Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Scris de la 4 iulie 2014 Articole, Briza, Workshop | Un comentariu

Vara pe Colina Lunii și Dealul Zmeului. Tabăra Micului Maestru – Briza



Cu toții trăim călcând pământul cu tălpile, bând apă și respirând aer, însă din ce în ce mai puțin suntem conștienți de legăturile invizibile, dar atât de reale, dintre corpurile noastre și pământul pe care călcăm, dintre apa pe care o bem și fluidele care ne traversează corpul, dintre aerul pe care îl respirăm și însuși miracolul vieții.

Contactul cu elementele naturii, fie că este vorba despre un copac, o pasăre, un curs de apă ori lumina soarelui și a stelelor are miraculoasa putere de a ne așeza în liniște, pace și armonie. Miracolul acesta este posibil atunci când ne permitem cu adevărat să privim, să ascultăm, să atingem și să simțim lumea din jur cu totul și cu totul altfel decât o facem prinși în rutina vieții de zi cu zi.

R1

Acest lucru se întâmplă atunci când între noi și un copac, o pasăre, un curs de apă ori lumina soarelui nu mai există granițe. Cu toții trăim călcând pământul cu tălpile, bând apă și respirând aer, însă din ce în ce mai puțin suntem conștienți de legăturile invizibile, dar atât de reale, dintre corpurile noastre și pământul pe care călcăm, dintre apa pe care o bem și fluidele care ne traversează corpul, dintre aerul pe care îl respirăm și însuși miracolul vieții. În rutina vieții de zi cu zi devenim foarte adesea marionete într-un mediu pe care îl simțim tot mai decorativ. Ne supără norii și ne deranjează insectele, ne e frică de tot mai multe animale și suntem străini de rostul plantelor din jurul nostru. În plus, nici pe noi nu ne cunoaștem mai bine, nu știm de ce ne îmbolnăvim, nici cum să ne vindecăm, nu înțelegem stările pe care le trăim și nici ce să facem cu ele.

R2

Separarea de lumea exterioară reflectă o mare separare interioară, iar de aici neliniștea, frica, neîncrederea și toate celelalte.

Pământul, copacul, pasărea, apa, focul și toate celelalte elemente ale naturii din jurul nostru ne pot ajuta să ne reconectăm la marele tot al realității din care ființa umană este parte. Tot ce avem de făcut este să fim atenți. Să privim, nu doar să vedem, să ascultăm, nu doar să auzim, să reînvățăm să trăim, nu în mijlocul naturii ca într-un decor de teatru, ci împreună cu ea, alături de ea.

Recuperarea acestui mod de con-viețuire împreună cu natura nu înseamnă altceva decât întregirea noastră ca ființe și reconectarea cu tot ceea ce înseamnă VIAȚĂ.

R3

Pentru copii, contactul prin experiență directă, nemijlocit cu natura, pe care să o perceapă cu toate simțurile, frământând și modelând pământul, clipocind în apă, zburdând în bătaia vântului, cățărându-se, urcând și coborând din copaci, murdărindu-se – sunt experiențe care îl vor ancora în densitatea și forma concretă a acestei vieți, experiențe extrem de importante pentru percepția propriei corporalități și alcătuiri interioare, ce nu pot fi însușite în spații închise, artificiale sau virtuale.

De aceea am ales ca Tabăra Briza să se desfășoare la Luncani, un colț de lume în care conectarea cu elementele naturii să fie nemijlocită. Un loc în care ritmurile naturii, răsăriturile, apusurile, plimbarea norilor, susurul apei, lumina soarelui, a lunii și a stelelor să poată fi simțite pe deplin.

Pe parcursul zilelor de tabără, copiii vor experimenta conexiunea cu cele 4 elemente, se vor juca cu ele și le vor integra în joaca lor, se vor trezi aproape odată cu soarele și se vor culca după ce el apune și vor fi cântat acompaniați de greieri încălzindu-se la foc. Vor culege afine, vor urmări zborul libelulelor, vor intra în farmacia verde a Luncanilor, vor spune povești pe Dealul Zmeului și vor contempla stelele de pe Colina Lunii. În acest timp, părinții lor vor participa la una dintre cele două Călătorii, Atingerea Vindecătoare a Ființei și Astrologie Arhetipală și, atunci când își vor da voie să recunoască faptul că în ei încă există un copil, ni se vor alătura la joacă.

R4

Împărtășirea Laurei despre vacanțele din propria copilărie este o ilustrare perfectă a ceea ce se doresc a fi Vacanțele Briza: prilej de conexiune cu cerul, cu pământul, cu oamenii și cu tine însuți.

Vacanțele copilăriei

Elementul care leagă toate experiențele vacanțelor mele este NATURA. Cel mai adesea îmi amintesc de vacanțele petrecute la bunici, acele vacanțe din care nu mai vrei să pleci acasă. Așteptam cu sufletul la gură călătoria cu trenul care mă transporta în ținutul dogoritor al Bărăganului.

1

De obicei, ajungeam seara, când toată lumea se aduna acasă în jurul focului din bucătăria de vară. Pe plită, mamaie făcea o mămăligă mare așa cum doar ea știa cel mai bine.

2

În tot acest timp, eu mă jucam pe lângă plită, băgam ciocanii în foc și mă jucam cu pisicile care așteptau și ele masa de seară. Când mămăliga era gata, toată lumea era deja la masă așteptând cu nerăbdare. O turna pe tocătorul de lemn cu o repeziciune și o precizie uimitoare. Apoi imediat, eu băgam cașul de oaie în ea, pe etaje. Pe masă, cel mai adesea, se găsea borș de legume sau de pește, brânză cu smântână produsă și pregătită chiar de mami și laptele proaspăt muls. Mâncam afară, bineînțeles, acompaniați de cântecul greierilor și al câinilor care lătrau în tot satul. Mirosea a iasomie și a regina nopții. După masă, ieșeam iute de sub vița de vie care adăpostea bătătura și număram stelele sau admiram luna. Era cel mai frumos mod în care puteam să îmi închei ziua.

3

Zilele vacanței de vară erau atât de lungi și atât de frumoase! Începeam dimineața devreme joaca, iar uneori mergeam și la câmp să îi ajut pe bunici. Cel mai mult îmi plăcea la grădina de zarzavaturi. Acolo întâlneam și mai mulți oameni, colegi ori prieteni de-ai bunicilor, plus nepoții lor. Cât era ziua de lungă, ne jucam pe vad, ne bălăceam cu picioarele în apa cu care ei udau grădina, făceam castele de pământ, culegeam flori sau fasole, pliveam morcovii și adunam gândacii de pe cartofi. Cel mai spectaculos moment era drumul! Și asta pentru că mijlocul de transport era o căruță cu doi cai superbi, înalți și zvelți. Iar când tataie îmi dădea hățurile, eram în culmea fericirii. Nu era o problemă pentru mine mânatul cailor, mai ales că acești cai stăteau mereu cu urechile ciulite și ascultau întocmai vorbele lui tataie. Era o chimie între ei.

Când am crescut mai mare, aria mea de explorare s-a extins. Bunicii mă lăsau acasă împreună cu ceilalți copii de pe uliță veniți și ei în vacanță. Poate că prin prisma educației care se acordă copiilor azi, asta poate părea o inconștiență, însă la acea vreme era vorba despre Încredere. Colindam de la unii la alții toată ziua, ne bălăceam la râu sau cutreieram pădurile.

4

Aveam tot felul de jocuri inventate de noi de care rar ne plictiseam. Probabil că mai deloc! Tot timpul era câte ceva de explorat, de colorat, de cântat, de dansat. Cea mai înaltă scenă pe care am performat vreodată a fost căpița de fân!

Îmi plăcea tare mult să merg desculță prin praful gros al uliței, să culeg prune de prin curțile vecinilor, să facem prăjituri cu vișine ori să ne jucăm de-a dentistul.

Mai pe seară, după ce vacile veneau de la păscut și, după ce toate treburile gospodăriei fuseseră orânduite, mătușa mea aducea la poartă pentru toată lumea porumb fiert și pepeni ori cremă de zahăr ars. Toate astea în timp ce spuneam bancuri sau jucam cărți.

5

Cu siguranță că sunt multe pozne și înțelesuri de povestit din acea perioară, însă când m-am gândit să scriu acest articol despre tabăra de la Luncani, mi-am dat seama că eu nu am cum să povestesc despre așa ceva, deoarece eu nu am fost niciodată, ca și copil, într-o tabără. Și nu pentru că nu mi-am dorit, ci pentru că părinții nu au avut această posibilitate de a mă trimite într-o tabără.

Dacă e ceva după care tânjesc și care mă atrage cel mai mai mult în acest moment, este această conexiune cu natura, o legătură care și la mine a fost mult diminuată în anii ce-au trecut. Nu spun aici că felul în care sunt azi educați copiii este greșit, că tehnologia a luat locul acestor jocuri în natură, că tot ea, tehnologia, îi face pe copii să nu știe cum să se comporte uneori sau să fie retrași atunci când sunt într-un contact direct cu ființe de tot felul, plecând de la oameni până la animale. Nu spun că asta e greșit. Este o realitate așa cum este ea, mai mult sau mai puțin conștientă și asumată. Însă, ce vreau eu să transmit aici este că Experiența Directă cu natura, cu oamenii, cu animalele și cu tot ce ne înconjoară este poate cel mai bun mod de a învăța, de a ne deschide unii față de alții, de a răspunde mai plini de încredere provocărilor de zi cu zi.

6

Așa că, dragi părinți de copii din această eră, vă invit să acordați atenție acestui aspect atât de minuscul, dar atât de valoros care este… petrecerea timpului în natură!!!

Aceasta va schimba cu mult relațiile dintre voi, va reduce presiunea și va crește veselia, va diminua controlul și va sădi sămânța Încrederii.

7

Înainte de a ajunge prima dată la Luncani, eram puțin îngrijorată din cauza lipsei de confort pe care o presupuneam. Imediat mi-am dat seama cât de puțin îmi trebuie ca să fiu bucuroasă! M-a uimit cum oamenii dintr-o asemenea adunare se solidarizează, nemaifiind separați de zidurile clădirilor, cât de ușor mă pot trezi dimineața în același timp cu natura chiar dacă m-am culcat târziu, cât de mult poate lega un foc de tabără și câteva cântece cântate sub clar de lună, sau cum nimeni nu crapă fără telefonul mobil pentru câteva zile… și exemplele pot continua.

8

După cum spune și Visătorul,*exteriorul reflectă interiorul*, iar pentru a vedea asta, e nevoie să aruncați o scurtă privire a Mediului în care trăiți, asupra Relațiilor cu cei din jur, și asupra gradului de Încredere pe care îl aveți în această mare creație care așteaptă să fie explorată, descoperită și trăită!

Într-un final,Noi Alegem, fie că ne place să vedem asta cu adevărat sau nu.

9

Ce aleg?

Aleg să mă închid în casă sau aleg să mă deschid către noi aventuri?

Aleg să dau vina pe ceilalți sau aleg să îmi văd propriile neputințe și judecăți reflectate de celălalt?

Aleg să trăiesc sau aleg să supraviețuiesc?

Aleg Încrederea în Marea Creație sau aleg o scuză, o ușă din dos?

Pe toți cei care veți alege să veniți în tabăra Briza, vă aștept cu mare drag! Colina Lunii și Dealul Zmeului ne așteaptă de asemenea, doar să ne dăm voie să auzim chemarea!

Vă doresc o Vacanță de neuitat, plină de jocuri și joacă, o vacanță care să ne readucă Libertatea de a FI noi înșine!

Înscrieri online aici

Raluca și Laura

ralu-laura


Descarcă acest articol ca PDF.

Un comentariu

  1. ….am vizualizat mamaliga, pisicile, focul, cocenii, chiar si pe mamaie…am simtit mirosul de iasomie si parca am auzit si greierii…foarte frumos, idilica imagine mi-ati transmis, totul atat de simplu si de curat. multumesc.

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Descarcă acest articol ca PDF.
Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2020

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net