Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Scris de la 23 octombrie 2013 Articole, Slideshow | Un comentariu

Comoara din adâncul meu



Dintotdeauna mi-au plăcut poveştile, dar din momentul în care am înţeles că nimic pe lumea aceasta nu există în afara unei poveşti, cel mai mult a început să mă fascineze propria poveste. Atenţia pe care am început să o acord poveştii personale, m-a dus în preajma unor oameni, a unor cărţi şi a unor experienţe care aveau să schimbe cu totul felul în care mă raportam la viaţă, felul în care mă raportam la povestea personală. Am depăşit astfel percepţia că sunt doar personajul ei şi am înţeles adevărata dimensiune a lui „cine sunt”.

Trupul Meu Pamantul Meu 2În propriul proces de descoperire, de recuperare şi de vindecare a poveştii, întâlnirea cu cartea lui Ruby Gibson- Trupul meu, Pământul meu (practica vindecătoare a Arheologiei Somatice) a fost extrem de importantă. Titlul cărţii mi-a cucerit instantaneu atenţia, iar asta pentru că procesul de vindecare pe care îl propune avea ca punct de plecare partea cea mai densă a fiinţei, corpul, în ale cărui straturi concrete se ascund indicii ale trecutului, ale poveştii pe care o experimentăm ca realitate. Întâmplările personale, episoadele poveştii pe care le trăisem deja, îmi oferiseră suficiente prilejuri ca să văd că între minte, corp şi suflet există o incontestabilă legătură, iar cartea pe care o aveam în mână îmi aducea tocmai instrumentele necesare pentru a experimenta şi a face conexiunea între aceste niveluri ale propriei fiinţe care, în ce mă priveşte, nu funcţionau mereu ca întreg.

Aşa cum spune şi Ruby Gibson, „cuvintele somatic şi arheologie pot părea o combinaţie ciudată, dar ele se întreţes, alcătuind un model de vindecare, care ne influenţează trecutul, prezentul şi viitorul. Trupurile noastre, întocmai ca şi cel al Pământului, încorporează memorie. Aşa cum Pământul conţine biblioteca istorică a vieţii, în ruinele, mormintele, copacii, pietrele şi oceanele sale, corpurile noastre moştenesc în celule arhivele strămoşilor noştri, în muşchi, în sânge şi oase. Adoptând atitudinile, tiparele şi dinamica familiilor noastre, ale comunităţii şi ale mediului, aceste elemente ne formează şi ne definesc. Devenim ceea ce am moştenit, ceea ce alţii au spus că suntem, ceea ce ne-au învăţat profesorii noştri şi ceea ce ritmurile Pământului ne-au imprimat. Pământul nostru, trupul nostru, îşi aminteşte totul”.

axa-timp1A te apuca de „arheologie somatică” este un proces personal şi individual şi presupune curajul de a explora povestea personală dincolo de stratul superficial al simplei cronologii, pentru a-i descoperi şi înţelege alcătuirea. A deveni arheolog somatic înseamnă a-ţi examina corpul pentru a găsi în straturile lui acele amprente nevindecate ale trecutului care îţi determină prezentul. Un arheolog somatic este cel care îşi asumă punerea în lumină a poveştilor, şi de aceea este numit de Ruby Gibson şi „paznic al poveştii” (pentru că o astfel de persoană „simte nevoia inerentă de a vorbi cu onestitate, de a-şi aminti poveştile, pentru a remedia ceea ce produce leziuni în cadrul sistemului familial, făcând acest lucru ca şi cum ar fi cea mai importantă sarcină a vieţii lor”).

Dornică să descopăr în pământul meu adevăruri şi secrete neştiute, reminiscenţe ale copilăriei neînţelese şi neintegrate, socoteli neîncheiate ale străbunilor, evenimente plăcute sau mai puţin plăcute ale trecutului, convingeri care îmi influenţează felul în care trăiesc – am devenit un paznic al poveştii, iar foarte curând aveam să descopăr o comoară. Ceea ce memoria corpului păstrase în adâncuri s-a dovedit a fi un preţios material menit să mă ajute să pun în ordine propria poveste şi să restabilesc cosmosul interior.

Cartea lui Ruby Gibson am citit-o pe nerăsuflate şi, pentru că toate instrumentele necesare mi-au fost puse la dispoziţie, am început excavarea.

Cel mai mult mi-a plăcut să lucrez cu axa timpului. Pe o fâşie lungă de hârtie care reprezenta viaţa mea, am reprezentat grafic cronologia întâmplărilor. Iniţial, memoria imediată a scos la iveală datele semnificative (ca naşteri, decese, evenimente de familie, reuşite sau eşecuri şcolare sau profesionale) care au compus această cronologie. Însă, abia după lucrul cu respiraţia, deci după depăşirea filtrului de protecţie al minţii, am ajuns să completez şi să dau semnificaţie acestei cronologii. Abia în felul acesta am recuperat din planul somatic, sub forma unor indicii subtile (senzaţii, imagini, cuvinte) evenimente decisive pentru cursul poveştii, care nu puteau trece de filtrul de protecţie al minţii (care le considera dureroase, neimportante, nevalide). La diferite niveluri, pe straturi somatice mai de suprafaţă sau mai de adâncime, ceea ce fusese în trecut trăit şi neintegrat, rămăsese ascuns şi îngropat, dar nu latent, pentru că într-un fel sau altul îmi influenţa deciziile şi alegerile din prezent şi mă făceau să revin mereu şi mereu în aceleaşi situaţii şi circumstanţe, în bucle repetitive. Aceste indicii subtile şi discrete m-au făcut să aduc în lumina conştienţei conţinuturi relevante pentru mine, prin faptul că îmi explicau elemente ale prezentului prin rădăcina lor din trecut.

axa-timp2

Axa timpului meu, aşa cum s-a completat după mai multe incursiuni interioare, este pentru mine o adevărată hartă a poveştii. Nimic din ceea ce am reprezentat pe ea prin semne grafice – de la culorile folosite, până la datele şi cuvintele notate – nu este întâmplător şi gratuit. Totul are sens, iar sensul acesta are valoare pentru mine.

Dincolo de recuperarea unor elemente din trecut, extrem de importante pentru povestea mea, şi dincolo de înţelesurile pe care le-am găsit referitor la realitatea pe care o experimentez ca viaţă, beneficiul cel mai important pe care l-am dobândit prin lucrul cu instrumentele propuse de Ruby Gibson este relaţia cu propriul corp. Lucrul cu respiraţia (instrument cunoscut mie din călătoria inimii începută de ceva vreme), cu atenţia, cu mişcarea, muzica şi aromele, au creat acele punţi între toate nivelele fiinţei care fac orice întâmplare să fie o experienţă conştientă şi integrală. Cu alte cuvinte, am învăţat să-mi ascult corpul şi să înţeleg din rezonanţele lui mesajele planurilor mai subtile.

Trupul Meu Pamantul Meu - 2

Experienţa mea personală şi lucrul cu această carte, dar şi cu alte cărţi din seria cărţilor instrument ale Editurii Elena Francisc, s-a împletit cu experienţa personală a Laurei şi a creat o călătorie pe care am numit-o Cărţile Maestrului Interior – al cărei sens este de a lansa invitaţia de a experimenta o carte, nu doar a o citi.

Cartea scrisă de Ruby Gibson, Trupul meu. Pământul meu poate fi găsită pe site-ul Cărților Maestrului Interior.

Mai multe informații despre călătoria inimii Cărţile Maestrului Interior pe site-ul transpersonal.ro.

Raluca Ardelean

Raluca

Raluca


Descarcă acest articol ca PDF.

Un comentariu

  1. Trupul meu.Pământul meu.
    Citesc articolul şi ceva vibrează în mine.S-a produs o fisură în memoria trupului meu şi prin acea fisură începe să curgă ceva;nu reuşesc să înţeleg.
    Trec pe langă piaţă şi cu greu străbat cărarea îngustă dintre sutele de crizanteme colorate.Da ,urmează „Luminaţia”sau Ziua Morţilor.Cred că voi merge şi eu la mormântul tatălui meu.Au fost ani de zile când nu am reuşit să merg să aprind o lumânare şi să o aşez pe mormânt.Acuma am destul timp, dar simt că nu merg să aprind lumânare pentru el;mai ales ca ştiu că este reîncarnat în persoana nepoatei mele.Vreau să merg în locul unde m-am născut;să îngenunchez şi să-mi sărut Mama,pe Mama Pământ cea care m-a iubit dintotdeauna necondiţionat (am simţit asta la Călătoria :Teatrul Interior).
    Şi mai departe?Ce este cu Luminaţia,ce vrea să-mi transmită corpul meu?Mă plimb prin parc şi privesc frunzele căzute sub copaci;da natura moare în acest anotimp.Începe uşor să se întunece ,soarele a asfinţit.Brusc îmi dau seama:e ceva cu soarele ,cu întunericul,cu lumina noastra interioara,cu lumânarea.Dar ce este cu morţii?
    Îmi vine în minte „Dansul străbunilor” şi cuvintele:
    SA – TA – NA – MA
    Naştere-Viaţă-Moarte-Renaştere
    Primăvară-Vară-Toamnă-Iarnă.
    Suntem în anotimpul când natura moare,noaptea este tot mai lungă,întunericul ne învaluie şi avem nevoie de lumină.Probabil că am uitat de lumina noastră interioară şi am început să aprindem lumânări doar pentru a ne aminti.
    Încep să caut pe net despre „Luminaţie”.Explicaţiile nu mă ajută.Simt că semnificaţia îşi are rădăcinile în vremuri foarte vechi.Caut despre Focul Sacru care ardea şi ziua şi noaptea; găsesc la greci despre flacăra olimpică,care nu se stinge NICIODATĂ şi atunci brusc ştiu:
    Totul este despre focul nostru interior,despre SPIRITUL nostru care NU MOARE NICIODATĂ.Îmi aduc aminte de o melodie ( de la Călătoria „Teatrul Interior”):
    Pământul este trupul meu,
    Apa este sângele meu,
    Aerul este respiraţia mea,
    Focul este Spiritul meu.
    SPIRITUL NU MOARE NICIODATĂ,nici atunci când trupul de pământ se întoarce la Mama Pământ.Lumânarea este doar simbolul focului nostru interior ,al soarelui nostru ,inclusiv al celor morţi.
    Aceasta sărbătoare nu vrea decât să ne reamintească că suntem veşnici.
    Am să merg la „Luminaţie” pentru a onora SPIRITUL:al meu ,al celor morţi şi al celor vii.

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Descarcă acest articol ca PDF.
Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2020

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net