Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Scris de la 11 septembrie 2012 cartile transformarii | Niciun comentariu

Trupul meu, Pământul meu. Ruby Gibson



Mii de ani de spiritualitate descarnată, de căutare a Spiritului în afara Corpului au făcut umanitatea să ignore complet uriaşul potenţial terapeutic şi ontologic al corporalităţii. Ca şi cum Corpul nu ar fi făcut parte din Creaţie. Ruby Gibson restaurează cunoaşterea ancestrală şi o toarnă într-o formă în care să poată fi folosită în mod direct pentru vindecare.

Toate poveştile noastre, ale acestei vieţi şi ale tuturor celorlalte, sunt turnate în energia corpului. Durerea, boala, dependenţele, diferitele tipare repetitive care ne dictează viaţa în mod inconştient, întreaga noastră karmă, toate încărcăturile transgeneraţionale, toată experienţa noastră ca fiinţă care a ales, acum mult timp, călătoria încarnării, toate pot fi accesate şi aduse în Conştienţă deschizândmemoria fabuloasă a Corpului. Tot ceea ce am fost vreodată, este Acum. Iar partea din noi care trăieşte permanent în Acum, este Corpul.

Ruby Gibson încredinţează cheile vindecării personale fiecăruia dintre aceia care au ajuns să perceapă adevărata natură a Fiinţei. Traume străvechi pot fi conştientizate şi vindecate prin această abordare excepţională care cuprinde diferite tehnici de explorare somatică, respiraţie specifică, aromaterapie şi altele. O carte scrisă pentru exploratorii Conştiinţei de pretutindeni de către un practician desăvârşit, care se potriveşte perfect cu tot ceea ce reprezintă Călătoria Inimii.

Horia Ţurcanu

„Exerciţiul Arheologiei somatice este procesul de a-ţi găsi unitatea, tratându-ţi amnezia şi amintindu-ţi poveştile tale. Când excavezi, îţi aduci aminte, iar când îţi aduci aminte, istoria ţi se revelează, iar atunci când istoria se revelează, vei recunoaşte cu claritate cursul poveştilor care îţi compun viaţa. Această cunoaştere îţi conferă opţiuni şi îţi restituie forţa de a-ţi manifesta destinul unic, într-un mod conştient.

Chiar în acest moment, creezi simultan poveşti şi istorie. Trăieşti şi respiri în configuraţia strămoşilor tăi, pe care o modifici prin fiecarealegere şi acţiune efectuată. Reprezinţi dovada vie a cuvintelor tale, acredinţelor şi familiei tale. În fiecare zi te deplasezi în limitele extinse sau restrânse stabilite de trecutul tău, trasând în acelaşi timp, sârguincios, liniile viitorului tău. Viaţa se manifestă ca imaginea în oglindă a eforturilor tale, influenţată de cei din jur, de cei dinaintea ta,cele de deasupra ta şi de Pământul de sub tine.

Pentru a aborda această acumulare de istorie, care ne perpetuează suferinţa colectivă şi anxietatea personală, trebuie să privim vindecarea dintr-operspectivă circulară. Deseori, irosim atât de mult timp suprimându-ne poveştile şi ocolindu-ne suferinţele, încât ne petrecem viaţa nu atât prin trăire, cât prin recuperare. Efectiv, am uitat cum să ne reamintim genezasuferinţelor noastre şi originile adevărului nostru.

Preocuparea generaţiei noastre este de a-şi aminti. Ca punte de legăturăîntre vechea medicină, comportamentul uman, spiritualitate şi morfologie a corpului, Arheologia somatică te poate ajuta să găseşti în corpul tăuoriginile poveştilor tale, cu scopul de a genera conştientizare şi areconcilia tragedii, tipare existenţiale şi mituri culturale. Odată cu recunoaşterea şi definirea trecutului tău, poţi merge mai departe, pentru a-ţi vindeca povestea ta de viaţă.”

***

Vindecă-ţi povestea

Esenţa vindecării este destul de simplă. În fond, aceasta se reduce lafaptul că trebuie să înveţi să-ţi iubeşti povestea. Ştiţi la ce mă refer –probleme personale, dinamica relaţiilor de familie, ca şi dificultăţile care decurg din condiţia umană. S-ar putea să nu-ţi placă povestea ta sau săcrezi că meriţi ceea ce ai moştenit, dar trebuie să înveţi s-o iubeşti într-un mod care o transformă. În caz contrar, vei păstra pe mai departepoveştile nevindecate sau fragmentate, generaţie după generaţie, până când cineva le va aborda cu hotărâre şi va hotărî că are capacitatea de a-şi aminti adevărul, a-şi vindeca rănile şi de a crea o poveste diferită.

De obicei, în fiecare generaţie există cineva în familie care pare să aibăcurajul şi înţelegerea de a acorda atenţie poveştilor. Eu îi numesc paznici ai poveştii pe aceşti oameni. Paznicii poveştii sunt cei care simt nevoia inerentă de a vorbi cu onestitate, de a-şi aminti poveştile, pentru a remedia ceea ce produce leziuni în cadrul sistemul familial, făcând acest lucru ca şi cum ar fi cea mai importantă sarcină a vieţii lor. Ai puteafoarte bine să fii unul dintre aceştia. Dacă este aşa, această carte e scrisă pentru tine.

Eşti cumva oaia neagră a familiei, cel care face valuri, cel care îşi asumă sarcina reconcilierii sau vectorul schimbării? În acest caz, bucură-te!Învaţă să iubeşti această condiţie! Deşi vindecarea poveştii tale poate părea o misiune fără sfârşit sau o groapă fără fund şi deşi pari să fii singurul care-şi face griji, e o mare onoare să fii paznic al poveştii. Cu cât îţi îmbrăţişezi mai devreme rolul, cu atât va fi mai uşor. Cu cât recunoşti mai devreme cine eşti, cu atât te vei simţi mai puternic.

Această carte te va învăţa cum să îţi excavezi istoria prin intermediul corpului tău. Va trebui să sapi adânc şi să-ţi sufleci bine mânecile,deoarece, aşa cum ştim cu toţii, săpatul în pământ e o treabă care se lasă cu destulă murdărie. Dar cred că ceea ce vei găsi – secrete şi adevăruri, reminiscenţe ale copilăriei, artefacte ale strămoşilor, de mult trecute,evenimente de bun augur, amintiri plăcute, resturi de afaceri neterminate, eforturi orientate greşit – adică chiar acele lucruri pe care paznicii poveştii le adoră. Că întâlnirea cu acestea reprezintă o încercare sau o bucurie, ele ţin de ceea ce ţi-a fost încredinţat, iar povestea ta nu poatefi evitată.

Traseele vieţii noastre s-au întrerupt şi s-au prăpădit din cauza tragediei,durerii şi pierderii coerenţei – a trebuit să ne părăsim patria din pricina războiului sau a genocidului, i-am pierdut pe cei dragi în catastrofe sau răpuşi de boală, în loc să ne slujim creativitatea şi integritatea ne-am apucat de droguri şi băutură, am rupt relaţia spirituală cu Creatorul nostru- o listă nesfârşită de evenimente traumatice. Purtăm în corpul nostru fragmente ale acestor evenimente şi resturi de memorie şi, ca atare, suntemsingurii care ne putem pune la loc.

Amintirea somatică este o chestiune extrem de personală. Dacă simţi că nu ştii cine eşti, ce anume te entuziasmează sau cum să-ţi găseşti sensul în viaţă, derularea poveştii te va ajuta să vezi semnificaţia a tot ce te-a dus în acest punct. Ca paznic al poveştii, ai responsabilitatea de a-ţi reparasingur cercul vieţii, pentru tine, pentru familia ta şi pentru Pământ. În această carte vei găsi instrumente şi tehnici pentru a face acest lucru aşacum se cuvine şi pentru a-l face cu gratie. Pentru a înlocui haosul cu ordinea, uneori nu ai nevoie decât de un plan, de o procedură pas cu pas.

Iar planul este aceasta: sapă în interior. Iesi la lumină. Chiar dacă nu-ţi place ce ai găsit, continuă să sapi. Dedesubt se află ceva frumos. În cele din urmă, vei găsi bucuria, dragostea, demnitatea şi graţia, care sunt ale tale prin naştere.”

***

„Pământul stochează simbolurile, osaturile şi umbrele vieţilor noastre. Scormonind după informaţiile pe care Pământul le depozitează, reuşim să punem în ordine piesele care ne definesc ascendenţa, reuşim să ne luminăm făcând cunoştinţă cu înţelepciunea celor din vechime, cu victoriile şi rătăcirile strămoşilor noştri.
Pentru a examina modul în care fiecare dintre noi a evoluat ca individ sau în contextul unei familii, pentru a analiza influenţele sociale şi spirituale care ne-au modelat, ne excavăm corpul.
Elementele păstrate în corpul nostru ne influenţează în mod direct sănătatea personală, gândurile, relaţiile şi acţiunile, iar scoaterea la iveală a acestor amintiri poate genera în cele din urma starea noastră de bine şi, prin urmare, schimbări sociale şi armonie globală.
Odată cu recunoaşterea şi definirea trecutului tău, poţi merge mai departe, pentru a-ţi vindeca povestea ta de viaţă. „

***

„Atât de mulţi dintre noi nu ne cunoaştem propria poveste. Povestea despre cine suntem, nu despre ce am făcut. Despre cele cu care ne-am confruntat, pentru a construi ceea ce am construit, despre ce anume ne-a inspirat, iar apoi ne-am aventurat să întreprindem, despre ce am simţit, despre gândurile, temerile şi descoperirile pe care le-am experimentat prin intermediul evenimentelor din viaţa noastră. Povestea adevărată, care ne aparţine doar nouă. Până când nu ne oprim din mers sau, mai degrabă, până când nu suntem opriţi, sperăm să lăsăm în urmă anumite întâmplări şi să ne vedem mai departe de vieţile noastre. După ce ne oprim, vedem că anumite aspecte ale existenţei vor rămâne cu noi atât timp cât trăim. Vom trece prin ele iarăşi şi iarăşi, de fiecare dată într-o nouă poveste, de fiecare dată având parte de o înţelegere mai adâncă, până când ele vor deveni parte din fericirea şi înţelepciunea noastră. Acesta este felul prin care viaţa ne învaţă cum să trăim.

Poveştile sunt puncte de sprijin ale trecutului care ne modelează, iar noi le generăm în fiecare zi. Ele ne pot orbi sau ne pot face captivii unor situaţii repetitive, la fel de bine cum ne pot da curajul să ne ridicăm, depăşind adversităţile.”

***

„Informaţia somatică este stratificată în corp la fel cum este stratificată şi în Pământ – cele mai recente experienţe se află cel mai aproape de suprafaţă, iar cele mai vechi, mai departe în istorie, se află în subteran. Istoria noastră parcurge arterele din inima noastră şi intersecţiile neurologiei noastre. La fel ca un burete, corpurile noastre adoptă atitudinile, impresiile şi dinamicile din familiile, comunităţile şi mediile în care trăim. Toate aceste elemente ne dau formă şi ne definesc, iar egoul nostru începe să se identifice cu experienţele noastre. Devenim ce am moştenit, ce ne-au spus alţii că suntem, ce ne-au învăţat profesorii noştri.”

***

În natură, schimbările se întâmplă ca parte a unui întreg, totul este interdependent. Mersul vieţii este un schimb interactiv între elemente care hrănesc, se sprijină şi se susţin reciproc. Fiecare acţiune are o reacţiune, fiecare gând are o consecinţă şi fiecare viaţă asigură îngrăşământ pentru viitor. Dansul înţelepciunii naturii este minunat şi strălucitor, desfăşurându-se ca o interacţiune continuă între cer şi Pământ. În acest continuum fantastic, viaţa trăită cu intenţie, respiraţia şi vindecarea reprezintă scopul final al Arheologiei somatice, risipirea iluziei de separare, cea care ne inspiră frica şi ne stăvileşte pasiunea.”

(comandă această carte)

 

Miercuri , 19 septembrie 2012, orele 19.30 ,  la UNA Galeria Str. Budişteanu nr.10 sector 1 BucureştiHoria Ţurcanu şi Elena Francisc vă invită la un nou eveniment Călătoria Inimii unde va avea loc si Lansarea carţii « Trupul meu, Pământul meu » de Ruby Gibson.

Ruby Gibson va vorbi despre cum se stochează, se accesează și se exprimă amintirile intergeneraționale prin intermediul corpului.


Descarcă acest articol ca PDF.

Niciun comentariu

Trackback-uri

  1. Eveniment Calatoria Inimii: Trupul meu, Pământul meu – Calatoria Inimii - [...] cărţii <<Trupul meu, Pamântul meu. Practica vindecatoare a arheologiei somatice>> de Ruby [...]

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Descarcă acest articol ca PDF.
Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2020

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net