Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

84 comentarii

  1. FF bun siteul…..abia astept sa urmaresc aparitiile voastre

  2. La Cluj-Napoca cand va putem vedea cu aceasta minunata tema alaturi de D-na Elena Francisc?

    • Draga Camelia,
      Venim, cu mare drag, si la Cluj-Napoca… cand ne vei invita :) Suntem destul de des prin tara cu diferite teme: Respiratia Holotropica, Respiratia Inimii, Ritualuri Shamanice etc. Orasele in care mergem cel mai des sunt: Timisoara, Oradea, Iasi.
      In iulie vom fi la Timisoara. Poate vii acolo sa ne cunoastem.

      Cu mult drag,
      Elena
      http://www.transpersonal.ro

  3. Buna! in primul rand felicitari pentru acest site, e o premiera pentru Romania, ma bucur mult ca exista un astfel de site in Romania…sunt un tanar de 23 de ani dornic spre cunoasterea sinelui…am citit multe carti gen Osho care mi-au schimbat total viata….dar vreau mai mult de atat , vreau sa imi dobandesc sufletul, sa fiu un intreb..nu mai vreau sa fiu schizofrenic si divizat..as fi foarte fericit daca ati putea sa imi dati cateva sfaturi si sa vorbim mai multe despre asta..va multumesc anticipat..:)

  4. Va asteptam cu drag si la Cluj. Lumea este tot mai deschisa si cred ca ar merita…

  5. Va invitam, cu toata, dragostea in Iasi. Suntem multi cei care dorim va cunoastem. Ar fi posibila organizarea unor worshopuri in Iasi anul acesta? Multe multumiri

  6. salut…….. l-am vazut pe HORIA ȚURCANU LA ORESTE,SI MI-AM PLACUT MULT TEMA EMISIUNII.CAND VE-TI TRECE SI PRIN GALATI?!

  7. mi-am dat seama intr-o seara.ca prezentul este cel mai scurt dintre trecut prezent si viitor.prezentul este clipa de fața apoi trece imediat daca a trecut o secunda decand u ai clipit deja u ai clipit la trecut.cand ai dat cu piciorul intr-o piatra si ai trcut de ea..deja ea devine trecut.cel mai lung timp este trecutul.dar cel mai greu de atins este viitorul.e o chestie pe care mi-a venit in minte intr-o seara cand nu puteam sa dorm.eu cred ca este corect ceace am spus.va salut cu respect.

  8. Buna seara,
    Am citit intrunul din comentariile Dvs. ca Oradea ar fi unul din orasele pe care obisnuiti sa le vizitati in calatoriile Dvs.
    Imi puteti transmite pe cand urmatoarea vizita?
    Multumesc

  9. aveti drum si prin galati?

  10. sinteti de nota,..infinitului imi pare bine ca sinteti si voi in acest UNIVERS-SINTETI NISTE INGERI,….VA MUTUMESC.

  11. Va rog sa-mi recomandati,carti pt. a cunoate si a ma initia in acest domeniu si a fi un membru cat de cat initiat!Respiratie holotropica,respiratia inimi,stari de constiinta extinsa,terapii transpersonale,toate aceste teorii si practici cat inteleg eu,pt a ma initia si a cunoaste mult mai mult .Cu multumiri!

  12. autocunoasterea de sine cred ca anseamna sa al descoperim pe Dumnezeu,prin ce credem ca ar fi bine sa facem,sa gandim pozitiv,indiferent de cum reactioneaza cei din jurul nostru.

  13. Va multumim pentru articolele interesante ! Cand doresti sa te dezvolti cauti si pe cararile batatorile de ceilalti!

  14. eu una nu prea mai inteleg nimic acum ,sunt intr-o profunda stare de confuzie.
    Am aflat ca exista legea atractiei si fizica cuantica, am aflat ca pe Dumnezeu il gasim in noi, ca este deajuns sa cerem, sa vrem, sa vizualizam ceea ce ne dorim dar am mai aflat si ca fiecare ne nastem cu o karma.
    Deci degeaba imi doresc asa cum spune legea atractiei , degeaba il rog pe Dumnezeu sa imi dea ceva daca eu am de platit o anume karma..
    Va rog mult sa imi explicati cum sa incep….sunt la inceput de drum si din dorinta de a afla mai multe , am ajuns sa aflu in cat nu mai inteleg nimic. Sunt total confuza.
    Va multumesc din suflet pt ca existati si ca ne luminati.

    • da, pare ca degeaba il rugam pe dumnezeu-l din exterior sa faca una alta. traim vremurile in care descoperim ca Cel din exterior nu este decat propriul nostru suflet, propria noastra parte divina. a renunta la karma inseamna a renunta la vinovatie. la credinta in ea. inseamna a trece de la credinta, la incredere.

      nu te teme de confuzie. e normala atunci cand se schimba toate sistemele de referinta. esti pe drumul cel bun. descoperirea lui dumnezeu este o descoperire de sine.

      cu drag, h

  15. Iti multumesc mult de tot pentru raspunsuri,chiar imi sunt de ajutor. Imi doresc enorm de mult sa aflu mai mult, sa cunosc mai mult si chiar imi doresc sa incerc respiratia holotropica si respiratia inimii. Trec printr-o perioada in care simt simt o sete acuta de informatie,de cunoastere si am invatat cat de frumos este sa cobor in mine, in sufletul meu. Ascult muzica de meditatie, muzica Bio 6 in 1, citesc carti despre tot ce pot afla. Imi doresc din suflet sa nu ma pierd in lumea asta atat de dura.
    Va multumesc ca existati.

  16. imi cer scuze ca va deranjez din nou dar trec prin momente dificile, in care simt ca nu mai vreau nimic,ca nu mai sper nimic, ca stau pe loc si nu evoluez si vorbind cu voi ma simt mai bine.
    Ma intreb daca respiratia holotropica m-ar face sa ma simt mai bine,sa pot lasa mai usor trecutul in spate? daca imi va lua durerea lucrurilor care m-au dezamagit dupa suflet…
    Imi cer scuze ca va deranjez cu prostiile mele…

    • draga mihaela, nu ne deranjezi niciodata. din nefericire sunt uneori zile in care nu putem intra pe site.

      intotdeauna evoluam, in orice moment al vietii noastre, chiar daca pare ca lucrurile stau pe loc. noi am fost invatati sa evitam vremurile dificile, sa intoarcem privirea de la durere. primul pas este sa privesti momentul dificil in fata, inainte de a face ceva. sa-l respiri, sa-l iei in interiorul tau, sa-l accepti, caci inainte de orice transformare este acceptarea a ceea ce vrei sa transformi. totul este energie, totul este stare, nimic nu este stabil. nici macar starile dificile. trebuie sa stii ca tu nu esti una cu starile tale. tu esti altcineva decat durerea, frica, anxietatea sau orice alta stare. tu poti sa observi starea, deci nu esti una cu ea. odata observata, accept-o. nu ste decat una din nenumaratele stari – continuturi ale constiintei – care trec prin interiorul tau. odata ce stii asta, ca nu esti una cu starea, o poti transforma. de fapt, se topeste singura.

      da, respiratia inimii si respiratia holotropica sunt instrumente foare eficiente pentru a realiza faptul ca trecutul s-a terminat pentru totdeauna iar ceea ce te tine legata de trecut este numai iluzia – venind din minte – ca ceva te leaga de el. nimic nu ne tine legati de trecut, numai credinta noatra in el. toate structurile trecutului se dizolva atunci cand il privim in mod constient.

      agnis

  17. va multumesc pentru experientele impartasite cu noi…as vrea sa stiu miercuri la oradea unde si la ce ora are loc intalnirea?
    multumesc mult

  18. Psihologia transpersonală reprezintă a patra mare forţă din psihologie cu care eu rezonez foarte bine, motiv pentru care aş fi interesat de o formare în psihologia transpersonală, dar raportul preţ-beneficii nu poate să mă trimită cu gândul decât la o întrebare gen: Oare de ce aceşti oameni cred că sunt capabili să formeze ceva atâta timp cât nu fac altceva decât comerţ cu sufletul oamenilor… Foarte frumoasă şi extrem de importantă este această latură spirituală ce trebuie explorată de fiecare om ce ajunge să considere că scopul său în viaţă este mântuirea sufletului sau eliberarea de suferinţă… sau oricum vrei să-i zici, eticheta este irelevantă, dar se pare că evoluţia spirituală nu e chiar aşa la îndemâna oricui. Păcat… şi trist e să te crezi un îndrumător spiritual, când în realitate nu eşti altceva decât un negustor. Da, preţurile sunt extrem de mari având în vedere nivelul de trai din România, bineînţeles că ele se aliniază perfect la preţurile practicate de toţi formatorii de pe piaţă, că doar asta e, o afacere ce tind să cred că e şi foarte profitabilă. Nişte teorii ce sună frumos şi sunt vândute unor oameni care din ignoranţă îşi permit luxul să cumpere astfel de poveşti ce speră să le asigure un loc frumos după moarte. Recunosc ca pe alocuri există câte ceva sănătos în aceste teorii comercializate cu succes, dar asta nu înseamnă nimic atâta timp cât continui să dormi şi să crezi în poveşti pe care le cumperi în mod constant în speranţa că o să devii şi tu un înţelept.
    Dragilor, aş putea să vă pun o groază de întrebari, aş putea să vă las fără cuvinte, să vă pun în dificultate, aş putea să fiu cel mai terifiant coşmar pentru voi, aş putea să vă dau o „palmă” care să vă trezească la realitate, pentru că în momentul de faţă nu ştiţi aproape nimic, din punct de vedere spiritual nu sunteţi capabili să formaţi nimic. Toate studiile şi plimbările voastre prin lume n-au nici un folos real atâta timp cât vă amagiţi pe voi şi pe alţii îmbătându-vă cu apă rece. Păcat… şi Dumnezeu să vă ajute să vă treziţi cu adevărat.

    P.S.: Doar câteva citate la care ar fi de folos să mai reflectezi:
    1) Dacă oamenii sunt buni doar pentru că se tem de o pedeapsă şi speră într-o răsplată, atunci suntem, într-adevăr, o adunătură jalnică. (Albert Einstein)
    2)Cel ce mărşăluieşte vesel în rând cu trupa, deja şi-a câştigat dispreţul meu. I s-a dat ditamai creierul din greşeală, din moment ce măduva spinării i-ar fi ajuns. (Albert Einstein)
    3) Orice prosti poate să ştie, scopul este să înţelegi. (Albert Einstein)
    4) Încearcă nu să fii un om de succes, ci un om de valoare. (Albert Einstein)
    5) Ne trebuie doi ani să învăţăm să vorbim şi întreaga viaţă să învăţăm să tăcem. (proverbe chinezeşti)

    • esti foarte warrior pentru unul care se da peaceful, si intristator de peaceful pentru un adevarat warrior. cati ani ai baiatule? asteptam intrebarile tale distrugatoare cu incordata temere,si poate iti vom intoarce si obrazul celalalt, daca ne vei intreba despre crestinismul auto-asumat al celor aflati in supraveghere abulatorie la spitalul 9.

    • hehe :) mai treci pe la noi

  19. Buna ziua,
    exista contraindicatii pentru participarea la un workshop de respiratie holotropica a unei femei insarcinata in luna 7?
    va multumesc

    • da. poti sa nasti in timpul workshop-ului! :)) serios. exista un formular medical pe siteul asociatiei in care e precizat acest lucru. deci, te asteptam cu drag peste doua luni, cu tot cu bebeul! h

  20. Sunt fascinata si atrasa de acest gen de subiecte!Recent l-am urmarit pe Horia Turcanu(felicitari pt viziunea asupra vietii,asupra propriei onestitati) la emisiunea lui Oreste si datorita lor am descoperit calatoria inimii!Iar pe Elena Francisc am „cunoscut-o”de pe vremea cand era redactor la revista Cosmopolitan(apreciam fiecare articol al ei,simtind-o deosebita ai aproape sufletului meu).
    Va multumesc pentru aceste articole superbe,m-am regasit si astept in continuare noutati!

  21. In sfârşit a dat Dumnezeu să îmi fac timp să VĂ cunosc şi să MĂ cunosc.Am văzut emisiunea lui Horia (adică … nu a lui Oreste:)) Briliantă gândire, şi prin asta înţeleg o grămadă de sclipiri care vor duce la lămurirea multor nesiguranţe spirituale simţite dar „nedovedite” de foarte mulţi oameni. MULŢAM FAIN!
    Şi uite cum, intrând pe site-ul anunţat în fugă de Horia, am descoperit şi cealaltă jumătate a sferei perfecte:Elena.
    „SĂ NE TRĂIŢI CĂ NE TREBUIŢI!”

    • dragule, multumim din suflet. dar ceea ce ne trebuie cu adevarat tuturor este acea parte din noi insine pe care am uitat-o, cautand mereu repere exterioare. si noi suntem doar niste repere exterioare. nu facem decat sa va aducem aminte cine sunteti cu adevarat voi. h

  22. Dumneata dragă domnule, dacă crezi că sunt un puţoi cu gura mare ce pe internet se crede zmeu şi dacă tu crezi că vârsta mea are vreo relevanţă în ecuaţie, tind să cred că eşti puţin cam superficial, dar bineînţeles că eşti liber să crezi ce vrei atâta timp cât îţi asumi răspunderea pentru gândurile, vorbele, faptele şi toate acţiunile pe care le faci. Îţi mărturisesc că nu ai reuşit să mă surprinzi absolut deloc (o reacţie previzibilă, demnă de nivelul spiritual la care te afli), cât despre jocul de cuvinte nu pot să zic decât că era să cad pe spate, dar până la urmă am decis să cad pe gânduri. Observ că ai un spirit predictiv, tu deja ştii cine şi cum sunt eu, care e paradigma din care fac parte, dar trebuie să recunosc că n-am înţeles cum ai ajuns tu să ataci creştinismul auto-asumat… dar fiecare înţelege ce vrea şi cât poate. Cât despre partea cu întoarcerea obrazului, îţi recomand să o cânţi la altă masă, eu unul nu te cred, chiar dacă mai am momente de prostie, totuşi am şi eu limitele mele, nu pot fi chiar atât de prost încât să înghit orice mi se serveşte pe tavă, pentru simplu fapt că e frumos ambalat. Ştiu că sunt destul de critic şi autocritic şi mai ştiu că asta pe mulţi îi deranjează, dar eu nu menajez pe nimeni, rămân obiectiv şi nu fac rabat de la logică. Ştiu că te-a deranjat atitudinea mea, e evident acest lucru şi sunt convins că nu eşti conştient de faptul că în esenţă eşti nimic, nici măcar un reper exterior, iar toate osanalele adresate până acum ţi s-au cam urcat la cap, te simţi „miezul din dodoaşcă”, dar nu eşti decât un negustor ce vinde poveşti despre realitate şi pretinzi că explorezi realitatea. Sărmanii oameni, îmi e milă de ei, să-i vad cum practic se vând pe banii lor şi astfel se abat de la trezire.
    Hai să o luam altfel, e clar că modul meu de abordare e greşit şi nu rezolv nimic prin aceste cuvinte, ori comentariul meu nu a venit cu scopul declarat de a jigni, dacă asta aş fi intenţionat să fac mă rezumam la o intervenţie ceva mai scurtă şi mai directă, dar astfel nu aş fi dat dovadă de prea multă înţelepciune. Nu am nici un interes să-mi ascund vârsta, cum nu am nici un interes să ascund nimic niciodată, sunt deschis să zic absolut orice despre mine, orice colţisor sunt dispus să-l scot la lumină. Am 24 de ani, dar vârsta biologică este irelevantă. Aş putea să spun multe, mă simt în stare să vă pun în dificultate prin întrebări menite să vă lase măcar pe gânduri şi poate, poate să vă deschidă mintea spre a înţelege mai bine realitatea. Dvs. cu soţia formaţi un cuplu, atât în viaţa personală cât şi în cea profesională, iar eu mă vad capabil să port o discuţie cu voi doi, faţă în faţă, pentru că prin intermediul internetului nu sunt dispus să port o discuţie atât de amplă ce îmbracă diverse nuanţe şi aspecte ale realităţii înconjurătoare. Ca să înţelegeţi cine sunt, trebuie mai întâi să mă cunoaşteţi şi ca să mă cunoaşteţi trebuie să existe posibilitatea de a comunica şi ca să existe posibilitatea de a comunica trebuie să existe disponibilitatea de-a asculta şi înţelege. Există şi posibilitatea de a crede în judecata dvs. de valoare, conform căreia aş avea o anumită legătură cu spitalul 9, este decizia dvs. pe care o respect dar nu o împărtăşesc. Orice dvs. doriţi să consideraţi şi să spuneţi despre mine, oricât de rău ar suna şi de indiferent de ce încărcătură negativă ar fi însoţită cu siguranţă nu şi-ar atinge ţinta, iar eu voi continua să rămân neatins de lucrurile cu care n-am nici o legătură. Sunt ferm convins că dvs. mă subestimaţi, nu mă consideraţi ca fiind o provocare, atitudine ce nu face altceva decât să vă menţină într-o stare de incapabilitate de a dobândi un grad ceva mai înalt de înţelepciune.
    Şi totuşi dacă tot veni vorba de sintagma Peaceful Warrior şi în cazul în care acest film nu vă este cunoscut, vă puteţi uita la el la care adaug şi recomandarea de a citi cartea lui Anthony de Mello – Conştienţa, capcanele şi şansele realităţii (Editura For You), bineînţeles doar dacă nu o ştiţi deja şi dacă doriţi să înţelegeţi o mică particică din ceea ce sunt şi poziţia de pe care pot să vă vorbesc.
    Toate cele bune şi numai bine să împărtăşiţi şi să primiţi!

    • varsta biologica nu are nici o legatura. e vorba despre imaturitatea scrisului si a ideilor exprimate. cat despre discutiile cu mine, pe net si live, prefer sa discut atunci cand am timp, cu cei de varsta mea. ceea ce ma face sa cred ca esti intradevar „un putzoi cu gura mare ce pe internet se crede zmeu” – asa cum te exprimi chiar tu, este o agresiviate nemascata ce indica frustrari nerezolvate la timp si o oarecare intarziere mentala si emotionala. scuze, agnis

  23. Hai că eşti comic!:)) Interesant diagnostic, nu mă deranjează deloc, dacă ar fi fost însoţit de nişte argumente logice, solide, ar fi fost chiar binevenit. Care sunt criteriile în urma cărora ai dedus că ar fi vorba de o imaturitate a scrisului şi a ideilor? Cum poţi demonstra că sunt frustrat? Dar că am o întârziere mentală şi emoţională? Preferi agresivitatea mascată? Nu te grăbi să-mi răspunzi, poţi să le consideri întrebări retorice dacă nu ai argumente solide, logice, pentru că altfel nu are nici un rost să arunci vorbe în vânt. Agresivitate percepi tu pentru ca eşti vizibil deranjat şi surprins de faptul că nu ţi-am adresat osanale, ba mi-am permis să te consider doar un negustor ce vinde povestioare despre realitate. Aceste reacţii ale dvs. nu fac altceva decât să demonstreze competenţele, profesionalismul şi nivelul spiritual la care vă aflaţi. Cu tot respectul aş vrea să-mi cer scuze şi vă promit că am să merg la terapie, în mod regulat, până când am să mă fac bine şi sper eu să recuperez întârzierea mentală cât şi pe cea emoţională. Dvs. în schimb nu trebuie să vă cereţi scuze, cel puţin nu mie personal, deoarece nu mi-aţi greşit cu nimic, aşadar cuvântul „scuze” adresat mai sus nu-şi avea rostul.
    Aş fi putut să fac şi eu nişte aprecieri la adresa scrisului dvs. ce pe alocuri e cam agramat, dar nu sunt în măsură să mai zic nimic, motiv pentru care am să închei intervenţia mea aici, cu menţiunea că Anthony de Mello – Conştienţa, capcanele şi şansele realităţii, e o carte ce merită citită dacă pretinzi că te intereseaza subiectul spiritualitate, conştienţă, realitate, iluminare. El e ceva mai direct, vezi să nu-l percepi agresiv, că omul nu are nimic cu tine, vrea doar să te lase fără nici o mască, să-ţi arate tot ce e fals, iraţional, să te îndrume spre înţelegerea realităţii. Sincer cred că ai şi părţi foarte bune, ceva esenţă din realitate, altfel nu aş fi stat să apăs pe butoanele astea în scopul de a transmite ceva şi nu despre mine ţi-am trasmis, dar tu ai înţeles că eu mi-am propus să arunc cu noroi în tine şi tu evident ai simţit nevoia să te aperi.

    Citeşte aceste fragmente din carte poate te stimulează:

    Singura modalitate în care cineva îţi poate fi de folos, este să-ţi conteste ideile.
    Dacă eşti pregătit să fii provocat, există un singur lucru pe care-l poţi face, dar nimeni nu te poate ajuta. Care este cel mai important decât toate? Se numeşte observare de sine. La aceasta nimeni nu te poate ajuta. Nimeni nu-ţi poate da o metodă. Nimeni nu-ţi poate arăta o tehnică. Dar auto-observarea – examinarea propriei tale persoane – este importantă.
    Vrei să schimbi lumea? Ce-ar fi să începi cu tine? Ce-ar fi să te transformi mai întâi pe tine însuţi? Dar cum o poţi face? Prin observare. Prin înţelegere. Fără intervenţie sau judecată din partea ta. Pentru că ceea ce judeci nu poţi înţelege.
    Nu există nimic mai încâtător decât starea de conştienţă. Ai prefera, mai degrabă, să trăieşti în întuneric? Ai prefera, mai degrabă, să acţionezi şi să nu fii conştient de acţiunile tale – să vorbeşti şi să nu fii conştient de cuvintele tale? Ai prefera, mai degrabă, să-i asculţi pe oameni şi să nu fii conştient de ceea ce auzi – să nu fii conştient de ceea ce vezi?
    Marele Socrate a spus: „Viaţa inconştientă nu merită trăită.” Acesta este un adevăr evident. Cei mai mulţi oameni nu trăiesc vieţi conştiente. Ei trăiesc vieţi mecanice, gânduri mecanice. Vrei să vezi cât eşti de mecanic, realmente? „Vai, ce frumoasă cămaşă ai!” Îţi face plăcere când auzi aşa ceva. E vorba doar de cămaşă, pentru numele lui Dumnezeu! Te simţi mândru când auzi asta. Câţi oameni cunoşti, care să nu fie influenţaţi de lăuda sau dojană? Aşa ceva nu corespunde comportamentului uman, zicem noi. Comportament uman înseamnă să fii ca o maimuţică, pe care oricine o poate trage de coadă – iar tu să faci tot ce se presupune că trebuie să faci. Dar, oare, asta înseamnă să fii uman? Dacă ţi se pare că sunt fermecător, înseamnă că, în acest moment, eşti într-o dispoziţie bună – nimic mai mult.
    Îţi place să stai în „închisoare”? Îţi place să fii controlat? Daţi-mi voie să vă mai spun ceva: Dacă vă veţi permiteţi vreodată să vă simţiţi bine, atunci când omenii vă vor spune că sunteţi OK, înseamnă să vă pregătiţi pe voi înşivă să vă simţiţi prost, până când vă vor spune că nu suntenţi buni. Atât timp cât trăieşti pentru a îndeplini aşteptările altor oameni, ar fi bine să ai grijă ce porţi, cum te piepteni, dacă ai pantofii lustruiţi – pe scurt, dacă eşti la înălţimea tuturor aşteptărilor lor afurisite. Şi asta numeşti tu, a fi uman? Asta vei descoperi, când te vei privi atent pe tine însuţi! Vei fi îngrozit! Realitatea este că tu nu eşti nici Ok, nici ne-OK. Tu nu poţi corespunde stării, tendinţei, sau modei actuale! Oare asta înseamnă că ai devenit OK? De asta depinde Ok-ul tău? Depinde de ce spun oamenii despre tine? Iisus Hristos trebuie să fi fost destul de ne-OK, având în vedere standardele din vremea lui. Tu nu eşti OK şi nici ne-OK – tu eşti tu.
    Dacă ai mulţi bani, nu înseamnă deloc că ai succes în viaţă. Ai succes în viaţă atunci când te trezeşti! Atunci nu trebuie să-ţi ceri scuze nimănui, nu trebuie să dai explicaţii nimănui, nu dai doi bani pe ceea ce cred sau spun ceilalţi despre tine. Nu ai griji, eşti fericit. Asta numesc eu să ai succes.
    Să ai o slujbă bună, sau să fii renumit, sau să ai o reputaţie strălucită – nimic din toate acestea nu au nici o legătură cu fericirea sau succesul. Nici una! Este total irelevant.
    Singurul lucru de care-i păsa unui astfel de om este ce vor crede copiii lui despre el, ce vor crede vecinii despre el, ce va crede soţia lui despre el. Ar fi trebuit să devină faimos. Societatea şi cultura noastră ne inoculează asta în cap, zi şi noapte. Oameni care au reuşit? Ce au reuşit? Au reuşit să facă din ei înşişi nişte prostănaci. Asta, deoarece şi-au epuizat toată energia că să obţină ceva lipsit de valoare. Ei sunt speriaţi şi confuzi, sunt nişte marionete ca toţi ceilalţi. Uită-te la ei cum umblă ţanţos pe scenă. Uite ce agitaţi devin, dacă au o pată pe cămaşă. Asta numeşti tu succes?
    Priveşte cât îi sperie perspectiva că s-ar putea să nu fie realeşi. Asta zici tu că înseamnă succesul? Se lasă controlaţi, manipulaţi. Sunt nişte oameni nefericiţi, demni de compătimire. Nu se bucură de viaţă. Sunt permanent încordaţi şi neliniştiţi. Asta numeşti tu existenţă omenească? Şi ştii de ce se întâmplă asta? Dintr-un singur motiv: s-au identificat cu nişte etichete. L-au identificat pe „eu” cu banii lor, cu slujba sau cu profesia lor. Asta a fost greşeala lor. Aţi auzit de avocatul care s-a prezentat cu o reclamaţie împotriva unui instalator? El i-a spus instalatorului: „Hei, m-ai taxat cu două sute de dolari pe oră. Eu nu fac atâţia bani ca avocat.” ” Nici eu nu făceam atâţia bani când eram avocat!” Poţi fi instalator sau avocat, om de afaceri sau preot, dar acestea nu influenţează nicidecum „eu-ul” esenţial. Nu te afectează pe tine. Dacă mi-aş schimba profesia mâine, ar fi exact cum mi-aş fi schimbat hainele. Eu am rămas neatins. Tu eşti hainele tale? Tu eşti numele tău? Tu eşti profesia ta? Încetează să te mai identifici cu ele. Pentru că sunt trecătoare. Când înţelegi asta cu adevărat, nici o critică nu te poate afecta. Nici o măgulire sau lăuda nu te pot afecta. Când cineva spune: „Eşti un tip minunat”, despre ce vorbeşte? El vorbeşte despre „mine”, el nu vorbeşte despre „eu”. „Eu” nu este nici mare nici mic. „Eu” nu se confundă nici cu succesul, nici cu eşecul. Nu este nici una dintre aceste. Acestea sunt lucruri trecătoare, care depinde de condiţionarea ta. Aceste lucruri depind de criteriile pe care le stabileşte societatea, care depind de condiţionarea ta. Aceste lucruri depind de dispoziţia persoanei cu care se întâmplă să vorbeşti chiar acum. Nu au nimic de a face cu „eu”. „Eu” nu este nici una dintre aceste etichete. „Mine” este în general egoist, prostesc, copilăresc – un prost cât toate zilele. Aşadar, dacă îmi spui: „Eşti un prost”, asta e un lucru pe care îl ştiu de ani de zile! Sinele condiţionat – la ce te aşteptai? Îl cunosc de ani de zile. De ce te identifici cu el? Nătăfleţule! Acela nu este „eu” – acela este „mine”. Vrei să fii fericit? Fericirea continuă nu are nici o motivaţie. Adevărata fericire vine fără cauză. Tu nu mă poţi face fericit. Tu îi spui unei persoane trezite: „De ce eşti fericit?”, iar persoana care s-a trezit spune: „De ce n-aş fi?” Fericirea este starea noastră naturală. Fericirea este starea naturală a copiilor mici, cărora le aparţine împărăţia cerurilor – până ce ajung să fie intoxicaţi şi contaminaţi cu prostia societăţii şi a culturii. Pentru a dobândi fericirea, nu trebuie să faci nimic, deoarece fericirea nu poate fi dobândită. Ştie cineva de ce? Pentru că o avem deja. Cum poţi dobândi ceva ce ai deja? Atunci, de ce nu trăieşti experienţa fericirii? Pentru că trebuie să renunţi la ceva. Trebuie să renunţi la iluzii. Pentru a fi fericit nu trebuie să acumulezi ceva; trebuie să renunţi la ceva. Viaţa este uşoară, viaţa este încântătoare. Ea este dificilă doar pentru iluziile tale, pentru ambiţiile tale, pentru lăcomia şi poftele tale. Ştii de unde vin toate astea? Din faptul că te-ai identificat cu tot felul de etichete!
    Patru trepte către înţelepciune: Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi, este să intraţi în contact cu sentimentele negative de care nu sunteţi conştienţi. Mulţi oameni au sentimente negative de care nu sunt conştienţi. Mulţi oameni sunt deprimaţi, fără să fie conştienţi că sunt deprimaţi. Doar când fac cunoştinţă cu bucuria, ajung să înţeleagă cât de deprimaţi sunt. Nu poţi trata un cancer pe care nu l-ai depistat. Ce sentimente negative? Mohoreală, de exemplu. Te simţi mohorât şi indispus. Simţi că te urăşti, te simţi vinovat. Simţi că viaţa n-are sens, că n-are nici un rost; ai sentiment de suferinţă, te simţi nervos şi încordat. Încearcă mai întâi să intri în contact cu aceste sentimente. Al doilea pas este să înţelegi că sentimentul există în tine, nu în realitate.
    Este atât de evident, dar ei oare impresia că oamenii îşi dau seamă? Habar n-au, crede-mă. Au doctorate în psihologie, sunt rectori universitari, dar asta n-au înţeles. La şcoală n-am fost învăţat cum să trăiesc. Am fost învăţat orice altceva. Aşa cum spunea cineva: „Am primit o educaţie bună. Mi-a trebuit ani de zile să mă descotorosesc de ea.” Despre asta este vorba în spiritualitate: despre dezvăţ. Dezvăţarea de toate prostiile care ţi-au fost inoculate. Sentimentele negative sunt în tine, nu în realitate. Aşadar, încetează să mai încerci să schimbi realitatea. Ar fi o nebunie. Nu mai încerca să-l schimbi pe cel de lângă tine. Noi ne irosim timpul şi toată energia în încercarea de a schimba circumstanţele exterioare, de a-i schimba pe partenerii noştri, pe şefii noştri, pe prietenii noştri, pe duşmanii noştri şi pe toţi ceilalţi. Dar nu trebuie să schimbăm nimic. Sentimentele negative sunt în voi. Nici o persoană de pe Pământ nu are puterea să vă facă nefericiţi. Nu există nici un eveniment pe Pământ care să aibă puterea să vă tulbure sau să vă rănească. Nici un eveniment, condiţie, situaţie sau persoană. Nimeni nu v-a spus asta; toţi v-au spus
    contrariul. De aceea sunteţi acum într-o asemenea situaţie încurcată. De aceea sunteţi adormiţi. Nu vi s-a spus asta niciodată – deşi este mai mult decât evident. Să presupunem că începe să plouă şi asta strică un picnic. Cine este negativ? Ploaia? Sau tu? Care este cauza pentru sentimentul negativ? Ploaia sau reacţia ta? Când te loveşti cu genunchiul de masă, masa nu păţeşte nimic. Singura ei grijă este să fie ceea ce a fost făcută să fie – o masă. Durerea este în genunchiul tău, nu în masă. Misticii tot încearcă să ne spună că realitatea este în regulă aşa cum e. Realitatea nu are probleme.
    Problemele există numai în mintea omenească. Am putea adăuga: în mintea umană stupidă, adormită. Realitatea nu are probleme. Chiar dacă îndepărtaţi fiinţele umane de pe această planetă, viaţă va continuă, natura se va desfăşura în toată frumuseţea şi forţa ei. Unde e problema? Nici o problemă. Voi aţi creat problema. Voi sunteţi problema. Sentimentul este în voi, nu în realitate. Al treila pas: Niciodată să nu te identifici cu acel sentiment. Nu are nimic de a face cu „eu-ul”. Depresiile şi emoţiile tale n-au nici o legătură cu fericirea. Dacă eşti în căutare de emoţii tari, fii gata să te întâlneşti cu depresia. Vrei să-ţi iei drogul? Asta nu are nimic de a face cu „eu”; nu are nimic de a face cu fericirea. La naiba cu minele de aur din Alaska. Ce veţi face cu tot aurul acela? Dacă nu sunteţi fericiţi, nu puteţi trăi. Foarte bine, aţi dat de aur. Şi ce contează? Eşti un rege; sau o prinţesa. Sunteţi liberi; nu vă păsa dacă sunteţi acceptaţi sau respinşi, n-are nici o importantă. Psihologii ne sun cât de important este să dobândeşti simţul apartenenţei. Proştii. De ce vrei să aparţii unei persoane? Nici asta nu mai contează. Un prieten mi-a spus că există un trib african în care pedeapsa capitală constă în a fi exclus din comunitate. Dacă ai fi dat afară din New York, sau de unde locuieşti, nu ai muri. Cum se face că membrul acelui trib a murit? Pentru că a împărtăşit prostia comună a omenirii. El credea că nu va fi în stare să traiescă, dacă nu aparţine cuiva. Să fie oare el foarte diferit de cei mai mulţi oameni? El era convins că are nevoie să aparţină cuiva. Dar tu nu ai nevoie să aparţii nimănui, sau vreunui grup. Nici măcar nu ai nevoie să fii îndrăgostit. Cine ţi-a spus că este necesar? Ceea ce îţi trebuie este să fii liber. Ceea ce îţi trebuie este să iubeşti. Asta e realitatea; această e natura ta. Dar ceea ce-mi spui, de fapt, este că vrei să fii dorit. Vrei să fii aplaudat, să fii atrăgător, vrei ca toate maimuticele să alerge după tine. Îţi iroseşti viaţa. Trezeştete! Nu ai nevoie de aşa ceva. Poţi fi fericit pe deplin şi fără asta. Anturajul tău nu va fi prea încântat să audă acest lucru, deoarece tu devii înfricoşător când deschizi ochii şi înţelegi. Cum să controlezi un astfel de om? El nu are nevoie de tine; nu se simte ameninţat de critică ta; nu-i pasă de ceea ce crezi sau spui despre el. El rupe toate lanţurile; nu mai este o marionetă. Este înfricoşător. „Deci, trebuie să scăpăm de el pentru că spune adevărul; nu mai cunoaşte frica; a încetat să mai fie uman.” Uman! Iată! În sfârşit, o fiinţă umană! El şi-a curmat sclavia, a evadat din închisoarea lor.
    Pasul patru: Tu suferi pentru că eşti adormit, dar gândeşti: „Cât de minunată ar fi viaţa, dacă altcineva s-ar schimba, dacă soţia mea sau şeful meu s-ar schimba.” Întotdeuna vrem ca altcineva să se schimbe, pentru ca noi să ne simţit bine. Dar ţi-a trecut vreodată prin minte cu ce te-ar putea influenţa pe tine, dacă soţia ta sau soţul tău s-ar schimba? Eşti la fel de vulnerabil ca şi înainte; eşti la fel de prost ca şi înainte; eşti la fel de adormit ca şi înainte. Tu eşti cel care are nevoie să se schimbe.
    Imaginează-ţi că nu te simţi bine, că eşti prost dispus şi pleci într-o plimbare prin nişte zone superbe ale ţării. Peisajul este frumos, dar tu nu eşti în starea în care să vezi ceva. Câteva zile mai târziu, treci din nou prin acelaşi locuri şi îţi spui: „Doamne, unde eram, de n-am observat toate astea?” Totul devine frumos, atunci când te schimbi. Noi nu vedem oamenii şi lucrurile aşa cum sunt ele, ci aşa cum suntem noi. De aceea, când doi oameni se uită la ceva sau cineva, există două reacţii diferite. Noi vedem lucrurile şi oamenii nu aşa cum sunt ei, ci aşa cum suntem noi. Oamenii sunt ocupaţi să-i acuze pe toţi ceilalţi, să dea vina pe toţi ceilalţi, să dea vina pe viaţa, să dea vina pe societate, să dea vina pe vecinii lor. Tu nu vei schimba acest mod de a fi; îţi vei continua coşmarul, nu te vei trezi niciodată. Repetaţi acest program de o mie de ori: (a) indentificaţi sentimentele negative în voi; (b) înţelegeţi că ele, sentimentele, sunt în voi, şi nu în lume, sau în realitatea exterioară; (c) nu le privi ca parte esenţială a lui „eu”; ele sunt lucruri trecătoare; (d) înţelegeţi că atunci când voi vă schimbaţi, totul se schimbă.
    Nu se poate spune nimic despre starea de trezire; nu se poate vorbi decât despre starea de adormire. Se pot emite păreri despre starea de trezire. Nu se poate spune nimic despre fericire. Fericirea nu poate fi definită. Ceea ce poate fi definit este nefericirea. Renunţă la nefericire şi vei şti. Iubirea nu poate fi definită; lipsa iubirii poate fi. Renunţă la lipsa de iubire, renunţă la frică şi vei şti. Noi vrem să aflăm cum este să fii în stare de trezire. Dar nu vei şti, decât când vei atinge această stare. Toată lumea mă întreabă despre ce se va întâmpla când, în sfârşit, vor atinge această stare.
    Este oare vorba doar de simpla curiozitate? Ne întrebăm întotdeuna cum s-ar potrivi asta cu sistemul, sau dacă ar avea sens în acel context, sau cum ne vom simţi când vom ajunge acolo. Începe şi vei şti. E ceva ce nu poate fi descris. Maestrul nu va poate oferi adevărul. Adevărul nu poate fi exprimat în cuvinte, printr-o formulă. Acela nu este adevăr. Aceea nu este realitate. Realitatea nu poate fi cuprinsă într-o formulă.
    Maestrul nu poate decât să vă arate greşelile. Când renunţaţi la greşeli, veţi cunoaşte adevărul. Dar nici măcar atunci nu-l puteţi spune. Este ca şi cum n-aţi fi mâncat niciodată mango verde şi mă întrebaţi pe mine: „Ce gust are?” V-aş putea spune „Acru”. dar dacă vă dau un cuvânt, vă induc în eroare. Încercaţi să înţelegeţi acest lucru. Majoritatea oamenilor nu dau dovadă de prea multă înţelepciune; se cramponează de un cuvânt – de cuvintele din scriptură de exemplu – şi înţeleg totul greşit.

    Se vorbeşte mult despre Dumnezeu; lumea s-a săturat de atâtea vorbe. Există prea puţină conştienţă, prea puţină iubire, prea puţină fericire – dar hai să nu folosim nici aceste cuvinte. Există prea puţină renunţare la iluzii, renunţare la greşeli, renunţare la ataşamente şi cruzime, prea puţină conştienţă. Din cauza asta suferă lumea – nu din cauza lipsei de religie. Jean Guiton, un scriitor francez foarte evlavios şi ortodox, adaugă o remarcă terifiantă: „Ne folosim adesea degetele pentru a scoate ochii.” Nu e îngrozitor? Conştienţă, conştienţă, conştienţă! În conştienţă este vindecare; în conştienţă este este adevăr; în conştienţă este salvare; în conştienţă este spiritualitate; în conştienţă este creştere; în conştienţă este iubire; conştienţă este trezire. Conştienţă. Cum poate cineva să facă faţă râului? Nu luptând împotriva lui, ci prin efortul de a-l înţelege. Prin înţelegere, el dispare. Cum face cineva faţă întunericului? Nu cu pumnul. Nu izgoneşti întunericul din cameră cu mătura, ci aprinzând lumina. Cu cât te lupţi mai mult cu întunericul, cu atât devine el mai real pentru tine şi cu atât mai mult te orbeşte. Dar când aprinzi lumina conştienţei, întunericul se topeşte.

    • :)

  24. draga Peaceful Warrior esti foarte intelept :) ,probabil ca ai cititfoarte mult la viata ta si ai o groaza de informatii iar mintea iti merge”brici”……….si stai linistit caci toti care suntem aici iti recunoastem istetimea si „intelepciunea” caci de asta ai nevoie , nu?…..de asta sarim la gatul altora , sa ne aratam cat suntem de capabili in fata unui „adversar de categorie grea” dar ne mintim cu nerusinare pe noi ca de fapt vrem sa deschidem mintile celor pacaliti de „negustori de suflete”…….dar e pacat caci nu avem curaj sa ne privim in fata , nu avem curaj sa recunoastem cat suntem de slabi ,cat suntem de inspaimantati de noi insine si incepem sa judecam si sa ne aratam noua si celorlalti …..nimic ,defapt :)……insa uiti un lucru , un lucru fara de care ecuatia ta da cu virgula……uiti sa simti, poate dc ai judeca lucrurile cu inima nu nu ai mai fi asa „intelept” si nu ai mai incerca sa il pui pe cel din fata ta in dificultate :) ………imi pare rau ca ai fost atat de dezamagit de costurile pt formare insa lucrurile mari cer sacrificii mari ,nu?:) dar inainte sa judeci nu uitat ca totusi traim intr-o societate in care avem nevoie si de bani……ce ti se pare asa de anormal ? si nu uita un lucru totul in lumea asta este un schib incepand de la schimb de informatii, energie s.a.m.d……..dar sunt convins ca ai fi tare multumit dc ai beneficia fara sa dai nimic la schimb…..poate atunci cand vom renunta sa mai fim egoisti , inganfati , fatarnici, meschini ,fricosi , invidiosi……poate atunci o sa invatam sa nu judecam pe alti…..poate atunci o sa invatam sa cunoastem adevarata natura si esenta alucrurilor din noi si din afara noastra…….dar mai sunt convins de un lucru ca in multitudinea de carti stufoase pe care le-ai citit nu ai nvatat un lucru esential…..bunul simt…..bunul simt de a nu judecam pe cineva pe care nu-l cunoastem……iti doresc din inima sa cunosti si sa experimentezi universul bunului simt…..dar o mie de vorbe nu fac cat o singura fapta…..avizu amatorilor……

  25. Draga Ionut, in primul rand din punctul meu de vedere, interventia mea se oprise in data de 10 noiembrie 2010. Dar ma gandeam ca din moment ce mi te adresezi, frumos si dovada de bun simt ar fi sa-ti raspund. Bineinteles ca dovada de intelepciune as fi dat daca as fi tacut atat pe 06 noiembrie 2010 cand am avut primul comentariu, cat si acum cand o sa fie ultimul cu siguranta, deci in cosecinta nu sunt intelept, dar poate pe viitor am sa dau dovada de macar cateva sclipiri de intelepciune.
    Ideea e in felul urmator: nu am nevoie de recunoasterea nimanui si iti explic si de ce… pentru ca nu e nimic de apreciat.:-)
    Se intampla ca am facut cunostinta cu meditatia si se intampla sa vorbesc in cunostinta de cauza, nu din carti.:-) E adevarat ca am folosit cuvantul „negustor” cum e la fel de adevarat ca traim intr-o societate meschina, plina de interese, plina de rautate, sau mai bine zis de falsa bunatate… e adevarat ca toti avem nevoi materiale, dar mai stiu ca ele nu se rezuma la nevoile de baza… avem gusturi foarte rafinate, pentru ca avem un ego rafinat ce stie sa se ascunda bine si sa te conduca…
    Zici ca lucrurile mari cer sacrificii mari? Foarte bine zis, doar ca nu e vorba de sacrificii materiale cum tu incerci sa-mi sugerezi. Banii nu au nici o importanta, toti maestrii spirituali, toti pusnicii nu aveau nici un ban pentru ca nu aveau nevoie, pentru ca tot ce aveau nevoie aveau deja si nu avea nimic in comun cu valorile materiale. Daca ai fi intelept, nu ti-ar trebui nici un ban sa meditezi, sa evoluezi din punct de vedere spiritual, dar nu faci altceva decat sa fii un vanator de senzatii tari, esti un din multii consumatori de placeri „spirituale” iar „negustorii” de pe piata vin sa satisfaca cererile. Imi permiti o intrebare retorica? Ai habar ce inseamna cuvantul egoism? Dar fatarnic? Observ ca ai multe convingeri si pe cuvant ca n-as vrea sa fiu in locul tau, nici al „maestrului” tau, deci ma tem ca nu va invidiez, fatarnic n-am fost pt ca am fost chiar suparator de direct, dar tine minte ca eu nu m-am proclamat nimic, pentru ca nu ma cred ceva singurul lucru pe care l-am facut a fost sa atac fatarnicia mascata de care se da dovada.
    Hai sa ti-o zic asa pe sleau… esti un prost si un ignorant si habar nu ai ce e meditatia, habar nu ai cine esti si sincer imi pari o marioneta.
    Te rog sa ma scuzi pentru lipsa de bun simt, incercam doar sa nu fiu fatarnic si apropo… daca tu iti permiti sa reactionezi la cuvinte, daca te surprinzi pe tine simtindu-te atacat, jignit, lezat in EGO-ul ala mare si rafinat, nu faci altceva decat sa-ti demonstrezi gradul de conditionare cu intreg gradul tau de „evoluat spiritual”. Ceea ce faci tu si din pacate nu doar tu se numeste „Betie spirituala” Asta am atacat eu si se pare ca va doare tare, aveti riposte dintre cele mai alese, menite sa ma trezeasca pe mine la realitate, iar pe viitor sa nu-mi permit sa mai zic nasoale ca voi sunteti sensibili la critica, la observatii logice, pertinente si de bun simt (pentru ca ma indoiesc ca ai vrea sa iti arat asa demonstrativ ce inseamna lipsa de bun simt).
    Si acum te invit sa citesti ceva cu adevarat bun simt, sinteza unei carti pe care tu in ignoranta ta nu ti-ai permis sa o citesti, citeste randurile de mai jos (nu e musai) dar poate o sa incepi sa-ti pui intrebari si sa intelegi unde gresesti.

    Cu toţii căutăm pacea şi armonia, pentru că acestea lipsesc vieţilor noastre. Cu toţii vrem să fim fericiţi; considerăm asta dreptul nostru. Totuşi, fericirea rămâne un ţel spre care mai mult ne străduim decât îl atingem. Adeseori trăim cu toţii experienţa nemulţumirii în viaţă – agitaţie, iritare, lipsă de armonie, suferinţă. Chiar dacă acum nu avem astfel de nemulţumiri, cu toţii ne putem aminti o vreme când ele ne chinuiau şi putem prevedea un timp când ele vor reapărea. În cele din urmă cu toţii trebuie să facem faţă suferinţei morţii.
    Cea mai înaltă autoritate este propria experienţă a adevărului. Nimic nu trebuie acceptat doar pe bază de credinţă; lucrurile trebuie examinate ca să vedem dacă sunt logice, practice, benefice. Iar examinarea raţională a unei învăţături nu este nici ea suficientă pentru acceptarea ei ca fiind adevărată intelectual. Dacă vrem să beneficiem de adevăr, trebuie să avem experienţa lui directă. Numai atunci putem şti daca este întru totul adevărat.
    Devoţiunea faţă de o altă persoană, oricât de sfântă, nu este suficientă pentru a elibera pe cineva; nu poate exista eliberare sau salvare fără experienţa directă a realităţii. De aceea, adevărul are întâietate, nu cel care îl rosteşte. Se cuvine tot respectul celui care predică adevărul, dar cel mai bun mod de a-ţi arăta respectul este să lucrezi tu însuţi pentru a realiza adevărul.
    Este o cale a cunoaşterii naturii realităţii, o cale a realizării adevărului. Pentru a ne rezolva problemele, noi trebuie să percepem situaţia aşa cum este ea în realitate. Trebuie să învăţăm să recunoaştem realitatea superficială, aparentă şi de asemenea să pătrundem şi dincolo de aparenţe ca să percepem adevărurile mai subtile, apoi adevărul ultim şi în cele din urmă să experimentăm adevărul eliberării de suferinţă.
    Singura cale de a trăi, de a experimenta adevărul direct este de a privi înăuntru, de a se observa pe sine. Întreaga viaţă am fost obişnuiţi să privim în afară. Am fost întotdeauna interesaţi de ceea ce se întâmplă în afară, de ceea ce fac alţii. Arareori am încercat să ne examinăm pe noi înşine, propria noastră structură mentală şi fizică, propriile noastre acţiuni, propria noastră realitate. Rămânem deci necunoscuţi nouă înşine. Nu ne dăm seama cât de dăunătoare este această ignoranţă, cât de mult rămânem sclavii forţelor dinlăuntrul nostru de care nu suntem conştienţi. Acest întuneric interior trebuie împrăştiat pentru a percepe adevărul. Trebuie să cunoaştem propria noastră natură, pentru a înţelege natura existenţei. Observându-ne, devenim conştienţi pentru prima dată de reacţiile condiţionate, de prejudecăţile care ne umbresc viziunea mentală, care ne ascund realitatea şi ne produc suferinţă. Recunoaştem tensiunile interioare acumulate care ne ţin agitaţi, nefericiţi şi realizăm că ele pot fi îndepărtate. Încetul cu încetul, învăţăm cum să le facem să se dizolve şi minţile noastre devin pure, împăcate şi fericite. Calea este un proces ce necesită o strădanie continuă. Pot surveni realizări bruşte, dar ele sunt rezultatul unui efort susţinut. Este necesar să se lucreze pas cu pas; totuşi, cu fiecare pas beneficiile sunt imediate. Nu urmăm calea în speranţa de a acumula beneficii de care să ne bucurăm numai în viitor. Beneficiile trebuie sa fie vii, concrete, personale, experimentate aici si acum. Cineva poate recita multe texte, dar dacă el nu le practică, o astfel de persoană nechibzuită este ca un păstor care numără vacile altora; el nu se bucură de răsplata vieţii unui căutător al adevărului. Altcineva poate recita doar câteva din scripturi, dar dacă el trăieşte viaţa păşind pe cale de la început până la ţelul suprem, atunci el se bucură de răsplată vieţii unui căutător al adevărului. Dacă aceasta este într-adevăr o cale de la suferinţă spre pace, atunci pe măsură ce progresăm în practică, trebuie să devenim mai fericiţi în viaţa noastră zilnică, mai armonioşi, mai împăcaţi cu sine. De asemenea, relaţiile noastre cu semenii trebuie să devină mai paşnice şi armonioase. În loc să adăugăm partea noastră de tensiune din societate, trebuie să aducem o contribuţie pozitivă la fericirea şi bunăstarea tuturor.
    Dacă cineva doar dă din cap şi spune: „Bine spus, toate bune, o cale foarte bună, dar nu voi face nici un pas pe ea; o cale minunată, dar nu mă voi strădui să merg pe ea”, atunci cum poate o asemenea persoană să atingă scopul final? Nimeni nu poate să duce [e umerii lui către scopul final. Cel mult, cu dragoste şi compasiune poate spune: „ Ei bine, aceasta este calea şi aşa am străbătut-o. Lucrează şi tu, mergi şi tu, şi vei atinge scopul final”. Fiecare persoană trebuie să meargă ea însăşi, trebuie să facă ea însăşi fiecare pas pe cale. Cel care a făcut un pas pe cale, este cu un pas mai aproape de ţel. Cel care a făcut o sută de paşi este cu o sută de paşi mai aproape de ţel. Cel care a făcut toţi paşii pe cale a atins ţelul final. Trebuie să mergi pe cale tu însuţi.
    Izvorul suferinţei zace în fiecare din noi. Când ne vom înţelege propria realitate, vom recunoaşte soluţia la problema suferinţei. „Cunoaşte-te pe tine însuţi” – toţi înţelepţii au dat acest sfat. Trebuie să începem prin a ne cunoaşte propria natură, altfel nu vom putea rezolva niciodată problemele proprii sau problemele lumii. Dar, de fapt, ce ştim despre noi înşine? Suntem cu toţii convinşi de importanţa noastră, de unicitatea noastră, dar cunoaşterea despre noi înşine este numai superficială. La niveluri mai profunde, nu ne cunoaştem deloc.
    Împreună cu procesul fizic există procesul psihic, mintea. Deşi nu poate fi atinsă sau văzută, ea pare chiar mai intim legată de noi înşine decât corpurile noastre; ne putem imagina o existenţă viitoare fără corp, dar nu ne putem imagina vreo existenţă fără minte. Totuşi ce puţin ştim despre mine şi ce puţin suntem capabili să o controlăm. Cât de adesea ea refuză să facă ceea ce vrem şi face ceea ce nu vrem. Controlul nostru asupra minţii conştiente este destul de limitat, iar inconştientul pare cu totul în afara puterii sau înţelegerii noastre, plin de forţe pe care nu le aprobăm şi de care nu suntem conştienţi întotdeauna.
    Fie că suntem vestici sau estici, creştini, evrei, musulmani, hinduşi, buddhişti, atei sau orice altceva, fiecare dintre noi are o garanţie congenitală că există un „eu” undeva înăuntrul nostru, o identitate continuă. Funcţionăm conform presupunerii nefundamentate logic că persoana care a existat acum zece ani este în esenţă aceeaşi persoană care există astăzi, care va exista peste zece ani, care probabil va mai exista încă într-o viaţă viitoare după moarte. Indiferent de ce filosofii, teorii sau credinţe avem, noi ne trăim de fapt viaţa cu convingerea adânc înrădăcinată că „Eu am fost, sunt şi voi fi”.
    Putem da unui râu un nume, dar el este de fapt o curgere de apă fără oprire în cursul său. Putem considera lumina unei lumânări ca fiind ceva constant, dar dacă ne uităm îndeaproape, vedem că este de fapt o flacără provenind de la un fitil care arde o clipă, pentru a fi înlocuită imediat de o noua flacără, clipă după clipă. Vorbim de lumina unei lămpi electrice, fără a ne gândi că în realitatea ea este, ca şi râul, o curgere constantă, în acest caz o curgere de energie cauzat de oscilaţii de frecvenţă foarte înaltă ce au loc în filament. În fiecare clipă apare ceva nou ca produs al trecutului, pentru a fi înlocuit de ceva nou în momentul următor. Succesiunea evenimentelor este atât de rapidă şi continuă încât este dificil să o discernem. La un anumit punct al procesului noi nu putem spune că ceea ce apare acum este acelaşi lucru cu precedentul si nici nu putem spune că el nu este acelaşi lucru. Totuşi, procesul apare.
    Poate cineva să vă cauzeze suferinţă? Nimeni nu vă pricinuieşte suferinţă. Voi vă cauzaţi singuri suferinţa prin generarea de tensiuni în minte. Dacă ştii cum să nu faci asta, devine uşor să rămâi liniştit si fericit în orice situaţie.
    Ce rost are să cauţi pacea interioară, când nu există pace în lume? Lumea va fi liniştită numai când oamenii din lume vor fi liniştiţi şi fericiţi. Schimbarea trebuie să înceapă cu fiecare individ. Dacă jungla este uscată, iar tu vrei să o aduci la viaţă, trebuie să uzi fiecare copac din junglă. Dacă vrei pacea lumii, trebuie să înveţi cum să fii în pace cu tine însuţi. Numai atunci poţi aduce pacea lumii. Cel care este mulţumit cu plăcerile superficiale ale vieţii ignoră agitaţia din profunzimile minţii. El trăieşte iluzia că este o persoană fericită, dar plăcerile lui nu durează si tensiunile generate de subconştient continuă să crească pentru a apărea, mai devreme sau mai târziu, la nivel conştient al minţii. Când asta se întâmplă, această aşa – zisă persoană fericită devine nefericită. Deci de ce să nu începeţi lucrul aici şi acum pentru a preveni această situaţie?
    Lumea reală nu se aseamănă deloc cu lumea basmelor în care fiecare trăieşte fericit până la adânci bătrâneţe. Nu putem evita adevărul că viaţa este imperfectă, incompletă, nesatisfăcătoare – adevărul existenţei suferinţei. Dată fiind această realitate, este important pentru noi să ştim dacă suferinţa are o cauză şi în acest caz, dacă este posibil să îndepărtăm această cauză, astfel încât să fie îndepărtată.
    Tot ce întâlnim în viaţă este rezultatul propriilor noastre acţiuni. Prin urmare, fiecare din noi poate deveni stăpânul destinului său, devenind stăpânul acţiunilor sale. Fiecare din noi este responsabil pentru acţiunile care ne produc suferinţa. Fiecare din noi are mijlocul de a pune capăt suferinţei provenite din acţiunile noastre. Eşti propriul tău stăpân, îţi clădeşti propriul tău viitor.
    Aşa cum este situaţia acum, fiecare din noi este ca un om legat la ochi care nu a învăţat niciodată să conducă, stând în spatele volanului unei maşini în viteză, pe o autostradă aglomerată. Nu este probabil ca el să ajungă la destinaţie fără vreun accident. El crede că conduce maşina, dar, de fapt, maşina îl conduce pe el. Dacă vrea să evite un accident, ca să nu mai vorbim de ajunsul la destinaţie, el trebuie să-şi scoată legătura de la ochi, să înveţe cum să conducă vehiculul şi să iasă din pericol cât mai repede cu putinţă. Tot astfel, noi trebuie sa devenim conştienţi de ceea ce facem şi apoi să învăţăm să facem acele acţiuni care ne vor conduce acolo unde dorim într-adevăr să ajungem.
    Există trei tipuri de acţiuni: fizice, vocale şi mentale. În mod normal, atribuim cea mai mare importanţă acţiunilor fizice, mai puţin acţiunilor vocale şi cel mai puţin acţiunilor mentale. Faptul de a bate o persoană ne apare ca o acţiune mai gravă decât dacă o insultăm şi ambele par mai serioase decât o rea-voinţă neexprimată pentru acea persoană. Aceasta este, desigur, opinia comună, conform legilor făcute de om, în toate ţările. Dar conform legii naturii, acţiunea mentală este mai importantă. O acţiune fizică sau vocală are o semnificaţie total diferită după intenţia cu care este făcută. Un chirurg îşi foloseşte bisturiul pentru a face o operaţie de urgenţă care se dovedeşte fără succes, ducând la moartea pacientului; un criminal îşi foloseşte pumnalul pentru a-şi înjughia şi omorî victima. Fizic, acţiunile lor sunt similare, cu acelaşi efect, dar mental, ele se situează la poli opuşi. Chirurgul acţionează din compasiune, ucigaşul din ură.
    Cuvintele şi faptele, sau efectele lor externe, sunt doar consecinţe ale acţiunii mentale. Mintea precede toate fenomenele, mintea este cea mai importantă, totul este fabricat de minte. Dacă cu o minte impură vorbeşti sau acţionezi, atunci suferinţa te va urma aşa cum roata căruţei urmează piciorul animalului de tracţiune. Daca cu o minte pură vorbeşti sau acţionezi, atunci fericirea te va urma ca o umbră care nu se desparte de tine niciodată.
    Orice suferinţă care apare are drept cauză o reacţie. Dacă toate reacţiile încetează de a mai fi, atunci nu mai există suferinţă. În fiecare zi a vieţii noastre, mintea continuă să genereze reacţii, dar dacă la sfârşitul zilei încercăm să ni le amintim, ne vom putea aminti doar una sau două care au lăsat o impresie profundă în ziua aceea. Şi iarăşi, dacă la sfârşitul lunii vom încerca să ne reamintim toate reacţiile, ne vom putea aminti doar una sau două care a lăsat cea mai profundă impresie în luna aceea. Si tot aşa, la sfârşitul anului ne vom putea aminti doar una sau doua reacţii, care au lăsat cea mai profundă impresie în timpul acelui an. Astfel de reacţii profunde sunt foarte periculoase si duc la o suferinţă imensă.
    Oare nu este nenatural să nu reacţionezi niciodată? Aşa se pare, dacă ai avut doar experienţa modelului obiceiurilor greşite ale unei minţi impure. Dar este natural pentru o minte pură să rămână detaşată, plină de dragoste, compasiune, bunăvoinţă, veselie, stăpânire de sine. Învăţaţi să trăiţi asta. Cum putem să ne implicăm în viaţă dacă nu reacţionăm? În loc de a reacţiona, înveţi să acţionezi, să cu o minte echilibrată. Dacă poţi să-ţi schimbi tiparul vieţii de la reacţie la acţiune, atunci ai obţinut ceva foarte valoros.
    Suferinţa începe odată cu începutul vieţii. Nu avem amintiri conştiente despre existenţa în pântecele mamei, dar experienţa obişnuită este că ieşim de acolo plângând. Naşterea este o mare traumă. Odată începută viaţa, cu toţii întâlnim suferinţa bolii şi a bătrâneţii. Totuşi, oricât de bolnavi am fi, de şubrezi şi neputincioşi, nici unul din noi nu vrea să moară, pentru că moartea este o mare suferinţă. Fiecare fiinţă trebuie să facă faţă acestor suferinţe. Şi pe măsură ce trecem prin viaţă, suntem nevoiţi să întâlnim alte suferinţe, diverse tipuri de durere fizică şi mentală. Devenim preocupaţi de neplăcut şi separaţi de plăcut. Nu reuşim să obţinem ce vrem; în loc de asta obţinem ce nu vrem. Toate aceste situaţii sunt suferinţă. Aceste exemple de suferinţă sunt clare pentru oricine se gândeşte profund la asta. La un nivel foarte adânc, suferinţa este ataşamentul nemăsurat pe care fiecare din noi îl dezvoltăm faţă de corpul acesta şi faţă de mintea aceasta, cu cogniţiile, percepţiile, senzaţiile şi reacţiile ei. Oamenii se agaţă puternic de identitatea lor – fiinţa lor mentală şi fizică – când de fapt ei sunt doar procese evolutive. Suferinţa este această agăţare de o idee nereală despre sine, de ceva care, de fapt, se schimbă constant.
    Există mai multe feluri de ataşament faţă de obiceiul de a căuta satisfacţie senzuală. Un drogat îşi ia drogul pentru că doreşte să aibă experienţa senzaţiei plăcute pe care o produce în el drogul, chiar daca el ştie ca luând drogul îşi consolidează dependenţa. În acelaşi fel, suntem dependenţi de condiţia dorinţei nestăpânite. De îndată ce o dorinţă este satisfăcută, generând o alta. Obiectul este secundar; adevărul este că noi căutăm să menţinem continuă starea de dorinţă, pentru că această dorire produce în noi o senzaţie plăcută, pe care dorim să o prelungim. A dori devine un obicei de care nu putem scăpa, o dependenţă. Şi aşa cum un drogat dezvoltă treptat toleranţă faţa de drogul ales şi are nevoie de doze tot mai mari pentru a-şi realiza intoxicaţia, tot aşa şi dorinţele noastre devin constant tot mai puternice pe măsură ce căutăm să le satisfacem. În acest fel, nu putem ajunge niciodată la capătul dorinţei. Atâta timp cât avem dorinţe, nu putem fi fericiţi.
    Un alt mare ataşament faţă de „eu”, ego, imagine pe care o avem despre noi înşine. Pentru fiecare din noi, „eu”-l este cea mai importantă persoană din lume. Ne comportăm ca un magnet înconjurat de pilitură de fier; el va aranja automat pilitura într-un model centrat pe sine şi, dacă reflectăm un pic, ne dăm seama că, instinctiv, cu toţii încercăm să aranjăm lumea conform plăcerilor noastre, încercând să atragem plăcutul şi să respingem neplăcutul. Dar noi nu suntem singuri în lume; un „eu” este nevoit să intre în contact cu altul. Modelul pe care fiecare încearcă să îl creeze este deranjant de câmpurile magnetice ale altora şi chiar noi înşine suntem supuşi la atracţie sau repulsie. Rezultatul nu poate fi decât nefericirea, suferinţa. Şi nici nu limităm ataşamentul la „eu”, ci îl extindem şi la „al meu”, la orice ne aparţine. Cu toţii dezvoltăm un mare ataşament faţă de ceea ce posedăm, pentru că este asociat cu noi, sprijină imaginea lui „eu”. Acest ataşament n-ar cauza nici o problemă dacă ceea ce numim „al meu” ar fi etern, iar „eu”-l s-ar bucura veşnic de asta. Dar mai devreme sau mai târziu, „eu”-l este separat de „al meu” . Timpul despărţirii trebuie să apară. Când apare, cu cât este mai mare ataşamentul faţă de „al meu”, cu atât mai mare va fi suferinţa. Iar ataşamentul se extinde şi mai departe – la părerile şi credinţele noastre. Indiferent de conţinutul lor real, indiferent dacă sunt drepte sau greşite, dacă noi suntem ataşaţi de ele, ne vor face cu siguranţă nefericiţi. Fiecare suntem convinşi că propriile noastre păreri şi tradiţii sunt cele mai bune şi devenim foarte afectaţi ori de câte ori auzim că sunt criticate. Dacă încercăm să ne explicăm opiniile şi ceilalţi nu le acceptă, suntem din nou afectaţi. Nu reuşim să recunoaştem că fiecare persoană îşi are propriile sale credinţe. Este inutil să argumentăm care opinie este corectă; mult mai benefic ar fi să lăsăm deoparte toate ideile preconcepute şi să încercăm să vedem realitatea. Dar ataşamentul nostru faţă de opinii ne împiedică să facem asta, făcându-ne nefericiţi. În fine, exista ataşamentul faţă de forme şi ceremonii religioase. Avem tendinţa de a sublinia mai mult expresiile exterioare ale religiei decât înţelesul lor de bază şi simţim că oricine nu practică astfel de ceremonii nu poate fi cu adevărat o persoană religioasă. Uităm că fără esenţa ei, aspectul formal al religiei este doar o scoică goală. Pietatea în rostirea rugăciunilor sau în efectuarea ceremoniilor este lipsită de valoare dacă mintea rămâne plină de ură, pasiune şi rea-voinţă. Pentru a fi cu adevărat religioşi, noi trebuie să dezvoltăm atitudinea religioasă: puritate a inimii, dragoste şi compasiune pentru toţi. Dar ataşamentul faţă de formele exterioare ale religiei ne face să dăm mai multă importanţă literei, decât spiritului ei. Pierdem esenţa religiei si de aceea rămânem nefericiţi. Toate suferinţele noastre, indiferent care ar fi ele, sunt legate de unul sau de altul din aceste ataşamente. Ataşamentul şi suferinţa se află întotdeauna împreună.
    Făcând rău tu însuţi, te pângăreşti. Nefăcând rău tu însuţi, te purifici. Cu toţii suntem responsabili pentru reacţiile care ne cauzează suferinţa. Acceptându-ne responsabilitatea, putem învăţa cum să ne eliberăm de suferinţă. Condiţionarea are totuşi relevanţă. În fiecare moment în care ignorăm propriile noastre reacţii oarbe, creăm suferinţă pe care o trăim aici şi acum. Dacă îndepărtăm ignoranţa şi încetăm de-a mai reacţiona orbeşte, vom trăi pacea care rezultă din aceasta aici şi acum. Raiul şi iadul există aici şi acum; le putem experimenta în această viaţă, în acest corp.
    Datoria noastră este să eradicăm suferinţa eradicându-i cauzele: ignoranţa, dorinţa şi aversiunea. Abţineţi-vă de la toate faptele nesănătoase, săvârşiţi numai fapte sănătoase, purificaţi-vă mintea – aceasta este învăţătura persoanelor iluminate. Aceasta este o expunere foarte clară ce pare acceptabilă tuturor. Fiecare este de acord că trebuie să evităm acţiunile care sunt dăunătoare şi să le facem pe cele benefice. Dar cum definim ce este benefic şi dăunător, ce este sănătos şi nesănătos? Când încercăm să facem asta, ne bazăm pe ideile noastre, pe credinţele noastre tradiţionale, pe preferinţele şi prejudecăţile noastre şi dăm, prin urmare, definiţii înguste, care sunt acceptabile pentru unii, dar inacceptabile pentru alţii. În locul acestor interpretări înguste, există o definiţie universală a sănătosului şi nesănătosului, a pietăţii şi păcatului. Orice acţiune care dăunează altora, care le tulbură pacea si armonia, este o acţiune păcătoasă, o acţiune nesănătoasă. Orice acţiune care îi ajută pe alţii, care contribuie la pacea şi armonia lor, este o acţiune pioasă, o acţiune sănătoasă. Mai mult, mintea este purificată cu adevărat nu prin îndeplinirea ceremoniilor religioase sau a exerciţiilor intelectuale, ci prin experimentarea directă a realităţii sinelui şi prin străduinţa sistematică de a înlătura condiţionarea care dă naştere suferinţei. Trebuie să ne abţinem de la toate acţiunile, toate cuvintele şi faptele care dăunează altor persoane. Acesta este uşor de înţeles: societatea necesită un astfel de comportament pentru a evita dezbinarea. Dar de fapt, noi ne abţinem de la astfel de acţiuni nu numai pentru că ele dăunează altora, dar şi pentru că ele ne dăunează nouă înşine. Este imposibil să comiţi o faptă nesănătoasă – să insulţi, să omori, să furi sau să violezi – fără a genera în minte o mare agitaţie, mari dorinţe şi aversiuni. Acest moment de dorinţă şi aversiune aduce nefericire acum şi încă mai mult în viitor.
    Nu este nevoie să aşteptăm până după moarte pentru a experimenta raiul şi iadul; le putem experimenta în această viaţă, înăuntru nostru. Când comitem acţiuni nesănătoase, trăim focul iadului, dorinţei şi aversiunii. Când îndeplinim acţiuni sănătoase nu este numai în beneficiul altora, dar şi în beneficiul nostru, pentru a evita să ne facem rău nouă înşine. Vrem să ne examinăm pe noi înşine, să pătrundem în adâncurile realităţii noastre. Pentru a face asta, este necesară o minte foarte calmă şi liniştită. Este imposibil să vezi străfundurile unui bazin cu apă când este agitată. Introspecţia necesită o minte calmă, eliberată de agitaţie. Numai când ne abţinem de la toate acţiunile nesănătoase ale corpului şi vorbirii, mintea va avea posibilitatea de a deveni destul de liniştită pentru ca introspecţia să se poată desfăşura. Orice acţiune care dăunează altora este cauzată şi însoţită în mod necesar de dorinţă, aversiune şi ignoranţă. Comiterea de astfel de acţiuni înseamnă doi paşi înapoi pentru fiecare pas înainte pe cale, zădărnicind orice progres spre ţintă. Dacă faci o greşeală, accept-o ca atare şi încearcă să nu o mai repeţi data viitoare. Din nou se poate să dai greş; zâmbeşte iarăşi şi încearcă o altă cale. Dacă poţi zâmbi în faţa nereuşitei, nu eşti ataşat. Dar dacă nereuşita te deprimă şi succesul te exaltă, eşti cu siguranţă ataşat.
    Totuşi, cauza suferinţei constă în acţiunile noastre mentale. Simpla înfrânare a vorbelor şi faptelor noastre este inutilă dacă mintea continuă să fiarbă cu dorinţe şi aversiuni, cu acţiuni mentale nesănătoase. Scindaţi în felul acesta împotriva noastră, nu putem fi fericiţi niciodată. Mai devreme sau mai târziu, dorinţa şi aversiunea vor erupe, rănindu-ne pe noi înşine şi pe alţii. Intelectul, cineva poate să înţeleagă că este greşit să comiţi fapte nesănătoase. La urma urmei, de mii de ani fiecare religie a predicat importanţa moralităţii. Dar când apare tentaţia, ea copleşeşte mintea. Un alcoolic ştie foarte bine că nu trebuie să bea pentru că alcoolul îi dăunează şi totuşi când apare dorinţa pune mâna pe sticlă şi se îmbată. Nu se poate opri, pentru că nu are nici un control asupra minţii sale. Dar când învăţăm să încetăm de a comite acţiuni nesănătoase mentale, devine mai uşor sa te abţii de la vorbe şi fapte nesănătoase. Deoarece problema îşi are originea în minte, trebuie să-i facem faţă la nivel mental. Doctorul vrând să diagnosticheze boala unui pacient, ia o probă de sânge si o pune sub microscop. Înainte de examinarea mostrei, doctorul trebuie mai întâi să regleze microscopul şi să-l fixeze în focar. Numai apoi se poate inspecta mostra, descoperi cauza bolii şi determina tratamentul potrivit pentru vindecarea bolii. Tot aşa, trebuie să învăţăm să ne focalizăm mintea, să o fixăm şi să o menţinem pe un singur obiect al atenţiei. În felul acesta facem din ea un instrument de examinare a celei mai subtile realităţi a noastre. Respiraţia e un obiect al atenţiei uşor accesibil fiecăruia din noi, pentru că respirăm cu toţii din momentul naşterii şi până în momentul morţii. Este un obiect de meditaţie universal accesibil, universal acceptabil. Întorcându-se de la lumea exterioară la lumea dinăuntru, ei constată că activitatea cea mai proeminentă este propria lor respiraţie; aşa ca dau atenţie acestui obiect – răsuflarea intrând şi părăsind nările. Acesta nu este un exerciţiu de respiraţie, este un exerciţiu de atenţie. Efortul nu costă în controlarea respiraţiei, ci în a fi conştient de ea aşa cum apare în mod natural: lungă sau scurtă, grea sau uşoară, grosieră sau subtilă. Cât este posibil trebuie să îţi fixezi atenţia pe respiraţie, fără a permite vreo distragere care să întrerupă continuitatea atenţiei. Ca meditatori, constatăm imediat cât de greu este aceasta. Imediat ce încercăm să ne păstrăm mintea fixată pe respiraţie, începem să ne îngrijorăm de vreo durere în picioare. Imediat ce încercăm să ne suprimăm toate gândurile care ne distrag, o mie de lucruri apar în minte: amintiri, planuri, speranţe, temeri. Unul din acestea ne reţin atenţia şi după câtva timp realizăm că mintea a alunecat departe fără să o observăm. Cine este stăpânul aici? Imediat ce începem acest exerciţiu, devine foarte clar şi foarte repede, că mintea nu este de fapt sub control. Ca un copil răsfăţat care apucă o jucărie, devine plictisit şi apoi vrea alta şi apoi alta, mintea continuă să sară de la un gând, un obiect al atenţiei, la altul, fugind de realitate. Dar odată ce începem să cercetăm adevărata noastră natură, fuga trebuie să se oprească. Trebuie să schimbăm modelul obiceiul mintal şi să învăţăm să rămânem la realitate. Începem încercând să ne fixăm atenţia pe respiraţie. Când observăm că rătăceşte, noi o aducem înapoi cu răbdare şi calm. Nu reuşim şi încercăm iarăşi şi iarăşi. Zâmbind, fără tensiune, fără descurajare, continuăm să repetăm exerciţiul. La urma urmei, un obicei de o viaţă nu se schimbă în câteva minute. Scopul necesită practică repetată, continuă, precum şi răbdare şi calm. Aşa vom dezvolta atenţia conştientă asupra realităţii. Acesta este efortul just.
    Stăm jos şi ne fixăm atenţia pe respiraţie fără nici un gând care să ne distragă. Făcând aşa, iniţiem şi menţinem starea sănătoasă a conştiinţei de sine. Ne împiedicăm pe noi înşine de a cădea în distragere sau absenţă sau de pierderea contactului cu realitatea. Dacă apare un gând, nu îl urmărim, ci ne întoarcem pe un singur obiect şi de a rezista la orice distrageri – două calităţi esenţiale ale concentrării. Observarea respiraţiei este de asemenea un mijloc de practicare a atenţiei corecte. Suferinţa noastră se rage din ignoranţă. Reacţionăm pentru că nu ştim ce face, pentru că nu ne cunoaştem propria realitate. Mintea îşi petrece majoritatea timpului pierdută în fantezii şi iluzii, retrăind experienţe plăcute sau neplăcute şi anticipând viitorul cu nerăbdare sau frică. În timp ce suntem pierduţi în astfel de dorinţe şi aversiuni, nu suntem conştienţi de ceea ce se întâmplă acum, de ceea ce facem acum. Totuşi, în mod sigur, acest moment prezent este cel mai important pentru noi. Nu putem trăi în trecut; este dus. Nici în viitor nu putem trăi; este întotdeauna dincolo de atingerea noastră. Nu putem trăi decât în prezent. Dacă nu suntem conştienţi de acţiunile noastre prezente, suntem condamnaţi să repetăm greşelile trecutului şi nu putem reuşi niciodată să ne atingem visele de viitor. Dar dacă ne putem dezvolta capacitatea de a fi conştienţi de momentul prezent, putem folosi trecutul ca un ghid de organizare a acţiunilor noastre viitoare, astfel încât să ne putem atinge scopul. Deci trebuie să ne dezvoltăm capacitatea de a fi conştienţi de momentul prezent. Avem nevoi de o metodă pentru a ne focaliza atenţia pe propria noastră realitate din acest moment. Practicând atenţia la respiraţie, devenim conştienţi de momentul prezent. Un alt motiv pentru dezvoltarea atenţiei la respiraţie este că vrem să experimentăm realitatea ultimă. Concentrarea pe respiraţie ne poate ajuta să explorăm tot ceea ce ne este necunoscut despre noi înşine, să aducem în conştiinţă tot ce este inconştient. Ea acţionează ca o legătură între mintea conştientă şi cea subconştientă, pentru că respiraţia funcţionează atât conştient cât şi inconştient. Putem decide să respirăm într-un anume fel, să ne controlăm respiraţia. Putem chiar să ne oprim un timp respiraţia. Şi totuşi, când încetăm să ne controlăm respiraţia, ea continuă fără nici un imbold. De exemplu, putem începe respirând intenţionat, ceva mai pronunţat, pentru a ne fixa atenţia mai uşor. De îndată ce atenţia la respiraţie devine clară şi stabilă, permitem respiraţiei să se desfăşoare natural, fie pronunţată sau lejeră, adâncă sau superficială, lungă sau scurtă, rapidă sau rară. Nu facem nici un efort pentru a ne regla respiraţia; efortul constă numai în a fi conştienţi de ea.
    Menţinându-ne conştiinţa respiraţiei naturale am început să observăm funcţiile automate ale corpului, o activitate care este de obicei inconştientă. De la observarea realităţii grosiere a respiraţiei voluntare am progresat la observarea realităţii mai subtile a respiraţiei naturale. Am început să ne mişcăm dincolo de realitatea superficială către conştiinţa unei realităţi mai subtile. Încă un alt motiv pentru a dezvolta atenţia la respiraţie este eliberarea de dorinţă, aversiune şi ignoranţă, devenind mai întâi conştienţi de ele. În acest scop respiraţia este de ajutor, pentru că respiraţia acţionează ca o reflectare a stării mentale a cuiva. Când mintea este liniştită şi calmă, respiraţia este regulată şi uşoară. De câte ori apar negativităţile în minte – furie, ură, frică sau pasiune – respiraţia devine mai neregulată, grea şi rapidă. În acest fel, respiraţia ne atenţionează de starea noastră de starea noastră mentală şi ne permite să începem să lucrăm cu ea. Mai există încă un motiv pentru practicarea atenţiei la respiraţie. Deoarece scopul nostru este o minte eliberată de negativităţi, trebuie sa avem grijă ca fiecare pas pe care îl facem către scop să fie pur şi sănătos. Respiraţia este un astfel de obiect. Nu putem avea dorinţe sau aversiuni faţă de respiraţie şi ea este o realitate complet separată de iluzie şi amăgire. Este de aceea un obiect potrivit pentru atenţie.
    În momentul în care mintea este complet focalizată pe respiraţie, ea este liberă de dorinţă, liberă de aversiune, liberă de ignoranţă. Oricât de scurt este acest moment de puritate, el este foarte puternic pentru că pune sub semnul întrebării toată condiţionarea trecută a cuiva. Toate reacţiile acumulate sunt puse în mişcare şi încep să apară ca diverse dificultăţi, fizice sau mentale, care împiedică efortul persoanei de a-si dezvolta atenţia la conştiinţă. Putem experimenta nerăbdarea în a progresa, care este o formă a dorinţei; sau aversiunea poate apărea sub formă de furie şi depresie deoarece progresul pare lent. Alteori ne copleşeşte moleşeala şi aţipim imediat ce ne aşezăm în meditaţie. Uneori se întâmplă să fim aşa de agitaţi încât nu avem stare şi căutăm scuze să evităm meditaţia. Uneori scepticismul subminează voinţa de a lucra – sau însăşi capacitatea noastră de a medita.. Confruntaţi brusc cu aceste dificultăţi, ne-am putea gândi să renunţăm chiar la întreaga practică. Într-un astfel de moment, trebuie să înţelegem că aceste obstacole au apărut numai ca reacţie la succesul repurtat în practicarea atenţiei la respiraţie. Dacă perseverăm, ele vor dispărea treptat. Când dispar, munca devine mai uşoară, pentru că, chiar şi în acest stadiu timpuriu al practicii, unele straturi de condiţionare de la suprafaţa minţii au fost eradicate. În acest fel, chiar odată cu practicarea atenţiei la respiraţie, începem să ne curăţim mintea şi să progresăm către eliberare.
    Fixarea atenţiei la respiraţie dezvoltă conştientizarea momentului prezent. Concentrarea corectă este menţinerea acestei conştientizări de la un moment la altul, cât mai mult se poate. Acţiunile zilnice ale vieţii obişnuite necesită de asemenea concentrare, dar ea nu este neapărat aceeaşi cu concentrarea corectă. O persoană se poate concentra pentru a-şi satisface o dorinţă senzorială sau pentru a înlătura o frică. O pisică aşteaptă cu toată atenţia concentrată asupra găurii de şoarece, gata să sară imediat ce apare şoarecele. Un hoţ de buzunare este concentrat asupra portofelului victimei, aşteptând momentul să-l fure. Un copil noaptea în pat se uită îngrozit la cel mai întunecat colţ al camerei, imaginându-şi monştrii ascunşi în umbra. Nici una din acestea nu este concentrare corectă, concentrarea care poate fi folosită pentru eliberare. Concentrarea trebuie să aibă drept focar un obiect care să fie liber de orice dorinţă, de orice aversiune, de orice iluzie. Practicând atenţia asupra respiraţiei constatăm cât de greu este să ne menţinem atenţia neîntreruptă. În ciuda hotărârii ferme de a păstra atenţia fixă pe obiectul respiraţiei, cumva ea alunecă îndepărtându-se pe neobservate. Constatăm că suntem ca un om beat care, încercând să meargă în linie dreaptă, o tot ia într-o parte sau alta. De fapt suntem beţi de propria noastră ignoranţă sau de iluzii şi astfel ne tot rătăcim în trecut sau în viitor, în dorinţe şi aversiuni. Nu putem rămâne pe cărarea dreaptă a atenţiei susţinute. Ca meditatori, ar fi înţelept să nu devenim depresivi sau descurajaţi în faţa acestor dificultăţi, ci să înţelegem că ia timp să schimbi obiceiurile mentale înrădăcinate de ani de zile. Aceasta se poate realiza numai lucrând în mod repetat, continuu, răbdător şi persistent. Obligaţia noastră este doar aceea de a ne reîntoarce atenţia la respiraţie de îndată ce observăm că a luat-o razna. Dacă putem face asta, am făcut un pas important către schimbarea felului rătăcitor al minţii. Şi prin această practică repetată, devine posibil să aducem atenţia înapoi tot mai repede. Treptat, perioadele de uitare de sine devin mai scurte, iar perioadele de atenţie susţinută devin mai lungi.
    Pe măsură ce concentrarea se întăreşte, începem să ne simţim relaxaţi, fericiţi, plini de energie. Încetul cu încetul, respiraţia se schimbă, devenind lejeră, regulată, uşoară, superficială. Uneori se pare că respiraţia s-a oprit de tot. De fapt, pe măsură ce mintea devine liniştită, corpul devine şi el calm iar metabolismul se încetineşte, astfel încât este nevoie de mai puţin oxigen. La acest stadiu, cei care practică atenţia la respiraţie pot avea diverse experienţe neobişnuite; de exemplu, să vadă lumini sau viziuni, în timp ce stau cu ochii închişi sau să audă sunete ieşite din comun. Toate aceste aşa-numite experienţe extrasenzoriale nu sunt decât indicaţii că mintea a atins un nivel înalt de concentrare. În sine, aceste fenomene nu au nici o importanţă şi nu trebuie să li se acorde atenţie. Obiectul atenţiei rămâne respiraţia; orice altceva este o distragere. Şi nici nu trebuie să aşteptăm astfel de experienţe; ele apar în unele cazuri şi nu apar în altele. Toate aceste experienţe extraordinare sunt doar jaloane care marchează progresul pe cale. Uneori jalonul este ascuns privirii sau suntem aşa de concentraţi pe cale încât păşim înainte fără să-l observăm. Dar dacă considerăm un astfel de jalon ca scop final şi ne agăţăm de el, încetăm de tot de a mai progresa. La urma urmei, există nenumărate experienţe senzoriale extraordinare pe care le putem trăi.
    Continuăm deci să dăm atenţie numai respiraţiei. Pe măsură ce mintea devine mai concentrată, respiraţia devine mai subtilă şi mai dificil de urmărit, necesitând deci eforturi şi mai mari de a rămâne atenţi. În acest fel continuăm să ne ascuţim mintea, să ne ascuţim concentrarea, să facem din ea un instrument cu care să pătrundem dincolo de realitatea aparentă pentru a observa cea mai subtilă realitate dinlăuntru. Există multe alte tehnici de dezvoltare a concentrării. O persoană poate fi învăţată să se concentreze pe un cuvânt repetându-l, sau pe o imagine vizuală, sau chiar să facă în repetate rânduri o anumită acţiune fizică. Făcând astfel, persoana devine absorbită de obiectul atenţiei şi atinge o stare beatifică de transă. Deci o astfel de stare este fără îndoială foarte plăcută atâta vreme cât ţine, atunci când ea se termină te întorci îndărăt la viaţa obişnuită, cu aceleaşi probleme ca înainte. Aceste tehnici acţionează dezvoltând un strat de pace şi bucurie la suprafaţa minţii, dar în adâncuri condiţionarea rămâne aceeaşi. Obiectele folosite pentru a atinge concentrarea cu astfel de tehnici nu au nici o legătură cu propria noastră realitate din fiecare moment. Fericirea pe care o atingi este supraimpusă, mai degrabă creată intenţionat decât ridicată spontan din adâncurile unei minţi purificate. Meditaţia corectă nu poate fi beţie spirituală. Trebuie să fie liber de orice artificialitate, de toate iluziile. Meditatorii îşi dezvoltă facultatea de concentrare nu pentru a experimenta fericirea sau extazul, ci pentru a-ţi transforma mintea într-un instrument cu care să examineze propria lor realitate şi a îndepărta condiţionarea ce le cauzează suferinţă. Aceasta este concentrarea corectă.
    Nu există nimeni în univers ale cărui dorinţe să fie întotdeauna împlinite, în a cărui viaţă tot ceea ce doreşte se întâmplă şi nimic nu se întâmplă care să nu fie dorit. Oamenii care urmează această cale suferă inevitabil când nu îşi realizează dorinţele; adică, suferă dezamăgiri şi lipsă de satisfacţie. Dar ei suferă şi când îşi ating dorinţele: ei suferă de frica ca obiectul dorit va dispărea, că momentul satisfacţiei se va dovedi trecător, cum de fapt trebuie să se întâmple. În căutarea, atingerea şi neîmplinirea dorinţelor lor, aceşti oameni rămân întotdeauna agitaţi.
    Dacă este susţinută de moralitate, concentrarea dă roade foarte bune, foarte benefice. Dacă este susţinută de înţelepciune, mintea devine liberă de toate impurităţile. În sine, moralitatea şi concentrarea sunt valoroase, dar scopul lor real este de a duce la înţelepciune. Practicând moralitatea, evităm acţiuni care cauzează cele mai grosiere forme de agitaţie mentală. Prin concentrarea minţii, o calmăm şi mai mult şi în acelaşi timp o modelăm într-un instrument eficient cu care să întreprindem munca de auto-examinare. Dar numai prin dezvoltarea înţelepciunii putem pătrunde în realitatea dinăuntru şi să ne eliberăm pe noi înşine de toată ignoranţa şi de toate ataşamentele. În exersarea înţelepciunii sunt incluse două părţi: gândirea corectă şi înţelegerea corectă.
    Nu este necesar să aşteptăm ca toate gândurile să înceteze în meditaţie înainte ca persoana să înceapă meditaţia. Mai pot să persiste gânduri, dar dacă atenţia este susţinută de la un moment la altul, aceasta este suficient ca să înceapă munca. Gândurile pot rămâne, dar natura modelului gândurilor se schimbă. Aversiunea şi dorinţa au fost calmate de atenţia pe respiraţie. Mintea a devenit liniştită cel puţin la nivel conştient şi a început să se gândească la meditaţie, la calea ieşirii din suferinţă. Dificultăţile care au apărut la iniţierea atenţiei pe respiraţie au trecut acum, sau cel puţin au fost depăşite într-o oarecare măsură. Persoana este pregătită pentru pasul următor – înţelegerea corectă.
    Înţelegerea corectă este adevărata înţelepciune. Nu este îndeajuns să te gândeşti la adevăr. Trebuie sa realizăm adevărul noi înşine, trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt ele în realitate, nu aşa cum par a fi. Adevărul aparent este o realitate, dar trebuie să pătrundem dincolo de el pentru a experimenta realitatea ultimă a noastră şi pentru a elimina suferinţa.
    Există trei feluri de înţelepciune: înţelepciunea primită, înţelepciunea intelectuală şi înţelepciunea venind din experienţă. Înţelepciunea auzită – înţelepciunea învăţată de la alţii, de exemplu, prin citirea de cărţi sau ascultarea de predici sau conferinţe. Aceasta este înţelepciunea unei alte persoane pe care decidem să o adoptăm ca fiind a noastră. Acceptarea poate fi din ignoranţă. De exemplu, oamenii care au crescut într-o comunitate cu o anumita ideologie, cu un sistem de credinţe, religioase sau nu, pot accepta fără comentarii ideologia comunităţii. Sau acceptarea poate proveni din dorinţă. Conducătorii comunităţii pot declara că acceptarea ideologiei stabilite, a credinţelor tradiţionale, garantează un viitor minunat. Desigur, binecuvântarea cerurilor este foarte atrăgătoare şi atunci persoana acceptă cu uşurinţă. Sau acceptarea poate fi de frică. Se poate că liderii să vadă că oamenii au dubii şi întrebări privind ideologia comunităţii, deci ei îi avertizează să se conformeze credinţelor obişnuite, ameninţându-i cu pedepse teribile în viitor dacă nu se conformează, pretinzând probabil că toţi necredincioşii vor merge în iad, deci ei înghit dubiile şi adoptă credinţele comunităţii. Fie că acceptă din credinţă oarbă, din dorinţă sau frică, înţelepciunea primită nu este înţelepciunea proprie, nu este ceva trăit de sine însuşi. Este înţelepciune împrumutată.
    Al doilea tip de înţelepciune este înţelegerea intelectuală. După ce a citit sau auzit o anumită învăţătură, persoana reflectează şi examinează dacă este într-adevăr raţională, benefică şi practică. Şi dacă este satisfăcătoare la nivel intelectual, persoana o acceptă ca adevărată. Totuşi nici asta nu este cunoaştere proprie, ci doar o intelectualizare a înţelepciunii pe care persoana a auzit-o.
    Al treilea tip de înţelepciune este cea care apare din experienţă proprie din realizarea personală a adevărului. Acesta este înţelepciunea pe care o persoană o trăieşte, înţelepciunea reală care va aduce o schimbare în viaţa personală prin transformarea naturii însăşi a minţii.
    În problemele lumeşti s-ar putea ca înţelepciunea venind din experienţă să nu fie întotdeauna necesară sau de urmat. Este suficient să acceptăm avertizarea celorlalţi că focul este periculos sau să confirmăm faptul prin raţionament deductiv. Este nesăbuit să insişti a te arunca în foc înainte de a accepta că el arde. Totuşi, înţelepciunea care vine din experienţă este esenţială, pentru că numai ea permite să devenim liberi de condiţionare. Înţelepciunea dobândită din ascultarea altora şi înţelepciunea dobândită prin investigarea intelectuală sunt de ajutor dacă ele ne inspiră şi ne conduc spre al treilea tip, înţelepciunea din experienţă. Dar dacă suntem satisfăcuţi să acceptăm pur şi simplu înţelepciunea primită fără comentarii, ea devine o formă de sclavie, o barieră în atingerea înţelepciunii prin experienţă. Pe deasupra dacă suntem mulţumiţi doar să contemplăm adevărul, să-l investigăm şi să-l înţelegem doar intelectual, dar nu facem nici un efort de a avea experienţa lui directă, atunci toată înţelegerea noastră intelectuală devine o dependenţă în loc de a fi un ajutor spre eliberare. Fiecare din noi trebuie să trăiască adevărul prin experienţă directă, prin practicarea meditaţiei, numai această experienţă vie va elibera mintea. Realizarea adevărului de către altcineva nu ne va elibera.
    Adevărul poate fi trăit, poate fi experimentat direct numai înăuntrul nostru. Orice există în afară este întotdeauna la distanţă de noi. Numai înăuntru putem avea experienţa adevărată, directă, vie a realităţii.
    Pe măsură ce perseverăm în meditaţie realizăm repede un fapt de bază: senzaţiile noastre se schimbă constant. În fiecare moment, în fiecare parte a corpului, apare o senzaţie şi fiecare senzaţie este o indicaţie a schimbării. În fiecare moment apar modificări în fiecare parte a corpului, reacţii electromagnetice şi biochimice. În fiecare moment, chiar şi mai rapid, procesele mentale se schimbă în modificări fizice. Aceasta este realitatea minţii şi a materiei: ea este schimbătoare şi impermanentă. În fiecare moment, particulele subatomice din care este compus corpul apar şi dispar. În fiecare moment funcţiile mentale apar şi dispar, una după alta. Tot interiorul nostru fizic sau mintal, ca şi lumea din afara, se schimbă în fiecare moment. Înainte, poate că am ştiut că asta este adevărat; poate că am înţeles asta intelectual. Totuşi, acum, practicând meditaţia, avem experienţa realităţii impermanenţei direct în cadrul corpului. Experienţa directă a senzaţiilor tranzitorii ne dovedeşte natura noastră efemeră. Fiecare particulă din corp, fiecare proces al minţii este într-o stare de flux constant. Nimic nu rămâne mai mult de un singur moment, nu exista nici un miez tare de care să ne agăţăm, nimic pe care îl putem numi „eu” sau „al meu”. Acest „eu” nu este decât o combinaţie de procese care se schimbă mereu. Astfel meditatorul ajunge să înţeleagă o altă realitate de bază – nu există nici un „eu” real, nici un sine sau ego permanent. Ego-ul căruia îi suntem aşa de devotaţi este o iluzie creată de combinarea proceselor mentale şi fizice, procese în continuă evoluţie. După ce-am explorat corpul şi mintea până la cel mai adânc nivel, vedem că nu există un nucleu imuabil, nu există nici o esenţă independentă de procese, nimic care să fie scutit de legea impermanenţei. Există doar un fenomen impersonal care se schimbă dincolo de controlul cuiva. Apoi o altă realitate se clarifică. Orice efort de a se agăţa de ceva, spunând: „Acesta sunt eu, acesta este al meu”, va face obligatoriu persoana nefericită pentru că mai devreme sau mai târziu acest ceva de care persoana se agaţă va trece, sau astfel, acest „eu” va trece. Ataşamentul faţă de ceea ce este impermanent, tranzitoriu, iluzoriu, incontrolabil este suferinţa. Înţelegem toate acestea nu pentru că cineva ne spune că aşa este, ci pentru că avem această experienţa înăuntrul nostru, observând senzaţiile din corp.
    Atunci cum să facem să nu devenim nefericiţi? Cum să trăim fără nefericire? Observând pur şi simplu, fără a reacţiona. În loc de a încerca să păstrăm o experienţă şi să evităm o alta, să o atragem pe una, să o respingem pe alta, să examinăm pur şi simplu fiecare fenomen obiectiv, cu ecuanimitate, cu o minte echilibrată.
    Dezvoltând atenţia conştientă şi ecuanimitatea, o persoană se poate elibera de suferinţă. Suferinţa începe din cauza ignorării propriei realităţi. În întunericul acestei ignoranţe, mintea reacţionează la orice senzaţie cu plăcere şi neplăcere, dorinţă şi aversiune. Fiecare astfel de reacţie creează suferinţă acum şi pune în mişcare un lanţ de evenimente, care nu va aduce decât suferinţă în viitor.
    Cum poate fi întrerupt acest lanţ al cauzei şi efectului? Din cauza acţiunilor trecute făcute din ignoranţă, viaţa a început cumva, fluxul de minte şi materie s-a pornit. Trebuie atunci să ne sinucidem? Nu, asta nu va rezolva problema. În momentul sinuciderii mintea e plină de mizerie, plină de aversiune. Tot ce va urma va fi de asemenea plin de mizerie. Viaţa a început şi nu putem scăpa de ea. Atunci să distrugem cele şase baze ale experienţei senzoriale? Ne putem scoate ochii, tăia limba, distruge nasul şi urechile. Dar cum să ne distrugem întreg corpul? Cum să ne distruge, mintea? Ar fi din nou sinucidere, care nu are sens. Să distrugem atunci toate obiectele celor şase baze, toate priveliştile şi sunetele, etc.? Nu este posibil. Universul este plin de nenumărate obiecte; nu le putem distruge pe toate. Odată ce există cele şase baze senzoriale, este imposibil să previi contactul lor cu obiectele respective. Şi de îndată ce apare un contact, apare obligatoriu şi o senzaţie. Dar acesta este punctul în care lanţul poate fi întrerupt. Legătura crucială apare la nivelul senzaţiei. Fiecare senzaţie dă naştere la plăcere sau neplăcere. Aceste reacţii momentane, inconsistente, de plăcere şi neplăcere sunt imediat multiplicate şi intensificate în dorinţe şi aversiuni mari, în ataşament, producând nefericire acum şi în viitor. Acesta devine un obicei orb pe care îl repetăm mecanic. Prin meditaţie, dezvoltăm totuşi atenţia la fiecare senzaţie. Si dezvoltăm ecuanimitatea: nu reacţionăm. Examinăm senzaţia fără pasiune, fără a ne place sau a ne displace, fără dorinţă, aversiune sau ataşament. În loc de a da naştere la noi reacţii fiecare senzaţie nu face acum decât să dea naştere la înţelepciune, cunoaştere. Lanţul a fost întrerupt, suferinţa a fost oprită. Nu există reacţie nouă de dorinţă şi aversiune. Când mintea este conştientă de senzaţie dar îşi menţine imparţialitatea, nu există o astfel de reacţie, nu există vreo cauză care să producă suferinţă. Am stopat suferinţa pentru noi înşine.
    Întregul efort constă în a învăţa cum să nu reacţionezi. Apare o senzaţie şi începe plăcerea sau neplăcerea. Acest moment trecător, dacă nu suntem conştienţi de el, se repetă şi se intensifică în dorinţă şi aversiune, devenind o emoţie puternică care în cele din urmă, copleşeşte mintea conştientă. Suntem prinşi în emoţie si tot discernământul nostru este măturat la o parte. Rezultatul este că ne găsim angajaţi în vorbire şi acţiune nesănătoase, dăunându-ne nouă şi celorlalţi. Creăm nefericire pentru noi, suferinţă acum şi în viitor din cauza unui moment de reacţie oarbă. Dacă suntem conştienţi de punctul în care începe procesul de reacţie – adică dacă suntem conştienţi de senzaţie – putem alege să nu permitem nici unei reacţii să apară sau să se intensifice. Observăm reacţia fără să reacţionăm, nici cu plăcere, nici cu neplăcere. Nu are nici o şansă să se dezvolte în dorinţă sau aversiune, în emoţie puternică care să ne biruie; pur şi simplu apare şi dispare. Mintea rămâne echilibrată, liniştită. Suntem fericiţi acum şi putem anticipa fericirea în viitor, pentru că nu am reacţionat.
    Această capacitate de a nu reacţiona este foarte valoroasă. Când suntem conştienţi de senzaţiile din corp şi în acelaşi timp menţinem imparţialitatea, în acele clipe mintea este liberă. Probabil că, la început, acestea pot fi doar câteva momente în timpul meditaţiei, iar restul timpului mintea rămâne scufundată în vechiul obicei al reacţiei la senzaţii, vechiul cerc al dorinţei avide, aversiunii şi mizeriei. Dar prin practică repetată, acele câteva clipe cor deveni secunde, vor deveni minute, până când în final vechiul obicei de reacţie este întrerupt şi mintea rămâne continuu în pace. Aşa poate fi oprita suferinţa. Aşa ne putem opri de a ne produce nefericire.

  26. iarta-ma ca te-am facut sa reactionezi la cuvinte, iarta-ma ca te-am facut sa vrei sa ma faci sa ma trezesc :) si iarta-ma ca prin toate astea ai fost pt un timp „marioneta” mea :)…….atunci cand ai sa vorbesti cu inima ta si nu cu citatele altora vei intelege TOT…a intelege scrisu nu inseamna ca intelegi si sensu fratelemeu….dar vb multa saracia omului…..te pup pe inima PW :) Am vorbit.

  27. M-ai impresionat foarte mult Peaceful Warrior. Am sa listez comentariile tale si am sa le recitesc pana cand le voi simti ca fiind raspunsurile mele. Mi-ar placea sa mai aud de tine…

  28. …de fapt nu exista lume, nu exista prosti, doar imaginea ta despre tine..cel putin asa am citit :)

  29. si exista si cenzura dupa cum vad…pacat ptr. ca simteam multa sinceritate din randurile acestui blog…parca stergand comentarii ne ascundem cumva sa nu fim luati drept altceva

    • dragilor, imi plac la nebunie controversele, mai ales cele pe anumite teme. cred ca sunt constructive si deschid perspective noi pentru toata lumea. dar am hotarat ca e mai bine sa pun niste limite. cel putin de limbaj. nu ma deranjeaza ideile razboinicului pacii – e un loc deschis discutiilor – ci felul in care le expune si mai ales agresivitatea la adresa celorlalti. asta-i tot. prefer ca acest spatiu sa ramana destinat discutiilor despre constiinta si sa pastreze un standard de limbaj rezonabil.

  30. poate ca acest blogar trebuisa sa fie unul unde gasesti un raspuns , unde sa poti avea o calatorie placuta…….nu unul unde asisti la tot felu de rautati si meschinarii….e ca si cum ai merge cu trenul , unul cochet si linistit si vine un Neica Nimeni crezandu-se el cel mai tare si incepe circul……in acel moment e normal sa apara cineva si sa ii dea jos din tren pe toti cei care participa ,pt linistea celorlalti calatori…..nu mi se pare cenzura ci doar un gest intelept.

  31. scrie-i te rog direct lui peacefull warrior pentru aceasta. comentariul nu apare deoarece contine cuvintele peacefull warrior si am pus un filtru pentru el. nu exista un filtru si pentru tine. doar pentru anumite cuvinte. multumesc.

  32. comentariile au fost sterse automat? sau manual?
    sa stiu daca mai scriu pe aici…

    • scrie indio!

  33. …stii cum e egoul, imediat se supara daca nu e bagat in seama
    asa ca daca o sa mai dispara comentarii de ale ego ului meu o sa le pun pe seama ego ului tau
    ;)

    • egoul meu invita egoul tau sa scrie ce vrea, dar cu blandetzw fata de egourile celorlalti :)

  34. Orbi care conduc alti orbi…

  35. Ramane valabila intalnirea de marti, 18:30, scoala 179?

  36. Draga Agnis,
    Iti multumesc pentru raspunsul dat Mihaelei, in 14 septembrie.
    Traiam si eu, de un timp, starile descrise de ea si mi-au fost de un real folos sfaturile tale. Simt ca, nu au trecut pe langa mine si imi imaginez cum voi topi durerea si dezamagirea care m-au coplesit.
    Voi citi si restul comentariilor tale.
    Inca o data, multumesc.

  37. poate ca intrebarea mea nu este foarte „spirituala”, insa am avut de-a face cu „maestrii” care (desi mi-au spus de la inceput ca eu sunt singurul care voi reusi sa-mi gasesc drumul…nu am nevoie de niciun ghid etc.) m-au ars serios la buzunar, cat despre spiritualitate…am invatat, pana acum, ca consta in vorbe frumoase…poate ca e vina mea, poate sunt prea rational, materialist, inchis

    …nu stiu, insa un lucru stiu: cu cat erau mai „spirituali” cu atat taxau mai mult…desi eu credeam ca un om „spiritual” printre altele isi ajuta semenii cu seninatate fara sa-si doreasca ceva in schimb(probabil ca sunt prea naiv crezand ca ei chiar cred in ce predica..de ex. imi vorbesc de abundenta pe care o pot atrage, in schimb cer sute de euro pe workshop-uri de 2,3 zile…oare ei nu pot atrage abundenta in viata lor? ori o atrag doar prostind naivi ca mine?)

    so…cat ma costa sa intru in contact cu maestru interior si de cate workshop-uri am nevoie pentru a realiza acest lucru?(ma refer la workshopu-urle organizate de ATT)…banuiesc ca cu atitudinea asta voi avea nevoie de mai multe…as vrea sa incerc si metodele descrise aici, dar as vrea sa stiu in ce ma bag

    multumesc

  38. sunt uluita! Cu cat citesc mai mult, cu atat mi se intuneca.Ce credeam, ce intuiam ca ar fi… se imbraca intr-o alta forma.
    Sunt cam pierduta!
    Carmen

    • nu-ţi vine să crezi că ceea ce intuiai este adevărat? ei bine, este, chiar dacă în altă formă. rareori lucrurile sunt ceea ce par a fi.
      nu-i nimic dacă te simţi pierdută pentru moment. atunci când toate sistemele de referinţă se schimbă e normal să fie aşa. pe măsură ce vei începe să funcţionezi într-un nou registru al realităţii, mai complet, senzaţia de a fi pierdută va dispărea. welcome in the club.

  39. am trimis un mail pentru o seara experiment
    si nu a raspuns nimeni l-am trimis inainte de weekend.Cat dureaza de obicei sa raspundeti? Ma gandesc ca nu a ajuns si as vrea sa-l retrimit

  40. La ce ora are loc intilnirea la TM in data de 19?Si unde
    -Calatoria inimii: Moarte si Renastere
    Data: 19 Ianuarie 2011
    CuHoria TurcanusiElena Francisc
    Locatie: Bunker, Timisoara
    Pret: 30 lei / 25 de lei pentru studenti si pensionari
    SAU
    -Universitatea de vest

  41. buna
    as dori sa stiu daca veti tine candva workshop si la oradea?
    multumesc

    • da, oradea este in programul nostru. gasesti toate detaliile pe http://www.transpersonal.ro dar si pe calatoria inimii la experimenteaza/workshop/program

  42. Mihai, daca obtii cv gratis crezi ca o sa mai apreciezi la fel de mult lucrul ala, eu cred ca nu… Si la fel mai cred ca este aici si o componenta spirituala asa cum zice si NS Lazarev, cu cat dadea salarii mai mari, gratuitati ori bonificatii la angajatii lui, cu atat mai mult observa in structura aurei lor si o destructurare… O fi si asta nu crezi?!

  43. cristi cand e vorba de lucrurile spirituale nu e loc si de cele materiale…in special banii…ia dai tu cuiva iubire pe bani ..vezi daca se poate …si daca ai reusit inseamna ca aia nu e iubire! mihai are mare dreptate ..acum nu contest faptul ca e normal poate sa platestiu chiria la o sala unde urmeaza sa tii un workshop sau mai stiu eu ce ..dar la fel de bine sa pot face si in natura …e mai NAtural si nu costa nici bani ..

  44. Buna ziua,

    Ieri noapte mi-a murit catelusa de 11 ani pe care toata familia o iubea enorm. Ma simt extrem de vinovata de moartea ei, ca nu m-am dus la veterinar din timp..si ca nu m-am dus la veterinarul la care trebuia. STiu ca nu e bine, dar nu ma pot abtine. Deasemenea ii simtim toti lipsa ENORM, suntem toti deprimati, ne uitam la cotetul ei, ne plimbam prin curte si n-o mai vedem. A fost o catelusa atat de frumoasa, blanda, buna, cuminte si inteligenta, cum nu cred ca voi mai avea vreodata, iubita cum nu se poate de mult. As vrea sa aflu unde s-a dus, cum ii e, daca ma voi mai intalni vreodata cu ea, as vrea sa-mi apara in vise, sa comunice cu mine, sa stiu ca m-a iertat, sa stiu de ce acum a murit si asa. A fost o boala suprapusa si nu s-au facut alte teste..si a fost prea tarziu, deasemenea m-am dus la un medic tanar pe langa locuinta mea, care mi se parea ca stie ce face, in loc sa ma duc la un alt medic care era chiar bun si mi-a spus dinainte sa moara ce trebuia facut. Am asistat la moartea ei, am incercat s-o resuscitez..e greu..e f greu..si stiu ca toate astea ..dar mai ales ca ma simt vinovata, ma vor afecta in timp. Exista vreo modalitate prin care as putea primii raspunsuri de la spirite, de la ea, de la Dumnezeu, atat de necesare mie? Cel mai mult ma doare ca poate nu ma voi mai intalni cu ea niciodata.
    Multumesc

  45. O trambita mare surzeste urechile, mai mult decat orice. On the other hand, o doina cantata in surdina langa urechea descisa vrajeste pur si simplu.

    Esti aici, Horia… Elena????

  46. Sunt in travaliu de ani intregi si nu reusesc sa renasc!La nivel constient stiu,cunosc,dar nu pot patrunde adanc in interiorul meu;tes numai drame in viata mea!Inima mi-e oarba,mintea nu!

    • draga gina, ai nevoie de insotire. contacteza-ne, pe mine sau pe elena.

  47. Raspuns pentru Mihai:
    Un singur WS e suficient ca sa-ti dai seama. Nu garantez ca o sa-ti intalnesti Sinele din prima, dar sigur o sa stii daca te opresti sau o sa doresti sa continui. O SA STII…si va veni de la acela pe care-l cauti.
    Cert e ca daca nu incerci…

  48. Multumim pentru ceea c faceti , e minunat faptul ca va ginditi la nobletea inimi
    A incerca si alceva e …Va inbratisez

  49. Multumesc din toata inima pt. conferinta pe care o tineti! Nu puteti sa incepeti la 19,sau e deja stabilit si nu mai poate fi nimic modificat?Imi doresc din tot sufletul sa ajung!

    • daca-ti doresti vei ajunge. h

  50. Salut Horia,
    Am urmarit in ultimul timp cateva emisiuni in care ai fost invitat si d.p.d.v. teoretic esti ok.
    As vrea sa stiu daca poti aplica teoria in practica, iar pentru aceasta as avea doua intrebari pentru tine, si anume :
    1. Daca tot ai in vedere ridicarea nivelului constiintei la nivel de masa, daca tot o sa devenim un intreg, daca tot suntem conectati cu universul infinit, ai putea sa oferi cu titlu gratuit romanilor si pamantenilor toate cunostiintele/secretele care te-au ghidat spre iluminare? De ex., ai putea sa faci un video cu respiratia inimii si respiratia holotropica in care sa explici si sa exemplifici toti pasii de la A la Z, pentru ca majoritatea oamenilor sa aiba acces la aceste experiente si implicit pentru ca vibratia umanitatii sa creasca?
    2. As vrea sa stiu daca te hranesti cu produse de origine animala.
    Inchei cu un citat din Valeriu Popa : ”Un dar de la Dumnezeu nu se face pe bani”.
    Numai bine,
    Angelo.

    • chiar poti sa-ti dai seama ca sunt ok dpdv teoretic? :)
      ca sa afli, vino la un workshop. nu poti afla punand intrebari caraghioase.
      e un citat foarte impresionant.
      numai bine? ce este, este, ingere. h

  51. Dupa sase luni de asteptare ptr un raspuns, pot spune cu siguranta ca sunteti „absenti” cu desavarsire. Daca as fi trimis in schimb trei firfilici, sunt sigur ca as fi primit raspuns inaintea celorlalti… Va puteti lua de manutza cu Oreste care este la fel de „financial gain oriented”, iar Cunoasterea pe care o detineti este prea scumpa pentru tot omul.
    Referitor la calificativul „ok dpdv teoretic” primit de la Angelo… hmmm, asta e de dezbatut. Cu respectul adecvat, DanZ!

  52. Draga Horia,

    In comparatie cu Oreste, pari ok.
    Imi pot da seama daca un om este ok sau nu in domeniul spiritual deoarece studiez spiritualitatea – Old Age.
    Daca tu consideri ca acele intrebari sunt caraghioase, imi cer scuze ca ti le-am adresat. Poate ca nu esti persoana potrivita pentru a putea raspunde! M-am inselat. Odata ce ocolesti anumite intrebari si le categorisesti, cred ca d.p.d.v. practic mai ai multe de experimentat.
    Ceea ce se desprinde din acest mesaj este ca tu esti inca o persoana asa-zis iluminata care ingroasa randurile celor care vor sa faca bani de pe urma credulitatii maselor.
    Ce este greu in a face un video in care sa explici totul si sa-l dai la toata lumea? De ce trebuie ca lumea sa fie prezenta la workshop-urile tale? Pentru bani?
    Oricum, si daca as dori, nu as putea sa fiu prezent la Workshop deoarece traiesc peste ocean.
    Sa fii iubit !

    • dear friend over the ocean,
      nu iti poti da seama „cum stau cu practica” punandu-mi intrebari. am ramane in domeniul strict teoretic. inafara de asta intregul site calatoria inimii este plin de articole pe acest subiect. sute de pagini. arunca un ochi pe ele si vei descoperi repede raspunsurile mele la aceste intrebari.

      nu mi-am propus niciodata sa schimb nivelul de constiinta al umanitatii.
      nu cred ca devenim un intreg. e mult mai nuantzata perspectiva. vezi articolul despre arhitectura interioara a constiintei si altele din sectiunea calatoria inimii.
      nu exista secrete pe care nu le impartasesc.
      nu vorbesc despre iluminare pentru ca e un cuvant gaunos. banuiesc ca ai auzit despre „spiritual bypassing”.
      nu exista inca un video pentru ca respiratia inimii nu este o metoda rigida ci se naste permanent din experienta directa.
      nu este nevoie ca toti oamenii sa aiba acces la aceste abordari. cei care au nevoie, le gasesc.
      nu este printre scopurile mele sa cresc vibratia umanitatii. nu am scopuri de nici un fel. scopurile sunt generate intotdeauna de spatiul mental.
      vibratia umanitatii ni poate fi influentata prin vointa. ea creste singura odata cu experienta fiecaruia dintre noi.
      nu exista niste pasi catre trairea starii de integralitate. fiecare trebuie sa-si gaseasca calea. oricine sustine ca ii poate invata pe ceilalti ceva se inseala.
      singurul lucru pe care il pot face, si il fac deja, este sa traiesc in mod direct niveluri adanci ale constiintei. atunci cand fac acest lucru impreuna cu altii se creeaza un mediu de constiinta si energie care usureaza propria lor experienta. doar ei pot alege aceasta experienta. eu nu ii invatz nimic, caci asa ceva nu se poate invatza. se poate doar trai.
      mi-ar fi usor sa spun „stiu eu calea si va invat si pe voi”. dar ar fi un fals. o experientza nu se face pe video.
      pare ca ai o problema in legatura cu faptul ca workshop-urile noastre sunt cu bani. experienta este nepretuita, dear friend over the ocean, dar timpul meu si al elenei costa bani. nu ai nici o idee despre ceea ce presupune a-ti asuma centrul de constientza si energie al unui grup.
      am sentimentul ca nu ai inteles de ce intrebarile tale sunt caraghioase si de ce nu am vrut sa raspund. acum ai raspunsul so poti vedea de ce. nu e suficient sa studiezi spiritualitatea. ea nu poate fi studiata. asta e adevarata pacaleala. spiritualitatea nu poate fi decat traita. orice crezi ca stii despre spiritualitate te inchide intr-o cusca conceptuala care te separa de experientza.
      si, ca sa raspund la ultima dintre caraghioasele intrebari, in legatura cu ce ma hranesc, iata raspunsul: cu tutun, cafea si vin rosu italian. in rest doar respir constient si ma balacesc in nirvana. sper ca nu ti-ai pierdut simtul umorului de cand studiezi spiritualitate old age si locuiesti peste ocean.
      the friendly illuminated answerer, agnis

  53. @Angelo: Se pare ca suntem „in the same boat”… Cred ca am putea conversa si schimba un pic de informatie :) Ma poti contacta la zsecretgate@yahoo.com

    @Horia: Pe tine te iubesc in cel mai pur si mai simplu fel. :)
    Ti-as fi dezvaluit Izvorul Gravitatiei… daca mi-ai fi cerut-o.

  54. My friend Horia,
    O persoana spirituala este acea persoana care gandeste pozitiv, gandeste cu inima. Dimpotriva, tu ai folosit 21 de ’’nu-uri’’ in ultimul mesaj.
    Eu cred ca in perioada pe care o traim umanitatea poate deveni un intreg, ceea ce inseamna ca vom trai paradisul in aceasta viata si pe acest Pamant.
    Spiritualitatea se face prin dragoste si iubire fata de aproapele tau, Mama Natura si Universul Infinit. Dimpotriva, spiritualitatea pe care o propovaduiesti pe la workshop-uri este egoista, individualista si financiara. Acest lucru este tipic New Age, curent infiintat de Illuminati pentru intampinarea AntiChristului.
    Cred ca stii foarte bine intelesul intrebarii despre hrana fizica.
    Oare cei care consuma hrana de origine animala mai pot fi in armonie cu Mama Natura si cu Universul infinit?
    Mi-ai sugerat ca timpul vostru costa bani si in consecinta as vrea sa evaluezi financiar timpul pe care l-ai acordat intrebarilor mele caraghioase pentru a putea sa-ti trimit un CEC de peste ocean.
    Sa fii iubit !
    Evolutie usoara!

    • multumesc ingere. 11 centi, in contul asociatiatiei de terapii transpersonale, gasesti datele pe site.
      totusi cred ca ai nevoie de putin experienta. :)

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2020

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net