc surprinzător, titlul ales de copii rezona cu una dintre problemele lor de viaţă.

Povestea puiului de vulpe cu ochelari – a fost ales de M., o fetiţă ce poartă ochelari de când era mică.

Povestea şoricelului care nu ştia adunarea– a fost preferate lui A, un băieţel căruia adunările îi cam dau bătăi de cap.

Povestea veveriţei care îşi tot uita caietele acasă– a fost scrisă de B., fetiţa care veşnic uită câte ceva acasă atunci când vine la şcoală.

 

Dar de ce şi-a ales T. Povestea albinuţei care se bâlbâia? Chiar eram curioasă să văd ce va scrie!

 

Povestea albinuţei care se bâlbâia

A fost odată o albinuţă frumoasă şi deşteaptă care împlinea 9 ani. Dar staţi, că n-am terminat! Ea se bâlbâia chiar şi atunci când o întrebau colegii cum a fost în vacanţă. Priviţi:

– Ai fost undeva în vacanţă? Unde? întrebă albinuţa Bâz.

– Am f…f….fost la m…m…m.. area n…n…neagră…

– Scuză-mă, ce ai zis? Te rog, nu te bâlbâi! Eşti enervantă! spuse Aripioară, care era de faţă.

– L…l…lăsaţi-mă în p…p…p..ace! se supără albinuţa.

Cele două albinuţe plecară, lăsând-o singură pe biata albinuţă bâlbâită. Azi aşa, mâine aşa, poimâine aşa şi aşa mai departe, până ce trecu o săptămână fără ca albinuţa să se mai ducă la şcoală. În prima zi a săptămânii următoare, albinuţa se dusese la şcoala Williams.

Doamna învăţătoare se uita la o reclamă pentru o emisiune TV şi se gândea ce copii să ia cu ea la emisiunea aceea pentru copii. S-a gândit ce s-a gândit şi a ajuns la concluzia că albinuţa bâlbâită e cea mai potrivită.

–   Eşti pregătită să mergi la o emisiune TV? a întrebat doamna învăţătoare.

–   Da, sunt! zise albinuţa nerăbdătoare.

Când au ajuns în studio, a început să se filmeze. Atunci albinuţa şi-a dat seama că a început să vorbească clar, iar colegii care erau prezenţi au aplaudat-o.

De ce este relevană această poveste pentru ideea că scrisul e o oglindire? Care este sensul (neînţeles de mine la început) alegerii făcute de T în privinţa titlului? Fără a privi această poveste în contextual mai amplu în care a fost scrisă, povestea  ar rămâne o simplă poveste (totuşi perfect construită, cu personaje bine conturate, intrigă valabilă şi final moralizator). Sensul adânc şi profund al poveştii este legat de o “traumă” pe care T a trăit-o în raport cu mine şi cu colegii ei, iar titlul acestei poveşti i-a dat prilej să exprime o proprie experienţă de viaţă. T. nu se bâlbâie niciodată şi nu are niciun alt handicap sau deficienţă, însă, în economia poveştii ei, bâlbâiala poate fi asociată “unui defect”  presupus,  care nu există.

Care e povestea acestei poveşti?

Am primit nu demult o invitaţie din partea unei realizatoare TV de a merge în studio pentru a vorbi în direct despre cercul de scriere creativă. Invitaţia nu mi-a fost făcută doar mie, ci urma să merg cu trei dintre copiii unei grupe de clasa a doua. A fost o bucurie mare să îi anunţ că minunatele poveşti pe care le scriu ei vor trece de graniţa sălii în care ne întâlnim, dar greu, extreme de greu a fost să le spun că trei dintre ei, doar trei din douăzeci, vor merge cu mine. Cum să le explici celorlalţi şaptesprezece copii că ei nu sunt printre cei aleşi, din moment ce toţi scriu poveşti frumoase, toţi sunt la fel de frumoşi şi dezinvolţi? Ce criteriu să aplic? În fine, după frământări şi cântăriri îndelungate, cu chiu cu vai, decizia a fost luată.

Aparent, vestea a fost primită cu detaşare, pentru că numirea celor trei norocoşi a fost însoţită de un preambul explicativ, care să justifice hotărârea.

Emisiunea a avut loc, a fost în direct, copiii s-au descurcat de minune, ecourile au fost pozitive şi toată lumea a fost mulţumită. La prima întâlnire cu toată grupa am vorbit despre această experienţă inedită şi am hotărât ca la următoarea invitaţie alţi trei copii să ajungă în studio.

Explicaţia iniţială şi justificarea alegerii mele a funcţionat, cu siguranţă, la nivel conştient. Toţi copiii au înţeles că nu avem loc cu toţii în studio, că e vorba de o amânare,  şi aşa mai departe. Dar în subconştient? Ce s-a petrecut acolo? Cum a trăit fiecare dintre ei întâmplarea, ca pe un eşec, o nereuşită, o sancţionare pentru o imperfecţiune….

Fără exerciţiul acesta de la ora de scriere creativă, probabil că T ar fi purtat toată viaţa sentimental dureros al respingerii şi, în situaţii similare în viaţă, l-ar fi retrăit şi mai acut. Exprimându-l şi propunând ea o soluţie a intrigii poveştii a avut şansa unei vindecări.

–  T, ai scris această poveste ca un adevărat psiholog! De ce ai ales această soluţie pentru a vindeca albinuţa de bâlbâială?

–  Pentru că ea se bâlbâia doar pentru că nu avea încredere în ea. Iar doamna învăţătoare i-a dat încredere!

 

“ O piatră aruncată într-un lac stârneşte cercuri concentrice care se lărgesc pe suprafaţa apei, legând în mişcarea lor, la distanţe diferite, cu efecte diferite, nufărul şi trestia, bărcuţa de hârtie şi barca pescarului. Obiecte ce stăteau acolo, fiecare închis în sine, în pacea ori somnul lui, sunt parcă rechemate la viaţă, obligate să reacţioneze, să intre în legătură unele cu altele. Alte mişcări individuale se propagă în adâncime, în toate direcţiile, în timp ce piatra se prăvăleşte răscolind alge, speriind peştii, precipitând într-una noi tulburări moleculare. Când atinge apoi fundul, aţâţă mâlul, izbeşte obiectele ce zăceau uitate acolo, dintre care unele sunt scoase la iveală, altele acoperite pe rând cu nisip.
Nenumărate evenimente (sau microevenimente) se succed într-un ritm foarte scurt. Desigur, chiar dacă avem timpul necesar şi dorinţa de a o face, tot nu le-ai putea înregistra pe toate fără omisiuni.

Tot astfel, un cuvânt, aruncat în minte la întâmplare, produce valuri la suprafaţă şi în adâncime, provoacă o serie infinită de reacţii în lanţ, antrenând în căderea sa sunete şi imagini, analogii şi amintiri, sensuri şi vise, într-o mişcare ce interesează experienţa şi memoria, fantezia şi inconştientul şi care e complicată de faptul că mintea înseşi nu asistă pasivă la reprezentaţie, ci intervine continuu pentru a accepta şi respinge, a uni şi a cenzura, a construi şi a distruge” (G. Rodari, Gramatica fanteziei- Introducere în arta de a inventa poveşti)

Raluca Ardelean

PS by Agnis: Aceasta este Raluca Ardelean, omul care se pricepe la dezgroparea Poveştii din adâncurile inconştientului. Şi acum imaginaţi-vă că Respiraţia Inimii înseamnă A TRĂI  povestea înainte de a o spune. Înseamnă a deschide poarta Prezenţei pentru a intra în universul mai larg al POVEŞTII adică al propriei conştiinţe. Pentru ca apoi să eliberezi povestea în dimensiunea liniară. Aceasta este CREAŢIE. Despre această experienţă, a CREAŢIEI, este vorba Călătoria Inimii pentru copii şi părinţi pe care am numit-o BRIZA.

 

 

 

 

 

 

 


Descarcă acest articol ca PDF.

14 comentarii

  1. ar fi tare frumos de traiesc aceasta experienta alaturi de fetita mea,in varsta de 3 ani si jumatate..din pacate noi suntem in strainatate,unde nu facem altceva decat sa muncim ca niste catari de dimineata pana seara,crezand ca asa facem viitorul copilului mai „luminos”…de fapt nu facem decat sa pierdem cele mai frumoase clipe din viata copilului,chiar cei mai frumosi ani,neintelegand mare lucru din psihicul copilului,din trairea acestuia,scuza(care pana la urma este de inteles..)ca suntem mereu obositi,tracasati,nervosi,si ca oricum copilul nu intelege mare lucru acum..in mintea si in sufletul nostru intentiile sunt bune,credem ca tot ce facem este spre binele lui,ca si cum daca se plimba intr-o masina sau are 2 jucarii in plus fata de alti copii este mai castigat…faptul ca imi dau seama ca risc ca,copilul meu sa creasca „gol”sufleteste,nu ma face decat sa sufar.initiativa voastra este demna de tot respectul,si sper sa existe multi parinti „iluminati”care sa participe la acest proiect..va doresc mult succes,si ma bucur ptr.copiii care vor lua parte la aceasta experienta..vor fi viitori Oreste,Horia Turcanu,Elena Francisc,etc..numai bine..

  2. Draga Horia si Raluca,
    Multumesc din suflet pentru acest minunat articol.Eu de abea astept sa incep „lucrul”..

  3. dragele mele şi dragă agnis
    sunt foarte mândră de voi şi imi doresc să redevin copil, pentru a parcurge impreuna cu voi acest drum al descoperirii de sine, cu paşi de copil, cu uimire de copil, cu bucuria enormă pe care doar un copil o poate trăi!
    e un proiect superb, a cărui utilitate nu poate fi măsurată
    din inimă, vouă şi tuturor copiilor, o călătorie dinspre iubire, către iubire!

  4. ” Lasati copii sa vina la mine” ! Sa fie vointa lor si atunci da, pana atunci, e ca si cum ai duce copilul in orice directie dogmatica, ideologica si/sau religioasa. E vorba de LIBERTATE, doar atat. Dak permitem copiilor libertatea e posibil sa ne fie maestrii de neegalat.

  5. Elena si Horia, ce mult ma bucur ca ati initiat BRIZA! sunt tare entuziasmata, pentru ca eu de mult mi-am dorit un program impreuna cu copiii mei, nu doar pentru copii separat, sau doar pentru mine. Si ma bucur asa de mult ca o sa poata si ei sa vada mindfulness! Multumim!

  6. o superinitiativa .mult succes si sa fie intr-un ceas bun.

  7. Bravo pentru initiativa! Daca a-ti pute sa inregistrati fiecare intalnire si sa o postatit pe net, ar fi un real castig pentru toata lumea, chiar si pentru cei din provincie sau di afara tarii!

    Succes!

    :)

  8. Dar la Iasi, dragii nostri ,cand veniti? Va asteptam cu dor si drag!

  9. Draga Elena si Horea, extraordinara initiativa voastra! mult succes!
    insfarsit cineva care vrea sa conduca copii in faza de adulti cu o gandire extinsa si cum ei traiesc in prezent continuitatea li se va parea „normala”!
    va imbratisez,Geta.

  10. foarte interesant! cand ajungeti si in Brasov!?

  11. Am fost cu Anna la prima sedinta a programului BRIZA si a fost minunat. Am ascultat povestile norilor, ale aerului, Anna a zis ca chiar l-a vazut pe aer (mai multi copii spuneau asta, deci ei chiar vad mai bine decat noi adultii). Am fost imbratisate mult mult de tot, ne-am soptit lucruri la ureche una alteia…AM fost tare apropiate.Pentru ca despre asta e vorba in programul BRIZA, despre apropierea dintre copil si parinte.

  12. Felicitari! E un proiect extraordinar,care cu siguranta va deschide noi orizonturi de perceptie a creatiei fiintei umane,a adevaratelor valori:dragostea pura ,iubirea profunda pe care o putem invata de la copii.

  13. Buna ziua. Felicitari, pentru aceasta idee minunata. As dori sa stiu unde si in ce perioada se organizeaza in Bucuresti. Multumesc.

  14. Dragii mei, nu pot sa cred ca existati de-atata vreme! Sunteti tot ce n-am putut sa exprim vreodata! Cand am intalnit si ideea cu copiii (cautam solutii pentru ca fetita mea sa nu treaca prin acest sistem de invatamant stupid) am descoperit ca de fapt, cea normala (uneori mi-era teama ca sunt in pragul nebuniei, simteam altfel decat cei apropiati, ancorati in dogme dar carora le lipsea surasul) sunt eu! Abia v-am descoperit, astept cu nerabdare o respiratie alaturi de voi! Va voi urmari programul pe 2013. Sunt din Brasov, va imbratisez cu toata caldura si candoarea ce-au ramas in sufletul meu!

Trackback-uri

  1. Programul BRIZA | Joc si Emotii - [...] doua saptamani am fost la prezentarea programului BRIZA, conceput de Horia Turcanu si Elena Francisc, despre care am mai …

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Descarcă acest articol ca PDF.
Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2017

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net