horia turcanu
Eu Sunt
Într-o dimineață, acum câțiva ani, mi-am dat seama stupefiat că habar n-aveam cine sunt. Nici măcar ce sunt. Toate rolurile pe care le jucam fuseseră suspendate, toate vocile interioare pe care le considerasem ca fiind eu însumi, tăcuseră, toate personajele cu care mă identificaseră se evaporaseră, iar eu rămăsesem gol pe dinlăuntru, nelocuit de nici o voce, într-o tăcere interioară aiuritoare. Jurnalistul și omul de televiziune, tatăl și aventurierul, investigatorul și analistul, reporterul neliniștit din mine, toți dispăruseră. A fost mai întâi un moment de crispare, poate că a fost acolo și puțină frică, poate că ar trebui să consult un doctor, un psihiatru, ceva, îmi spuneam, căci nimic nu mai părea în regulă. Dar până la urmă frumusețea și noutatea absolută a acelei stări a învins.
In dimineata aceea am stiut că nimic nu va mai fi cum a fost. Trecusem, cu o zi inainte, printr-o încercare despre care poate ca voi povesti în scris cândva. O cumpănă între viață și moarte. Cineva mă chemase pe tărâmurile inefabile pentru a-mi arăta că mă rătăcisem. Iar acum priveam prin fereastra de la ultimul etaj al unei elegante rezerve de spital. Lumina dimineții avea greutatea și culoarea mierii. Mă odihneam, fără nici un cuvânt, într-un peisaj interior complet gol. Eram nimeni. Istoria mea personală, aceea în care devenisem un jurnalist implicat complet în trasformările lumii exterioare, se dizolvase. Poveștile pe care mi le spusesem despre mine însumi se vedeau acum drept ceea ce erau: simple povești. Crezusem că am cunoscut succesul de toate felurile, crezusem că am trăit iubirea, cezusem că am fost tot ceea ce putusem fi și fusesem mulțumit cu viața mea. Iar acum, în această dimineață tăcută înțelegeam că Eu nu eram toate acele personaje pe care le jucasem cu convingere, că ceea ce Eu eram cu adevărat era doar Povestitorul acelor istorii.
Așa am devenit, pentru un timp, Nimeni și Nimic. Am plutit. Am renuntat la toată viața mea anterioară. Simțeam că 
pentru a deschide porți noi trebuia să le închid pe cele vechi. Mi-a fost frică și mi-am făcut curaj, apoi am fugit și m-am întors, am ezitat și am plâns, dar înapoi nu m-am mai întors. Unele porți, deschise cu foarte mulți ani în urmă s-au lăsat închise foarte greu. Convențiile și compromisurile în care trăisem s-au prăbușit. Descopeream că aproape întreaga mea viață de până atunci fusese la limita conveției și a compromisului. Am lăsat totul în urmă.
Doar așa am putut descoperi Adevărul despre mine. Fiind nimic, am început să intuiesc faptul că pot fi totul. Aceasta nu este o metaforă, ci unul dintre cele mai profunde adevăruri ale mele. L-am descoperit în mine pe cel pe care eu îl numesc Marele Jucător. El nu poartă un nume, dar dacă ar trebui să poarte unul atunci ar fi cel al Conștiinței însăși. Este Experimentatorul, este Martorul, este Cel Care Este.
Mai târziu am descoperit că totul se petrecuse cu perfecțiune, orchestrat impecabil de acest Experimentator genial din interiorul meu care nu făcea altceva decât să se descopere pe sine.
Adevărul vine înaintea Iubirii, a spus de curând un prieten, iar eu am încremenit recunoscând puterea acestei afirmații. Nici eu nu putusem trai Iubirea câtă vreme nu întrezărisem Adevărul despre mine însumi, căci nu există Iubire înafara Adevărului. Oferindu-mi Adevărul, mi-am deschis porțile Iubirii.
Cea mai tulburătoare, cea mai magică, cea mai nebunească poveste de iubire pe care o cunosc sau despre care am auzit vreodată, este propria mea poveste de iubire cu Elena. Sunt unul dintre norocoșii acestei lumi care trăiește Iubirea aceea despre care scriu poeții și despre care crezusem întotdeauna că nu este decât o metaforă. Trăiesc, de patru ani, cea mai transformatoare poveste de iubire, o iubire care m-a condus către mine însumi într-un mod uluitor, care mi-a deschis porțile către percepția conștientă a naturii spirituale a Universului. Iubirea a rupt zidurile interioare clădite în mii de vieți de luptă și de prudență, iubirea a spulberat credințele despre ceea ce sunt, iubirea m-a făcut să ies din structurile de oțel inoxidabil ale minții mele, să uit prejudecățile și fricile, să mă arunc marea de energie a Creației dezbrăcat de toate armurile pe care le credeam necesare supraviețuirii. Iubirea a deschis pentru mine porțile marii Conștiințe, ale amintirilor vechi cât toată isotria Universului și m-a făcut să văd că eu sunt mai mult decât atât. Iubirea totală pentru ea m-a făcut să văd adevărata natură a Umanității, începând cu mine însumi și terminând cu celelalte ființe, de orice natură ar fi ele, am descoperit, poate pentru prima dată în lunga poveste a sufletului meu, ce înseamnă compasiunea, înțelegerea profundă a ceea ce suntem, a faptului că nimeni nu este de vină cu nimic, că suntem cu toții într-o extraodinară aventură a descoperirii de sine și că realitatea este expresia completă a ceea ce suntem în profunzimile noastre cele mai adânci.
Vă întrebați poate ce legătură are asta cu stările de conștință extinsă și cu spiritualitatea, cu căutarea de Sine și cu regăsirea de Sine… Ei bine, Iubirea constituie o uriașă expansiune a conștiinței, de fapt o regăsire a adevăratelor dimensiuni ale Conștiinței pentru că presupune abandonarea tuturor structurilor create de mintea noastră pentru a putea supraviețui în mediul dens al încarnării. Îndrăgostit fiind, nu-ți mai pasă de nici una dintre toate armurile, nu mai este nevoie de ele, nu te mai temi să fii vulnerabil și astfel devii invincibil, acea plutire, acea scurgere difuză a ființei atunci când ești îndrăgostit, acea supra sensibilitate față de tot ceea ce există nu este altceva decât adevărata noastră natură de ființe inefabile și curajoase care au ales experiența densității pentru a se auto-experimenta, pentru a se expansiona, pentru a scormoni în oceanul de posibilități ascunse în interiorul nostru divin. Iubirea între un bărbat și o femeie este o experiență mistică totală pentru că presupune nu abandonarea de Sine, ci abandonarea iluziei despre Sine și descoperirea Sinelui. Este o experiență mistică pentru că descoperă uluitoarele comuniuni între suflete, pentru că desființează granițele pe care ni le-am inventat pentru a ne ”proteja” de ceilalți, pentru că dezvăluie frumusețea divină a propriei Ființe, puterea uriașă care se ascunde în a fi vulnerabil, pentru că deschide porțile iubirii de sine și ale respectului pentru ceea ce suntem, pentru că revelează minunăția Creației. Dansul Iubirii adevărate între un bărbat și o femeie nu este doar unul care se petrece în densitatea încarnării, în materie, ci este un dans cosmic, la mii de niveluri ale simțirii și ale energiei, ale emoției și ale înțelegerii, este o redescoperire a faptului că suntem fără granițe, iar deschiderea interioară fără de care nu este posibilă Iubirea, este procesul cel mai complet vindecător pe care îl cunosc. Toți am auzit că Iubirea vindecă, dar câți dintre noi am avut curajul să ne lăsăm vindecați prin Iubire?
Eu Sunt cel care trăiește toate acestea. Am păstrat unele dintre rolurile mele anterioare, dar sunt conștient de faptul că nu mă pot defini prin ele. Astfel, uneori sunt jurnalist, căci scriu reportaje în felul meu, alteori sunt un investigator al Conștiinței și reportajele mele su
nt despre partea nevăzută a acestei lumi, alteori sunt cel care împărtășește căutătorilor de sine hărțile Conștiinței. Am experimentat de multe ori expansiunea și am învățat câte ceva despre nisipurile mișcătoare ale acestor teritorii interioare. Rolul pe care mi-l asum cel mai des în ultimul timp este acela de însoțitor, de ghid pentru aceia care simt chemarea Ființei și care au nevoie să știe că au mai trecut și alții prin acest proces. Deasemeni, uneori sunt acela care transferă în limbaj liniar, accesibil, înțelesurile, căile și semnificațiile acestor călătorii interioare.
Sunt unul dintre aceia are și-au găsit sufletul și care au recuperat o parte din ceea ce sunt cu adevărat. Sunt unul dintre aceia care cred că Dumnezeu poate fi trăit în orice clipă și că poarta este lăuntrică. Cred cu tărie că nu există altă cale pentru noi, decât aceea a scufundării în interior, a încrederii în noi înșine, a Iubirii pentru noi înșine și pentru alții. Dacă El este omniprezent, atunci este în noi și noi suntem în El. Este un alt fel de a vorbi despre divinitatea noastră. Cred cu adevărat în calea Maestrului Interior, acel cuprinzător nivel de Conștiință care este răspunsul la toate întrebările noastre și în plus, că avem norocul să trăim marea schimbare despre care vorbeau iluminații. Cred că a venit timpul nu numai să vorbim despre toate acestea, ci să le și trăim, căci singura cunoaștere reală este cea care vine din experimentare. Hough!
Horia Țurcanu
Buna ziua!
Am o intrebare pentru d-ul Turcanu.As fi fericita sa imi raspunda chiar dinsul daca se poate.Vreau sa stiu doar daca din experienta personala aveti vreo dovada,una singura macar,ca trairile pe care le are un om in timpul unei stari de constiinta extinse sint reale si nu doar plasmuiri ale crelerului in stare de hipoxie.Asta e singurul detaliu care ma opreste sa experimentez impreuna cu dvs respiratia holotropica(de ex).Va multumesc mult si va rog sa credeti ca intrebarea mea e foarte sincera si nu are conotatii negative.
draga marlene, singura care are nevoie de dovezi este mintea. ratiunea, logica. din nefericire pentru dansa, o experienta de constiinta este cu mult mai larga decat spatiul mental. a simti, in general, este un mod de perceptie mai adanc. stii adevarul, uneori impotriva logicii. sau poate ca nu? :)
experienta directa nu are nevoie de o validare logica si nici exterioara. realitatea NU este logica. viata ta NU este logica, si nici ceea ce se petrece in ea. de ce as avea nevoie de o dovada a experientei directe? cui sa-i dovedesc? ego-ului care nu e decat o plasmuire pura?
interesant este ca mintea insasi, atunci cand este onesta, descopera propriile sale limite. abia atunci suntem pregatiti pentru schimbare. h
nu folosesc nimic, caci nu cred in nimic din afara mea.
amuletele de orice fel, si orice simboluri, au puterea pe care noi le-o dam. puterea e in noi, nu in ele.
din nefericire refuzam, sa ne recunostem puterea, nu avem incredere in noi insine, ci mai curand intr-o piatra sau un fier.
disapointed? :)
Pe lumea asta suntem unici, iar drumurile noastre asisderea.
Intrebari de gen: ce, cum sau in ce fel, sunt inutile in acest context.
..
Personal prefer sa gasesc singur “calea”, modul sau rezultatul/raspunsul unei probleme de acest gen, ptr. ca “intuitiv” recunosc unicitatea raspunsului.
Fenomenul de “agatare” de experientele/raspunsurile altora nu e decat unul generat de frica personala de-a experimenta.
Cu ceva curaj, daca incepem sa ne depasim angoasele/temerile, incepem sa descoperim lucruri, senzatii noi, sentimente..etc.
Iar daca privim deja retrospectiv, intelegerea la care ne duc acestea ne inhiba “rapida” catalogare, incadrare, limitare si definire a acestor stari de constiinta mult mai expansionate raportate la cea a maselor.
..
Raspunsul meu ar fi asa: Nu mai intreba, ai in schimb curajul sa cercetezi/experimentezi daca consideri ca ceva te indeamna.
Altfel.., nu pierde vremea, revino in masa constiintei in care te simti cel mai bine si actioneaza de la acel nivel fara sa ai senzatia ca sari prea multe trepte, faci prea multe eforturi, sau cazi in situatii de nesiguranta in care sa te simti nevoita sa incepi sa intrebi prea multe.
Viata trebuie traita frumos.., fara eforturi dezechilibrante.., ceea ce merge/functioneaza ptr. unul, nu e obligatoriu (sau imperios necesar) sa functioneze si ptr. noi.
..
E asa de simplu.
Buna ,
Sunt de acord cu ceea ce spui , pentru ca am si eu trairi asemanatoare.
Sunt de acord si cu transformarea care e din ce in ce mai puternica , in functie de nivelul energetic al fiecaruia si de Constiinta .
Felicitari .Unii traiesc o viata sau mai multe si nu ajung sa constientizeze existenta Dumnezeului in Sine – bucuria Iubirii din Ceruri , care aduce bucuria Iubirii in afara .
right! h
draga antonela, nu actiunile noastre creaza consecinte, ci judecatile, pozitionarile noastre fata de ele si fata de intreaga realitate.
sunt constient ca e dificil, atunci cand esti in vartejul dramei, e greu sa crezi ca totul este creatia unui nivel al propriei noastre fiinte.
aspectul uman sufera, dar pentru Sine, aceasta nu este decat o experienta, din care, de cele mai multe ori invata ceva.
dramele celorlalti, din preajma noastra, sunt deasemeni alegeri ale Sinelui.
niciodata viata nu a fost “corecta”, pentru ca prioritatile aspectului uman au fost intotdeauna diferite de cele ale Sinelui, sau sufletului.
te rog, arunca un ochi peste articolele de pe calatoria inimii. vei gasi multe raspunsuri la intrebarile tale. apoi revino aici. mi-ar placea sa deslusim mai mult din raspunsul la intrebarile tale, caci sunt intrebari valabile pentru multi. h
la nivelul sufletului, moartea nu exista. nu e decat un joc. nimeni nu moare cu adevarat in razboaie si nici de mana criminalilor in serie. actorul care joaca in filmul experientelor umane, nu poate fi ucis. doar crede asta, pentru ca a uitat cine este cu adevarat, intr-atat de adanc a intrat in rol.
intrebarile sunt ale mintii. dimensiunea sufletului nu incape in logica liniara a mintii.
vreau sa il intrb pe horia daca crede intr-un destin implacabil sau zbaterile noastre au un rost.
Horia, draga, mi-a placut felul in care te-ai prezentat, dar nu am inteles foarte clar doua lucruri: 1) Ai aflat cine esti tu, sau ti-ai recuperat o parte din cine esti, datorita intalnirii cu Elena, sau altcumva? 2) Daca traiesti alaturi de Elena iubirea adevarata, de ce ai simtit nevoia sa te casatoresti?
numai prin depasirea frici putem vedea cea ce este adevarat , apoi prin constientizare pura a devarului ne putem trezi si numai atunci putem spune ca traim cu adevarat , dar pana atunci cu toti suntem prinsi in acest miraj al asa zisei realitati .
va doresc numai bine si fericire
Multumesc pentru raspunsuri.
Oare starea in care ajunge un crestin practicant al rugaciunii inimii atunci cind reuseste sa coboare mintea in inima(Cleopa,Arsenie Boca,etc) este ceea ce traieste orice alt om in timpul unei respiratii holotropice sau este mult mai mult decit atit(de aceea mult mai greu accesibil).
O alta intrebare ar fi:daca samanii intra in starea de constiinta extinsa de mii de ani ,intr-un mod relativ simplu si accesibil si altora(ca si holotropica)de ce totusi exista doar un saman intr-un trib(ne-existind biserica ca institutie care sa blocheze accesul la cunoastere)si nu traiesc toti membrii acelui trib in starea de constiinta extinsa.