Calatoria Inimii

Povestea unui psihiatru nonconformist. Generaţia LSD şi întâlnirea dintre ştiinţă şi spiritualitate. Dincolo de spaţiu şi timp. Psihologia transpersonală şi starea de reîntregire. Omagiu unui mare explorator al Conştiinţei. Respiraţia Holotropică, un instrument fabulos de auto-explorare şi auto-vindecare. Darul lui Stanislav Grof. Sfârşitul timpurilor sau începuturile trezirii umanităţii. Redescoperirea lui Dumnezeu. 11 iunie 2011: “Breathing as one”. Respiraţia planetară, cea mai de seamă experienţă de conştiinţă extinsă a acestui an. Un moment al inimii pentru Stanislav Grof. Ultima sa carte, “Respiraţia Holotropică” va apărea până la sfârşitul acestui an şi în România. Era prin anii 50, undeva, în Europa de Est. Mai precis în fosta Cehoslovacie. Până la un punct tânărul bărbat crezuse că va deveni artist. Poate pictor. Desena cu talent. Cumva, porţile a ceea ce se numeşte “inspiraţie” se deschideau pentru el şi atunci el avea acces la o lume a viziunii. O lume miraculoasă care exista undeva, în el însuşi. Era un miracol, un mister nedesluşit dar fascinant. Atât de fascinant, încât a hotârât că merită toată atenţia sa. S-a apucat să studieze. În mod evident, aceste stări de inspiraţie făceau parte din psihismul omenesc, din universul interior al fiecăruia. Dar ştiinţa cunoştea prea puţine despre aceste fenomene interioare care păreau să ţină mai curând de domeniul misticii decât de cel al psihologiei tradiţionale. Potenţialul pictor a devenit un tânăr psihiatru. Curiozitatea sa era insaţiabilă atunci când era vorba despre misterele lăuntrice ale fiinţei. Într-o bună zi i s-a ivit ocazia să experimenteze anumite stări ale conştiinţei induse cu ajutorul unor substanţe noi şi aproape necunoscute. Universitatea care derula programul căuta voluntari pentru acest proiect. Simptomele induse de această substanţă erau stranii. Părea că întregul interior al fiinţei, toate trăirile se expansionau cumva, percepţiile deveneau mai largi, înţelesurile mai cuprinzătoare, semnificaţiile mai evidente. Timpul şi spaţiul dispăreau şi în conştiinţă apăreau conţinuturi care aparent nu aveau nici o logică, dar care apoi se dovedeau de o profunzime uluitoare. Instituţia trata toate acestea din perspectivă medicală. Ieşirea din “normalitate” era semnul unei patologii, a unei nebunii, iar voluntarii, tineri medici psihiatri, aveau misiunea să studieze această “nebunie” din interior. Să trăiască ceea ce trăiesc pacienţii lor. Numai că tânărul nostru personaj recunoscuse deja în aceste stări de conştiinţă ceva ce avea legătură cu marile stări de inspiraţie ale artiştilor, cu stărilede conştiinţă ale marilor mistici, cu relatările acelora care trecuseră prin transformări importante şi care avuseseră ceea ce se numeşte “revelaţii”. Părea mult mai mult decât o stare de nebunie, depăşea cu mult cadrul patologiilor psihice despre care vorbeau cărţile de medicină. Istoria unui psihiatru nonconformist Tânărul acesta se numea Stanislav Grof. Substanţa psihedelică era LSD-ul. Destinul său avea să-l conducă apoi în SUA unde avea să-şi continue cercetările în spaţiul academic american. Descoperirile sale erau atât de uluitoare încât, pur şi simplu tindeau să reconfigureze complet imaginea pe care ştiinţa o avea despre psihicul omenesc. Arhitectura interioară a conştiinţei părea să înglobeze tot ceea ce există. Formulările sale erau atât de curajoase şi atât de neconvenţionale, încât tradiţionaliştii nu au putut înghiţi aceste noi perspective, aceasta în ciuda faptului că alte ştiinţe, precum fizica cuantică şi biochimia confirmau această viziune. Esenţa abordărilor sale era în esenţă aceasta: ceea ce numim “conştient” este doar o mică parte din ceea ce suntem. Marele rest este atât de colosal încât cuprinde totul. Aceste intuiţii mai fusesără formulate şi de către alţi cercetători, dar niciodată nu fuseseră susţinute cu un studiu în canoanele academice. Pentru prima dată în acest cadru, ştiinţific, îşi făceau loc perspective ce părea să aibă mai degrabă legătură cu metafizica şi cu spiritualitatea decât cu ştiinţa. Joncţiunea era făcută.Proiectul a fost oprit. Explicaţiile au fost unele oarecare. Astăzi ştim însă că asemenea experienţe de conştiinţă extinsă conduc în cele din urmă la o eliberare  interioară faţă de diferitele sisteme de credinţe pe care le-am adoptat fără să le chestionăm niciodată cu adevărat. Această libertate interioară venită pe calea “revelaţiei” nu putea să convină nici unui sistem. Substanţa magică a fost declarată ilegală şi toate proiectele de cercetare asupra conştiinţei de acest tip au fost sistate. Pentru ursul cehoslovac însă, obişnuit cu opreliştile diferitelor sisteme – venea din Europa de Est! – aceasta n-a fost decât un pas înainte pe calea destinului său. Căci aşa a găsit calea regală.

Călătoriile în Conştiinţă. De ce mergem în Peru? Plantele sacre nu sunt o cale spirituală. “Journey” versus “Trip”. Plantele sacre sunt Porţi către noi înşine. Realizarea de Sine, sau nimeni nu face în locul nostru. Divinitatea interioară – o experienţă. Plantele sacre – uneltele pe care ni le-am dat pentru a crăpa armurile iluziei. Nu există secrete esoterice. Totul este la lumină. Săptămâna aceasta plecăm din nou în Peru, pentru o nouă şi extraordinară expediţie în jungla amazoniană, dar, mult mai important, pentru o nouă incursiune în propria noastră Conştiinţă, o nouă călătorie în adâncurile a ceea ce suntem cu adevărat. Este un prilej pentru a reveni la subiect, pentru că mulţi dintre voi, Căutătorii, camarazii noştri de Călătorie a Inimii, ne-aţi pus întrebări cărora poate nu am apucat să le răspundem. Din momentul în care noi am lansat întâlnirile cu voi în spaţiul public, din momentul în care am început să vorbim despre ceea ce facem şi ceea ce experimentăm, interesul pentru subiectul ritualurilor cu plante sacre şi al medicinei tradiţionale din marile tradiţii spirituale ale lumii, a fost imens. În rândurile de mai jos vom încerca să lămurim unele dintre cele mai importante aspecte ale ale acestor mari Călătorii ale noastre şi să răspundem, cel puţin parţial, întrebărilor care au apărut cel mai des. După cum ştiţi deja, esenţa drumului nostru spiritual şi de conştiinţă este una a practicii directe, a experimentării stărilor de conştiinţă extinsă. Am vrut să trăim noi înşine acele stări despre care vorbeau marii mistici, despre care vorbesc cărţile sfinte. Puntea între spaţiul mental şi cel al conştiinţei extinse a fost psihologia transpersonală, ale cărei mijloace sunt experienţiale. Respiraţia holotropică nu a fost decât un început, dar unul extraordinar, căci expansiunile induse cu ajutorul acestui tip de respiraţie accelerată sunt uluitor de profunde şi pot fi comparate oricând ca profunzime şi aspect terapeutic cu experienţele cu substanţe psihedelice clasice. Apoi au urmat ani în care noi am călătorit enorm, în lumile noastre interioare dar şi în lumea largă, în căutarea experienţelor de conştiinţă. Tot ceea ce ştim, tot ceea ce suntem, tot ceea ce facem, provine din aceste experienţe de conştiinţă extinsă. Adevărul despre care noi vorbim este unul care poate fi experimentat de către oricine. Am numit calea noastră spirituală Calea Maestrului Interior pentru că tot adevărul este acolo, înlăntru. În fiecare.  

  Pierre Janin este psiholog și psihoterapeut. Locuiește undeva, în sudul Franței și este cunoscut pentru abordările sale neconvenționale în ceea privește psihoterapia. Face parte dintre aceia cu o viziune largă asupra interiorului omenesc și care cred că dincolo de mintea și de gândurile noastre mai e ceva. Sufletul. A lua în considerare Sufletul atunci când ești psihoterapeut, înseamnă a ieși complet din liniaritatea mecanică a psihologiei clasice și a te plasa de fapt în avangarda Marii Transformări. Pierre Janin este unul dintre terapeuții care sunt invitații noștri permanenți în România. Vine cam odată pe an. Aceia dintre voi care au lucrat cu el au putut experimenta forța matură a acestui terapeut și profunzimea uneori surprinzătoare a abordărilor sale care coboară până în cele mai adânci straturi ale psihicului, pentru a urca brusc penivelurile rarefiate ale Spiritualității. Dealtfel, acest tip de abordare – psihologică și spirituală în același timp, îl plasează pe Pierre Janin în avangarda europeană a psihologiei, pentru că la această oră încă, psihologia academică are aroganța de a crede că știe totul despre vârtejurile noastre lăuntrice, crede că totul poate fi explicat prin împrejurări concrete prin care am trecut cândva în această viață, și mai crede că stărilor sufletului omenesc îi pot fi puse etichete. Psihologia tolerează cu condescendență încă, ceea ce numim spiritualitate, pentru simplul motiv că anumite zone ale ființei omenești nu pot fi măsurate și etichetate prin mijloacele convenționale ale științei. Primul lucru pe care îl remarci la omul acesta este calmul care îl înconjoară ca un halou, emană din priviri, din cuvinte, din tonul său și din gesturile măsurate. Iar căldura, pur și simplu, se simte. Are un fel de prezență totală atunci când vorbește, un fel de a-și focaliza atenția asupra interlocutorului, un fel de a-l asculta, care creează de jur împrejur senzația de căldură. Vorbind cu Pierre Janin mi-a trecut prin cap că de multe ori noi doar ne prefacem că îl ascultăm pe celălalt, absorbiți fiind de propriile noastre gânduri, că, de fapt, multe dintre întâlnirile noastre se desfășoară în monologuri paralele. Am vrut să știu cum se vede din perspectiva unui profesionist al psihologiei această tendință planetară de întoarcere a omenirii către spiritualitate, către străvechile repere ale sufletului omenesc, care ar putea fi motivele ei și dacă soluția pentru profunda criză prin care trece umanitatea ar putea veni din zona spiritualității.

”Revoluția Conștiinței – descoperiri transpersonale care schimbă lumea”. Acesta a fost numele generic pe care l-a purtat ce-a de-a 17 ediție a International Transpersonal Conference care s-a desfășurat saptamana trecută la Moscova. Acest nume, ”Revoluția Conștiinței”, a fost unul inspirat. Pe de-o parte indică interesul imens acordat transformărilor fundamentale prin care trece în acest moment umanitatea, iar pe de-altă parte a fost un omagiu adus lui Stanislav Grof, unul dintre părinții psihologiei transpersonale, căci această sintagmă devenită de notorietate, îi aparține. ”Revoluția Conștiinței” este și titlul unei extraordinare cărți semnate de Stanislav Grof, Ervin Lsszlo și Peter Russell, pe care o puteți găsi și în limba română. Dealtfel Stanislav Grof a fost invitatul special al acestei Conferințe organizate de ITA (International Transpersonal Association), înființată acum mai bine de 30 de ani chiar de el. Dacă acum 30 de ani mișcarea transpersonală era doar o orientare din psihologie care lua în considerare natura spirituală a psihicului omenesc și reconfigura complet hărțile conștiinței, în zilele noastre mișcarea transpersonală adună la un loc oameni de știință din domenii fundamentale, cum este fizica cuantică, bio-chimia și altele. Ceea ce numim Noua Paradigmă, sau noua viziune asupra realității pare să se configureze împrejurul cercetărilor asupra conștiinței. Acesta este motivul pentru care la o asemenea conferință participă oameni de spiritualitate din întreag lume, venind din diferite tradiții spirituale de pe toată planeta. Budiști și creștini, musulmani și șamani din Siberia, terapeuți din toate orientările, muzicieni, psihiatri, neurologi și profesori de semiotică, cercetători în domeniul terapiilor cu psihedelice, o întreagă lume se adună pentru a reconfigura împreună hărțile realității în care trăim. Toată această lume este conștientă de Marea Transformare prin care trece Umanitatea și caută să găsească Calea, așa cum a numit-o Rajesh Dalal, unul dintre paticipanți, fost discipol al lui Krishnamurti.

Biomusic – un procedeu revoluționar de echilibrare a Ființei. Uimitoarele efecte ale muzicii asupra structurii moleculare a apei din orice fiinta vie. Auzisem despre Biomusic. Credeam că este muzică și atât. Mai precis o muzică pentru relaxare, pentru meditație și altele asemenea. Nu mi-a stârnit interesul pentru că în lume există enorm de multă muzică creată pentru așa ceva. Preferam clasici sau muzică religioasă provenind din diverse tradiții spirituale. Numai că, într-o bună zi, l-am cunoscut pe Jean Louis Fargier. Este muzician, este francez, locuiește la Londra. Primul lucru care mi-a atras atenția este felul în care se mișcă și vorbește, de un calm senin și clar, foarte neobișnuit pentru lumea secolului 21, în care cu toți ne grăbim, în care pare că timpul s-a scurtat. Presiunea permanentă în care trăim, telefoanele mobile, informația circulând cu viteza luminii, într-un cuvânt stresul care impregnează vremurile noastre, părea neputincios în cazul acestui bărbat subțirel și cuminte. Părea că trăiește într-un fel de distorsiune temporală, într-o alveolă protectoare. Agitația dimprejurul său nu-l afecta în nici un fel. Avea ceva din liniștea unui călugăr, sau a unui maestru zen atent permanent la o dimensiune interioară care nouă, celorlalți, ne este inaccesibilă. Un zâmbet discret și bun îi însoțea orice cuvânt, iar gesturile puține aveau o eleganță ce denotă educație. L-am cunoscut la București, unde venise să  prezinte ceea ce el numește ”procesul Biomusic”. Întâmplarea a făcut să am ocazia să schimb câteva vorbe cu el înainte de această prezentare și să aflu un lucru care m-a pus pe gânduri. Poate că ați auzit de studiile unui celebru fizician japonez pe nume Masaru Emoto, ale cărui cărți au apărut și în România. Acesta a descoperit faptul că apa se comportă ca o ființă vie, sensibilă, că are memorie și că reacționează la diversele tipuri de energie. De pildă, dacă pe un pahar cu apă scriem cuvântul ”iubire” sau ”mulțumesc”, într-un mod misterios, apa simte acest lucru și devine purtătoarea unei energii benefice, care ajută plantele să crească spectaculos și îmbunătățește starea de sănătate a oamenilor.

Despre Stiinta si Revelatie Neurolog, psihiatru, profesor universitar, om de ștință, cercetător în domeniul conștiinței, scriitor. Dumitru Constantin este ceea ce în SUA s-ar numi ”a brain”. Adică ”un creier”. Sau, cum s-ar spune pe la noi, o minte luminată. Dincolo de titlurile sale științifice și de recunoașterea internațională, căci este mereu plecat din țară la tot felul de congrese internaționale, despre Dumitru Constantin se mai poate spune ceva: este un ”căutător”. Este un personaj neliniștit, care-și pune întrebări, care nu se mulțumește niciodată cu răspunsuri convenționale, care încearcă mereu să găsească noi perspective asupra adevărului. Cercetările sale lipsite de prejudecăți asupra conștiinței l-au condus în zonele de frontieră ale cunoașterii cu mult înainte ca în România să se poată vorbi despre interferența științei cu doctrinele mistice. Aceasta este motivația care a stat la baza acestui interviu. În 1981 în România a apărut o carte numită ”Inteligența materiei”, al cărei autor este profesorul Dumitru Constantin.  O carte care a bulversat lumea științifică românească pentru că avea curajul să aducă în discuție o viziune asupra lumii și a universului ce părea pierdută pentru totdeauna. Erau timpurile materialismului dialectic, iar cuvinte precum „suflet” își pierduseră orice semnificație. Lumea nu mai era decât o mașinărie, la fel și oamenii. Conștiința nu mai era decât ”produsul materiei superior organizate”. Dumnezeu fusese izgonit din lumea oamenilor în numele unei științe restrictive și ai cărei ochi erau acoperiți cu ochelari de cal. Ei bine, în acele timpuri, Dumitru Constantin a avut curajul să fluiere în biserică. ”Inteligența materiei” era o carte în care, pe baza cercetărilor care se desfășurau în lume dar și pe baza propriilor sale cercetări, Dumitru Constantin arăta faptul că în spatele aparenței solide a materiei există un principiu energetic și informațional care organizează universul în formele pe care le cunoaștem. Că dincolo de obiectele mecanice ale lumii mai există ceva, o esență inefabilă, greu de cuprins în conceptele obișnuite despre materie, care constituie adevărata bază a universului cunoscut. În vreme ce știința occidentală deducea toate acestea în mod matematic, Dumitru Constantin ajungea la aceleași concluzii pornind de la mijloacele care-i stăteau la îndemână. Poate că și alți oameni de știință români adulmecau atunci această nouă viziune asupra universului, însă doar el a avut curajul să exprime ceea ce credea, într-o carte. Desigur, cartea a fost interzisă.

John Welwood este psihoterapeut, doctor in psihologie si unul dintre cei mai cunoscuti autori pe domeniul sau in Statele Unite si Europa. Dupa ce a obtinut o diploma in filosofie si-a continuat studiile in Sua si a trecut prin diverse stagii de pregatire cu maestri ai budismului zen. John Welwood se considera pe sine o punte intre sistemele filosofice orientale si psihologia analitica de tip european si propune o noua viziune integratoare asupra fiintei, centrata in jurul inimii. Este celebru pentru perspectivele sale asupra rolului iubirii in vindecarea personala si a celei colective si pentru imbinarea abordarilor orientale cu cele occidentale in psihologie. Cartile sale au fost traduse pretutindeni in lume iar workshopurile pe care le sustine la Omega Institute si uneori in Europa sunt profund transformatoare. Acest interviu este urmarea unei superbe intalniri pe care noi (Horia Turcanu si Elena Francisc) am avut-o cu el la Paris. Numele acestui site este imprumutat de la una dintre cele mai extraordinare carti ale sale, ”Calatoria Inimii”. Prima surpriza pe care mi-a oferit-o John Welwood au fost cartile sale. Mi se parusera extraordinare, pentru ca principalul sau mesaj, oricat ar parea de straniu pentru un psiholog american, era intoarcerea la suflet, la inima, la spiritualitate, ca solutie la nefericirea generalizata ce caracterizeaza societatile de consum. Astfel ca, intr-o buna zi, pe cand ma aflam la Paris si am aflat ca sustine o conferinta, am vrut sa vad despre ce e vorba. Tema era psihologie si spiritualitate. Asa l-am cunoscut pe John Welwood. Tinand cont de succesul pe care-l au cartile sale in America si in Europa (trei dintre ele au fost traduse si in Romania), de faima sa, ma asteptam sa intalnesc un personaj rigid, distant si politicos. In loc de toate acestea, am descoperit un om simplu, de o timiditate pe care abia si-o poate masca, de o caldura si o spontaneitate incredibile.

Dokusho Villalba este înainte de toate un personaj. Felul carismatic în care vorbește, eleganța cu care trece de la o idee la alta, plimbandu-te prin toată istoria filosofiei europene și orientale, felul în care face conexiuni între idei ținând de domenii diferite ale științei sau, dimpotrivă, ținând de domeniul spiritual, este fascinant. De la științe sociale la arte, de la psihologie la politică, pentru Dokusho Villalba, tot ceea ce a creeat umanitatea până în acest moment are o legătură cu spiritualitatea, indicând un mod de a ne raporta la aceasta. Din perspectiva lui Dokusho Villalba, criza prin care trece umanitatea în acest moment nu este una de conjunctură, economică și socială, ci o criză profundă ce-și are adevăratele cauze în îndepărtarea de adevărata noastră esență, care este una spirituală. Cu alte cuvinte, criza economică, ecologică, starea de rău existențial care a cuprins umanitatea în ciuda extraordinarelor progrese tehnologice, are o sursă spirituală iar rezolvarea acestei crize nu poate fi decât spirituală. Despre Zen am auzit cu toți, așa cum am auzit despre meditație ca despre o cale spirituală. Dar puțini sunt aceia care știu cu adevărat despre ce este vorba. Când am auzit că un adevărat maestru zen vine la București mi-am spus că poate e momentul să aflu care este cu adevărat perspectiva budistă asupra lumii și dacă această perspectivă poate să ne ajute cu ceva pe noi, cei care trăim într-o cu totul altă ecuație spirituală. Maestrul Dokusho, descendent al unei linii de maeștri spirituali străluciți, când a auzit despre interviu și-a ridicat privirile dintre cărțile pe care dădea autografe și mi-a zis așa: dacă vrei cu adevărat să înțelegi despre ce este vorba, nu este suficient să citești sau să auzi ce spun. Trebuie să practici zen mai întâi. Așa am ajuns, pentru o zi, să încerc meditația numită Zazen. Ceea ce am trăit în timpul acestei meditații este greu de transpus în cuvinte, pentru că este vorba despre trăiri multidimensionale, în care imaginile mentale, gândurile și emoțiile ies din interior în același timp și creează o stare de spirit foarte greu de descris. Esențial este faptul că atunci când aceste imagini, gânduri, emoții ies la suprafață, le poți observa cum ai observa orice alt obiect din exterior. Apare percepția clară că suntem diferiți de gândurile noastre. Conștiința noastră este ca o oglindă pentru aceste gânduri. Aveam să aflu că pe acestă ”detașare” se întemeiază întreaga filosofie Zen.

Ervin Laszlo, Stanislav Grof si Peter Russell, in dialog cu Horia Turcanu Stiinta contemporana acrediteaza profetiile legate de sfarsitul lumii. Nu va fi, insa, un final de existenta, ci o uriasa schimbare de constiinta. Anul 2012, un punct critic al istoriei. Istoria recenta a umanitatii este o istorie a crizelor de toate felurile: economice, sociale, politice, financiare, crize umanitare, crize care desemneaza de fapt situatii de razboi, crize ecologice care desemneaza de fapt distrugeri ireversibile ale vietii de pe planeta, crize ale petrolului, ale terorismului, ale ostaticilor, crize climatice si alte sute de feluri de crize. Exista o criza de supra-productie de alimente, sute de milioane de tone pe an, si simultan o criza a foamei: mai mult de o suta de milioane de oameni sunt sub pragul subzistentei. La fiecare 6 secunde cineva moare de foame in lume. Sase milioane de copii mor de foame pe an, in timp ce 155 de milioane sunt supraponderali. Cateva sute de miliardari detin mai multi bani decat trei miliarde de oameni mai putin norocosi. Jumatate din umanitate. Energia solara pe care o primeste pamantul timp de numai patruzeci de minute, daca ar fi folosita integral, ar acoperi necesarul de energie al planetei pentru un an intreg. Dar noi ne incapatanam sa stoarcem ultimele picaturi de petrol si carbune, care polueaza aerul si apa, cu costuri enorme si consecinte incalculabile. Zeci de specii de plante si animale dispar definitiv in fiecare zi, calota glaciara se topeste in ritm accelerat crescand nivelul oceanului planetar, milioane de hectare de padure dispar definitiv in fiecare an. In fiecare clipa, la nivelul intregii planete, se desfasoara sute de razboaie. Armele dezvoltate de tarile avansate sunt mai periculoase decat conflictele pe care incearca sa le previna. Au trecut 200 de ani de la revolutia industriala, cea care a declansat constructia lumii in care traim si oamenii nu sunt deloc mai fericiti decat inainte. Visul unei umanitati fericite pare a se fi transformat intr-un cosmar punctat de crize contradictorii. Cetatenii tarilor avansate se declara cei mai nefericiti. Consumul de droguri, de alcool, rata sinuciderilor sunt cele mai ridicate pe care le-a cunoscut vreodata omenirea. Depresia, alienarea, disolutia relatiilor dintre oameni au atins proportiile unei epidemii. Vorbim despre o criza economica, dar in realitate economia nu este decat una dintre fetele lumii pe care noi am construit-o dupa chipul si asemanarea noastra, reflectand propriile noastre valori. Este consecinta directa a unui mod de a privi lumea si de a ne raporta la ea. Am construit o lume a super-tehnologiilor, din care sufletul a fost exclus. Am creat un sistem al competitiei acerbe, in care distrugerea “adversarului” este o izbanda, iar singuratatea si nefericirea este implicita. Un sistem al separarii de ceilalti si de noi insine in care crizele exterioare reflecta de fapt o criza interioara a umanitatii.