Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Horia & Elena Francisc-Țurcanu



 

Numele noastre sunt povești. Poveștile sunt identități. Identitățile sunt relative și se schimbă mereu. În ultimă instanță, transformarea interioară implică relativizarea identităților. Sau identități mai transparente. HEFT este o identitate deasemeni, la fel ca și Horia Țurcanu sau Elena Francisc. Doar că este o identitate mai largă, mai cuprinzătoare, mai complexă și, mai ales, mai transparentă. De ce ar alege cineva să renunțe la identitatea sa fermă, clară și rigidă în favoarea unei identități mai largi și mai rafinate, dar și mai neclare?

cine suntem noi? poate că întrebarea potrivită este mai degrabă ”ce suntem noi”.

HEFT, în spațiul de deasupra lumii, în Platoul Luncanilor, acolo unde se află Centrul Școlii Maestrului Interior. (2014)

Horia Țurcanu este identitatea unui jurnalist, făcător de filme documentare și reportaj, și atât. Această identitate a fost topită într-una mai generoasă, numită Horia Francisc – Țurcanu. Nici măcar numele nu i-a rămas la fel, căci ceea ce a devenit a cerut un nume nou. Cam același lucru s-a petrecut cu Elena Francisc. Identitatea ei cea veche ar putea purta multe atribute: psiholog, redactor șef al unei reviste internaționale, terapeut și altele. Nimic din toate acestea nu o mai reprezintă exclusiv, căci ea a devenit mult mai mult decât toate acestea la un loc.

HEFT – adică Horia & Elena Francisc – Țurcanu este o identitate comună. Împreună sunt mult mai mult decât ar putea fi fiecare singur, vreodată, și, în același timp, fiecare poate fi mult mai mult el însuși, odată eliberat de povara atributelor rigide pe care fiecare ego le sudează deasupra numelui său. HEFT reamintește personalității liniare a fiecăruia limitele sale și oferă oportunitatea permanentă a unei identități mai transparente, mai jucăușe și mai creative. Desigur, HEFT nu este o identitate ultimă, cum nu este nici Agnis, sau AmmaRa. Toate aceste nume reprezinte diferite straturi de identitate, de experiență și de creație de realitate.

există identități cu mult mai largi decât cea liniară, și locuri care au darul de a ni le aminti.

există identități cu mult mai largi decât cea liniară, și locuri care au darul de a ni le aminti.

Am renunțat a ne mai defini prin ceea ce facem și, mai degrabă, dacă aceasta poate fi o definiție, este vorba despre ceea ce suntem. Nenumărate sunt atributele a ceea ce suntem, scăpând oricărui nume și oricărei definiții. Pe măsură ce descoperim ceea ce suntem, creația noastră de realitate devine din ce în ce mai puternică, mai largă, mai cuprinzătoare și mai conștientă. Pe scurt, ceea ce creăm împreună poartă numele generic de Călătoria Inimii.

Consacrarea noastră, a fiecăruia dintre noi și împreună este aceasta: a trăi conștient, a aduce în realitatea liniară, orizontală a existenței, cele mai înalte și cele mai rafinate trăiri și înțelesuri. A le împărtăși cu ceilalți prin experiență directă, prin exprimare liberă și, în cele din urmă, de a crea împreună realități din ce în ce mai conștiente. Această consacrare fundamentală are consecințe enorme asupra identității noastre asumate.

dincolo de orice identitate se află acel spațiu al Creatorului Conștient de Realitate

dincolo de orice identitate se află acel spațiu al Creatorului Conștient de Realitate

Purtăm niște nume sociale: Horia & Elena Francisc – Țurcanu. Uneori, atunci când suntem în centrul unora dintre Călătoriile de expansiune a Conștiinței, purtăm numele de Agnis și AmmaRa. Acestea sunt expresii ale Maestrului care locuiește în fiecare dintre noi, dar nu sunt, nici ele, expresii definitive. Nu există de fapt o identitate ultimă în care să ne refugiem, fără tentația de a rămâne lipiți în ea. Astfel, noi am ales să navigăm între identități, între nume, între stări, cu conștiența faptului că fiecare gest, fiecare privire, fiecare cuvânt, fiecare respirație este un act de creație, mai mult sau mai puțin conștientă, de realitate. Am ales să ne asumăm complet responsabilitatea creației noastre, a centrului propriei vieți și să explorăm nenumăratele forme ale Maestrului Interior, ale aceluia care nu poartă nici un nume pentru că orice nume ar fi prea puțin pentru el.

Adânc îngropate în profunzimile Ființei, am redescoperit străvechile arte fundamentale ale Prezenței și ale Conștienței, marile porți către dimensiunile magice ale Creației.  Nu am fi reușit niciodată să trecem prin ele fără renunțarea la identitățile strâmte ale ego-ului  și dacă nu ne-ar fi legat o iubire și o încredere străveche. Horia Țurcanu și Elena Francisc s-au topit în ceva mai mare decât fiecare dintre ei și astfel NOI am putut avea acces la o cunoaștere și o experiență altfel inaccesibile identității liniare.

cu tălpile fulgerând rădăcini în carnea colinei, cu creștetul sorbind din cer darurile marii Creații, împărtășesc cu această lume experiența de a fi Conștient.

cu tălpile fulgerând rădăcini în carnea colinei, cu creștetul sorbind din cer darurile marii Creații, împărtășesc cu această lume experiența de a fi Conștient.

Calea Maestrului Interior și Paradigma Sferică asupra Ființei aparțin unei cunoașteri străvechi, care a însoțit întreaga istorie a umanității într-un mod mai mult sau mai puțin evident. Este o cunoaștere izvorâtă exclusiv din experiența de conștiință, o cunoaștere mistică, prin revelație permanentă, prin transcendența permanentă a oricărei identități. Este o cunoaștere care poate fi împărtășită, deasemeni, doar prin experiență directă, la fel ca în toate marile școli de mistere ale umanității. Am ales să participăm la marele proces de transformare interioară a umanității în felul nostru unic, expresia experienței noastre și a alegerilor noastre.

Ceea ce am creat – Călătoria Inimii – este un mediu de expansiune a conștiinței, de auto-cunoaștere, auto-explorare, auto-vindecare prin Conștiență. Este un spațiu care depășește cu mult cunoașterea liniară și orice fel de doctrină sau ideologie. Este un spațiu în care cei asemenea nouă, dispuși să-și asume responsabilitatea completă a vieții lor și a realității pe care o experimentează, pot explora profunzimile propriei conștiințe.

doi și totuși o monadă, expresii ale unei singure conștiențe, un bărbat și o femeie.

doi și totuși o monadă, expresii ale unei singure conștiențe, un bărbat și o femeie.

Maestrul Interior a cărui expresie este fiecare dintre noi, a creat un spațiu în care oricine își poate descoperi propriul Maestru lăuntric.

Pe scurt, fiecare dintre noi și împreună, am parcurs etapele, din ce în ce mai adânci ale renunțării la diferite identități pentru a putea trăi Maestrul Interior. Nenumărate sunt chipurile Maestrului. Nu mai suntem de mult timp ”psihologul” sau ”profesorul”, ”vindecătorul”, ”vizionarul” sau ”shamanul”. Acestea sunt doar identități tranzitorii, integrate în conștiența mai largă a Maestrului Interior. În mod paradoxal, orice am spune despre noi înșine, este mai puțin decât ceea ce suntem. Iar ceea ce suntem este o Experiență. Singurul mod de a afla ce suntem, este experiența de conștiință împreună cu noi. Ne puteți simți mai degrabă decât gândi.

singura vindecare posibilă este aceea prin conștiență.

singura vindecare posibilă este aceea prin conștiență.

Ceea ce facem derivă din ceea ce suntem. Creăm spații de conștiință în care fiecare dintre voi intră în conexiune cu propriul Maestru Interior. Această conexiune deschide toate porțile: ale cunoașterii, ale vindecării, ale adevărului, ale libertății și frumuseții interioare și ale creației libere de realitate. Vă putem conduce, prin experiență, în acel spațiu interior din care voi puteți alege cine sunteți cu adevărat. Deschidem porțile clarității supreme: voi sunteți creatorii propriei voastre realități și vieți. Apoi, alegerea a ceea ce veți face cu această experiență, este a voastră.

a nu mai căuta. a fi.

a nu mai căuta. a fi.

Cel care caută vindecare ne va privi ca pe vindecători, cei care caută cunoaștere ne privesc drept învățători, cei care caută o cale ne văd ca pe deschizători de căi, cei care caută un reper într-o realitate cărei curgere îi sperie, ne vor privi ca pe un spațiu stabil… Aceste priviri sunt însă doar limitări a ceea ce suntem. Acesta este darul Călăuzei: de a lua, pentru fiecare, chipul de care acesta are nevoie. Chipurile în care poate fi decodat cel care trăiește experiența umană de pe palierul  Maestrului Interior sunt fără număr. Și totuși toate acestea pot fi puse sub un singur steag: acela al Conștienței. Darul pe care noi, HEFT, am ales să-l aducem umanității este propria noastră Conștiență.

Horia Țurcanu – portret personal

Elena Francisc – portret pesonal


3 comentarii

  1. <3

  2. Incredibil dar fascinant!Cum reusiti dragilor sa va duceti demersul asta mistico-hedonist in triumf?A bate pamintul in lung si-n lat pt a aduce lumina si pe terenul Virgin al tarisoarei asteia!Ce fonduri si sponsorizari spirituale trebuie sa ai pt toata logistica asta!Ce poze frumoase!

  3. This iis my first time pay a visit aat here and i am in fact
    impressed to reaad everthing at one place.

Trackback-uri

  1. HEFT Horia & Elena Francisc-Țurcanu « Briza. Călătoria Inimii - […] Despre HEFT […]
  2. Festival Calatoria Inimii 2015 - Timpul Renașterii | Calatoria Inimii - […] HEFT, Școala Maestrului Interior – Călătoria Inimii & Cărțile Maestrului Interior  […]
  3. AmmaRa: Împărtășește - Calatoria Inimii | Calatoria Inimii - […] HEFT, după ce ne-am oferit spațiu pentru a aduce claritate asupra a ceea ce vrem să schimbăm, […]
  4. Tabăra de Vară Călătoria Inimii - Calea Maestrului Interior | Calatoria Inimii- Calea Maestrului Interior - […] Horia & Elena Francisc-Țurcanu, fondatorii Călătoriei Inimii și ai Școlii Maestrului Interior, vă invită să plonjați în profunzimea propriei …
  5. Invitație la inaugurarea Centrului Călătoriei Inimii - Calatoria Inimii- Calea Maestrului Interior | Calatoria Inimii- Calea Maestrului Interior - […] HEFT, Școala Maestrului Interior & Cărțile Maestrului Interior  […]

Adresa ta de email nu va fi afişată pe site. E OK să pui linkuri utile.




Print

Copyright © Călătoria Inimii 2010 - 2017

Călătoria Inimii este marcă înregistrată a Asociației de Terapii Transpersonale. Articolele de pe acest site sunt proprietatea intelectuală a autorilor și pot fi preluate doar cu precizarea numelor acestora și a sursei din care au fost preluate, în urma acordului scris al administratorului siteului www.calatoriainimii.net