Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Scris de la 29 iunie 2015 Articole, elena francisc țurcanu, horia francisc țurcanu, maestrul interior, Slideshow | Un comentariu

Dragoste și Trezire



O rostire de Horia Francisc Turcanu în numele HEFT, însoțită de picturile lui Tomasz Alen Kopera

O rostire de Horia Francisc Turcanu în numele HEFT, însoțită de picturile lui Tomasz Alen Kopera

Nenumărate sunt formele Iubirii. La capetele spectrului formelor Iubirii, părând complet diferite, sunt dragostea omenească, densă, corporală, pasională, uneori animalică și cealaltă, iubirea pentru divinitate, iubirea ”spirituală”, descarnată, metafizică. Și totuși, ambele sunt forme ale deschiderii, ale conexiunii, ale sentimentului de unificare, ambele sunt moduri de disoluție a formei, a structurii, a identificării. Timp de milenii, iubirea omenească și Iubirea cu I mare s-au exclus una pe cealaltă. A fost o expresie a dualității, a rupturii interioare, a dihotomiei între natura noastră profundă, de ființe spirituale și forma densă a corpului și a acestei lumi. Un timp imemorial umanitatea a intuit despre sine că aparține unei dimensiuni rafinate a Creației și s-a considerat exilată în spațiile dense ale materiei pentru o vinovăție primordială. De aceea, formele iubirii între doi oameni au fost proscrise, în vreme ce iubirea pentru spațiile rafinate ale existenței a devenit religie. Această dualitate a mers până într-acolo încât ne-am negat corporalitatea, sexualitatea și am luptat împotriva lor, densitatea a devenit un spațiu al ”păcatului” și al exilului, în vreme ce divinitatea a fost imaginată ca neavând nici o legătură cu această lume a plângerii, a durerii și a singurătății. Ruptura interioară a Inimii s-a manifestat într-o experiență umană duală. Pământul, corporalitatea, densitatea acestei lumi în care ne-am considerat exilați a devenit teritoriul ”răului”, în vreme ce spațiile rafinate ale ființei au devenit teritorii îndepărtate, care trebuie căutate și pe care le putem găsi doar înafara acestei lumi. După moarte. Atât de profundă a fost această ruptură interioară, încât nici un moment nu ne-a trecut prin cap că celebrul text ”totul este una” ar putea fi valabil și pentru noi. 

tomasz-alen-kopera-c13-986

Zero către Unu: ”Nașterea ta este o trădare, urlă inima femeii către fiul său abia născut, sabia din mâna ta este o cruce răsturnată, privirile tale căutându-mi țâța sunt săbiile verzui ale părăsirii, pe mine m-am părăsit, născându-te. ”

Iubirea este conexiune, este curgere și fluiditate, este desființare a barierelor și a identității, este comuniune și dizolvare a separării. Pe de-altă parte experiența umană a separării, a identității, a formei este în întregime despre identificare și structură. Aflați în această stare de Conștiență limitată, am crezut că Iubirea a dispărut. A rămas doar o intuiție a acelei lumi din care proveneam și o îndelungată căutare. Părea că lumea densității ne absoarbe și ne ține prizonieri, corpurile noastre păreau o capcană infernală care separă de ”adevărata noastră natură”, de Sufletul nostru. Rare au fost momentele în care umanitatea încarnată a perceput că densitatea este forma ultimă de expresie a Divinului, că experiența umană este Divinitate încarnată, că formele corporale sunt în aceeași măsură aparținătoare Întregului ca și orice altceva din această mare Creație. 

Tomasz Alen Kopera 1976 - Polish Magical Surrealism  painter - Tutt'Art@

”Viața mea se scurge cu fiecare răsuflare dăruită de tine acestei lumi, lacrimile mele se fac izvoare în stâncile acestei planete blestemate, numai pentru ca tu să mă bei într-o bună zi, căutându-mă, trupul meu se face colină de pământ rotunjit ca un pântec numai pentru ca tu, iubitul meu, să ai pe ce să-ți sprijini tălpile în timpul marilor tale bătălii, inima mea se sfâșie și curge odată cu norii, pentru ca într-o bună zi ploaia să-ți spele sângele de pe față, amintindu-ți. Nemăsurat de dulce este această moarte de a te fi pe această lume.”

Într-un fel, experiența încarnării în trup este o extraordinară lecție despre Iubire și despre natura existenței. Ne-am prăbușit în identitate pentru a o transcende. Ne-am scufundat în formă pentru a învăța în această stare despre esențe. Ne-am adâncit în rigiditatea unui ”eu” și a unui ”tu”, pentru a învăța că suntem, în ultimă instanță, expresii ale unei singure Conștiințe.

Dragostea între doi oameni este o imensă poartă pentru a merge dincolo de granițele ego-ului, pentru a ieși din singurătate și din nebunie, pentru a transcende granițele iluziei și pentru a desființa separarea. Este o formă primară a Iubirii, dar în esență, iubirea între doi oameni, pe care o vom numi aici Dragoste, are aceeași natură cu Iubirea cea mare, pentru Întregul căruia îi aparținem și la a cărui creație participăm de fapt cu fiecare respirație. În vremurile din urmă, cele care aduc o imensă transformare de Conștiență a umanității, începem să descoperim acest adevăr fundamental. Științele descoperă natura adâncă a realității : corpurile nu sunt decât atomi în mișcare, nu există de fapt nimic solid în această lume a energiei care dansează, realitatea este o curgere eternă a Conștiinței iar formele experienței umane sunt un mod uluitor de a da răspunsuri prin experiență directă întrebării ”cine suntem noi”. În mod straniu, această realitate pe care o descoperim acum iluminează străvechea cunoaștere a misticilor care afirmau că jocul identităților este un pretext al Iubirii.

Sexualitatea

Expresia cea mai rudimentară a Iubirii aparține celei mai dure identificări, aceea cu forma corporală. Credem că suntem doar corpul nostru și că nu mai există nimic altceva, dar nevoia profundă de comuniune există, căci amintirea a adevăratei noastre naturi nu dispare niciodată, cu orice formă ne-am identifica. Această expresie a Iubirii este sexualitatea. Momentul de extaz al sexualității este o prăbușire a identității pe care unii au numit-o din acest motiv ”mica moarte”. Are legătură cu eliberarea interioară de structură și de identificare. Deși aparține dimensiunii celei mai dense a ființei, sexualitatea adună în ea ecourile întregului Corp de Conștiință, deși rareori suntem conștienți de acest lucru. Dragostea omenească la acest nivel are atributele fundamentale ale conexiunii, ale curgerii, ale desființării granițelor, dar într-o măsură foarte restrânsă, pe măsura nivelului Conștienței. Sexualitatea sparge pentru o clipă armurile ego-ului, o eliberare momentană se petrece – extazul, pentru ca apoi să reintrăm în identitate. Obsesia umanității inconștiente pentru sexualitate, fascinația enormă pe care o exercită aceasta, are legătură cu această eliberare temporară din identitate. 

tomasz-alen-kopera-share-your-passion

”Îmi las palmele să se facă păsări pentru ca cerul inimii tale să nu fie pustiu, atunci când mă vei căuta în rotunjimile de lut ale iluziei, atunci când uitarea te va supune, când cuvântul tău va uita tăcerea din care s-a născut, când lumina ta va fi uitat întunericul care a hrănit-o, atunci când bărbatul va fi uitat de mama sa lăuntrică, și zeul din tine își va căuta ursita în pietre.”

Sexualitatea a fost hulită în diferite timpuri și doctrine ca fiind un obstacol în calea spiritualității, sau dimpotrivă, a fost folosită ca o trambulină pentru trăirea unor niveluri mai rafinate ale Conștiinței. Ambele abordări au fost expresii ale separării, ale rupturii interioare. A fost considerată o capcană pentru că lumea densității, a corporalității era exclusă din Divinitate. Incapacitatea de a percepe densitatea ca pe o expresie a Întregului făcea ca tot ceea ce ține de sexualitate și corporalitate să fie considerat ”un păcat”. De cealaltă parte, au existat tradiții mistice care considerau că sexualitatea ”eliberează” spiritul de condiționarea cărnii și făceau astfel din ea un fel de instrument al unei trăiri ”înalte”. Dar întemeiată pe aceeași ruptură.

Din perspectiva Iubirii cu I mare, sexualitatea a fost un timp îndelungat singura poartă, singura ieșire din identificarea cu forma, singura scăpare din închisoarea psihică la care umanitatea s-a crezut condamnată.

Dansul rolurilor

De aceea sexualitatea a fost îmbrăcată în diferite moduri, de la cele mai restrictive la cele mai colorate, în condiționări sociale, morale, sociale, religioase, iar Iubirea a căpătat în decursul timpurilor noi forme, până în timpurile moderne, toate având la bază canoane asupra sexualității și, ca moduri de expresie, jocul a nenumărate roluri pe care le încorporăm unii față de alții. Subiectul acestor rânduri este însă Iubirea și dimensiunea ei umană, încarnată, Dragostea și premisa acesteia de deschidere către dimensiunile largi ale ființei. Orice relație între rolurile pe care le jucăm este deschidere, este conexiune într-o anumită măsură. Chiar și relațiile ”toxice”, adverse, sunt forme distorsionate ale conexiunii din care învățăm adevărul fundamental, în esență acela că orice identitate am crede că avem, este tranzitorie și relativă. Cele mai dureroase rupturi ale inimii omenești se petrec în dansul identităților pe care le joacă umanitatea în relații. Nenumărate sunt rolurile pe care le jucăm unii față de alții, după cum nenumărate sunt formele și gradele de profunzime ale Iubirii.

Nu pare evident, dar rolurile pe care jucăm în cuplu, în interiorul Dragostei sunt deasemeni identități foarte complexe. Rădăcinile acestor identități se află în experiența noastră personală de viață, în experiența părinților și strămoșilor noștri, în dimensiunea transpersonală și arhetipală a ființei noastre deasemeni. Există componente culturale, sociale, religioase, morale și intelectuale ale identității pe care ne-o asumăm în interiorul cuplului, de care nu ne dăm seama până când aceste roluri nu ajung să blocheze cumva relația, provocându-ne să ne transcendem identitatea. O imensă moștenire a separării pe care o purtăm în noi înșine și despre care credem că ”sunt eu”, este pusă sub semnul întrebării atunci când oamenii se află prinși în jocul Dragostei. 

surreal-art-surrealism-tomasz-alen-kopera-B14-888

”Îmi las părul să se facă pădure, atât de mult te iubesc urându-te, pentru ca trupul tău obosit de luptă și de spaimă să aibă unde pune capul acoperit cu coifurile de nepătruns ale orbirii, brațele mele le fac crengi și adâncimile scorburi, ca să ai legănare atunci când inima ta se va face de piatră respirația mea o fac adiere de vânt pentru atunci când nu va mai rămâne din tine decât un sloi de oțel încremenit în nebunia de a fi. ”

Intrăm în relație cu cel/cea pe care o iubim îmbrăcați în costumul identității, purtând un nume și imaginându-ne că ceea ce suntem are un contur foarte ferm și foarte clar. Avem chipurile modul nostru de a gândi, de a vedea lumea, de a ne poziționa, avem bagaje de cunoștințe, filosofii luate de ici și acolo, norme morale, familiale, religioase, idei despre orice pe care le înglobăm în această imagine de sine. Avem moduri de a reacționa emoțional în diferite împrejurări, despre care nu ne dăm seama că sunt rezultatul unor moșteniri comportamentale și ale unor modele de existență preluate. Nu există nimic în imaginea cu care venim într-un cuplu, care să fie ”al meu”.

Dragostea ”la prima vedere” nu are nimic de-a face cu imaginea pe care o arătăm lumii și care este o construcție mai mult sau mai puțin conștientă. Fabuloasa alchimie interioară numită Dragoste are alte criterii, este ceva care se conjugă mai degrabă cu verbul ”a simți” decât cu gândirea rațională a rolurilor noastre. Magia numită Dragoste este profund irațională atunci când este autentică, și transcende cu mult formele egotice ale rolurilor noastre. Istoria umanității este plină de poveștile de Dragoste ale unor oameni care depășesc prin iubire condiționările propriilor identități. De foarte multe ori conflictul între dimensiunea rațională a constructului uman numit ego și iraționalitatea Dragostei sunt temele acestor mari povești mistice care punctează povestea omenirii. 

Tomasz Alen Kopera 1976 - Polish Magical Surrealism  painter - Tutt'Art@ (29)

”Mii de vieți, dragul meu, vei căuta lumina și nu vei recunoaște în ea laptele pieptului meu, în mii de războaie vei căuta pacea, în mii de zbateri vei căuta nemișcarea pântecului meu, în mii de poeme vei căuta ceea ce nu poate fi rostit, în mii de ucideri vei căuta viața, nerecunoscându-mă. ”

Conexiunea profundă între doi oameni este aceea care sparge armurile identității, care dizolvă imaginile despre sine și ne conduce către un adevăr interior mai adânc. În acest sens, Dragostea este cu adevărat un instrument al explorării de sine, un instrument spiritual, căci forțează convenția rolurilor și a identităților, aducând cu sine o nouă Conștiență.

Marea poartă a Inimii

Sexualitatea, rolurile, emoția și gândirea sunt paliere de expresie a ființei umane și ale Dragostei. Ele derivă unele din altele, se întretaie și se intercondiționează într-o sarabandă a trăirilor în care fiecare devine un fel de oglindă a celuilalt. Din acest dans, nu lipsit de durere, frustrare și frică, se naște, dacă conexiunea este mai puternică decât tendința de a conserva identitățile, un nou mod de a exista și o nouă perspectivă asupra Dragostei, a propriei ființe și asupra lumii. Este marea poartă a Inimii. Această deschidere pe care o trăim în raport cu celălalt este într-n fel o abdicare de la identitate. Ceva se rupe în interiorul nostru atunci când nevoia de uniune este mai puternică decât frica de aceasta. 

I14-40x36in-oil-on-canvas-2014

”Mă vei căuta în cer și în adâncurile iadului, în privirile femeilor pe care le vei iubi și în aripile îngerilor, și nu mă vei găsi, dragul meu, până când genunchiul tău stâng nu se va prăbuși în țărână, până când mâna ta dreaptă nu va înfige sabia în pământ făcând-o cruce, până când fruntea ta nu se va pleca în iarbă și privirile nu vor căuta înlăuntru, până când nu-ți vei fi auzit bătăile inimii șoptind adevărul despre tine: suntem una.”

Este un capitol important în povestea drumului unei ființe umane către Conștiență, un capitol care se deschide cu constatarea unei profunde contradicții interioare. Pe de-o parte, ființa noastră tânjește după conexiune, după reunificare, după renunțarea la identitate și după apartenența la ceva mai larg decât identitatea liniară, pe de-altă parte simțim o enormă frică de a renunța la această identitate, căci renunțarea pare un fel de moarte, de dispariție, de anihilare. De aceea, după tabu-ul morții, cel de-al doilea tabu fundamental al umanității este cel al asupra dragostei. Această renunțare la propria identitate, asimilată morții și totuși atât de seducătoare, exprimă dualitatea plăcere-durere, coloana vertebrală a oricărei iubiri omenești. Este un joc contradictoriu pentru că tendințele noastre interioare sunt contradictorii, emoțiile noastre sunt contradictorii și gândirea noastră așișderea. Toată istoria experienței noastre umane, din această viață și din altele, toată experiența moștenită pe lanțurile trans=generaționale și karmice, toată istoria Sufletului se exprimă în această dramă, fără să ne dăm seama de acest lucru. Marile povești de Dragoste sunt dramatice, pentru că în adâncurile umanității se joacă drama interioară între ceea ce credem că suntem – personalitate liniară, ego, și ceea ce suntem cu adevărat. Este drama născută între ceea ce gândim că suntem, și ceea ce simțim. Experiența umană le include pe amândouă, și dansul dureros al acestui joc face parte din drumul nostru către redescoperirea adevărului despre noi înșine.

Marea poartă a Inimii se deschide atunci când ființa noastră interioară este coaptă pentru această renunțare la ceea ce credem că suntem. Când nevoia de unificare devine mai puternică decât nevoia de identitate și Iubirea mai puternică decât frica. 

Tomasz Alen Kopera 1976 - Polish Magical Surrealism  painter - Tutt'Art@ (30)

”Universuri vei naște și vei prăbuși, căutându-mă fără să știi ce cauți, praf de galaxii și pulberi de stele se vor așterne în urma ta, într-atât de crâncenă îți va fi zbaterea, bietul meu băiat, civilizații vor naște și vor pieri în umbra disperată a scutului tău, râuri de lacrimi și de sânge vor scrie istoriile tale pe cer, devenind constelații, zbaterile inimii tale se vor face cuvinte rostite curgând prin poeți, jerbele de lumină ale ochilor tăi, iubitul meu, se vor face culori izvorând din inimi de pictor de-a lungul și de-a latul timpurilor, ochii aceștia ai tăi vor arde în visele fecioarelor lumii, numele tău va fi cântat până când se va pierde în negura timpurilor și abia atunci, abia atunci, abia atunci…. ” (Zero către Unu, Cartea 44, Horia Francisc Turcanu – 2014)

Frica și Iubirea sunt capetele spectrului experienței umane. Cu cât mai multă frică de pierdere a identității, cu atât mai puțină Iubire, sau conexiune. Și invers, cu cât ne agățăm mai puțin de identitate, cu atât mai profundă conexiunea și sentimentul de a fi una. Mai întâi cu celălalt, care devine un aspect al propriei ființe, apoi cu dimensiuni mai largi ale existenței.

În acest punct, al deschiderii marii porți a Inimii, dimensiunea noastră rațională este pregătită să-și transcendă propriile limite, să accepte că există dimensiuni ale existenței cu mult mai largi decât liniaritatea mentală care configurează rolurile noastre dar și sistemele noastre de valori. Într-un cuplu, acest punct este magnific. Întreaga aventură dureroasă a căutării anterioare acestei trăiri se justifică. Pare că nu am fi putut trăi niciodată această enormă deschidere, dacă nu am fi trecut prin jocul dureros al iluziei identității. Deschiderea acestei porți către celălalt devine primul pas către Deschidere. Trăind măcar odată nebunia curajului de a ne abandona, lăsând orice armură să se topească, devenim conștienți nu numai că acest lucru este posibil, dar aceasta pune sub semnul întrebării construcția numită ego.

Este aceasta o trăire care poate fi numită ”spirituală”?

Privind împrejur cu Încredere

Titlul acestor rânduri, ”Dragoste și trezire”, este împrumutat de la una dintre Cărțile Maestrului Interior. Autorul său este John Welwood. Este un ghid practic pentru aceia care presimt dimensiunea spirituală a Dragostei dintre doi oameni și despre felul în care iubirea omenească devine un un instrument al transcendenței. Pentru mulți oameni, timp de milenii, a afirma că biserica, locul tradițional în care poate fi trăită conexiunea cu Divinul, poate fi înlocuită cu templul numit cuplu, a părut o blasfemie. Dumnezeu părea a fi dispărut cu desăvârșire din dimensiunea umană și refugiat în înalturi insondabile. Era expresia proprie noastre înstrăinări de esență. Umanitatea pare să fi depășit în adâncurile sale această perspectivă duală și începe să recunoască ceva din natura sacră a existenței sale pe această planetă. Welwood este unul dintre oamenii acestui timp magnific pentru care avem cel mai profund respect, căci nimic din ceea ce scrie nu este speculație intelectuală, ci expresia unei experiențe și a unui parcurs uman înalt, de la filozofie la mistică, de la creștinism la budhism și invers, de la fizică la metafizică, trecând prin furcile caudine ale celor mai dureroase experiențe umane. Nu vom vorbi aici despre această carte, căci fiecare carte este o experiență personală și, dacă rezonați cu această temă, o veți citi singuri. Motivul pentru care am împrumutat titlul lui John Welwood pentru acest articol este acela că exprimă încheierea unui timp al dualității. Dragostea umană și trezirea spirituală păreau tendințe contradictorii iar acum, în aceste vremuri ale transformării interioare ale umanității, se revelează un adevăr surprinzător: Dragostea este o poartă pentru cele mai înalte trăiri, iar Iubirea conștientă poate deveni o cale spirituală. 

Tomasz Alen Kopera 1976 - Polish Magical Surrealism  painter - Tutt'Art@ (18)

Unu către Zero: ”M-ai trădat, urlă inima unui bebeluș către mama sa, țipătul său străbate întreaga Creație cu aceeași durere cu care o rază de lumină se desprinde din soare, un cuvânt se desprinde din tăcere și o spaimă dintr-o revelație. Pentru ce m-ai aruncat pradă nașterii, respirația mea pradă trupului acestuia pentru ce, te întreb, pentru ce ai lăsat-o, și privirea pentru ce, te întreb, ai lăsat-o pradă ochiului? În locul tăcerii mi-ai dat urlet, în locul șederii, umblare, în locul cuprinderii, strâmtoarea, aripile îmi vor cădea și se vor face săbii, apele învâlvorate ale Ființei mele vor îngheța în lacrimi, lumina inimii mele se va stinge și voi rătăci în întuneric, memoria strălucitoare a marelui Înger care sunt se va sparge în cioburi, ca un cerșetor voi aduna din cărți și din vise resturile Cunoașterii, în locul Iubirii mă voi scălda în frică, la fel ca în timpurile blestemate ale Nașterii din Întreg. ”

A privi împrejur cu Încredere este posibil doar atunci când experiența deschiderii, a prăbușirii structurii ego-ului, fie chiar și pentru un moment de revelație, s-a petrecut deja. Momentele de Dragoste, de deschidere, de revelație nu sunt niciodată stabile și nu țin pentru totdeauna. Ele sunt insule de trăire intensă, de Conștiență, de fluiditate, de Iubire, într-un proces în care identificarea totală cu structurile minții și ale ego-ului încep să cedeze. În aceste timpuri pendulăm între ceea ce suntem obișnuiți să fim și deschiderea către ceea ce suntem în cele mai profunde spații ale ființei noastre. Această pendulare este naturală și face parte din procesul mare ale transformării de Conștiință.

Există foarte mulți oameni care tânjesc după Iubire în toate formele sale, foarte mulți bărbați și femei care caută sub diferite forme această conexiune adâncă exprimată în cuplu, ca formă de spiritualitate inconștientă. Unii se află în relații care, deși au trecut prin suișuri și coborâșuri, au potențialul transformator al marii Iubiri pentru că în adâncurile lor există această conexiune profundă, la nivelul Sufletului, ca o temă a acestei vieți: a descoperi adevărul despre existență prin Dragoste. Alții poate că nu se află în nici un fel de relație de cuplu și doar caută una, având sentimentul profund că acolo există ceva important pentru sine în această viață. Iar alții se află în relații toxice, în cupluri în care se joacă încă foarte dramatic rolurile adânci despre care am pomenit mai sus, iar această dramă le ocupă cea mai mare parte din viață. 

Tomasz Alen Kopera 1976 - Polish Magical Surrealism  painter - Tutt'Art@ (17)

”A trebuit să devin ceva în loc să fiu Totul, a trebuit să mă întreb apoi cine sunt și fiecare gest, fiecare pas și fiecare bătaie de aripă mi-a devenit nume, mamă, mie, Cel-Fără-De-Nume. Cerurile se învârt și se scurg năprasnic peste lume, zidurile de stâncă ale munților se înalță din deșert, norii îngheață și se fac zăpadă, soarele mut lăcrimează lumină pe deasupra vânturilor care au cuprins pământul, căci fiecare naștere este aidoma celei dintâi. ”

Aceste rânduri sunt dedicate tuturor acelora care simt în adâncul lor că Dragostea este o poartă, că în interiorul Inimii omenești se ascunde misterul existenței și al adevărului de care ne-am îndepărtat. Huxley spunea într-un dintre cărțile sale că forma ultimă de spiritualitate este aceea de a descoperi revelația în cele mai mărunte aspecte ale vieții, și că sacrul își găsește expresia ultimă în mijlocul vieții profane. Cum ar putea Dragostea omenească să excludă sacralitatea existenței? Învăluită în negurile identificării și ale structurilor generate de ego, Revelația trăiește în fiecare aspect al vieții noastre, așteptând să fie dezvăluită. Acelora care presimt minunăția divinității ascunsă în jocul uneori dureros dintre oameni le sunt destinate aceste rânduri, fie că se află în căutarea, în mijlocul sau în transformarea unei relații de iubire liniară, în Iubire Conștientă. 

Tomasz Alen Kopera 1976 - Polish Magical Surrealism  painter - Tutt'Art@ (27)

”Născându-mă, îmi amintesc mamă, nesfârșitul, însângeratul șirag al nașterilor mele, durerea e cheia nenumăratelor Porți ale Creației. Pentru a nu mă risipi printre stele, va trebui să uit, pentru a nu mă pierde de tăcere, va trebui să rostesc cuvinte, pentru a păstra natura luminoasă a Ființei mele va trebui să rătăcesc în întuneric …”

Marea poartă a Inimii poate fi deschisă cu adevărat în interiorul unei relații conștiente și acest lucru schimbă întreaga perspectivă asupra realității. Călătoria Inimii, tot ceea ce facem și suntem, cărțile noastre, explorările noastre de conștiință au în mijlocul lor o asemenea revelație izvorâtă din centrul unei Iubiri conștiente. Întreaga cunoaștere și vindecare, întreaga Cale a Maestrului Interior nu ar fi izvorât pentru noi în această dimensiune, fără această deschidere care s-a petrecut între noi. Am putut privi în profunzimea realității trăite și am putut să o înțelegem într-un fel nou. Am descoperit felul în care identificările noastre inconștiente ne modelau experiența vieții, într-un fel sau altul prin frică. Consecința identificării cu structurile ego-ului este, întotdeauna, o formă sau alta de frică, iar reacția este ”mușcă sau fugi”. Dragostea a dizolvat frica și acesta a fost începutul reamintirii adevăratei noastre naturi. Nu a fost o dată pentru totdeauna, cu un proces, nu ușor, în care alegerile fiecărei zile și a fiecărui moment au contat enorm. În esență, alegerea de a pune în centrul existenței noastre o revelație asupra propriei ființe pe care am trăit-o, fie chiar și un singur moment. 

Tomasz-Alen-Kopera-3

”pentru a zbura va trebui să mă arunc din vârfurile munților cu aripi de cârpă, ura dureroasă a pierderii de tine se va transforma în biată iubire omenească, te voi căuta în fiecare privire a unei femei, te voi recunoaște în rotunjimile colinelor de sub muntele lui Zam, voi străbate din nou în lung și în lat lumea aceasta așa cum am străbătut toate lumile …”

A avea încredere în propria revelație, a reveni la ea mereu, a o cultiva și a ne întemeia alegerile și acțiunile pe această revelație, a face din ea o bază a existenței a fost la fel de important ca revelația în sine. Încrederea este un miracol și este sacră (vezi Miracolul În-Crederii). Doar că nu ne poate fi dată. Trebuie să ne-o luăm și presupune curaj. Când ajungem să avem Încredere în noi înșine, avem Încredere în celălalt mai întâi. Apoi, Încrederea devine un mod de a trăi și schimbă complet natura existenței. Drumul Încrederii, pentru noi, a început cu miracolul petrecut în adâncul Dragostei între un bărbat și o femeie.

A fi eu însumi, calea către marea Iubire

Odată porțile Inimii deschise, ele se vor închide deci de multe ori. Dar vom putea reveni la trăire prin propria noastră alegere. Nu este un drum ușor și nici evident, necesită o practică permanentă a Atenției, a Prezenței, a Deschiderii și acțiuni izvorâte din Conștiență. (Vezi Disciplina Prezenței ) Iubirea este o stare de Conștiință și de Conștiență. A rămâne deschis este întotdeauna, o alegere. Este în puterile noastre să naștem acțiunile noastre în această lume din Conștiența Iubirii. Iar cuplul este un spațiu extraordinar de forjare a alegerilor noastre și de antrenare a Conștienței, căci celălalt, oglinda și partenerul nostru, suntem noi înșine. Încrederea schimbă totul și nu mai avem nevoie să ne prefacem, să menținem imagini vechi, vocea a aceea ce suntem în orice moment devine expresia noastră naturală, iar cuvântul Împreună devine a doua natură.

Această voce autentică și netrucată, vindecă și deschide porțile unei bucurii de a trăi și de a exista care nu are un motiv anume. Este primul palier al unei adevărate spiritualități trăite în viața de fiecare zi. O expresie a acestui palier, care însoțește Bucuria, este Recunoștința pentru minunăția vieții, a relației și a lumii, recunoștința pentru frumusețea dar și pentru dramatismul experienței umane, care ne modelează Sufletul prin experiență. (Vezi Criteriul Bucuriei ) Există mari mistici în viață, precum Brother David Steindl Rast (Vezi Adâncimile Cuvântului) care au făcut din Bucurie și Recunoștință o cale spirituală. Bucuria și Recunoștința au darul de a topi granițele structurilor egotice și de a ne elibera de încorsetare.

Tomasz Alen Kopera 1976 - Polish Magical Surrealism  painter - Tutt'Art@ (15)

”… suflul strălucitor al inimii mele îl voi îmbrăca în zale de oțel, transparența inefabilă a Ființei o voi ascunde într-o mantie de gânduri, în urma mea nisipurile lumii se vor amesteca în vârtejuri ale războiului, câmpiile filosofiei și ale legii, ale poeziei și matematicii se vor umple cu semnele neputinței mele de a regăsi pacea…”

Mai departe, trăind în autenticitate și eliberând vocea interioară, deschidem porțile adevăratei Creativități, care este unul dintre atributele fundamentale ale Ființei. Descoperim în noi înșine această calitate și natura firească a umanității de a crea experiență, realități care să ne reprezinte. Creăm realități și experiență umană conștientă în cuplu, alături și împreună cu celălalt, și acest lucru nu se compară cu nimic din ceea ce am trăit înainte de asta pe tărâmurile lui ”a face”. Acest lucru se transferă în lumea exterioară printr-o emanație proaspătă, care nu seamănă deloc cu facerea din identificare. Aceasta din urmă poartă urmele conformismului, ale turmei în care toți cred aceleași lucruri și se exprimă la fel, în vreme ce Creația autentică poartă energiile proaspete și ne-încorsetate ale unei inimi deschise și eliberate pretenții și frică față de canoanele acestei lumi. A crea lucruri împreună devine o extensie a Încrederii, a intimității și a unei iubiri care curge dincolo de tot ceea ce credeam că suntem înainte. Este un nivel care transcende Dragostea așa cum o percep majoritatea oamenilor și care pentru noi poartă cu adevărat numele de Iubire. Deasemeni este primul nivel al Conștienței suficient de larg și de stabil pentru a permite ieșirea din frică, furie sau emoții distructive atunci când apar.

Capacitatea de a administra stările interioare experienței umane devine din ce în ce mai evidentă. Nu mai suntem pradă acestor emoții și acest lucru devine posibil pentru că ne asumăm statutul de creatori ai propriului spațiu lăuntric. Nu ”celălalt este de vină” pentru starea mea, ci eu însumi am responsabilitatea acestei stări, oricare ar fi ea. Dacă am continua să credem că celălalt poartă această responsabilitate, atunci nu am fi capabili să o schimbăm. Administrarea stărilor dificile, mentale, emoționale, energetice și fizice devine un exercițiu permanent dar în paralel relația de iubire devine tot mai profundă și mai echilibrată, și întreaga perspectivă asupra realității se transformă.

Gradul de adâncime al iubirii pe care doi oameni sunt capabili să îl trăiască între ei este un indicator al gradului pe care ambii sunt capabili să-l trăiască față de lumea înconjurătoare. Conștiența și curajul de a rămâne deschiși în fața realității, nu întotdeauna blândă sau confortabilă, are legătură cu această deschidere a Inimii fără de care nimic din toate acestea nu este posibil. Iubirea nu este niciodată o întâmplare sau un noroc. Măsura în care trăim iubirea în viața noastră este invers proporțională cu închiderea și prudența proprie ego-ului. De aceea este o legătură importantă între abundența vieții noastre și deschiderea, fluiditatea și curgerea pe care o numim iubire. 

Tomasz Alen Kopera 1976 - Polish Magical Surrealism  painter - Tutt'Art@ (4)

”nostalgia dulcii tale amintiri o voi turna în opere la fel de nemuritoare precum praful de stele, te voi desena în nopțile fără lună cu vârful sabiei pe cer scrijelind constelații…”

Abundența nu înseamnă doar bani. Există mulți oameni care au bani, dar a căror viață este săracă. Este o sărăcie a trăirii, e emoției, a frumuseții, a recunoștinței, o sărăcie a percepției, adică a capacității de a simți realitatea. Adevărata abundență, cea care vine din Încredere, din deschidere, este o abundență a vieții în ansamblu. Din nou, are legătură cu ceea ce se numește Iubire și are ca sursă marea poartă a Inimii.

În cele din urmă, această practică a Iubirii Conștiente transformă complet perspectiva despre noi înșine, despre celălalt, despre natura existenței și a experienței umane. Aceasta este Trezirea. Nu vom descrie aici felul în care se percepe această lume odată petrecută Trezirea. Important aici este că Dragostea autentică conduce în cele din urmă la Iubire Conștientă, la depășirea tuturor capcanelor identificării cu structurile ego-ului, pentru ca în final să facă posibilă o Revelație de natură, cu adevărat metafizică, deși își are rădăcinile în cea mai deplină … fizică. Metafizica nu este altceva decât o fizică a celor mai rafinate spații ale conștiinței disponibile trăirii în experiența umană încarnată. Drumul de la Dragoste la Trezire spirituală este un drum dificil și dur, provocator și plin de capcane, dar unul mai rapid și mai direct decât altele. 

J14-61x81

”lumina va curge precum sângele săpând pâraie fosforescente în întunericul de fier al trupului meu, va veni timpul în care mă voi îndrăgosti și voi plânge nedeslușita melancolie a unei așchii de regăsire, fiecare bătaie a inimii mele va fi un pas al întoarcerii, până într-o zi când…”

Toată lumea știe că ”totul este iubire” și aceasta este natura ultimă a realității, dar pentru cei mai mulți este doar un text spiritual la modă. Experiența realității umane ca iubire este rară și instabilă. Trezirea nu este acum, odată pentru totdeauna. Există momente de percepție clară a Iubirii ca natură ultimă a realității, dar această percepție implică disoluția temporară a identității asumate. Astfel că revenind la identitatea liniară pierdem cumva percepția Iubirii. Experiența umană devine în acest stadiu un efort de integrare a acestor dimensiuni și stări ale Ființei. Pierdem percepția, dar păstrăm Încrederea în propria trăire, o validăm și o transformăm într-o bază din care facem alegeri și generăm acțiuni în dimensiunea orizontală a existenței. În mod straniu, mintea noastră liniară și voința noastră sunt implicate complet în a acționa pornind de la această perspectivă a Iubirii trăite, dar care s-a disipat.

Un mesaj pentru Maestrul Interior

Toate aceste lucruri despre care scriem aici sunt izvorâte din experiența directă și dintr-un parcurs personal al nostru, Horia și Elena Francisc – Țurcanu, pe scurt HEFT. Multe lucruri, cărți, programe, workshop-uri de expansiune a conștiinței s-au născut din această osmoză a identităților noastre. Mulți dintre voi ați trăit în mod direct puterea cunoașterii izvorâte din renunțarea la o identitate fermă, sub forma viziunii, înțelegerii unor adevăruri despre voi înșivă, sub forma vindecării de frică și de confuzie. Mulți dintre voi ați trăit adică Revelația. În alte vremuri, o clipă de Revelație într-o viață era de ajuns. Acum, Revelația este accesibilă pentru că nivelul Conștienței s-a schimbat.

Un alt nume al lucrului cu ”stările de extinse ale Conștiinței” ar fi ”lucrul cu Iubirea”. A ieși din Conștiența liniară, îngustă, înfricoșată, este același lucru cu deschiderea, Încrederea și Iubirea. Este un proces complex a cărui miză este ”a simți”. Nu putem fi conștienți de lucrurile sau dimensiunile pe care nu le simțim. A simți este periculos. Ne temem să simțim ca să nu ne doară, ca să nu fim copleșiți, ca să nu… De fapt, ne temem să ne deschidem. Ne temem să … iubim. Tot jocul unui cuplu de îndrăgostiți, dar și jocul între noi și lumea cea mare, este un joc între frică și iubire, între deschidere și închidere, între identitate fermă, protectoare, dar însingurată, și curgere, fluiditate și comuniune. Tot modul nostru de a trăi, toate ideile, normele și formele vieții noastre au legătură cu acest joc. 

Tomasz Alen Kopera 1976 - Polish Magical Surrealism  painter - Tutt'Art@ (25)

”În ceața ca o miere sângerie a apusului, balaurul tăcut al marelui fluviu se prăvale în mare odată cu norii dinspre miază-noapte. Ce subțire pot curge pașii iubitei mele în nisip, pe lângă pașii mei, ce lungă și albă este mâna ei curgând în tăcerea înlăcrimată a mâinilor mele, ce strălucitoare tăcere curge din ochii ei în ochii mei. Negăsind cuvintele desenăm inimi arzătoare în nisipuri din care căldura a plecat, respirăm aburii mării înserate unul în celălalt, inele de aur alb plâng diamantele regăsirii.”

În orice moment, orice alegere și orice acțiune poate să se nască din frică și închidere, sau dimpotrivă, din iubire, deschidere, Încredere… Suntem puși în fața acestei alegeri de o mie de ori pe zi. În cuplu, în relațiile cu rudele și prietenii noștri, cu job-ul nostru sau pur și simplu alegerea unui drum sau al altuia, depinde de baza alegerii. Frica vrea mereu aceleași drumuri, vrea prudență și este ne-încrezătoare. Iubirea e deschisă și inovatoare, curajoasă și plină de Încredere, vrea drumuri mereu noi și creativitate. În Dragoste și în viață suntem puși mereu să alegem. Drumul ale cărui borne sunt făcute din frică este repetitiv și conduce la crize de transformare. Drumul cu borne făcute din momente de deschidere și Încredere conduce către Trezire.

Mesajul nostru pentru voi, cei care simțiți că în Dragoste se ascunde Trezirea este acesta: ascultați-vă Inima. Încredere! Nu ați fost niciodată singuri pe această Cale care conduce în cele din urmă la eliberare și transformare. Dacă auziți vocea interioară care vă mână către o Dragoste Conștientă, atunci să știți că este vocea Maestrului Interior. Dragostea nu este altceva decât forma omenească a Iubirii cu I mare. Iar aceasta este singura destinație posibilă. Iar dacă ceva rezonează în voi citind toate acestea, atunci să știți că este acela pe care noi îl numim Maestrul Interior. Sunteți voi înșivă în cea mai perfectă Conștiență. 

Eternity-10A18591

”Ce fel de naștere este aceasta, iubita mea, fără durere? Ce fel de lacrimi sunt acestea curgând nu din ochi, ci din privire, ce cutremurare a inimii mele privindu-te, vindecă rana cea mai veche cunoscută de un om? Cu ce fel de abur, iubita mea, mă învălui tu, astfel încât săbiile mele se topesc și se fac aripi? Cine voi mai fi, în brațele tale, dacă tot ce sunt, dispare?” ( Unu către Zero – cartea 44, HFT 2014 )

Maestrului Interior care trăiește în fiecare dintre voi așteptând să fie trăit îi sunt destinate toate acestea și multe altele încă. Fiecare Călătorie interioară, fiecare Carte, fiecare Experiență de Conștiință, fiecare Revelație, cu Încrederea că Iubirea schimbă totul și vindecă totul.

heft xÎntre Dragoste și Trezire este un parcurs al Revelației care stă în puterile voastre.

Cu Încredere

H for HEFT

PS. Am ales să curg pe sub picturile lui Kopera două dintre poemele Cărții 44, Zero către Unu și Unu către Zero , pentru că tema acestui articol, picturile lui și poemele Cărții 44 își au rădăcinile în aceeași experiență a eternului joc arhetipal Feminin/Masculin. 

Cărțile Maestrului Interior – pe această temă:

Cartea 44 – Horia Francisc Țurcanu 

Iubirea la timpul prezent – Morrie & Arleah Shechtman – ediție nouă

Dragoste și trezire – John Welwood – ediție nouă

Iubiri perfecte, relații imperfecte – John Welwood 

Călătoria Inimii – John Welwood 

Proiectul Vindecare prin Iubire – un proiect HEFT – Cărțile Maestrului Interior

Workshop-uri/experiențe de expansiune a Conștiinței :

Tabăra de Vară Călătoria Inimii – cel mai important eveniment al acestui an

Articole pe teme complementare: Relația Conștientă, Alchimia DureriiConștiență și Compasiune, Maestrul Interior și sfârșitul suferinței, Miracolul În-Crederii, Creația conștientă de Realitate

Acest articol este ilustrat cu picturile lui Tomasz Alen Kopera


Descarcă acest articol ca PDF.

Un comentariu

  1. Draga Horia,
    NU pot decat sa-ti multumesc ,ca impartasesti acesta experiente cu MINE SI CU NOI.
    Cred ca odata trezit Maestrul Interior din mine,mai trebuie doar validat si Curajul de a face alte alegeri decat pana acum.Multumesc

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Descarcă acest articol ca PDF.
Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2020

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net